litera_blog-960x316px-2
litera_blog-960x316px-1
Hrană pentru minte și suflet!
<< >>

Parada de Paște a lui Richard Yates

parada

Romanul „Parada de Paște” (Editura Litera, 2016, traducerea din limba engleză, Irina Negrea) e publicat pentru prima oară în SUA în 1976. Autorul lui, Richard Yates (1926–1992), scriitor cu o bună cotă prin mediile culturale de dincolo de Ocean, apreciat de Tennessee Williams, Styron sau Vonnegut și pus într-o bună relație cu Cehov, Cheever și Raymond Carver, a avut parte de un destin literar nu foarte favorabil. Dincolo de valoarea strict literară, cărțile lui s-au vândut greu (sau deloc) și nu a devenit nici autor canonic. Iar dacă a și murit, pac!, The End, povestea s-a închis. Până într-o bună zi când un critic literar, Stewart O’Nan – și suntem deja în 1999 –, scrie, după o atentă lectură a operei lui Yates, un lung, chiar foarte lung, comprehensiv și bine chițibușit studiu, în Boston Review. Eseul se numește The Lost World of Richard Yates. How the great writer of the Age of Anxiety dissapeared from the print. Rezultatul este spectaculos, scriitorul este relansat în postumitate. Și intră nu doar în atenția criticilor și istoricilor literari, dar și în atenția marelui public. Un scriitor și cărțile lui renasc într-o lume din care autorul nu mai e prezent. Așa a și ajuns și pe la noi. Și tot așa am înțeles mai bine ceea ce poate face the star machinery of Random House and The New Yorker (am citat din studiul lui O’Nan, pe care-l recomand tuturor iubitorilor de literatură, se găsește integral pe net) pentru un autor. Repet, dincolo de valoarea intrinsecă a autorului și a cărților lui. Parada de Paște, în limba română acum, se alătură lui Revolutionary Road (un roman la fel de fascinant, apărut tot la Litera în 2016) și pot impune și în România numele unui excepțional prozator. Un mare decodor al vieții. Îmi permit să avansez doar câteva impresii despre un roman care mi-a plăcut foarte tare. Este o lungă poveste întinsă pe patru decenii a unei familii din clasa de mijloc a Americii. Oameni obișnuiți, cu destine comune, cu întâmplări ale unor vieți banale, care vin și trec de la sine. Copilărie, adolescență, maturitate, bătrânețe, și gata. Destinul unei mame divorțate – prototip ar fi mama autorului – și cu două fete acoperă tot romanul. Mama (Pookie) și una dintre fete (Sarah) mor, spre sfârșitul romanului, rămâne cea mică, Emily, un fel de punct de raportare în jurul căruia se încheagă în fond toată narațiunea. Sunt aglutinate multe întâmplări din viața celor două surori, care cresc în roman de la simple copilițe care discută despre cum-e-cu-treaba-aia (splendidă pagină de proză scurtă, aș zice), până la finalul când una dintre ele moare, nu se știe exact de ce. Alcoolism? Violență fizică? Se trăiește la foc mic, se bea din greu. Altfel, bețiveala e mereu prezentă și în cărți și într-o realitate americană în care nici Faulkner, nici Scott Fitzgerald, nici Hemingway – autorul cunoscutului cocktail Bloody Mary – sau John Cheever, cum spune românul nostru, nu au dus paharul la ureche. Secvențe extrem de atent construite, personaje bine conturate, pasajele psihologice tensionate nu lipsesc. Un roman din seria filmelor Free Cinema-ului britanic al tinerilor mai mult sau mai puțin furioși de pe ambele țărmuri ale Atlanticului. Fără să ne punem prea multe întrebări, viața a și trecut. Punct. Trăim. Citim, e bine.

 

Bedros Horasangian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *