10 – 22 decembrie 2020. Titluri Litera disponibile la toate chioșcurile de presă din țară
În perioada 10–22 decembrie 2020, la toate chioșcurile de presă din țară ajung romanele Cei ce sunt iubiți de Victoria Hislop, Zborul libelulei de Lelia Meacham, Planul pentru România de Sebastian Burduja, La drum împreună de Sarah Dessen, Tzahal. O istorie a armatei istraeliene de Ovidiu Raețchi, Vremea dragostei și a războiului de Santa Montefiore.
Vineri, 11 decembrie 2020, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Cei ce sunt iubiți, scrisă de Victoria Hislop
Apărută la Editura Litera, în colecția Blue Moon, cartea Cei ce sunt iubiți surprinde o perioadă importantă din istoria Greciei.
Atena 1941. După decenii de incertitudine politică, Grecia, invadată de Germania nazistă, se trezește împărțită între concepțiile de dreapta și cele de stânga.
Themis, o adolescentă de cincisprezece ani, provine dintr-o familie divizată de certurile politice. Ocupația nazistă adâncește diferendele dintre cei pe care îi iubește și aruncă Grecia într-o sărăcie lucie. Fata vede cum prietenii ei mor de foame, așa că se alătură mișcării de rezistență.
În războiul civil care urmează la finalul ocupației, Themis se înscrie în armata comunistă, unde cunoaște iubirea și ura în formele lor extreme, precum și paradoxurile luptei fratricide între greci.
Închisă pe rând pe insulele unde sunt exilați prizonierii politici, Makronisos și Trikeri, Themis întâlnește o altă prizonieră a cărei soartă se împletește cu a ei în moduri nebănuite. Și își dă seama că trebuie să aleagă între principii și dorința de a fi liberă.
Ce spun criticii despre cartea Cei ce sunt iubiți, apărută la Editura Litera
„Istoria văzută de Victoria Hislop seamănă foarte mult cu personalitatea ei: plină de compasiune și generoasă.“ (Scotsman)
„Hislop a făcut o cercetare minuțioasă și gestionează complexitatea istoriei Greciei cu abilitate și siguranță.“ (Daily Mail)
Marți, 15 decembrie 2020, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Zborul libelulei, scrisă de Lelia Meacham
Apărută la Editura Litera în colecția Blue Moon, cartea Zborul libelulei spune povestea a cinci tineri americani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În vâltoarea războiului, cinci tineri americani idealiști primesc câte o scrisoare misterioasă de la Oficiul pentru Servicii Strategice, în care li se pune întrebarea dacă sunt dispuși să lupte pentru țara lor. Sunt oameni care provin din medii foarte diferite – un atlet texan cu rădăcini germane, un membru al înaltei societăți, fiu al unei franțuzoaice și al unui afacerist bogat, un pescar din Vestul Mijlociu, sărac lipit pământului, o creatoare de modă orfană și o frumoasă floretistă –, dar cu toții răspund acestei chemări a datoriei, deși fiecare are un motiv ascuns. Legătura dintre ei se cimentează pe loc, într-un grup numit „Libelula“.
La puțin timp după terminarea stagiului de pregătire, sunt parașutați în spatele liniilor inamice și își preiau identitățile false, izolați unii de alții. Nu pot comunica între ei decât prin intermediul unei cutii poștale secrete, dar sunt în permanent contact cu puternica elită nazistă care ține Parisul sub asediu.
Astfel începe un joc dramatic și plin de suspans de-a șoarecele și pisica, în care tinerii americani încearcă să rămână nedescoperiți, până când unul dintre ei este prins și dus în fața plutonului de execuție. Să fie oare lucrurile așa cum par sau e vorba despre spionaj de înaltă clasă?
Ce spun criticii despre cartea Zborul libelulei, apărută la Editura Litera
„Stilul impecabil al lui Meacham și tensiunea groasă s-o tai cu cuțitul evocă dramele zilnice ale vieții din Parisul cucerit de nemți. Ocupația n-a durat decât puțin peste patru ani, dar celor siliți s-o îndure li s-au părut o mie.“ (Bookpage)
Miercuri, 16 decembrie 2020, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Planul pentru România, scrisă de Sebastian Burduja
Apărută la Editura Litera, cartea Planul pentru România ne prezintă propunerea de acțiune a autorului pentru țara noastră, sub forma a șapte revoluții intelectuale.
Scopul acestui plan este o țară în care vrem să rămânem sau să ne întoarcem. Autorul pornește de la un vis: revoluția întoarcerii acasă a milioanelor de români alungați peste hotare de impostură, hoție și nepăsare. Împreună cu cei rămași să reziste pe frontul românesc, în țară, ei sunt cea mai importantă resursă pentru schimbarea în bine a României.
Volumul continuă cu alte șase revoluții descrise pe larg, printre care revoluția liderilor autentici, revoluția cetățenilor, revoluția democrației, a deschiderii către viitor, a dezvoltării și a speranțelor.
Prin intermediul acestor șapte revoluții, autorul propune în fapt o nouă paradigmă de creștere, bazată pe patru piloni esențiali: România inovatoare, România conectată, România verde și România sigură. Fiecare pilon include mai multe direcții strategice de acțiune, modele de bune practici și soluții concrete pentru România, totul pe baza unui set de fundamente teoretice privitoare la rețeta creșterii economice.
Ce spun criticii despre cartea Planul pentru România,apărută la Editura Litera
„În acest moment de creștere a frustrării și dezamăgirii față de democrație la nivel global, primim un mesaj important de speranță și angajament democratic de la unul dintre cei mai promițători tineri gânditori și practicieni ai politicii din Europa postcomunistă. Sebastian Burduja ne arată că cea mai bună cale pentru succesul național al României stă în democrația liberală inovativă, antreprenorială, responsabilă, mai adânc integrată în Europa și în lume.“ (Larry Diamond, Mr. Democracy, Stanford University)
„Sebastian Burduja este un vizionar și un lider autentic, al cărui standard moral este de neegalat. Printre studenții pe care i-am avut vreme de 16 ani la Harvard, Sebastian se află în top, fiind cel despre care aș paria că va ajunge lider mondial. Este un dar pentru România și poporul ei.“ (Steve Jarding, Harvard Teacher of the Year)
Despre Sebastian Burduja
Sebastian Burduja este economist și expert în dezvoltare regională. Secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, vicepreședinte al Partidului Național Liberal și președinte PNL sector 1. A lucrat la Banca Mondială în Washington, D.C., și a fost consultant al Dalberg, companie specializată în proiecte de țară. Cofondator și președinte de onoare al Ligii Studenților Români din Străinătate și membru fondator al Fundației CAESAR. Este autorul cărții Între speranță și deziluzie. Democrație și anticorupție în România postcomunistă (Curtea Veche, 2016). Doctor în economie (summa cum laude, ASE București), dublu masterat la Harvard Business School și Harvard Kennedy School of Government, licențiat cu onoruri și merite deosebite al Universității Stanford.
Vineri, 18 decembrie 2020, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea La drum împreună, scrisă de Sarah Dessen
Apărută la Editura Litera în colecția New Moon, cartea La drum împreună spune povestea lui Auden, o adolescentă a cărei viață se schimbă definitiv într-o singură vară.
O slujbă la un magazin de modă o introduce pe Auden în lumea fetelor: discuții, prietenii, iubiri neîmpărtășite. Ea nu prea a avut parte de astfel de relații, pentru că a fost prea ocupată să fie fiica perfectă în ochii mamei sale, care nu accepta nimic altceva decât perfecțiunea. Dar fata îl întâlnește pe Eli, un băiat singuratic, misterios, insomniac la fel ca ea, care îi devine ghid în oraș, noapte de noapte. Cei doi pornesc la drum împreună, Auden ca să se bucure de adolescența care i-a fost refuzată, iar Eli ca să poată depăși vina pe care o simte pentru moartea unui prieten.
Auden nu mai doarme de mult nopțile. De când au divorțat părinții ei – sau de când au început să se certe, nici ea nu-și mai aduce aminte. Acum are ocazia să petreacă o vară lipsită de griji alături de tatăl ei și noua lui familie, în frumosul orășel unde aceștia locuiesc la malul mării.
Ce spun criticii despre cartea La drum împreună,apărută la Editura Litera
„Acest roman surprinde esența verii, ca un prag de aur între regretele trecute și viitorul necunoscut.“ (The Washington Post)
„Cititorilor le va face plăcere să parcurgă observațiile pline de substanță ale lui Auden – acest roman este una dintre realizările lui Dessen.“ (Publishers Weekly)
Luni, 21 decembrie 2020, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Tzahal. O istorie a armatei israeliene, scrisă de Ovidiu Raețchi
Apărută la Editura Litera, în colecția CTP, cartea Tzahal. O istorie a armatei israeliene face o radiografie a istoriei și provocărilor cu care se confruntă una dintre cele mai puternice, mai active și mai apreciate armate din lume.
Începând de la primele forțe de autoapărare organizate în Palestina de pionierii sioniști la începutul secolului XX și continuând cu structurile mai complexe care au luptat pentru fondarea unui stat evreiesc (Hagana, Palmach, dar și formațiunile revizioniste Irgun sau Lehi), lucrarea lui Ovidiu Raețchi ajunge până în zilele noastre.
Operațiunilor din ultimelor decenii efectuate în Gaza, Cisiordania sau Liban li se acordă, de altfel, un spațiu larg în carte; totuși, cele mai ample capitole vizează analiza contextului politic, a psihologiei liderilor, a strategiei militare și armamentului utilizate în marile confruntări cu statele arabe.
Raețchi își propune să ofere și portrete detaliate ale marilor militari israelieni (de la Moshe Dayan la Yitzhak Rabin, de la Yigal Allon la Ehud Barak, de la Ariel Sharon la Mordechai Gur), dar și ale politicienilor (David Ben-Gurion, Manachem Begin) și spionilor (Rafael Eitan, Michael Harari) care au modelat istoria acestei țări.
Ce spun criticii despre cartea Tzahal. O istorie a armatei israeliene, apărută la Editura Litera
„O lucrare excepțională despre o națiune care nu știe să se dea niciodată bătută. O istorie foarte bine documentată despre originile, înființarea, dezvoltarea și luptele statului evreiesc modern.“ (Dragoș Nelersa, președintele Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română)
„Un studiu unic în literatura românească.“ (Răzvan Munteanu, analist relații internaționale, blogurile Adevărul)
Marți, 22 decembrie 2020, la toate chioșcurile de presă din țară ajunge cartea Vremea dragostei și a războiului, scrisă de Santa Montefiore
Apărută la Editura Litera, în colecția Blue Moon, cartea Vremea dragostei și a războiului ne invită să descoperim o poveste de neuitat despre dragostea pierdută și regăsită, a cărei desfășurare acoperă mai multe decenii și continente.
Locuitoare a unui colț de rai pierdut în ținuturile rurale ale mirificului Dorset, Grace Hamblin duce o viață liniștită ca unica fiică a unui crescător de albine. Însă, atunci când tatăl ei moare pe neașteptate, lumea lui Grace se prăbușește, iar perspectivele ei – inclusiv bărbatul pe care îl iubește, dar pe care nu poate să‑l aibă – se transformă, dintr‑odată, într‑un ideal de neatins.
Patruzeci de ani mai târziu, Trixie, fiica lui Grace, duce o viață rebelă alături de iubitul ei muzician, până când o tragedie îi silește să se despartă. În vreme ce mama și fiica pornesc, fiecare, în căutarea dragostei pierdute, sunt descoperite minciuni spuse cu mult timp în urmă, iar secrete demult îngropate ies la lumină…
Ce spun criticii despre cartea Vremea dragostei și a războiului, apărută la Editura Litera
„O celebrare a dragostei, care traversează mai multe generații: dragoste care vine și trece, care e redescoperită sau care se reaprinde în sufletele personajelor. Povestea din Vremea dragostei și a războiului se desfășoară în decoruri construite complex și irezistibil, iar personajele sunt zugrăvite cu măiestrie, ceea ce face din acest roman una dintre cele mai captivante cărți pe care le‑am citit anul acesta.“ (Elin Hilderbrand, autoarea romanului Gemenele)
„Am citit dintr‑o suflare această poveste de dragoste reconfortantă, care se desfășoară de-a lungul mai multor decenii și continente.“ (Fanny Blake, Woman & Home)
*Titlurile din articol pot fi achiziționate la toate chioșcurile de presă din țară la un preț special. Aceste cărți sunt disponibile și pe Litera.ro. Vezi care sunt promoțiile!