Alina Purcaru despre Antonio Scurati: „M. Un avertisment”

Romanul M. Fiul secolului, de Antonio Scurati, prima parte dintr-o trilogie proiectată să acopere istoria politică a Italiei dintre cele două Războaie Mondiale, se întinde pe patru ani foarte tulburi, anii de după terminarea Primului Război Mondial, în care ia avânt naționalismul feroce, extrema dreaptă și fascismul, avându-l ca lider pe Benito Mussolini.

Fiecare capitol acoperă câte un an, începând cu 1919, iar materialul ficționalizat în cea mai limpede tradiție a romanului istoric este livrat cititorilor împreună cu extrase din documente ale realității istorice: articole din ziare, comunicate oficiale, intervenții ale politicienilor vremii. Chiar dacă romanul acomodează o pleiadă de personaje istorice și acoperă acribios disputele ideologice și politice din epocă, precum și crizele care au marcat acea perioadă, tot materialul istoric este modelat în jurul figurii lui Mussolini și a ascensiunii acestuia la putere. Din fundalul cărții se ridică, însă, un personaj colectiv terifiant, cu impact devastator asupra întregii lumi: fascismul. Efectul acestei realități, ale cărei idei, scopuri și strategii sunt descrise în detaliu, este amplificat de ancora reală, de documentul istoric care e mereu invocat și prezentat în contrapunct cu ficțiunea. La final, ni se oferă chiar o listă de personaje reale, cu apariții constante în roman. Primul subtitlu al acestei liste este Fasciști, susținători și alții asemenea. Toate portretele, comploturile, alianțele, fărădelegile, violențele și excentricitățile acestor personaje recuperate din bolgia istoriei (totuși) recente sunt dramatizate într-o ficțiune extrem de ambițioasă, care se întinde pe mai bine de 900 de pagini.

Citește un fragment în avanpremieră din „M. Fiul secolului” de Antonio Scurati

Pentru M. Fiul Secolului, Antonio Scurati a primit un premiu de mare prestigiu, Premiul Strega, și a căpătat, astfel, o notorietate mult dincolo de granițele Italiei, fiind comentat în marile publicații ale lumii. Nici controversele nu au ocolit cartea, având în vedere subiectul tratat, unul dintre reproșuri fiind direct legat de riscul pe care un scriitor îl asumă atunci când centrează o lucrare de ficțiune în jurul figurii unui dictator, a unui criminal. Deși intenția mărturisită de Scurati a fost aceea de a demasca și expune malignitatea ideilor de extremă dreapta și ororile fascismului, al cărui leagăn a fost propria țară, reproșurile care i s-au adus avertizează că o astfel de ficțiune poatre atrage, ca în jurul unui altar, fascismul latent din zilele noastre.

Cert e că toate discuțiile din jurul acestui roman i-au amplificat vizibilitatea, fiind cel mai celebru dintre scrierile lui Scurati, corpus care însumează nouă romane și două volume de eseuri, având ca punct de interes trecutul violent, războiul și istoria problematică. Scurati este profesor de literatură comparată și scriere creativă la Universitatea IULM din Milano și, din 2019, titularul unei rubrici în Corriere della Sera. Este, de asemenea, destinatarul altor premii literare cu greutate, cum sunt Premiul Campiello și Premiul Viareggio.  

Unul dintre meritele evidente ale unui roman ca M. Fiul secolului este că explică foarte clar, chiar terifiant de clar, cum a fost posibilă ascensiunea unei grupări criminale, care ajunge să preia puterea și să instaureze o dictatură sulfuroasă.

Descrie ciocnirile dintre socialiștii care criticau războiul și grupările Fasciilor de luptă, primul grup politic cu orientare extremistă format de Mussolini (care avusese, inițial, convingeri socialiste). Descrie avântul naționalismului, a cărui portavoce se făcuse scriitorul Gabriele D’Annunzio, care a mers atât de departe, încât a pornit o campanie de recucerire a orașului Fiume, pierdut de Italia la masa tratativelor de după încheierea Primului Război Mondial. Descrie utopiile extremist-triumfaliste de dreapta, în care s-au lăsat prinși artiști, oameni de cultură și scriitori avangardiști, cum a fost, de pildă, Marinetti, susținător al lui Mussolini și naționalist înveterat. Descrie baleiajul unor fanatici din trattorii insalubre, unde concoctează acțiuni fasciste, în saloanele luxoase ale marii burghezii, cum e cel ținut de sofisticata Margherita Sarfatti, amanta lui Mussolini – complicitatea dintre aceste medii, care au lăsat să circule violența și furia dezlănțuită. Iată un fragment care pune în lumină tipul de dinamică explozivă, anihilantă, patronată de Mussolini și mutată pe scena salonului patronat de Sarfatti: „Cel mai important este că alături de Margherita, la masa cu pricina se află el, «sălbaticul ei cel mai devotat». Și el tace și zâmbește binevoitor când aude invectivele lui Marinetti. Poetul proclamă cu glas tunător, dând din brațe ca să fie în centrul atenției, dar în capul mesei stă întotdeauna el, Benito Mussolini. Alegerile din toamnă l-au umilit, l-au zdrobit, l-au îndurerat, dar Margherita este convinsă că din el emană forța venită dinspre stradă; el, fiul unui fierar, întruchipează «curajul venit de jos», anunțat de Georg Wilhelm Friedrich Hegel, cel mai mare filosof german al secolului precedent. El, Benito Mussolini, nimeni altul, cu chipul lui neted, cu ochii închiși la culoare și adânci de nebun, cu acea privire absentă, cu virilitatea corpului lui plebeu și abuziv de animal tânăr, va transmite acestui nou secol mesajul că nu mai e valabil compromisul dintre bunele maniere ale bătrânilor lideri socialiști burtoși și foamea plină de furie a maselor malnutrite, că acum trebuie să răbufnești precum o grenadă neexplodată, că vechea lume s-a sfârșit“.

Cartea lui Scurati, un tur de forță încărcat de detalii, intrigi și ramificări secundare ale acestor intrigi, fie între susținătorii fascismului, fie din tabăra socialismului, are impactul unui lungmetraj milimetric documentat despre pericole din trecut care se pot întoarce oricând. Sărăcia, lipsa de orizont, acumularea de crize, pesimismul indus de un război care a lăsat la vatră veterani lipsiți și de resurse, dar și de un sens în viață, abuzurile marilor industriași și pasivitatea unei clase politice tot mai rupte de populație sunt factori care au împins, tacit, pe scena politică, o mișcare autoritaristă, de factură criminală. În subtext și dincolo de firul trepidant al acțiunii, M se poate citi și ca un avertisment, dar și ca o invitație la o lecție dură de istorie care, neasimilată și ignorată, se poate întoarce oricând.

DESPRE ANTONIO SCURATI

Antonio Scuratis-a născut la Napoli, în 1969. Este profesor de literatură comparată și scriere creativă la Universitatea IULM din Milano și editorialist la Corriere della Sera. A scris romane: Il rumore sordo della battaglia (2003), Il sopravvissuto (2005), Una storia romantica (2007), Il bambino che sognava la fine del mondo (2009), La seconda mezzanotte (2011), Il padre infedele (2013), Il tempo migliore della nostra vita (2015), M. Fiul secolului (M. Il figlio del secolo, 2018), M. L’uomo della provvidenza (2020), precum și volume de eseuri: Guerra. Narrazioni e culture nella tradizione occidentale (2003), La letteratura dell’inesperienza (2006), Gli anni che non stiamo vivendo (2010), Letteratura e sopravvivenza (2012), Dal tragico all’osceno (2016), iar cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi și au câștigat premii literare importante, printre care Premiul Strega, Premiul Campiello și Premiul Viareggio.

DESPRE ALINA PURCARU

Alina Purcaru (n. 1982) este scriitoare și publicistă. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, are un masterat în Teorie literară și Literatură comparată, obținut la aceeași Universitate, a lucrat în presa cotidiană şi a publicat constant cronici de carte şi articole în reviste culturale prestigioase: Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca, Suplimentul de cultură şi Noua literatură.  

A debutat cu volumul de poeme rezistență (Editura Cartea Românească, 2016), urmat de al doilea volum de versuri, Indigo (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2018), este coautoare a romanului colectiv Rubik (Editura Polirom, 2008) şi coordonatoare a trei volume colective: Poveşti cu scriitoare şi copii (Editura Polirom, 2014) și 10.000 de semne/Otros 10.000 caracteros (antologie bilingvă de proză românească, în ediție româno-spaniolă, apărută la Editura ICR în 2017) și Un secol de poezie română scrisă de femei (împreună cu Paula Erizanu, Editura Cartier, 2019).

Alina Purcaru despre Sofia Segovia: „Realism magic din Mexic”

A  scris și două cărţi  pentru copii, Catrina și marele Domn Somn şi Un unicorn în muzeul de oase (ambele cu ilustrații de Mihaela Paraschivu, publicate la Editura Cartier, 2017). Este prezentă cu poeme și eseuri în reviste literare și în mai multe volume colective: Cum citesc bărbații cărțile femeilor (volum coordonat de Lia Faur și Șerban Axinte la Editura Polirom, 2017), Tu, înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste, coordonată de Cosmin Perța (Editura Paralela 45, 2018),  Ea. Perspective feministe asupra societăţii româneşti (volum coordonat de Oana Zamfirache, Editura Curtea Veche Publishing, 2019), Arta revendică rii. Antologie de poezie feministă (volum coordonat de Medeea Iancu, Fractalia și LitFem, 2020) și Izolare (volum coordonat de  Alexandra Rusu, Nemira, 2020). 

Alina Purcaru despre Elizabeth Kolbert: „Natura Stockholm”

 În 2018 a participat la un workshop de traducere de poezie organizat de ICR Stockholm, iar poemele ei au apărut în revista suedeză Lirykvänen. Grupaje traduse în limba maghiară au apărut și în două publicații din Ungaria ÚjNautilusși Prae. Este membră PEN şi, în prezent, face parte din redacţia  revistei Observator cultural.