de Bedros Horasangian

Pe vremea cînd românii trăiau după datinile strămoșești și nu ca acum după buletinele de știri de la CNN și BBC World News, apropierea Crăciunului ( căci Nașterea pruncului Iisus Hristos era mult mai importantă decît îmbulzeala de azi pe la mall-uri pentru îmbuibarea și distracția de  Anul Nou ), postul și praznicul lui aveau multiple semnificații. Renunțarea parțială la voluptățile și satisfacțiile trupești presupuneau și o anume reapropiere de sufletul și mintea fiecăruia. Puțină meditație și visare întru lăuntrul fiecăruia. Nu neapărat rugăciune, cat mai ales o anume stare de liniște și pace, melancolii și rememorări, visări de bine și frumos, de bucurie de a trăi. Pare pueril și vag ridicol astăzi să mai pomenim de așa ceva. Sau nu e timp, sau nu sunt bani, sau nu avem stare pentru așa ceva. Și la urma urmelor, la ce bun? Cumpărăturile pentru mesele festive ce se țin lanț ne obligă la o anume frenezie, atunci cînd plecările intempestive spre destinații exotice nu ne incită imaginația. Sigur că un Crăciun petrecut cu schi nautic și dansuri vioaie-virile Caraibe sau Dubai are alt parfum decît cel consumat lîngă zidurile Dragomirnei, în dangătul clopotelor de la Bistrița sau pe Valea Izei în Maramureș. Păi ce e mai frumos pe lumea asta decat locul unde te-ai născut ? Sigur că o partie de schi – de 24 de milioane de euro, oare ce-o fi avînd așa cu moț de a costat atîtea parale? – inaugurată de Elena Udrea la Poiana Brașov poate bucura mulțimea de turiști ce au dat buzna în stațiunea de langă Brașov. Sigur că niște frumoase și scumpe cadouri pot atrage zîmbete de admirație și chiote de bucurie. ”Vai, Mihai, ce cercei frumoși mi-ai luat, sunt de la Tiffany sau Van Cleef ? Dragul, de el, nu mă uită niciodată!” Țoc, Țoc, se lasă cu pupăceală și înbunătățirea relației conjugale după cine știe ce momente mai aprinse legate de vreo aventură pasageră. Să zicem. Exemplele noastre, ca și ironiile noastre, altminteri, mai mult decît amical-tolerante, ar vrea să ne ducă altundeva.

Unde?

Nu prea știm. Fiecare poate alege și găsi un drum. Spre bucuriile simple. De care parcă am uitat. De parcă nici nu ar fi fost. De bucuriile Crăciunului, al pomului de iarnă, al colindelor fără Jingle Bell și miros de somon fumee, al globurilor colorate și al lumînărilor aprinse, al Moșului care vine cu daruri la copii (“Aăăă, mie de ce mi-ai luat un Kalașnikov și lui Gigel un M16 semiautomat… ăăăă!”) și la cei mari (“Wow, Chivas Regal de 12 ani, de cînd îmi doream o sticlă și eu…”), cativa fulgi de nea sau o mică plimbare, pe jos, of course, la șosea. Căci dacă ar fi să ne bucurăm, am avea motive la tot pasul. In fiecare clipă. Că îți sare în față o veveriță în Parcul Herăstru, îti zîmbește Georgiana că i-ai adus înapoi brațara de aur pe care o pierduse cînd voia să rupă două frunze uscate din copacul de lîngă Roata Mare sau pur și simplu te uiți la cerul însorit sau cenușiu de deasupra ta. Pur și simplu, totul e minunat. Și tu ai sufletul plin și curat, nu te mai gîndești la dobînda de la creditul de la bancă sau la blana de chinchila care ți-a făcut cu ochiul. Viața e minunată așa cum e și merită s-o trăiești din plin.Chiar dacă salariile sunt înghețate, pensia n-a venit de cîteva luni, vecinii ți-au furat crenguța de brad de deasupra ușii și nevasta te boscorodește că te-ai apucat de scris felicitări la prieteni în loc să faci maioneza cu blenderul Siemens cel nou. Poate am exagerat pe alocuri – 25 de milioane de euro pîrtia de schi de la Poiana Brașov este însă cifră oficială – dar una peste alta credem că ați priceput unde batem. Să ne bucurăm dară de orice clipă care ne este dată. Mai ales acum, de Crăciun și Anul Nou, cînd toată lumea e mai bună și generoasă, veselă și dornică de sentimente gingașe. Să profităm cat se poate de mult.

Așa să fie.

La Mulți Ani 2012 cu bucurie la toată lumea să fie!

Mulţumim tuturor celor care ne-au trimis fotografii cu viziunea lor despre iarnă. Au fost multe şi toate ne-au plăcut!  Câştigătorul concursului îl alegem prin tragere la sorţi dintre cei ale căror fotografii sunt mai jos. Ce câştigă? Cărţi în valoare de 300 lei de la noi! Mult succes!

de Răzvan Voncu

Muzica este o mesageră a zeilor sau, dimpotrivă, a Infernului?

Aceasta este întrebarea de la care porneşte romanul Clopotele, al scriitorului american Richard Harvell. Moses Froben, născut într-o clopotniţă a unui sat eleveţian, din relaţia păcătoasă dintre preotul catolic şi „nebuna” satului, este posesorul unei voci de excepţie. Ea, vocea, îi aduce în viaţă deopotrivă lumina şi întunericul, eliberarea de condiţia sa umilă şi, totodată, captivitatea într-o alta, la fel de (dacă nu şi mai) chinuitoare.
Căci, aruncat în râu de tatăl nelegiuit, dornic să scape de amintirea păcatului său, Moses va fi salvat de nişte călugări. Intrat în mânăstire, vocea îl va face repede remarcat, dar îl va şi condamna pe viaţă: adolescentul va fi castrat, pentru ca vocea sa angelică să îşi păstreze puritatea.
În consecinţă, tânărul va cunoaşte, pe de-o parte, culmile de neatins ale muzicii, ca şi pe cele ale reuşitei sociale. Din infernala clopotniţă de sat elveţian, în care stătea cu mama sa, complet izolat şi ostracizat, Moses ajunge să cânte pe cele mai râvnite scene muzicale ale lumii: cele din Viena imperială (romanul este localizat la sfârşitul secolului al XVIII-lea) şi din Veneţia.

Pe de altă parte, Moses Froben va cunoaşte şi bolgiile infernului condiţiei de castrat. Îndrăgostit de nobila Amalia, el va trebui să-şi trăiască până la capăt condiţia tragică, de musico, admirat şi dispreţuit în acelaşi timp. Căci, oricât de angelică ar fi vocea lui şi oricât de mare ar fi bucuria pe care muzica le-o produce celor din jur, Moses continuă să fie privit de aceştia – şi în special de soţul Amaliei, Anton Riecher – drept o făptură respingătoare. Tragedia lui este că nu poate forma un cuplu cu femeia pe care, totuşi, o iubea cu toată fiinţa sa.

Romanul lui Richard Harvell, deja tradus în 13 limbi, ne oferă, pe fundalul poveşti tragice a lui Moses, şi o incursiune pasionantă în lumea strălucitoare şi decadentă a sfârşitului secolului al XVIII-lea. O lume a începuturilor operei moderne, a marilor castrati, a pasiunilor şi conflictelor ireductibile. Nu-i este uşor lui Moses Froben să îşi croiască un drum în acest mediu închis. Cu ajutorul celor doi călugări care-l salvaseră de la înec şi îl ocrotiseră toată viaţa, Moses i se substituie unui alt musico faimos, Gaetano Guadagni, în timpul premierei unei opere, şi, transmiţându-i, prin intermediul muzicii, un mesaj Amaliei, aflate în sală, reuşeşte să fugă cu ea. Nu întîmplător, opera dirijată de Gluck este Orfeu: Harvell ţese cu măiestrie o pânză de semnificaţii mitice în spatele poveştii lui Moses şi a Amaliei, noii Orfeu şi Euridice. Căci, tot ca Euridice, Amalia va muri pe altarul iubirii imposibil de împlinit, lăsându-i lui Moses un copil, cel pe care îl purta în pântece în momentul în care il musico a smuls-o de lângă soţul ei. Iubirea lui se va transfera asupra copilului, pe care îl va creşte ca pe fiul său. Şi căruia îi va lăsa moştenire, între altele, manuscrisul acestui roman, scris la persoana I, sub forma unor memorii. Convenţia manuscrisului găsit îmbracă natural confesiunea lui Moses Froben, subliind din nou iscusinţa autorului.

Căci Richard Harvell a reuşit în Clopotele un roman complex, profund, tragic, care se citeşte pe nerăsuflate.

Litera este, anul acesta, spiridușul preferat al Moșului. De ce e preferat? Pentru că oferă cele mai multe cadouri… Nu ați auzit? Litera organizează o super tombolă unde oferă premii dintre cele mai variate – excursii în țară, cărți și rechizite școlare, aparate foto, iar premiul cel mare este o mașină Suzuki Swift. Ne dați dreptate că suntem preferații Moșului?
 
Și pentru că știm că sunteți de acord cu noi, vă vindem și un pont: și anume cum să vă înscrieți la tombolă. Așadar, achiziționând orice carte de pe www.litera.ro, din librăriile și kypermarketurile din marile orașe din țară (Cora, Real și Carrefour), veți primi un talon. O dată completat talonul, vă înscrieți în tombolă. Și știți cum se zice – mai multe taloane completate, mai multe șanse de câștig…  Așa că fiecare carte achiziționată înseamnă o șansă în plus pentru a câștiga unul dintre premiile tombolei. Și, de ce nu, o șansă mai aproape de a fi posesorii marelui premiu – un autoturism Suzuki Swift.
 
Vă ținem pumnii!

de Bedros Horasangian

Mme de Sevigne, o faimoasă cucoană din înalta aristocrație franceză a secolulul al XVIII-lea a lăsat posterității o și mai faimoasă corespondență. Care era și este binecunoscută prin secole nu doar francezilor dedulciți la cancanuri amoroase, dar și celor dedați unor preocupări literar-filozofico-morale. Pe langă faptul că a fost una dintre frumusețile epocii sale, Mme de Sevigne s-a dovedit și una dintre marile spirite ale unei țări care nu a dus lipsă de vorbe de duh și întorsături de frază retorice dintre cele mai subtile. Într-una din scrisori îi răspunde fiicei sale, Mme de Grignan, femeie măritată la randul și la casa ei, care o întreabă și pisălogește ce crede mama ei despre dragoste. Trebuie să recunoaștem că întrebarea este extrem de dificilă și greu de găsit cel mai potrivit răspuns. Doar că Mme de Sevigne – regretatul Alendru Paleologu era un mare admirator al acestei cucoane plină de nuri, dar și multe alte calități pentru toate varstele, ca să ne exprimăm, și noi elegant și aluziv – găsește un răspuns concret și foarte practic și astăzi. „Draga mea, îi scrie fiicei sale, îmi place din cand în cand să o practic, dar nu-mi place să comentez niciodată. Ce să explici și cui dacă ești îndrăgostită sau iti place de un bărbat”?

Ce să mai adăugăm noi astăzi? Nimic. Nu s-a schimbat mare lucru pe lumea asta dacă este vorba de emoții și sentimente. Că avem mai multă sexualitate, poate, și mai multe fantezii erotice decît în Evul Mediu – în mod sigur. Ei bine, și ce-i cu asta ? Nu am devenit mai multumiți, buni sau chiar fericiți. Aha, fericiți! Ce-o fi și cu fericirea asta, de care vorbim cu toții, ne tot întrebăm și pe cont propriu, dar nu-i dăm de capăt în nici un chip ? Cu fericirea cred că este cam la fel ca și dragostea de care pomenea Doamna De Sevigne.

Nu știm mai nimic. Știm ce este apa. Sau un cal. Uite un cal. Sau permanganatul de potasiu. Are o formulă clară și se poate dovedi chimic. Și tot așa, mai nou, dai căutare pe google despre orice si ai un răspuns concret la mînă. Despre pămînt, lună, soare, nori – aici s-ar putea produce încurcături – oceane, gasteropode, capitala statului Burundi – este Bujumbura, nu mai căutați – sau Amazonul. Sau omul. Un om, doi oameni. Oamenii. Dar fericirea? Cine poate să spună cu mana pe inimă că știe despre ce este vorba? A pus mîna și a strigat, Este! Să-i dea o definiție. Acolo, o vorbă, două, de sămanță. S-o explice. Doar un lung șir de aproximații. Mai mult sau mai puțin savante. Pentru fiecare dintre noi. Ceva, acolo. Fericirea este. Fericirea a fost. Fericirea ar putea fi. Abia de aici, din acest punct care poate fi cu totul altul pentru fiecare dintre noi, am putea divaga. Cumva.

Fără nici un fel de certitudini. Că ar fi vorba de ochii verzi ai unei iubite brunete, de savoarea unei lingurițe de șerbet, de un model nou de  rochie desenat de Roberto Cavalli, un gol dat de Messi pentru Barcelona în meciul cu Real Madrid, o vorbă bună de la soție sau de creșterea pensiilor cu 50% începînd cu unu ianuarie 2012, așa cum pronunță simpaticul nostru Prim Ministru. Dragul de el, mereu un om fericit.
Fericirea? E de găsit pe cont propriu. Cine are răspunsuri sau soluții chiar ne poate spune și nouă.

Și iată că a sosit și mult așteptata lună din an… Cu mic, cu mare ne strângem laolaltă și îl așteptăm pe Moșu’! O magie se petrece și, deodată, toți suntem mai buni, mai umili, mai altruiști și mai plini de har… Nu ne dorim decât ca această stare se se prelungească și în restul lunilor și să trăim la fel de frumos tot timpul anului…

Până atunci, însă, în sunet de zurgălăi și voie bună, vă anunțăm că Litera e unul dintre spiridușii de încredere ai Moșului și că vă pregătește cele mai frumoase cadouri… Pe tot parcursul lunii decembrie toți cei care ne sunt prieteni pe Facebook pot câștiga zilnic cărți, Sfântul Nicolae anunța surprize și mai și, iar în Ajun… Dar nu dezvăluim mai mult, vrem să păstrăm surpriza!Š
Și ca să nu ziceți că doar prietenii de pe Facebook sunt privilegiați, trimiteți-ne pe concurs@litera.ro o fotografie  care din punctul vostru de vedere simbolizează iarna, Crăciunul, familia, sărbătorile și puteți să vă întregiți biblioteca cu cărți în valoare de 300 lei. Noi primim fotografiile, iar pe 20 decembrie le postăm pe blog, câștigătorul fiind ales prin tragere la sorți. Nu-i așa că ne facem bine treaba de spiriduși?

Dați sfoară în țară și anunțați-vă prietenii că în luna cadourilor Litera vă dăruiește cele mai frumoase cărți!