LiteraBlog Ape adânci. Înotând într-o carte de Abraham Verghese

Ape adânci. Înotând într-o carte de Abraham Verghese

Pentru mine, recunosc, recomandările unor Oprah Winfrey sau Barack Obama au venit când deja eram prinsă bine în pânza de păianjen a lui Verghese. Probabil că m-aș fi regăsit, dacă aș fi citit-o înainte să plonjez în carte, în cronica lui Andrew Solomon din The Times, care spune că Legământul apei este, înainte de toate, un roman care te ia în stăpânire. Vreme de 724 de pagini. Care trec ca o apă prin care plutesc spaime și taine, suferințe și îndrăgostiri, reflecții despre artă, boală și tămăduire.

Verghese e medic, profesor la Stanford, cu un interes aparte pentru epidemiologie care transpare în cartea aceasta larger than life. La propriu. Povestea începe cu o fetiță de 12 ani, în ziua nunții ei cu un bărbat trecut de patruzeci. Suntem la începutul secolului trecut, în India de Sud și copila aceasta, care va deveni Ammachi Mare, prototipul mamei pentru o familie înfășurată ca o crisalidă în jurul unei boli-blestem (pe fiecare generație cel puțin un membru al familiei moare inexplicabil înecat în apă mică), pare eroina unei tragedii in nuce pentru ochiul cititorului străin de lumea ei încă neatinsă de progres. Un copil e forțat să îmbrace identitatea adultului, ceea ce, în lectura occidentală, funcționează ca un sacrilegiu absolut. Epic, e o deschidere în forță. Fetița care călătorește pe apă spre noua ei casă e membra comunității creștinilor Sfântului Toma din Travancore. Și, după ce șocul inițial s-a domolit, cititorul descoperă Kerala lui Verghese ca pe un teritoriu infiltrat de o altă apă, limba locului, Malayalam. Locul în sine e unul în care elefanții vin să consoleze un copil despărțit de mama lui, un tumult de caste și cutume care se sfărâmă ușor și se amestecă, așa cum se topesc condimentele în orez și firele iuți de piper roz pe feliile de mango lăsate la soare.

Fetița din cartea lui Verghese va avea o conversație de o viață cu fantoma predecesoarei ei, îi va crește copilul, va învăța să se apropie de soțul care o așteaptă aproape spectatorial să crească, să-l descopere, să se descopere. Va fi martora pierderilor succesive, a unei țări care se sfâșie din interior, a musonului care vine și pleacă lăsând în urmă devastare și miracol, împletite adeseori dincolo de înțelegerea omenească. Peste toate plutește, timp de șapte decenii, Tulburarea, blestemul apei care se ramifică peste generații și îneacă fără explicații câte un suflet, spre disperarea lui Ammachi Mare care se roagă lui Dumnezeu să vindece Tulburarea sau, măcar, să trimită pe cineva care să știe să o facă.

Verghese scrie splendid o literatură în care vocea feminină nu e niciodată expediată, ci explorată în toate nervurile corpului ei de sunet și identitate, evoluează în timp, trece de la o lume de ritual și putere casnică la cea a științei care se ia la trântă cu boala, cu anomalia, cu tragedia care poate fi desfăcută din fuiorul ei de vrajă și explicată la nivel celular. Mariamma, nepoata lui Ammachi Mare, care îi poartă și numele, e chirurg. În lumea ei Tulburarea e traductibilă medical și poată fi examinată microscopic.

Credit foto: Cristina Venedict

Medicii sunt, cum era de așteptat, un alt fir de apă care leagă lumile imaginate de Abraham Verghese. Sunt voci ale raționionalului care, previzibil, e cotropit de magie și ale autorității faptice care, paradoxal, nu-i apară de boală. Medicii din Legământul apei, de multe ori strălucitori prin umanitatea aproape mesianică pe care o îmbracă în același timp cu halatul, reușesc rar să-i salveze pe cei pe care-i iubesc. Cel mai adesea asistă doar cu durerea pe care numai  deplina înțelegere a puterii bolii o dă la spectacolul degradării unui trup pe care l-au iubit, în care e ferecat un suflet aflat în suferință. Suferința spiritului este, la Verghese, întotdeauna mai mare decât cea a cărnii care putrezește, arde și se usucă pe oase. Boala, fie că e lepră, febră tifoidă sau „tumoarea gândirii” care o preocupă pe Mariamma, poate fi înfruntată chirurgical, legată în chingile suturilor, analizată până aproape de leac. Sufletul captiv în trupul bolnav are, însă, ca unică salvare iubirea celor apropiați, care variază, în Legământul apei, de la devotament devenit aproape devoțiune la disoluție. Bolile sunt, la Verghese, un teritoriu care creează apropiere totală și iubire nezăgăzuită de reguli sociale, de artificial, sau, dimpotrivă, duc la anatemă, la stigmă, la exil în interiorul sinelui, probabil cea mai dureroasă formă de alungare din lumea celor sănătoși. Autorul repetă, de altfel, în interviuri și dezbateri pe marginea cărții, că l-a interesat felul în care oamenii fac, dintotdeauna, față bolii, unitatea reacției în fața ororii, a hotărârii luate de soartă cu privire la trup în pofida vitalității interioare, a minții, a emoției vii, a lumilor lăuntrice în deplină vigoare. Sunt spectaculoase atât atenția, cât și complexitatea cu care examinează întregul atins de boală –  îndârjirea cu care se agață de viață sau, dimpotrivă, neajutorarea cu care alunecă dincolo de hotarele ei, rolul artei ca mediator între umbrele sufletului și lumea exterioară.

Medicii din romanul lui Verghese nu funcționează prototipic, idealizat, ceea ce dă substanță narațiunii și separă ficțiunea de sâmburele biografic. Extraordinare din punct de vedere narativ sunt și portretele unor medici venali, blazați, abuzivi, inepți profesional. (Și) pe ei se sprijină boala când câștigă lupta. Și ei sunt parte din ancora care duce povestea din legământul (minunată soluție, ca multe altele, de fapt, găsite de traducătoarea Adriana Bădescu) în care se simt aburii solomoniei într-un omenesc brăzdat de greșeli și cruzimi, de violență, de crimă, de repudiere, de sângele pe care-l varsă religia, puterea și vanitatea între oameni.

În sfârșit, poate unul din cele mai stăruitoare fire de apă care duc povestea dincolo de pagină, laolaltă cu India ca organism în hipnotică schimbare și boala ca balaur ale cărui capete nu sunt niciodată cu totul retezate, e maternitatea. Iubirea simbiotică a lumilor care se conțin și se amestecă, și se rup când mama se rupe de copil. E o temă enormă pe care Verghese o declină în portrete și relații tulburătoare – Ammachi Mare și Bebe Mol/Philipose/Mariamma, Elsie și mama ei prea devreme smulsă vieții, Digby și mama care-și ia singură viața și abandonează, astfel, copilul într-un Purgatoriu fără sfârșit, Elsie și Mariamma, despărțite de boală, de legile oamenilor, de sensurile fluctuante și sfâșietoare ale iubirii.

„Apa canalului curge mai departe udându-i poalele sariului, neafectată de mâhnirea ei și de vestea abia aflată. Este indiferentă, această apă care leagă între ele toate canalele, apa din râul aflat ceva mai departe, și cea din lacuri, din mări și din oceane – toată, o singură apă. Aceeași apă care curge prin fața casei Thetanatt și în care mama ei a învățat să înoate; cea care l-a adus pe Rune aici, ca să repună pe picioare un lazaret abandonat; cea care l-a purtat pe Philipose pentru a salva un copil aflat pe moarte, cu mâinile sale unite cu cele ale lui Digby; aceeași apă care a luat-o cu ea pe Elsie pentru a muri și apoi a salvat-o, i-a dat o nouă viață în brațele celui care a iubit-o mai mult decât orice pe lume (…).

Apa în care ea a pășit în urmă cu câteva minute e dusă de mult și totuși e aici, trecutul, prezentul și viitorul fiind inexorabil interconectate, ca însuși timpul care s-a întrupat. Acesta este legământul apei: toți sunt ineluctabil legați între ei prin faptele lor bune și mai puțin bune, și nimeni nu e separat de ceilalți.”

De la Yanagihara și Jaume Cabre, nu cred că am mai înotat într-o carte în care curentul să fie atât de puternic și voluptatea lecturii să aibă în ea atingerea aproape reală a mâinilor din alte lumi care au obosit și ele cu valurile sub degete. Apa nu are ca mal decât splendoarea poveștii căreia îi dă formă, a sufletului care se destramă în stropi și se ridică la prima lacrimă de lumină.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.