6-draci banner
ikigai_slider-1903x450px(2)
pablo_slider-1903x450px
ordinea-de-zi_slider-1903x450px - Copy
omul-suspendat_slider-1903x450px - Copy
raul_slider-1903x450px - Copy
drumul-spre-casa_slider-1903x450px - Copy
litera_blog-960x316px-1
<< >>

Jerome K. Jerome sau despre ironia și umorul britanic

ganduri_trandavePrimele imagini care-mi vin în fața ochilor în aceste clipe când discutăm de un cunoscut și apreciat scriitor britanic precum Jerome K. Jerome (1859-1927) al cărui volum, Gândurile trândave ale unui Pierde Vară (Editura Litera, 2018, titlul original fiind Diary of a Pilgrimage. Idle Thoughts of an Idle Fellow, traducere și note Carmen Pațac) îl vom lua la pritocit și mărunțit, sunt cele cu Regina Elisabeta II a Marii Britanii și Președintele Donald Trump, al Statelor Unite.

Aceste imagini nu apar în carte, nici nu aveau cum, dar când e vorba de fiction și imaginație, orice devine posibil, nu doar în capul meu de pensionar. Mica hazoasă întâmplare s-a consumat cu prilejul vizitei oficiale în Marea Britanie a președintelui american. În timpul trecerii în revistă a unei gărzi de onoare, când și unde elefantul – simbolul Partidului Republican din care face parte – Donald Trump încurca pașii cu puiul de vrabie care părea Regina Elisabeta II la cei 92 de ani și 1.60 m ai săi. Tot luând-o înainte și înapoi, privind peste, încurcând-o pe venerabila suverană să stea cum se cuvine lângă onorabilul Președinte de 1,88. Legat de înălțime, rușii nu menționează nicăieri ce înălțime are Președintele Vladimir Putin, cam scunduț, ca și Napoleon sau Deng Tsiao-Pin, dacă asta ar fi un criteriu de raportare. Să trecem. Și, că tot ne învârtim în jurul umorului, ne întrebăm de ce nu avem o carte care să judece – eventual cu poze- marile personalități ale istoriei în funcție de înălțimea lor. O poză cu Președintele Macron pus lângă generalul președinte De Gaulle ar fi de tot hazul. Ar mai fi și altele. Dar n-o să judecăm acum performanțele oamenilor politici după înălțime.

După cum spuneam, clipe simpatice, amuzante, desigur, pentru cei cu simțul umorului, gustate de milioane de telespectatori, care au urmărit cu un zâmbet în colțul gurii vodevilul celor doi șefi de stat. Very british, altminteri. Momente care dau farmec și naturalețe, unor întâmplări dominate de un rece protocol. A face haz de necaz e specialitate românească. A face mișto, a lua peste picior, fără măscări și vorbe jignitoare, cu finețe și protejarea celor în cauză este o specialitate britanică. Nu știu cum au ajuns insularii la acest tip de comportament – dar și limbaj, tot ce e smart & clever poate fi luat la refec – dar el există și face deliciul nu doar al celor care locuiesc și activează, trăiesc, cum ar veni, dincolo de canalul Mânecii. („ It’s OK, Djamal?”, “Yes, indeed, brother Mahmoud!”).

Ale vieții valuri și cărți, cum e și acest simpatic memorial-jurnal de călătorie al lui Jerome K. Jerome prin Franța, Olanda, Belgia și Germania, cu germanii ei cu tot. G.Călinescu al nostru numea Germania, Frigmania, n-are rost să explicăm de ce. Europenii sunt și ei diferiți. Ca și britanicii. Oricât i-am judeca noi de-a valma – Uite, și englezii ăștia!, sunt mai multe feluri. Cu diferențele de rigoare, chiar dacă The Times se citește și la Londra și la Cardiff, în Țara Galilor, de unde era Tom Jones, la Glasgow, Belfast sau Dublin, de unde James Joyce ne-a băgat în boală nu atât prin Ulisele său, ci prin intraductibilul Finnegans Wake. Acolo să te ții – șmecherii lingvistice și imaginar lexical, umor fin și un sos de ironie care îmbracă tot textul.

Jerome K. Jerome, fără studii superioare, dar posedând un mare talent de povestitor, debutează cu o carte despre el însuși. Pe scenă și în culise. După ce deja a practicat diverse profesii – învățător, funcționar, actor, jurnalist etc. – experiențe care i-au permis să cunoască atât oamenii, cât și întâmplările vieții, omul nostru dă lovitura cu acest volum pe care-l avem noi la îndemână și mai apoi cu Trei într-o barcă (fără a mai socoti și câinele) care-l va impune posterității.

Jurnalul unui pelerinaj și Din gândurile trândave ale unui pierde-vară – hrană spirituală pentru popoarele anglofone, cum își autocaracterizează autorul cartea (p)reia impresii de călătorie dintr-o lume continentală diferită de țara unde Porridge și Fish & Chips sunt la ele acasă. Chiar dacă berea e la fel de apreciată și în Belgia, și în Marea Britanie. Cam peste tot. Nu sunt evenimente spectaculoase, nici întâmplări cu care telespectatorul român de azi e supralicitat – crime, violuri, incendii accidente etc.- le degustă fără să mai clipească. Sunt însă simple crâmpeie de viață (sau meditație, omul mai și gândește nu doar moțăie cu burta plină) care dau farmec unui text bine articulat. Idei în care și ideile se strecoară discret, fie că e vorba despre trândăvie – în zona asta se pot aduce completări miezoase și din spațiul balcanic – sau despre îmbrăcăminte și comportament.

La capitolul mâncare și băutură nu am ce să spun în plus. Doar citez: „Un prânz bun scoate cu totul la iveală partea mai blajină a firii masculine. Sub influența lui binefăcătoare, cei ursuzi și posomorâți devin joviali și vorbăreți. Cei bățoși și cu mutra acră, care tot restul zilei arată de parcă s-ar hrăni cu oțet și sare-amară, încep să zâmbească după masă și au tendințe de a mângâia țâncii pe cap și de a purta chiar o discuție cu ei, în care să strecoare aluzii la arzătoarea problemă a banilor pentru bomboane. Tinerii gravi devin mai prietenoși și binevoitori. Tinerii snobi, de tipul mustață pe oală, uită să se facă nesuferiți.“Și tot așa, comentarii și aprecieri dintre cele mai miezoase, așa cum ne livrau mătușile și unchii noștri când eram mici. Cu ochii pe noi și nu pe micile ecrane că începe cine știe ce serial turcesc.Totul era și mai este pe alocuri legat de bun simț. Și cu multă înțelegere pentru toată lumea. Cum aveau și burduhănoșii povestitori Ion Creangă și Calistrat Hogaș, cumva contemporani cu alde Jerome K.Jerome , și tot atît de iubitori de snoave livrate la o licoare ca lumea. La un Bloody inventat de marele prozator și trăgător la măsea Hemingway sau la un Cotnari de opt ani vechime de la surorile Terente, cum îi plăcea lui Sadoveanu să bea după ce vâna pe Valea Frumoasei. Prin Munții Neamțului e la fel de frumos ca și pe Valea Rinuluo.

Frumoase povești mai sunt pe lumea asta, dacă știm să ne bucurăm de ele. „Cu acel umor benign, având ca principal scop acela de a descreți frunțile”, cum bine pune o ștampilă apreciativă profesorul Dan Duțescu, unul dintre angliștii de frunte ai acestei țări. La vremuri de urâciune și necazuri care se tot ivesc, apelul la umor, ironie și dulce trândăvie, cum ne propune peste veac Jerome K. Jerome, este binevenit. Acest K. vine de la Klapka, nu care cumva vreun cititor erudit să facă vreo asociere cu personajul lui Kafka.

Lecturi cu Bedros Horasangian

Marea Istorie ilustrată a României. Inclusiv Basarabia.

Mă numesc, cum mă numesc, Bedros Horasangian. Adică Petre, cum ar veni pe românește. Provin dintr-o familie de armeni. Toți cei patru bunici, doi fugari din Imperiul Otoman, ceilalți doi din Bulgaria, au fost armeni. Get-beget. Și s-au pripășit prin România Mare și au trăit, cum, necum, bine sau mai puțin bine, într-o țară care a devenit a lor. Și a mea. Eu m-am născut în România și am fost cetățean român de la bun început. Nu a fost pe alese, cum de multe ori se întâmplă. Ești ce ești și basta. Am făcut școală românească – așa a decis mama, ca să nu am probleme cu limba română mai târziu, acasă se vorbea armenește și turcește – și am devenit, cu o vorbă frumoasă a lui Aznavour, și schimbând ce e de schimbat, 100 % armean și 100 % român. Așa mi-a fost dat.

Unde bat? Bat la porțile propriei mele memorii afective. Căci am bătut Țările Românești cap-coadă, cum nici părinții și bunicii lui Vlahuță, cel cu frumoasa lui România Pitorească, nu au fost în stare. N-am reușit să scriu România lui Bedros, așa cum am trăit-o pe viu, din București prin Munții Făgăraș și Retezat, din Bucovina până pe Valea Cernei și Țarcu-Godeanu, trecând prin culele din nordul Olteniei, din Munții Apuseni și peșterile adiacente, căscând gura la minunile lăsate de sași, unguri și evrei – cimitirul vechi din Siret e mai vechi decât cel din Praga!

Ardealul pe care ni l-a dat pe George Coșbuc – Noi Vrem pământ și La oglindă rămân și azi niște capodopere, chiar dacă acum stăm cu ochii ațintiți la televizor și pe tabletă. Și Lucian Blaga, cu eternitatea născută la sat, și tot așa din Delta Dunării la Prislop-ul lui Arsenie Boca și de la cetățile romanice din Țara Hațegului la Istria și Heracleea, la țărmul Pontului Euxin. N-am ajuns la Bora Bora sau în Maldive, dar am apucat un răsărit de soare pe malul lacului Lala din Munții Rodnei și un apus de soare la Sf.Ilie, Pătrăuți, clipe suspendate la Surdești, și celelalte acoperișuri în două ape, șița și turlele de lemn ale unor minuni ale acestei lumi, goticul maramureșan, mult, Valea Vaserului, cu mocănița în 7 ore, și Valea Cernei, 125 de km, în trei zile, pe jos, ore la Herina, portalul gotic de la Cârța și bisericile din deal de la Cisnădioara și Saschiz, și câte și mai câte minuni și clipe imponderabile pe care încep să le uit.

O Românie pe care o mai am încă în cap și suflet. De aceea m-am bucurat foarte tare când am pus mâna pe o carte care abia poți s-o ții în mână. Mereu bombăn la editorii ăștia care nu se gândesc că nu toți cititorii au timp să meargă și la sală, să facă exerciții cu haltere și mai știu eu ce mașinării, care-ți întăresc masa musculară. Și nu pentru a lupta pentru vreo medalie olimpică, ci pur și simplu pentru a citi. A ține în mână o simplă carte. O carte, babană, cum am fi spus când eram copii. Ce se întâmplă?

redim marea istorieEditura Litera scoate un volum de peste 800 de pagini, cu coperte tari, în condiții grafice și tipografice de excepție, pe o hârtie de bună calitate și o machetare de zile mari. „Marea Istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova”, ediție revizuită și actualizată, din 2018 este o lucrare colectivă la care și-au adus aportul 12 autori, dintre care menționăm în mod special pe cei doi coordonatori, profesorii Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan. Faptul că au contribuit cercetători, istorici și cadre didactice din București, Chișinău, Cluj-Napoca și Iași, spune de la sine mesajul de solidaritate și unire al echipei care, s-o spunem de-a dreptul, a reușit o mare izbândă.

O lucrare de mare anvergură culturală, spirituală, istorico-politică, documentară și (in)formativă o carte de învățătură, identitară pentru un întreg neam, am putea spune, pentru tot ce înseamnă suflare românească. Cu mic cu mare, pentru cei care știu a citi în limba română. Nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă școlară și universitară, ar fi bine să șadă la loc de frunte în orice locuință unde se vorbește și trăiește românește. Lângă Biblie , masivul Larousse, cu copertele galbene și cartea de bucate a Sandei Marin, cum era pe vremea copilăriei mele.

Este o tipăritură mare și la propriu și la figurat. La 100 de ani de la marea Unire din 1918 apare o carte care adună toată isprăvile, biruințele și necazurile românilor. Din toate provinciile românești, din toate țările de piatră, foc și de pământ, cum cu emoție le definea uitatul astăzi, inegalabilul Geo Bogza.

O carte și gr(o)asă și frumoasă, cum mai găseam pe ștergarele ce împopoțonau bucătăriile bunicelor noastre. Deasupra mașinii de gătit. Care cum aveam, că pe vremea aceea nu exista nici frigider, nici mașină de spălat vase, de televizorul care ne prostește azi, nici pomeneală. Muncă și muncă, sărbători cum necum, se trăia, mai o nuntă, mai un botez, mai o înmormântare, Paștele și Crăciunul fixau, cumva, calendarul unde zilele trecute cu roșu erau respectate. Nu era nici Ziua Europei, nici 23 August, doar Ziua Regelui și basta, Doamne Ajută! Am luat-o cam lăturiș și ar fi bine să revenim la oile, cărțile noastre.

Este vorba de această dată de un ceaslov în toată puterea cuvântului. Un cuvânt către cititor, semnat de cei doi coordonatori ne introduce în substanța cărții și a unui conținut pe măsură. O istorie a spațiului românesc și a românilor. Pe lângă și alături de care apar nu puține alte popoare. Care viețuiesc vremelnic sau se așază definitiv – ce e definitiv în istorie? Nimic, uneori, alteori totul, depinde, de sucelile oamenilor și răsucelile politice. Cronologic, dar și analitic, parcurgem durata lungă a istoriei. Din „Dacia înainte de romani”, cum se intitulează primul studiu-capitol al cărții, semnat de Aurel Rustoiu, până la „România între 1990 și 2017 sau tranziția cu specific național”, cum se numește capitolul-studiu final al lui Cosmin Popa ce închide volumul, se perindă pe sub ochii noștri marile momente/ evenimente/întâmplări al isoriei noastre. Și ale Europei, căci vrând-nevrând, am fost racordați la toate seismele politice, mișcările culturale sau economice care au traversat din Europa în Orient și Asia, tur-retur, și ne-au afectat/atins și pe noi. Putem pomeni de invaziile mongole, tătare și otomane, să urmărim relațiile mereu contondente cu imperiala Rusie sau vecinii maghiari, de ieri și de azi. Bune, rele, aici am fost, aici suntem, împreună. Etosul național și sentimentul identitar românesc sunt cele care călăuzesc firul cărții. Este meritul autorilor, dar și al editurii pentru o asemenea lucrare de anvergură.

„Cuvântul de încheiere” îi aparține lui Ioan Aurel Pop – devenit între timp și președintele Academiei Române, în timp ce Tudor Stoica semnează o utilă și concisă Cronologie istorică. Mai avem ca anexe și un capitol aparte, Suverani și șefi de stat – unde, pe lângă Petru Groza și Nicolae Ceaușescu, apar și Nicolae Văcăroiu și liberalul Crin Antonescu, care a fost Președinte Interimar al Românei din 10 iulie până în 30 august,2012.

Lista de abrevieri rămâne, ca și Bibliografia și Indicele de nume, ce completează aparatul însoțitor, util și binevenit, al cărții. Lista de mulțumiri cuprinde oameni și instituții care au asigurat materialul fotografic. Extrem de interesant și valoros, care dă eleganță fizică unei lucrări de mare valoare documentară. Una peste alta, și ca să nu mai lungim vorba, o minune de carte, care ar merita să intre în casa fiecăruia dintre noi. Sau cum fericit spune pe coperta IV, Acad. Ioan Aurel Pop, „Această carte de istorie este însă menită să învingă uitarea și să conducă la frângerea risipirii noastre.” Un sincer Bravo!, cu felicitările de rigoare pentru toți cei care, alături de autori și generosul editor, au contribuit la nașterea acestei minuni de carte.

Plec să-mi continui exercițiile de gimnastică, reprize de câte 15 flotări și 20 de genuflexiuni pentru a termina în bune condiții lectura pe îndelete a volumului.

Lecturi cu Bedros Horasangian

Lumea Veche – Lumea Nouă, lumea largă – lumea mică: Yaa Gyasi, Drumul spre casă (Homegoing, 2016)

Yaa Gyasi este o scriitoare născută în 1989, în Ghana, care a crescut în Albama, iar astăzi locuieşte în California. Pentru mine, anul naşterii ei este unul memorabil: în patria mea, 1989 rămâne un an istoric – deşi învăluit în mister. Ficţiunea se leagă indisolubil de adevărul istoric. Ceea ce reuşim să întrezărim din adevăr palpită sub valuri semi-străvezii, de ficţiune. De metaforă. De memorie – inevitabil subiectivă.

drumul spre casa-frontAdevărul istoric din cartea tinerei şi talentatei scriitoare africano-americane este poate şi mai greu de scrutat, de înţeles şi de admis: holocaustul african. Istoria sclaviei moderne nu este nicidecum o invenţie americană: vreme de secole, ea funcţiona deja, ca o negustorie cinstită, practicată de europeni, de britanicii care abia atunci colonizau teritoriile dublului continent american. Şi, nu în ultimul rând, comerţul cu sclavi indigeni fusese o ocupaţie respectabilă a africanilor înşişi, puternici şefi de triburi, stâlpi ai societăţii lor, priviţi cu admiraţie complezentă şi cu teamă îndreptăţită, de către supuşii politici locali. Iar aceşti şefi de triburi colaborau cu britanicii, ca parteneri de afaceri, în negoţul cu marfa umană. Aceasta este una dintre imaginile cele mai zguduitoare din cartea lui Yaa Gyasi, o reprezentare literară a unuia dintre acele adevăruri istorice, atât de greu de înţeles şi de acceptat vreodată: neguţătorii de robi conlucrau ca nişte gangsteri, într-o afacere internaţională; tot ce conta era profitul financiar.

Nu întâmplător, acţiunea romanului începe în Africa, Ghana, cu nici două decenii înainte de semnarea actului de naştere al Statelor Unite ale Americii – a Declaraţiei de Independenţă de la 4 Iulie 1776. Atunci se promitea, drept garanţie a primei democraţii moderne, respectarea celor trei „drepturi inalienabile” ale oricărei fiinţe umane din Lumea Nouă: dreptul la Viaţă, dreptul la Libertate, dreptul la Căutarea Fericirii. Citind cartea lui Yaa Gyasi, ne dăm seama că nici Effia, nici sora ei vitregă, Esi – în căutarea lor şi a urmaşilor lor, a unui loc numit „acasă” – nu au avut parte nici de fericire, nici de libertate, şi nici măcar de certitudinea unei vieţi proprii.

Până la infamia legiferată în Statele Unite ale Americii, prin Actul Sclavilor Fugari din 1850, până la spaima sclavilor din democraţia americană a veacului 19, de nu a ajunge vânduţi down the Mississippi /„la vale, pe Mississippi” – africanii cunoşteau deja, de câteva secole, spaima şi oroarea de a fi vânduţi, chiar la ei, acasă. Vânduţi chiar celorlalte triburi africane, ca pradă/ prizonieri de război, ca robi/sclavi domestici, în urma diverselor şi deselor confruntări dintre căpeteniile lor „neînfricate”. „Vitejia” acestora se cuantifica prin prăzi umane de război. Dar până şi multitudinea lor de neveste, cu copiii aferenţi – fraţi şi surori numai după tată – poate fi o versiune de sclavie. Atitudinea faţă de aceste persoane, de care dispuneau necondiţionat, puternicii zilei şi ai comunităţii tribale victorioase, era atitudinea faţă de „animalul uman” – aşa cum îl numeşte cartea lui Yaa Gyasi. Această optică exista deja de veacuri, încă din străvechea Africă, întunecatul continent, răvăşit, asemenea Europei, de obscure şi cumplite controverse politice, cu mult timp înainte ca teritoriile Americii să ajungă destinaţia fatidică a acestor fiinţe deznădăjduite. Rangul nobiliar tribal de odinioară, de la casa părintească, al acestor oameni, nu mai conta şi nici nu-i mai putea scuti de groaza de a deveni o marfă, ca orice animal fără apărare.

Acasă e un cuvânt-capcană: înseamnă, de fapt, un cuib interior, iluzoriu, al sinelui dezrădăcinat. Drumul către casă – HOMEGOING – reprezintă introspecţia. Amintirea, metafora, ficţiunea acelui loc drag sufletului uman: acasă, unde nu mai e loc pentru rău, unde suntem ocrotiţi. Unde rămânem copii, iar părinţii rămân veşnic tineri şi nemuritori. Unde e acasă? Aceasta e întrebarea din titlul romanului.

Cartea romancierei Yaa Gyasi şi-a meritat prestigioasele premii de care s-a bucurat deja, de la prima publicare, din 2016, şi până acum. Naraţiunea se ţese ca şi cum vocea naratorului atoateştiutor, (vocea Scheherazadei), ar vorbi pe limba noastră. În această carte, cititorul nu se simte străin nicio clipă. Pentru că elanul metaforei se armonizează cu firul epic – întortocheat şi uluitor, ispitind cititorul curios să pătrundă în insondabile labirinturi istorice. Acestea prind viaţă în imaginaţia noastră – astfel că le primim ca pe o confesiune gravă, curată, de la o distanţă sigură de orice cădere în exotism sau melodramă.

Scriitoarea Yaa Gyasi s-a documentat la locul faptelor, la Cape Coast Castle, terifianta fortăreaţă din Ghana, în subsolul căreia se aflau temniţele sclavilor – femei şi copii – în vreme ce clădirea de deasupra pământului oferea tot ceea ce, în secolul 18, în acele locuri, însemna îndestulare şi chiar lux.

În interviurile sale, Yaa Gyasi îşi declară admiraţia pentru formidabila scriitoare americană contemporană, Toni Morrison: prima scriitoare de culoare, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, din 1993. Cartea pentru care Toni Morrison a primit premiul Nobel era Beloved (Preaiubita), publicată în 1987 – cu doi ani înainte ca romanciera Yaa Gyasi să se nască, în Ghana. În foarte multe privinţe, Homegoing se poate citi ca o replică la Beloved: în primul rând, datorită prozei poetice. Datorită şi jocului narativ de flash-back şi flash-forward/ analepsă şi prolepsă. Datorită şi stratului intertextual, de străvechi mituri şi elemente de folclor african, din ambele cărţi.

Nu ştiu dacă Yaa Gyasi ar accepta eticheta de magic realism pentru (fragmente din) cartea ei de debut: însăşi Toni Morrison nu  s-a declarat prea încântată de această etichetă a criticilor literari. Cert este că Homegoing preia din Beloved tocmai vigoarea metaforică, inefabilul poetic şi spiritul (chiar fermecat) al unei poveşti bine spuse. Şi totuşi, în memoria noastră, cartea lui Yaa Gyasi persistă ca un roman istoric, în care calitatea literară rămâne de netăgăduit.

De la Toni Morrison, Yaa Gyasi mai moşteneşte şi conceptul de Africanism, adică (reacţia promptă a scriitoarei africano-americane la) seculara proiectare de către scriitorii albi, a tuturor neajunsurilor morale, asupra marelui ecran negru: prejudecata însăşi a inferiorităţii rasiale, devenită precept literar-estetic. Toni Morrison defineşte şi ilustrează Africanismul în cartea sa de eseuri: Playing in the Dark: Whiteness and the Literary Imagination (1990).

Coleg de generaţie cu Toni Morrison, scriitorul nigerian Chinua Achebe, de curând dispărut, poate participa şi el, la acest imaginar dialog diegetic, mai ales cu Things Fall Apart (Lumea se năruie) – cartea sa cea mai cunoscută şi mai apreciată, inspirată din viaţa africană, dar scrisă în engleză, asemenea cărţii lui Yaa Gyasi, Homegoing.

Homegoing ne propune/impune o lectură labirintică, cu harta în mână, cum s-ar spune. Numai că, în loc de hartă, cartea se deschide cu un arbore genealogic, pe opt generaţii, la care ne întoarcem pe măsură ce pătrundem în labirint. În loc de cuprins – într-un ritm temporal fictiv; în loc de hartă – într-o zonă necunoscută, de explorat, avem aici o reprezentare a generaţiilor unei familii – ceva ce nu poate să nu ne amintească de William Faulkner, cu cartea sa Absalom, Absalom! (1936) – un clasic al modernismului american, recunoscut de către Toni Morrison ca modelul ei de căpătâi în arta scrisului. În cartea lui Yaa Gyasi, chiar folosirea numelor personajelor literare ca titluri ale secţiunilor narative poate fi un ecou faulknerian – dacă ne gândim la Pe patul de moarte (As I Lay Dying, 1930), unul dintre romanele experimentale cele mai îndrăzneţe ale lui William Faulkner.

Drumul spre casă este, printre altele, o minunată carte despre arta povestirii – aşadar o metaficţiune. Apoi mai este şi o carte despre limbile şi dialectele lumii – o reprezentare din zorii veacului nostru, a bahtinianului Turn Babel şi a infinitei (imposibilei) traduceri, ca negoţ cu cuvintele. Comerţul cu sclavi de tot felul, cu prizonierii de război din orice epocă, a lăsat urme de neşters – nu numai în istoria omenirii, ci şi în limbile vorbite pretutindeni, pe mapamond. Suntem cu toţii influenţaţi de aceste poveşti halucinante, ce nu pot să se fi petrecut prea departe de noi, ca să ne putem proteja de ele prin indiferenţă. Într-adevăr: ce mică-i lumea.

Ce poate fi mai clasic decât istoria unei familii? Cartea însăşi îşi ia drept moto, un proverb african: „familia e ca pădurea; dacă eşti în afara ei, ţi se pare compactă; dacă eşti înlăuntrul ei, vezi că fiecare copac îşi are locul său”. Numai că membrii acestei familii au sorţi paralele, începând chiar de la fiicele lui Maame: Effia şi Esi, surori numai după mamă, menite unor destine complementare. Effia the Beauty se mărită cu Guvernatorul britanic James Collins, în vreme ce Esi ajunge sclavă, dincolo de Oceanul Atlantic.

Povestea celor două surori vitrege se derulează în faţa ochilor noştri precum filmul unei mari călătorii în timp şi prin lumea largă, amintindu-ne de teribilele poveşti din Macondo şi de Un veac de singurătate – cartea de neuitat a lui Gabriel Garcia Marquez. În interviurile sale, Yaa Gyasi vorbeşte cu admiraţie şi despre marele scriitor columbian, a cărui înrâurire se ghiceşte în proza ei, mai ales în harul nepreţuit al umorului. Căci proza lui Yaa Gyasi are şi această supremă calitate narativă: spontaneitatea spirituală, schimbarea bruscă a unghiului de vedere, un artificiu numai al marilor artişti ai cuvântului, graţie căruia imaginile cele mai tragice, mai traumatizante şi mai crude se pot percepe (şi pricepe) printr-o viziune proaspătă, ironică, a cuiva care se detaşează de ele, de însăşi amintirea lor dureroasă şi de precara condiţie umană.

Maame îi spune mezinei sale, Esi: „Slăbiciunea înseamnă să te porţi cu cineva ca şi când ţi-ar aparţine. Puterea înseamnă să ştii că fiecare îşi este propriul stăpân”. Fie ca stăpâni de sclavi, fie din orice altă poziţie socială sau familială, care le dă putere deplină asupra altor făpturi umane, toţi aceia care uită acest avertisment al lui Maame vor plăti cândva pentru nesăbuinţa lor.

Măcar în numele acestei speranţe, ce ajunge la noi, de printre rândurile unei cărţi fermecătoare, trebuie să-i fim recunoscători lui Yaa Gyasi, pentru acest prim volum al ei. Şi să i le aşteptăm – cu încredere – pe cele de maturitate, care îi vor confirma harul de mare povestitoare.

Articol semnat de Anca Peiu, profesor asociat la Universitatea din București.

Editura Litera la Bookfest 2018 Noutăți și reduceri

bookfest

Anul acesta, la Salonul Internațional de Carte Bookfest – ediția a XIII, Editura Litera vine în întâmpinarea preferințelor de lectură ale cititorilor cu titluri din toate domeniile și pentru toate vârstele. La standul Editurii Litera, Pavilionul B2, vor fi disponibile peste 1000 de titluri din care 400 noi. Iată câteva dintre ele:

ordinea de ziPREMIUL GONCOURT 2017

Ordinea de zi, de Éric Vuillard

Traducere din limba franceză de Mona Apa

Clasici Contemporani Litera

12 martie 1938, anexarea Austriei este în curs. În acea zi menită să rămână în istorie, jurnalele de știri înfățișează o armată motorizată în mișcare, o forță teribilă, inexorabilă. În spatele propagandei țesute cu talent de Goebbels se desfășoară însă un surogat de Blitzkrieg, căci panzerele se defectează unul după altul pe drum. Adevărata istorie a Anschlussului este departe de imaginea cunoscută îndeobște. Nu tăria de caracter sau hotărârea nestrămutată a unui popor aduc victoria, ci o combinație între intimidare și cacealma.

Prin această  relatare intensă și captivantă, Éric Vuillard avertizează cu privire la pericolul orbirii voite și amintește că, în ultimă instanță, cel mai rău deznodământ nu este inevitabil.

„În Ordinea de zi, laureatul Premiului Goncourt 2017 disecă modul în care o succesiune de mici lașități au deschis calea nazismului triumfător.”

Paris Match

Ordinea de zi, o capodoperă de mici dimensiuni în care Éric Vuillard disecă minuțios contextul care le-a permis naziștilor să anexeze Austria în 1938. (…) Vuillard este un maestru al demistificării care nu lasă nimic în umbră. Nu se arată deferent decât față de limba franceză, pe care o slujește cu o ironie caustică și o grație rară.”

Le Nouvel Obs

„O carte cu calități literare impresionante, de o densitate surprinzătoare.”

La Libre Belgique

Ordinea de zi este o carte de o forță uluitoare în simplitatea ei.”

Le Monde

 

drumul spre casa-frontNATIONAL BOOK CRITICS CIRCLE AWARD PENTRU DEBUT 2016

PEN/HEMINGWAY AWARD 2017

Drumul spre casă, de Yaa Gyasi

Traducere din limba engleză de Irina-Marina Borțoi

Clasici Contemporani Litera

Extraordinarul roman scris de Yaa Gyasi pune în lumină moştenirea plină de suferinţe a sclaviei atât pentru cei care au fost luaţi, cât şi pentru cei care au rămas, şi arată modul cum memoria captivităţii este gravată în sufletul naţiunii americane.

„Mulţumită talentului instinctiv de povestitor al doamnei Gyasi, cartea îi oferă cititorului o înţelegere viscerală atât a realităţilor sălbatice ale sclaviei, cât şi a prejudiciilor emoţionale ale acesteia, de-a lungul secolelor.” The New York Times

 

 

omul suspendat-frontPREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ

Omul suspendat, de Saul Bellow

Traducere din limba engleză de Nadina Vișan

Clasici Moderni Litera

Aşteptând să fie recrutat în armată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Joseph şi-a dat demisia şi s-a pregătit cu grijă pentru plecarea pe front. Când o serie de încurcături birocratice întârzie încorporarea sa, el se găseşte în situaţia de a nu avea nimic mai bun de făcut decât să-şi piardă vremea cu lucruri mărunte.

Omul suspendat reprezintă jurnalul său, o extraordinară relatare a rătăcirilor sale neliniştite pe străzile oraşului Chicago, a gândurilor sale despre trecut, a reacţiei sale psihologice faţă de inactivitatea sa, în vreme ce războiul se dezlănţuie în întreaga lume, şi a observaţiilor sale asupra libertăţii de a alege.

„Una dintre cele mai oneste mărturii despre psihologia unei întregi generaţii care a crescut în vremea Marii Crize şi a războiului.”

Edmund Wilson, The New Yorker

„În ceea ce priveşte stilul, fondul filosofic, natura ipotetică a eroului, Omul suspendat ocupă un loc unic în literatura noastră contemporană, semănând mai mult cu un roman de Albert Camus decât cu unul al vreunui romancier american de astăzi.”

Paul Levine

„Saul Bellow este cel mai important scriitor de limbă engleză din a doua jumătate a secolului XX. Opera lui este perenă şi, în acelaşi timp, nemilos de contemporană.”

Sunday Times

„Nici un scriitor contemporan nu percepe lumea mai clar decât Bellow.”

The Times

Din creaţia lui Saul Bellow, la Editura Litera vor mai apărea romanele Aventurile lui Augie March şi Darul lui Humboldt.

 

raul-front

Răul, de Jan Guillou

Traducere din limba suedeză de Liliana Donose Samuelsson

Clasici Contemporani Litera

Suedia, anii ’50. Erik este un adolescent de paisprezece ani, victimă a unui tată sadic şi violent care îl bate folosindu-se de orice pretext. Violenţa naşte violenţă şi, la gimnaziu, Erik este şeful unei bande de bătăuşi care îi terorizează pe elevi şi organizează o serie de activităţi ilicite; când situaţia se precipită, Erik este exmatriculat. Înainte ca tatăl să afle despre incident şi să dezlănţuie iadul, mama reuşeşte să-l trimită pe Erik la o şcoală privată, care se dovedeşte a fi un mediu mai brutal şi mai rasist decât vechiul său gimnaziu, o şcoală guvernată de un sistem de reguli şi pedepse la fel de crude precum cele ale tatălui său.

„Jan Guillou pune în scenă cu măiestrie o poveste autobiografică controversată.”

Die Zeit

„Cartea nu oferă o simplă predică, ci o analiză exactă, o aritmetică a violenţei şi a cruzimii.”

Süddeutsche Zeitung

Romanul Răul a beneficiat de o ecranizare de mare succes în regia lui Mikael Håfström, cu Andreas Wilson în rolul principal, pelicula fiind nominalizată la categoria Cel mai bun film străin în cadrul Premiilor Oscar.

 

zile fara sfarsit-frontPREMIUL COSTA 2016

NOMINALIZARE LA PREMIUL MAN BOOKER 2017

Zile fără sfârșit, de Sebastian Barry

Traducere din limba engleză de Oana Celia Gheorghiu

Clasici Contemporani Litera

În vârstă de doar șaptesprezece ani, supraviețuitor al foametei din Irlanda, Thomas McNulty se înrolează în armata Statelor Unite ale Americii în anii 1850. Împreună cu camaradul său de arme, John Cole, Thomas va lupta în războaiele împotriva indienilor sioux și yurok și, în cele din urmă, în Războiul Civil. Marcate de greutăți înfricoșătoare, aceste zile li se par bărbaților extraordinar de intense, în ciuda ororilor la care sunt martori și la care iau parte.

Plasându-și acțiunea din Wyoming până în Tennessee, cartea lui Sebastian Barry este o capodoperă de atmosferă și limbaj. Poveste emoționantă despre doi bărbați și despre familia improvizată pe care și-o creează împreună cu Winona, o tânără sioux, Zile fără sfârșit este un portret expresiv și memorabil al celor mai cumpliți ani din istoria americană.

„Romanul meu preferat din acest an rămâne magnificul Zile fără sfârșit.”

Kazuo Ishiguro, Premiul Nobel pentru Literatură 2017

„O arheologie tulburătoare a tinereții… Naratorul lui Barry vădește un amestec fascinant de înțelepciune și naivitate, și stilul lui seducător, cu accente vioaie și pline de umor, stârnește în același timp admirație și neliniște. Dar, în adolescența Americii, autorul descoperă de asemenea paradoxul uman esențial: frica și dragostea sunt la fel de greu de suprimat.”

The New York Times Book Review

„Povestea de frontieră închipuită de domnul Barry acumulează vertiginos mostre de inumanitate și iubire furată: este în același timp sângeroasă și romantică, criminală și muzicală… O saga captivantă care contrapune ororile istoriei și consolările căminului și ale familiei.”

The Wall Street Journal

 

ikigai-frontMICA ENCICLOPEDIE IKIGAI. METODA JAPONEZĂ DE DESCOPERIRE A SCOPULUI ÎN VIAȚĂ, de Ken Mogi

Traducător Ana Soviany

JAPONEZII VORBESC DESPRE IKIGAI CA DESPRE „UN MOTIV DE A TE TREZI DIMINEAȚA”.

Este un motiv pentru păstrarea entuziasmului de a trăi, fie că ești om de serviciu în faimosul tren de viteză Shinkansen, proaspătă mamă sau chef la un restaurant specializat în sushi, cu stele Michelin.

Dar cum îți găsești propriul ikigai? Cum contribuie ikigai la fericire? Neorologul și scriitorul japonez Ken Mogi, autor a nenumărate bestselleruri, ne oferă o analiză fascinantă a acestui mod de viață, încorporând cercetarea științifică și experiența directă, și o narațiune plină de culoare despre cultura și istoria japoneză.

Ken Mogi este neurolog, scriitor și om de televiziune din Tokyo. A publicat peste 30 de lucrări despre știința cognitivă și neuroștiință și mai mult de 100 de cărți acoperind subiecte de popularizare a științei, eseuri, critică și self-help. Volumele lui s-au vândut în peste 1 milion de exemplare.

 

un spion de miliarde-frontUN SPION DE MILIARDE, de David E. Hoffman  

Colecția Kronika

Traducere din limba engleză de Monica Pîrvulescu

La apogeul Războiului Rece, în cel mai periculos moment în care te-ai fi putut afla în Uniunea Sovietică, într-o seară, în timp ce șeful stației CIA la Moscova își umplea rezervorul cu benzină, un străin s-a apropiat de el și i-a lăsat un bilet în mașină. Temându-se de o capcană a KGB, americanul a ignorat această mișcare de deschidere. Dar bărbatul se hotărâse. Tentativele sale de a stabili contacte cu CIA aveau să fie refuzate de patru ori, înainte de a le face cadou un plic al cărui conținut avea să șocheze serviciile secrete americane. În anii care au urmat, bărbatul cu pricina, Adolf Tolkacev, va deveni unul dintre cei mai valoroși spioni ai SUA. Dar aceste activități ridicau problema unor amenințări personale de proporții la adresa lui Tolkacev și a supervizorilor săi americani. Aceștia aveau întâlniri clandestine în parcuri și la colțuri de stradă și foloseau camere spion, butaforie și coduri secrete, ascunzându-se de mereu prezentul KGB chiar sub nasul acestuia – până ce un act șocant de trădare le-a pus tuturor viața în pericol.

Folosind documente CIA anterior clasificate și interviuri cu participanți la evenimente, Un spion de miliarde este un exemplu magistral de reportaj și o cutremurătoare poveste adevărată despre ultimii ani ai Războiului Rece.

Un spion de miliarde este una dintre cele mai bune povești cu spioni din timpul Războiului Rece și cu atât mai cutremurătoare cu cât… este adevărată. Se plasează perfect la intersecția dintre un thriller palpitant și istoria solid documentată… Este o carte magistrală.“The Washington Post

 

De 1 iunie, Litera mică pregătește o serie de suprize și evenimente pentru cei mai mici dintre cititori.Printre noutăți se vor afla, în premieră la târg, și bestsellerurile clubului de carte dedicat copiilor și adolescenților – Clubul Printre Litere.

 

fete_2-frontPOVEȘTI DE SEARĂ PENTRU FETE REBELE 2

Continuarea senzaționalului bestseller New York Times care le inspiră pe fetele din întreaga lume să-și urmeze visurile, să țintească mai sus, să lupte cu hotărâre, Povești de seară pentru fete rebele 2 cuprinde o nouă serie de o sută de povestiri care aduc un omagiu unor femei extraordinare. De la Nefertiti la Beyoncé, de la Rosalind Franklin la J.K. Rowling, regine sau activiste, balerine sau avocate, femei pirat sau astronaut, specialiste în computere sau inventatoare – o alăturare încântătoare, promisiunea unei lumi cu posibilități infinite.

 

 

 

 

colectia micul zen

 

COLECȚIA MICUL ZEN: MOTORAȘ, UN IEPURAȘ FĂRĂ ASTÂMPĂR; NU MI-E SOMN!; MĂ RELAXEZ CU ANDA, MICUȚA PANDA!; RINA URSULINA E FURIOASĂ.

Micul Zen, o colecție de cărți despre starea de bine a celor mici. În această colecție veți găsi o serie de povești frumoase și liniștitoare, care vă vor oferi un moment de relaxare alături de copilul dumneavoastră și vă vor ajuta să îl învățați să își controleze emoțiile. Autoarea Louison Nielman este psiholog clinician, pasionată de diverse forme de meditație terapeutică, precum poveștile și sofrologia ludică.

ham hotelAVENTURI DE LA HAM HOTEL POOKIE, PUIUL MAMEI, de Shelley Swanson Sateren și Deboah Melmon – Colecția Prima mea lectură

Alfie și sora lui geamănă, Alfreeda, îl așteaptă plini de nerăbdare pe Pookie, un terier Yorkshire micuț și tare drăgălaș. Dar Pookie nu e deloc nerăbdător să rămână la Ham Hotel și plânge încontinuu. În vreme ce Alfreeda insistă să-l trateze ca pe un bebeluș, Alfie e convins că singurul lucru de care are nevoie terierul e să stea o vreme printre băieți.

piperasPIPPA PIPERAȘ ȘI ANIMALELE, de Charlotte Habersack – Colecția Prima mea lectură

În „săptămâna animalelor de casă“, elevii trebuie să aducă la școală un animal și să-l prezinte în fața clasei. Emil, Olivia, Lucy și prietenii lor sunt în mare încurcătură: cum să aducă un animal dacă nu au acasă niciunul? Dar, când e vorba să-și ajute prietenii, Pippa are o mie de idei pe minut! Urmărește noile aventuri ale năzdrăvanei fetițe în volumul al doilea al seriei!

 

nelly rapp si varcolaciiNELLY RAPP ȘI VÂRCOLACII, de Martin Widmark și Cristina Alvner  – Colecția Prima mea lectură

În curând va fi lună plină, iar Ralf și Vanja, ajutoarele de la crescătoria de câini a lui Ing-Britt, se comportă foarte ciudat! Pe zi ce trece devin mai păroși și poartă tot timpul ochelari de soare: să fie oare vârcolaci? Nelly Rapp, agentul antimonștri nr. 10, și London, basetul ei credincios, trebuie să acționeze rapid, curajos și iscusit, înainte ca Ralf și Vanja să se transforme…

 

 

fratele meu e supererouFRATELE MEU E SUPEREROU, de DAVID SOLOMONS

Luke stă cocoțat în casa din copac împreună cu fratele lui mai mare și la un moment dat coboară să meargă la baie. Când se întoarce, constată că fratele lui mai mare – care n-a citit în viața lui o carte cu benzi desenate –, capătă superputeri cu totul nemeritate pentru a salva nu unul, ci două universuri! Luke e SCANDALIZAT! Lui Zack nici măcar nu-i PLAC benzile desenate! Doar că există niște lumi de salvat, și CINEVA trebuie să se asigure că Zack va face față provocării. Mai ales că nici măcar nu vrea să poarte capă…!
 

supernormal

 

SUPERNORMAL, de Greg James și Chris Smith

MURPH COOPER ARE O PROBLEMĂ!

Noua școală la care l-a înscris mama lui e ultrasecretă, și… superciudată. Colegii lui pot ZBURA, pot CONTROLA NORII DE FUR TUNĂ, pot FACE SĂ APARĂ din senin căluți… Și toți vor să afle care este capacitatea extraordinară a lui Murph. Ei bine… îîî… de fapt, el NU ARE NICIUNA. La fel cum nu sunt nici răufăcători prin jur, cu mințile forfotind de planuri diabolice. Sau sunt? Ei bine, atunci… E momentul ca SUPERNORMALUL să devină supererou!

 

 

 

 

printesa sub acoperirePRINȚESĂ SUB ACOPERIRE, de CONNIE GLYNNN

Îndrăgostită de basme, Lottie Pumpkin, o fată orfană dintr-un orășel de provincie, și-a dorit intotdeauna să fie o prințesă bună și curajoasă, asemenea eroinelor din poveștile ei preferate. În capătul celălalt al Europei, Ellie Wolf, prințesa rebelă a Maradovei, își împarte timpul între plictiseala vieții de la palat și escapadele sub acoperire în lumea adolescenților obișnuiți. Atunci când destinul le aduce în aceeași cameră la Rosewood Hall, una dintre cele mai prestigioase școli din Anglia, avantajele unui schimb de roluri par aproape de la sine înțelese. Dar, pentru prințese, lumea este un loc plin de primejdii, iar la adăpostul zidurilor seculare ale școlii cineva le pândește fiecare pas… O poveste fermecătoare despre prietenie, devotament și curajul de a fi tu însuți într-o lume în care prințesele nu sunt ce par a fi, iar magia basmului se regăsește acolo unde te aștepți mai puțin.

 

 

 

Ca în fiecare an la Standul Editurii Litera cititorii vor beneficia de promoții speciale și reduceri de până la 50% la titluri din toate domeniile.