litera_blog-960x316px-2
litera_blog-960x316px-1
Hrană pentru minte și suflet!
<< >>

Umbra lui Henry Kissinger

in_umbra

 

O carte care m-a lăsat cu gura căscată, ca la dentist, cum se spune, că tot ne aflăm în plină dezbatere stomatologică în Postul Paștelui, s-a dovedit volumul „În umbra lui Kissinger. Moștenirea celui mai controversat om de stat al Americii“ (Editura Litera, 2017, traducerea din limba engleză, Anca Simitopol; redactor de carte, un bine cunoscut expert pe spațiul american-anglo-saxon, Mihnea Gafița), citit pe nerăsuflate. Vorba vine, pentru că respiri adânc după fiecare capitol care parcurge, la pas, alene și cu multe, extrem de multe detalii, informații, analize, comentarii și citate din diverși – numeroși – alți autori, viața și, să-i spunem opera, cariera, în primul rând, a celui numit în acte Heinz Alfred Kissinger. Om politic, diplomat, autor de importante lucrări, nu în ultimul rând profesor universitar. American. Nu știam, așa cum nu știam – dar nici nu-mi dădusem interesul să aflu – că e născut în 27 mai 1923, la Furtz, în Germania, și că obține cetățenia americană în 1943. Despre acest personaj fabulos, oricum am suci lucrurile și răsuci simpa/antipatiile scrie profesorul de istorie de la NYC University, Greg Grandin. Volum care apare pe americănește în 2014 și răsfiră și adună, ca o armonică în funcțiune prin cele 300 de (dense și bine articulate /observații / comentarii / analize) pagini, nu doar portretul unui om politic, ci destinul omenirii. Al întregii omeniri. Și nu exagerăm. Căci fără să fie șef de stat, Henry Kissinger a influențat, decisiv – nu spunem nici în bine, nici în rău, o spune proful newyorkez care a muncit serios la acest op – politica americană și, evident, direct și indirect, pe cea internațională. Filosofia de viață a lui Kissinger, influențată de Spengler și Sartre, este modelată pe contextul istorico-politic, realist și pragmatic pe care viața i le-a oferit. „Produs al unei meritocrații – studii la Harvard, încheiate în 1950 cu o teză de licență The Meaning of History… etc. – postbelice, Kissinger a învățat rapid cum să se folosească de mass-media, să manipuleze jurnaliști, să influențeze elitele și să profite de pe seama opiniei publice”, notează sec autorul studiului. Cariera politică și diplomatică a lui Kissinger este impresionantă, trecând prin funcții de mare importanță pe tabla de șah a politicii americane, de la a fi consilier pentru probleme de securitate națională al preșdinților Nixon și Reagan, la a fi secretar de stat (ministru de externe, cum ar veni la noi) al lui Nixon și Gerald Ford. Și tot așa, mereu solicitat și mereu prezent, o persoană influentă, un personaj charismatic, temut și controversat deopotrivă. Atât pe plan intern, cât și, mai ales, pe plan internațional. Că discuta despre Hegel și Marx cu liderul chinez Mao – și nu despre victimele din piața Tiananmen –, că trata cu liderii de la Kremlin destinderea cu URSS și limitarea înarmării strategice. A fost prezent în toate momentele legate de conflictele militare ale SUA din ultimele decenii. Că a servit lideri republicani sau pe cei democrați, că a sfătuit pe neoconservatorii lui Bush sau pe Hillary Clinton, care-l aprecia în grad înalt. Altfel ce să mai vorbim/pomenim/amintim de teribilele și interminabilele războaie din Asia de Sud-Est (Vietnam, Cambodgia, Laos) care i-au adus și un premiu Nobel pentru Pace, intervențiile din Guatemala, Chile, Grenada – o insuliță din Caraibe –, Panama, în 1989, cu povestea extragerii dictatorului Noriega în stil hollywoodian în timp record. Ordinea mondială și dezordinea care a urmat după cele două războaie din Golf au fost legate, direct și indirect de viziunea militaristă și justificarea războiului – o spun destui comentatori și analiști ai vieții lui Kissinger asupra lumii contemporane. Conformă cu viziunea pesimistă a lui – istoria e o tragedie, viața e suferință, nașterea, moarte, că existența e până la urmă fără sens etc. –, care, în mod cert, a decis viețile a milioane de oameni – inclusiv americani, pe diverse meridiane ale lumii. Dar politica la nivel înalt nu se face cu emoții și sentimente. Fiecare capitol al cărții este o poveste cu implicarea SUA în diferite teatre de operațiuni. Că este vorba de America de Sud – de Chile, unde administrația de la Washington l-a sprijinit pe generalul Pinochet, ca și pe generalii de la Buenos Aires care au făcut multe rele –, că este vorba de Africa sau de intervențiile militare în Irak și Afganistan, cu rezultate incerte în lupta împotriva terorismului. Interesant de bombănit la București când citești că prin asociația de consultanță Kissinger&Associates fostul secretar de stat livrează câte 10 discursuri anuale, plătite cu 20 000 de dolari bucata, în timp ce faimoasa Lehman Brothers – de unde a plecat din Wall Street criza mondială din 2009 – îi plătea lui Kissinger 500 000 de dolari pe an, pentru patru conferințe de prânz și câteva recomandări speciale. Trai pe vătrai, neneacă, cum ar spune românul nostru, țâțâind și dând din cap, mereu cu ochii pe butelie să nu i-o fure consătenii. Lăsând gluma la o parte, cartea este extrem de serios documentată și fluent scrisă ca să poate fi citită ca o ficțiune inventată de însuși Balzac. „Departe de a dispărea în uitare, el (Kissinger, nota mea, BH) dăinuie. Și după ce Kissinger nu va mai fi, putem presupune că kissingerianismul va dăinui la fel.” este observația finală a lui Greg Grandin. În coada cărții anexează, de la p.293 – la p.309, sute de titluri de cărți, articole citate și menționate într-un, o spunem abrupt, remarcabil studiu politico-istoric.

Bedros Horasangian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *