litera_blog-960x316px-2
litera_blog-960x316px-1
Hrană pentru minte și suflet!
<< >>

O viață măruntă

bcx

 

O carte pe săptămâna la LITERA

 

Ergainahămoragăloradzagh și Hanya Yanagihara

 

Până să mi se fixeze acest nume în memorie, într-o lume românească unde Băsescu sau Vosganian sunt deja obișnuite, l-am tot pronunțat eronat. Cu toate că sunt familiarizat cu multe nume și cuvinte complicate. De exemplu, în limba armeană, la banalul macaroane se spune ergainagălorahămoradzag. Adică ergain=lung, gălora=rotunjit, hămora=din aluat, dzag=gaură, și atunci nu-i așa că Hanya Yanagihara e mult mai simplu? Fără să fie extrem de complicat, numele până mai ieri necunoscutei prozatoare americane cu o nominalizare la National Book Award și Man Booker Prize, pe 2015, mi-a atras atenția. Un 2015 când a cîștigat prietenul nostru deja, jamaicanul Marlon James, cel cu „Scurta istorie a celor șapte crime” (fotografia alăturată stă mărturie pentru nivelul înalt unde a ajuns bătălia pentru acest prestigios premiu literar), care ne-a lăsat cu gura căscată, bouche bee, cum ar zice în franceză, ceilalți locuitori din insulele învecinate. Așa cum tot cu gura căscată am rămas parcurgând romanul Hanyei Yanagihara „O viață măruntă” (A Little Life, originalul sună mai pisicos, Editura Litera, 2017, traducerea, spinoasă, din limba engleză Adriana Bădescu), roman și mai grăsan decât al lui Marlon James. 699 de pagini, cu mulțumiri cu tot,ca la prețurile din piețele agroalimentare. Prezentările de pe coperta IV sunt sugestive și corecte – în general sunt mult peste ce găsim în cărți, de data asta e exact invers. Cartea conține mult mai multe pagini de bună literatură, realistă, psihologică, analitică, istorico-politico-geografică (mai tot romanul se consumă într-un New York plin de imigranții pe care-i fugărește astăzi Donald Trump, într-un fel un bun personaj pentru un fiction încă nescris) cu personaje – patru la număr, băieți cu toții, care vin la NYC din Massachusetts, unde se găsește faimosul MIT, dar de unde a plecat și celebrul, la vremea juneții mele, hit al formației Bee Gees etc. – vii, autentice, reale, atașante – cuvânt la care surâd mereu pentru că nu-l folosesc, dar mă izbesc mereu de el, ca și de inconturnabil sau celeritate (au și cuvintele rostul și farmecul lor, direct sau indirect – găsesc mai zilele astea, într-o carte a lui John Steinbeck – minunate povești altminteri –, cum un cal ciugulea ovăz, măi să fie, să zâmbim, pentru că ocaziile sunt rare etc.) cu întâmplări altminteri de zi cu zi care adună anii și compun viețile unora și altora care, la final, dau romane. Romanul se scrie pe măsură ce personajele își trăiesc propria viață. Un roman american, cu de toate pentru toți. Viața bate literatura. Doar uneori. Prozatoarei americane, cu obârșii hawaiiano-coreene, i-a ieșit o carte remarcabilă. Dacă o făcea și nițeluș mai concentrată era, poate, și mai bună. Am zis și eu, n-am dat cu parul. Asta așa, chichirez gâlceavă. De reținut, deci, doar titlul, O viață măruntă și un nume, Hanya Yanagihara. Cu ergainahămoragăloradzagh nu merită să ne încărcăm memoria.

 

Bedros Horasangian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *