6-draci banner
ikigai_slider-1903x450px(2)
pablo_slider-1903x450px
ordinea-de-zi_slider-1903x450px - Copy
omul-suspendat_slider-1903x450px - Copy
raul_slider-1903x450px - Copy
drumul-spre-casa_slider-1903x450px - Copy
litera_blog-960x316px-1
<< >>

Yaa Gyasi este o scriitoare născută în 1989, în Ghana, care a crescut în Albama, iar astăzi locuieşte în California. Pentru mine, anul naşterii ei este unul memorabil: în patria mea, 1989 rămâne un an istoric – deşi învăluit în mister. Ficţiunea se leagă indisolubil de adevărul istoric. Ceea ce reuşim să întrezărim din adevăr palpită sub valuri semi-străvezii, de ficţiune. De metaforă. De memorie – inevitabil subiectivă.

drumul spre casa-frontAdevărul istoric din cartea tinerei şi talentatei scriitoare africano-americane este poate şi mai greu de scrutat, de înţeles şi de admis: holocaustul african. Istoria sclaviei moderne nu este nicidecum o invenţie americană: vreme de secole, ea funcţiona deja, ca o negustorie cinstită, practicată de europeni, de britanicii care abia atunci colonizau teritoriile dublului continent american. Şi, nu în ultimul rând, comerţul cu sclavi indigeni fusese o ocupaţie respectabilă a africanilor înşişi, puternici şefi de triburi, stâlpi ai societăţii lor, priviţi cu admiraţie complezentă şi cu teamă îndreptăţită, de către supuşii politici locali. Iar aceşti şefi de triburi colaborau cu britanicii, ca parteneri de afaceri, în negoţul cu marfa umană. Aceasta este una dintre imaginile cele mai zguduitoare din cartea lui Yaa Gyasi, o reprezentare literară a unuia dintre acele adevăruri istorice, atât de greu de înţeles şi de acceptat vreodată: neguţătorii de robi conlucrau ca nişte gangsteri, într-o afacere internaţională; tot ce conta era profitul financiar.

Nu întâmplător, acţiunea romanului începe în Africa, Ghana, cu nici două decenii înainte de semnarea actului de naştere al Statelor Unite ale Americii – a Declaraţiei de Independenţă de la 4 Iulie 1776. Atunci se promitea, drept garanţie a primei democraţii moderne, respectarea celor trei „drepturi inalienabile” ale oricărei fiinţe umane din Lumea Nouă: dreptul la Viaţă, dreptul la Libertate, dreptul la Căutarea Fericirii. Citind cartea lui Yaa Gyasi, ne dăm seama că nici Effia, nici sora ei vitregă, Esi – în căutarea lor şi a urmaşilor lor, a unui loc numit „acasă” – nu au avut parte nici de fericire, nici de libertate, şi nici măcar de certitudinea unei vieţi proprii.

Până la infamia legiferată în Statele Unite ale Americii, prin Actul Sclavilor Fugari din 1850, până la spaima sclavilor din democraţia americană a veacului 19, de nu a ajunge vânduţi down the Mississippi /„la vale, pe Mississippi” – africanii cunoşteau deja, de câteva secole, spaima şi oroarea de a fi vânduţi, chiar la ei, acasă. Vânduţi chiar celorlalte triburi africane, ca pradă/ prizonieri de război, ca robi/sclavi domestici, în urma diverselor şi deselor confruntări dintre căpeteniile lor „neînfricate”. „Vitejia” acestora se cuantifica prin prăzi umane de război. Dar până şi multitudinea lor de neveste, cu copiii aferenţi – fraţi şi surori numai după tată – poate fi o versiune de sclavie. Atitudinea faţă de aceste persoane, de care dispuneau necondiţionat, puternicii zilei şi ai comunităţii tribale victorioase, era atitudinea faţă de „animalul uman” – aşa cum îl numeşte cartea lui Yaa Gyasi. Această optică exista deja de veacuri, încă din străvechea Africă, întunecatul continent, răvăşit, asemenea Europei, de obscure şi cumplite controverse politice, cu mult timp înainte ca teritoriile Americii să ajungă destinaţia fatidică a acestor fiinţe deznădăjduite. Rangul nobiliar tribal de odinioară, de la casa părintească, al acestor oameni, nu mai conta şi nici nu-i mai putea scuti de groaza de a deveni o marfă, ca orice animal fără apărare.

Acasă e un cuvânt-capcană: înseamnă, de fapt, un cuib interior, iluzoriu, al sinelui dezrădăcinat. Drumul către casă – HOMEGOING – reprezintă introspecţia. Amintirea, metafora, ficţiunea acelui loc drag sufletului uman: acasă, unde nu mai e loc pentru rău, unde suntem ocrotiţi. Unde rămânem copii, iar părinţii rămân veşnic tineri şi nemuritori. Unde e acasă? Aceasta e întrebarea din titlul romanului.

Cartea romancierei Yaa Gyasi şi-a meritat prestigioasele premii de care s-a bucurat deja, de la prima publicare, din 2016, şi până acum. Naraţiunea se ţese ca şi cum vocea naratorului atoateştiutor, (vocea Scheherazadei), ar vorbi pe limba noastră. În această carte, cititorul nu se simte străin nicio clipă. Pentru că elanul metaforei se armonizează cu firul epic – întortocheat şi uluitor, ispitind cititorul curios să pătrundă în insondabile labirinturi istorice. Acestea prind viaţă în imaginaţia noastră – astfel că le primim ca pe o confesiune gravă, curată, de la o distanţă sigură de orice cădere în exotism sau melodramă.

Scriitoarea Yaa Gyasi s-a documentat la locul faptelor, la Cape Coast Castle, terifianta fortăreaţă din Ghana, în subsolul căreia se aflau temniţele sclavilor – femei şi copii – în vreme ce clădirea de deasupra pământului oferea tot ceea ce, în secolul 18, în acele locuri, însemna îndestulare şi chiar lux.

În interviurile sale, Yaa Gyasi îşi declară admiraţia pentru formidabila scriitoare americană contemporană, Toni Morrison: prima scriitoare de culoare, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, din 1993. Cartea pentru care Toni Morrison a primit premiul Nobel era Beloved (Preaiubita), publicată în 1987 – cu doi ani înainte ca romanciera Yaa Gyasi să se nască, în Ghana. În foarte multe privinţe, Homegoing se poate citi ca o replică la Beloved: în primul rând, datorită prozei poetice. Datorită şi jocului narativ de flash-back şi flash-forward/ analepsă şi prolepsă. Datorită şi stratului intertextual, de străvechi mituri şi elemente de folclor african, din ambele cărţi.

Nu ştiu dacă Yaa Gyasi ar accepta eticheta de magic realism pentru (fragmente din) cartea ei de debut: însăşi Toni Morrison nu  s-a declarat prea încântată de această etichetă a criticilor literari. Cert este că Homegoing preia din Beloved tocmai vigoarea metaforică, inefabilul poetic şi spiritul (chiar fermecat) al unei poveşti bine spuse. Şi totuşi, în memoria noastră, cartea lui Yaa Gyasi persistă ca un roman istoric, în care calitatea literară rămâne de netăgăduit.

De la Toni Morrison, Yaa Gyasi mai moşteneşte şi conceptul de Africanism, adică (reacţia promptă a scriitoarei africano-americane la) seculara proiectare de către scriitorii albi, a tuturor neajunsurilor morale, asupra marelui ecran negru: prejudecata însăşi a inferiorităţii rasiale, devenită precept literar-estetic. Toni Morrison defineşte şi ilustrează Africanismul în cartea sa de eseuri: Playing in the Dark: Whiteness and the Literary Imagination (1990).

Coleg de generaţie cu Toni Morrison, scriitorul nigerian Chinua Achebe, de curând dispărut, poate participa şi el, la acest imaginar dialog diegetic, mai ales cu Things Fall Apart (Lumea se năruie) – cartea sa cea mai cunoscută şi mai apreciată, inspirată din viaţa africană, dar scrisă în engleză, asemenea cărţii lui Yaa Gyasi, Homegoing.

Homegoing ne propune/impune o lectură labirintică, cu harta în mână, cum s-ar spune. Numai că, în loc de hartă, cartea se deschide cu un arbore genealogic, pe opt generaţii, la care ne întoarcem pe măsură ce pătrundem în labirint. În loc de cuprins – într-un ritm temporal fictiv; în loc de hartă – într-o zonă necunoscută, de explorat, avem aici o reprezentare a generaţiilor unei familii – ceva ce nu poate să nu ne amintească de William Faulkner, cu cartea sa Absalom, Absalom! (1936) – un clasic al modernismului american, recunoscut de către Toni Morrison ca modelul ei de căpătâi în arta scrisului. În cartea lui Yaa Gyasi, chiar folosirea numelor personajelor literare ca titluri ale secţiunilor narative poate fi un ecou faulknerian – dacă ne gândim la Pe patul de moarte (As I Lay Dying, 1930), unul dintre romanele experimentale cele mai îndrăzneţe ale lui William Faulkner.

Drumul spre casă este, printre altele, o minunată carte despre arta povestirii – aşadar o metaficţiune. Apoi mai este şi o carte despre limbile şi dialectele lumii – o reprezentare din zorii veacului nostru, a bahtinianului Turn Babel şi a infinitei (imposibilei) traduceri, ca negoţ cu cuvintele. Comerţul cu sclavi de tot felul, cu prizonierii de război din orice epocă, a lăsat urme de neşters – nu numai în istoria omenirii, ci şi în limbile vorbite pretutindeni, pe mapamond. Suntem cu toţii influenţaţi de aceste poveşti halucinante, ce nu pot să se fi petrecut prea departe de noi, ca să ne putem proteja de ele prin indiferenţă. Într-adevăr: ce mică-i lumea.

Ce poate fi mai clasic decât istoria unei familii? Cartea însăşi îşi ia drept moto, un proverb african: „familia e ca pădurea; dacă eşti în afara ei, ţi se pare compactă; dacă eşti înlăuntrul ei, vezi că fiecare copac îşi are locul său”. Numai că membrii acestei familii au sorţi paralele, începând chiar de la fiicele lui Maame: Effia şi Esi, surori numai după mamă, menite unor destine complementare. Effia the Beauty se mărită cu Guvernatorul britanic James Collins, în vreme ce Esi ajunge sclavă, dincolo de Oceanul Atlantic.

Povestea celor două surori vitrege se derulează în faţa ochilor noştri precum filmul unei mari călătorii în timp şi prin lumea largă, amintindu-ne de teribilele poveşti din Macondo şi de Un veac de singurătate – cartea de neuitat a lui Gabriel Garcia Marquez. În interviurile sale, Yaa Gyasi vorbeşte cu admiraţie şi despre marele scriitor columbian, a cărui înrâurire se ghiceşte în proza ei, mai ales în harul nepreţuit al umorului. Căci proza lui Yaa Gyasi are şi această supremă calitate narativă: spontaneitatea spirituală, schimbarea bruscă a unghiului de vedere, un artificiu numai al marilor artişti ai cuvântului, graţie căruia imaginile cele mai tragice, mai traumatizante şi mai crude se pot percepe (şi pricepe) printr-o viziune proaspătă, ironică, a cuiva care se detaşează de ele, de însăşi amintirea lor dureroasă şi de precara condiţie umană.

Maame îi spune mezinei sale, Esi: „Slăbiciunea înseamnă să te porţi cu cineva ca şi când ţi-ar aparţine. Puterea înseamnă să ştii că fiecare îşi este propriul stăpân”. Fie ca stăpâni de sclavi, fie din orice altă poziţie socială sau familială, care le dă putere deplină asupra altor făpturi umane, toţi aceia care uită acest avertisment al lui Maame vor plăti cândva pentru nesăbuinţa lor.

Măcar în numele acestei speranţe, ce ajunge la noi, de printre rândurile unei cărţi fermecătoare, trebuie să-i fim recunoscători lui Yaa Gyasi, pentru acest prim volum al ei. Şi să i le aşteptăm – cu încredere – pe cele de maturitate, care îi vor confirma harul de mare povestitoare.

Articol semnat de Anca Peiu, profesor asociat la Universitatea din București.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *