litera_blog-960x316px-2
litera_blog-960x316px-1
Hrană pentru minte și suflet!
<< >>

Restul e tăcere

clara-guelfenbein

Restul e tăcere” (Editura Litera, 2016, traducere din limba spaniolă de Lavinia Similaru), un roman al unei până mai ieri necunoscute prozatoare din Chile, America de Sud, o proză subtilă, comisă de o scriitoare abilă în a mânui diferite registre narative,  Carla Guelfenbein. Citesc cuminte cartea, care curge fără opinteli și fără digresiuni analitice aiurea-n tramvai, care fac deliciul destulor romane din ultimii ani. Mai ales autohtone. O istorie de familie, cu două generații de personaje, care suportă ceea ce viața le oferă, dincolo de bine și de rău. Adică s-a întâmplat așa – cum a vrut autorul – dar se putea întâmpla și altfel, atunci când personajele își fac de cap și scapă de sub autoritatea celui care sucește și învărtește cum vrea el mersul întâmplărilor. Un scriitor, o scriitoare chiliană, care a studiat Genetica populației în Marea Britanie, sudamericană  altminteri, care cu un roman din 2015 câștigă Premiul Alfaguara – un fel de Pulitzer sud-american, are o bună cotă internațională și se poate lua la trântă – cum le propunea regretatul C. Noica ciracilor săi – cu numele mari ale unei literaturi pline de Ceahlăii Anzilor Cordilieri. La noi Mihail Sadoveanu era împănat cu o astfel de comparație. Cineva mă pune să caut pe net ceva legat de biografia autoarei, nefiind foarte mulțumit de cele câteva date oferite de editor. Și peste ce dau? Peste Nae Caranfil și filmul lui “Restul e tăcere”, din 2008!! Pe care, spre rușinea mea, nu l-am văzut. Un film despre primul film românesc din istoria cinematografiei românești, faimosul “Războiul de independență”. Cum la noi prima întrebare când e să-ți cumperi un costum nou este Cât costă?, și în acest caz primele informații nu sunt cele legate de cucerirea Plevnei, ci cât a costat filmul. Două milioane de euro, etc. Iar n-am ce face și încerc să mai aflu ceva de Carla Guelfenbein, și dau peste niște ultraserioase comentarii despre carte. Toate bune și frumoase, mai puțin concluzia finală care-i sperie pe unii comentatori. Cartea este foarte tristă, ne avertizează o atentă recenzentă a cărții. Afirmația ce m-a pus iute pe gânduri. Tocmai citisem și eu cartea. Oare așa o fi? Mie nu mi s-a părut deloc trist acest roman. Sigur că el conține întâmplări dramatice /nefericite/triste etc, dar e departe de a fi o carte tristă. Chiar nu știu ce e aia o carte tristă. Înțeleg unde bate atenta cititoare, dar refuz concluzia. Nici “Doamna Bovary”, nici “Frații Karamazov”, nici “Străinul” lui Camus, nici acel roman al lui Marlon James, “Scurtă istorie a șapte crime”, care m-a impresionat și l-am comentat elogios tot pe acest gol alpin narativ, nu sunt romane triste. Dincolo de ce se întâmplă prin ele, dincoace de dorința noastră, pe bune, de a promova doar energii pozitive. Știu, însă, de la George Enescu citire, că nu există muzică ușoară și grea, ci doar bună sau proastă. Cartea Carlei Guelfenbein, “Restul e tăcere”, este o carte bună. Ba chiar foarte bună, nefiind încă limpede, ca la tezele de sfârșit de trimestru, cum era pe vremea când eram elev, care e demarcația clară între un Fb și b, mai amărât. “Bonjour tristesse” e un bun  roman al lui Fracois Sagan, iar “Vals trist”, că tot veni vorba, este un splendid vals de Sibelius. Mi-e și frică să mai caut pe net ceva, cine știe peste ce film românesc dau. Dar merită să ne fudulim că regizorul Cristian Mungiu e șef de juriu la Cannes. Brava lui! Și de ce nu, și nouă. Și cititul e o treabă la fel de serioasă.

Bedros Horasangian

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *