În Domnișoara Christina naratorul știe tot ce văd, sau își închipuie că văd, toate personajele, cu numai două excepții: Simina și Christina. El poate privi evenimentele din perspectiva fiecărui om, dar nu și din cea a strigoiului. La fel, nici în Șarpele el nu povestește ce vede sau gândește Andronic, ci numai și numai cum îl văd toți ceilalți pe el! Naratorul nu știe cum vede non-umanul pe oameni sau ce gândște acesta. „Îl privea nesățioasă, înfometată“, ne spune, în primul roman, naratorul, dar acesta povestește scena din perspectiva lui Egor, nu a Christinei, căci numai el aude ce-i spune Christina și o vede privindu-l.

Și totuși, în Șarpele exisă o singură excepție, memorabilă. Cu puțin înainte de sfârșit, după ce Dorina a adormit și Andronic se culcă și el, „O privi cum doarme lângă el, goală și vie, neînchipuit de frumoasă în neștiuta ei sinceritate. Apoi, ca și cum ar fi vrut să alunge o vrajă, Andronic suflă deasupra frunții fetei, zâmbi prelung și se culcă alături, cu obrazul odihnit pe sânul ei“. Naratorul poate vedea că Andronic o privește pe Dorina, dar nu poate ști cum o vede decât dacă intră o clipă în perspectiva lui: „goală și vie, neînchipuit de frumoasă în neștiuta ei sinceritate“.

SORIN ALEXANDRESCU