Adauga in wishlist

Prezentare carte

“Spiritul lui Zoey se află în lumea de dincolo, făcut bucăţi. I-au fost luate vieţile anterioare, la fel şi amintirile... E pe cale să devină o Daoine Sidhe, o entitate nici moartă, nici vie – o făptură captivă pe tărâmul spiritelor, fără a cunoaşte mângâierea de a se afla împreună cu propriul său spirit.”

Când prietenii nu mai au încredere unii în alţii, Întunericul îşi face apariţia şi aprinde focul...

 

P.C. CAST este o premiată autoare de literatură fantastică şi paranormală şi un profesor îndrăgit. Fiica ei, KRISTIN CAST, are şi ea premii pentru jurnalism, dar şi pentru poezie.

Vândută în milioane de exemplare, seria Casa Nopţii se bucură de un uriaş succes internaţional! Aventura continuă în curând, în volumul al optulea.

Recenzii

 - Știu că s-ar putea să mor dacă intru pe tărâmul de dincolo, dar pe lumea asta nu vreau să trăiesc fără ea,Stark se abținu să nu strige, dar nu reuși să-și controleze furia care-i mocnea în glas. Așa că arătați-mi ce trebuie să fac ca să ajung acolo unde e Zoey, și-apoi văd eu cum mă descurc.      -De ce vrei la Zoey, de ce vrei ca Zoey să se întoarcă? Îl întrebă  Sgiach.     Stark își trecu mână prin păr. Era marcat de oboseală pe care o simțea pe timpul zilei, avea nervii încordați și mintea tulbure, așa că dădu pe loc singurul răspuns care mai era limpede în mintea lui:    -Pentru că o iubesc.   Regina nu păru să reacționeze deloc la declarația  lui; dimpotrivă, îl măsură cu o expresie gânditoare:    -Simt că ai fost atins de INTUNERIC...    Când prietenii nu mai au încredere unii în alții, ÎNTUNERICUL își face apariția și aprinde focul...     -Ce frumos,am spus eu, în timp ce priveam în sus spre copac și spre catralioanele de fâșii colorate care fluturau în el. Cum ziceai că se cheamă?     -Un copac de agățat, a spus Stark.    -Nu e o denumire prea romantică pentru ceva atât de grozav.    -Mda, inițial așa am gândit și eu, dar a ajuns să-mi placă.    -Ooo! Privește bucata aia. E așa de sclipitoare, am exclamat, arătând spre o fâșie subțire și aurie care apăruse acolo ca din senin. Spre deosebire de celelalte, nu era legată de alta, ci plutea tot mai jos, până când ajunsese deasupra noastră.     Stark întinse mână și o prinse din zbor. Mi-o dădu ca să-i simt finețea și să-i văd strălucirea.     -Pe urmele ei am mers ca să te găsesc.    -Pe cuvânt? E ca un fir de aur.    -Da, și pe mine tot la aur m-a dus cu gândul.     -Ai mers pe urmele ei ca să ajungi la mine?    -Îhî.      -Bine, atunci. Să vedem dacă mai ține încă o data, am spus eu.    -Zi-mi numai ce să fac. Îți stau la dispoziție. Stark făcu o plecăciune, în timp ce ochii îi sclipeau cu umor.    -Nu te mai proști. E o chestie serioasă.     -Of, Zoey, nu-ți dai seamă? Sunt convins că-i o chestie serioasă. Doar am încredere oarbă în ține. Știu că o să mă duci înapoi. Cred în ține, mo banri.     Cât timp am fost plecată, am învățat niște cuvinte tare ciudate.    mi-a zâmbit.     -Stai să vezi. Ăsta-i doar începutul     -Știi ceva ,băiete? M-am săturat să mai aștept. I-am înfășurat în jurul incheieturii unul din capetele firului auriu. Am ținut strâns în pumn celălalt capăt. Închide ochii, am spus. Fără să mă mai întrebe ceva, se execută. M-am ridicat pe vârfuri și l-am sărutat. Pe curând, paznicule.       Apoi am întors spatele copacului de agățat, dumbrăvii și tuturor farmecelor și misterelor de pe tărâmul lui Nyx. În fața mea se căsca un hău negru care părea să se întindă la nesfârșit. Mi-am desfăcut larg brațele și am spus:     -SPIRITULE, VINO  LA  MINE.    M-am simțit străbătută de ultimul din cele cinci elemente, cel de care mă simțeam cel mai apropiată, iar sufletul meu vindecat fremăta de bucurie și compasiune, forță și, în sfârșit, SPERANȚA. Acum du-mă acasă, te rog! Rostind aceste cuvinte, mi-am luat avânt și am sărit în întuneric  fără nici o teamă. Am crezut că o să fie ca și cum m-aș fi aruncat de pe o stâncă, dar m-am înșelat. A fost o senzație mai blândă, mai dulce. Era mai degrabă ca atunci când coborî cu liftul din vârful unui zgârie-nori. Am simțit că am ajuns la capăt și am știut că mă întorsesem.     N-am deschis imediat ochii. Mai întâi am vrut să mă concentrez, să mă bucur de fiecare sezatie care îmi revenea. Am simțit că stăteam întinsă pe ceva tare și rece. Am inspirat adânc și m-am mirat când am simțit miros de cedru, că cel care se află în colțul străzii, mai jos de casă mamei mele, în Broken Arrow. La început am auzit doar murmurul ușor al unor voci șoptite, dar,după alte câteva guri de aer, totul s-a transformat, odată cu strigătul Afroditei:     Of, fir-ar! Deschide odată ochii! Știu că ești acolo!  Atunci am deschis ochii.  -Măiculiță, de unde vii, de pe tractor? Chiar trebuie să țipi în halul ăsta?     -Tractor? Uite ce, nu e cazul să vorbești urât, iar pentru mine asta chiar e un cuvânt urât, spuse Afrodita. Apoi zâmbi, râse și mă trase într-o îmbrățișare superputernică, pe care știam sigur că avea să o nege mai târziu. Chiar te-ai întors? Și nu ești, mă rog, cu mintea șvaițer,  sau mai știu eu cum?     -M-am întors. Am izbucnit în râs. Și mintea mea nu e mai șvaițer decât înainte de plecare.    Peste umărul ei l-am văzut apărând pe Darius. Avea în ochi o strălucire ciudată. Își strânse pumnii, îi duse la inimă și făcu o placaciune în față mea.      -Bine ai revenit ,Mare Preoteasă.    -Mulțam, Darius.     I-am zâmbit și am întins mână, ca să mă ajute să mă ridic. Îmi simțeam picioarele moi și îmi tremurau că piftia, așa că m-am ținut de el, căci încăperea se învârtea cu mine și aveam sanzatia că o să îmi cadă tavanul în cap.     -Trebuie să mănânce și să bea ceva, se auzi o voce dominatoare.    -De-ndată, Maiestate, veni imediat răspunsul.      În sfârșit, am clipit și ca să-mi alung amețeală, și că să-mi limpezesc vederea.    -Maaama! Un tron! Pe bune?    Femeia aceea frumoasă care ședea pe tronul din marmură sculptată îmi zâmbi.    -Bine ai revenit, tânără regină,spuse ea.    -Tânără regină am repetat eu, mai mult râzând.    Însă când am început să cercetez încăperea, mi-a pierit râsul și nu m-au interesat nici tronul, nici încăperea aia grozavă și nici întrebările cu privire la statutul de regină.    Stark era acolo. Zăcea pe o lespede uriașă. Un războinic vampir stătea la creștetul lui, iar un alt tip ținea un pumnal cu lamă ascuțită deasupra pieptului lui Stark, deja însângerat și plin de tăieturi.     -Nu! Oprește-te! am strigat.   M-am smuls de lângă Darius și m-am repezit  spre vampir.    Mișcându-se nefiresc de repede, regina apăru brusc între mine și războinic.   Îmi puse o mână pe umăr și rosti ușor o întrebare:    -Ce ți-a spus Stark?    Mi-am adunat gândurile și am încercat să privesc mai departe de imaginea aceea oribilă a războinicului meu, a paznicului meu.     Paznicul meu...    Am privit-o pe regină.    -Așa a ajuns Stark pe tărâmul de Dincolo. Războinicul ăla chiar o ajută. -Paznicul meu, mă corectă regina. Da,îl ajuta pe Stark, acum însă căutarea lui s-a încheiat. E răspunderea ta să-l aduci înapoi, ca regină a lui. M-am îndreptat spre locul în care zăcea într-o baltă de sânge, pe lespedea de piatră. De data asta am simțit mirosul și m-a tulburat. Dulce și amețitor, făcea să-mi lase gura apă. Dar nu. Nu era timp să mă las distrasă de aroma sângelui său și de pofta care zăcea în mine. Am ridicat mâna. -Apă, vino la mine! Când m-am trezit,înconjurată de umezeala plăcută a elementului, am fluturat mână peste trupul însângerat al lui Stark. -Spală totul! Elementul făcu întocmai și cerni o ploaie blândă peste el. Am urmărit cum acesta îi îndepărtă sângele de pe piept, se revarsă peste marginile lespezii, urmă modelul complicat al desenelor de pe lateralele pietrei uriașe și umplu cele două șanțuri tăiate în podea de o parte și de alta. Coarne, mi-am dat brusc seama. ÎMI  AMINTESC  DE  NIȘTE  COARNE  URIAȘE În mod ciudat, după ce tot sângele fusese îndepărtat, șanțurile nu rămăseseră albe ca restul podelei. Dimpotrivă, căpătaseră o lucire neagră, frumoasă și mistică,ce mă duce cu gândul la un cer de noapte. Dar nu am stat să mă minunez de magia pe care o simțeam acolo. M-am întors la Stark. Acum trupul îi era curățit. Rănile nu mai sângerau, însă erau deschise și roșii. Apoi am înțeles ce vedem și am inspirat adânc. De fiecare parte a pieptului lui Stark, modelul tăieturilor făcea o săgeată, ornata cu pene și vârfuri triunghiulare ascuțite, aflate  într-un echilibru perfect cu arsura din dreptul inimii, care reprezenta "O  SĂGEATĂ  RUPTĂ" Am întins mâna și m-am sprijinit pe acea cicatrice, căpătată în clipa în care îmi salvase viața. A văzut cu uimire că strângeam încă în palmă firul auriu. Am ridicat încet încheietura lui Stark și am înfășurat în jurul ei firul de aur. Fuiorul de mătase se întări, se răsuci și se închise, astfel că acum arată întocmai că cel al bătrânului paznic, doar că pe brățara lui Stark am văzut desenele a trei săgeți, dintre care una ruptă.   -Îți mulțumesc, zeiță, am șoptit. Mulțumesc pentru tot. Apoi mi-am pus mâna deasupra inimii lui Stark și m-am întins spre el. Înainte de a-mi lipi buzele de ale lui, am spus:  -ÎNTOARCE-TE  LA REGINA TA, PAZNICULE.  TOTUL S-A SFÂRȘIT. Apoi l-am sărutat. Când clipi și deschise ochii, îmi răsună în minte ecoul râsului muzical al lui Nyx și vocea ei care spunea: -NU, FIICA  MEA, NU  S-A  SFÂRȘIT.  DE-ABIA  ACUM  INCEPE  Sfârșit (deocamdată).        P.C.Cast este o premiata autoare de literatură fantastică și paranormală și un profesor îndrăgit. Fiică ei, Kristin Cast, are și ea premii pentru jurnalism, dar și pentru poezie.  Vândută în milioane de exemplare, seria CASA  NOPȚII, se bucură de un uriaș succes internațional! Aventura continuă în curând, în volumul al optulea.
Citeste mai mult ...

Recomandari

Cumpara impreuna cu