Într-o zi, căutând ceva în Enciclopedia Britannica, am descoperit-o pe Sofia Kovalevski (protagonista povestirii ”Prea multă Fericire”). Asocierea dintre scriitor și matematician mi-a atras imediat atenția și am început să citesc tot ce am putut găsi despre ea. O anume carte m-a captivat în mod deosebit, așa că trebuie să mărturisesc cât de îndatorată îi sunt și să-mi exprim imensa recunoștință autorilor volumului “Little Sparrow - A Portrait of Sophia Kovalevski (Ohio University Press, Athens, Ohio, (1983) - Don H. Kennedy și Nina, soția sa. Don fiind unul dintre descendenții Sofiei, care a pus la dispoziție o mulțime de texte traduse din rusă, inclusiv fragmente din jurnalele, scrisorile Sofiei și multe alte scrieri.
Povestea mea se reduce la perioadă de dinaintea morții Sofiei, cu trimiteri la viața ei anterioară. Dar îi sfătuiesc călduros pe cei interesați să citească volumul lui Kennedy, care oferă bogate informații istorice și despre matematică. 2009, ALICE MUNRO, Clinton, Ontario, Canada.
Dimineața devreme, Maggie o dusese acasă. Soțul lui Maggie nu plecase încă la serviciu și rămăsese cu băieții. Maggie se grăbea să se întoarcă, așa că i-a spus doar: ”Pa, pa. Sună-mă dacă vrei să vorbim”, apoi a întors dubița în curte.
Era o duminică friguroasă de primăvară timpurie, pe pământ încă mai erau petice de zăpada, dar Lloyd stătea pe trepte, fără haină.
-Bună dimineața, o salută el, somnoros și cu un ton sarcastic-politicos.
Îi spuse și ea bună dimineața, vrând să pară că nu îi observase tonul.
Lloyd nu se dădu la o parte ca să o lase să urce treptele.
-Nu poți intra acolo, îi spuse el.
Doree hotărî să o ia în glumă.
-Nici măcar dacă te rog. Te rog.
O privi, dar nu îi răspunse. Îi zâmbi cu buzele strânse.
-Lloyd? Spuse ea. Lloyd?
-Mai bine nu intri.
-Lloyd, nu i-am spus nimic. Îmi pare rău că am plecat. Cred că aveam nevoie doar de puțin spațiu.
-MAI BINE NU TE DUCI ACOLO…
- CE-I CU TINE? UNDE SUNT COPIII?
El dădu din cap că atunci când ea îi spunea ceva ce nu voia să audă. O înjurătură nu foarte grosolană, de pildă “rahat”.
-Lloyd. Unde sunt copiii?
El se dădu puțin la o parte, lăsând-o să treacă.
Dimitri era încă în pătuț, culcat pe o parte... Barbara Ann zăcea pe podea, lângă patul ei, de parcă ar fi coborât din pat sau ca și cum s-ar fi fost tras de acolo. Sasha era lângă ușa bucătăriei - încercase să scape. Doar el avea vânătăi pe gât. Pe ceilalți îi sufocase cu perna.
-Mai știi când am telefonat aseară? spuse Lloyd. Deja se întâmplaseră toate astea când am sunat. E doar vina ta, zise.
Verdictul a fost că era nebun, nu putea fi judecat. Era nebun de legat - trebuia internat într-o instituție psihiatrică…
Un tată aflat în închisoare pentru că și-a ucis copiii îi scrie soției despre revelația de a fi primit vizita lor dintr-o altă dimensiune; o fetiță își ajută angajatorul bolnav de leucemie să scape de avansurile unei femei lipsite de conștiință; în adolescentă, un fiu își părăsește fără motiv familia, disprețuind valorile societății moderne; în secolul al nouăsprezecelea, Sofia Kovalevski, matematician și scriitor talentat, se luptă cu efectele succesului asupra relației de cuplu. Eroii celor zece povestiri îndură socuri, pierderi, dezamăgiri, revelații neplăcute despre propriul caracter și totuși merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieții. Undeva prin întunericul în care înaintează, ei simț strălucirea intensă a fericirii, fie că e vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îl așteaptă.
(…) Duminică se simți mai rău. Abia putea vorbi, dar ceru să o vadă pe Fufu în costumul pe care avea să îl poarte la o petrecere pentru copii.
Era un costum de țigancă, iar Fufu dansa îmbrăcată în el,î n jurul patului mamei sale.
Luni. Sofia o rugă pe Teresa Gulden să aibă grijă de Fufu.
Seara se simți mai bine și aduseseră o soră, astfel încât Teresa și Ellen să se poată odihni.
Sofia se trezi la primele ore ale dimineții. Teresa și Ellen se treziseră și ele și o sculară și pe Fufu, pentru ca fetița să-și vadă mama în viață pentru ultima data. Sofia vorbi foarte puțin.
Teresei i se păru că o auzi spunând: ”Prea multă fericire”.
Ea muri la patru dimineața. La autopsie se dovedi că plămânii îi erau complet distruși de pneomonie, iar inima purta semnele unei afecțiuni vechi de ani de zile. Așa cum toată lumea se aștepta, creierul era mare.
Sofia Kovalevski a fost înmormântată în Cimitirul Nou din Stockholm, la trei după amiaza, într-o zi rece, când răsuflarea celor îndoliați și a trecătorilor se condensa asemenea unor norișori în aerul înghețat.
“Multi dintre cei care nu au studiat matematica o confundă cu aritmetica și au impresia că e o știință anostă și arida. De fapt, această știință cere o imaginație debordantă.” Sofia Kovalevski
Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, descoperind secrete și încordări interioare indescifrabile din exterior.
”Draga Doree!
Am ajuns la concluzia că, la urma urmei, îți pot scrie mai bine decât îți pot vorbi. Raiul există.
Așa că o să-ți spun de-a dreptul: i-am văzut pe copii.
I-am văzut și am vorbit cu ei. Spun că există, nu că sunt în viață, pentru că a fi viu înseamnă să te afli în dimensiunea noastră, iar eu nu spun că s-ar afla aici. De fapt, cred că nu există. Dar ei există și trebuie să fie o altă dimensiune sau poate nenumărate dimensiuni... dar ceea ce știu este că am reușit să comunic cu aceea dimensiune în care se află ei... Sunt bine, foarte fericiți și isteți. Se observă că Dimitri a învățat să vorbească lucru pe care,înainte, nu putea sa faca...”
Un stil deopotrivă calm și subtil, fluid, dar bine controlat, puternic, dar plin de compasiune, iată ceea ce dă profunzime privirii scriitoarei asupra condiției umane.
Premiul Man Booker International 2009.
Citeste mai mult ...
Copii
