Bedros Horasangian: „Acordeonul lui Radu Aldulescu”

Scurt pe doi și la obiect. La concret. Citiți Sonata pentru acordeon a lui Radu Aldulescu! O carte. Un roman. Literatură pentru cei care mai și citesc atunci când închid televizorul. Sau nu mai dau/primesc SMS-uri. Este o sugestie de lectură și recomandare, ca de la prozator la prozator. Cititorii se uită în gura altora ce apar la televizor. Punct. Cum să vă conving că aveți de-a face cu un excelent povestitor fără să bat apa în piuă cu fel de fel de considerații simandicoase? Cum să exprim esențialul, precum marele nostru înaintaș Caragiale, care formula genial și în puține cuvinte o anume situație – Cuțit os! este după opinia mea cea mai concisă formă de expresie a unui moment dat. Mă bucur foarte tare că romanul lui Radu Aldulescu Sonata pentru acordeon (Editura Litera, 2021, prefață – la obiect și extrem de chichiricoasă ca analiză narativ-teoretică – de Călin Teutișan) a (re)apărut în colecția „Biblioteca de proză contemporană“.

Un prozator pursânge

Un prozator pursânge reintră în atenția cititorilor, într-o lume/viață literară plină de convulsii, idiosincrazii și dușmăneli de tot felul între literați. Un prozator care ar merita mai multă atenție din partea unui public – cât de cât cititor! – predispus altminteri la multele oferte pe care societatea de consum în care viețuim i le oferă. Ce să mai stai să-ți bați capul cu povestea Annei Karenina sau a doamnei Bovary, când poți să ieși în stradă și să zbieri „Libertate!“, „Huo!“, „Jos!“ și alte urări de viață lungă și îmbelșugată, fără să-ți mai strici ochii ca să afli cum o femeie se aruncă în fața trenului și alta se sinucide cu arsenic. Ne putem închipui astfel de fapte livrești în prezentarea televiziunilor de știri românești? Parte din această proiecție a realului într-o spectaculoasă ficțiune se regăsește în prozele/romanele/scenariile cinematografice ale lui Radu Aldulescu. Născut în 1954 și debutând abia în 1993 cu o carte despre care vom încerca să emitem câteva observații de lectură.

Un scriitor român cu biografie americană

Ne prenumărăm printre cei care, de la începuturile aventurii editoriale ale acestui debutant întârziat – cam ca târgoviștenii, la aproape 40 de ani, dar atunci ce să mai zicem de un autor armean-francez care debutează la 90? –, am remarcat, apreciat și – de ce să nu spunem de-a dreptul? – încurajat aventura unui scriitor român cu biografie americană. Asta trebuie spus de la început. Omul a practicat fel de fel de meserii manuale, „a dat cu cârca“, cum se spunea mai ieri, a apucat să doarmă pe unde a prins un colț unde să se așeze și a mâncat ce i-a fost (când i-a fost – mai țineți minte Foamea lui Hamsun?) dat să pună în gură. De unde atâta știință a literaturii, de unde atâta stat prin biblioteci sau examene universitare? S-a trăit cum s-a putut, a scris cum i-a venit, dintr-un talent care nu se știe de unde vine la fiecare dintre cei care scârța-scârța pe hârtie.

Citește și: VIDEO. Lansarea romanului „Sonata pentru acordeon” de Radu Aldulescu, în cadrul târgului de carte LibFest

Radu Aldulescu a ieșit din tiparele obișnuite ale literatului român. Cu profi care-i învață la școală ce și cum, cu lecturi dichisite, cu publicat prin reviste și apoi scos cărți – apreciate de critica literară și de marele public, nu? –, apoi cu lansări, traduceri, glorie națională și prestigiu internațional, canonizarea prin ocuparea unui loc în manualele școlare, ceva decorații de la Cotroceni și accesul în Academie, eventual un suspin pentru un Premiu Nobel și, ca o încununare a unei vieți împlinite, un loc de veci la cimitirul Bellu, pe aleea scriitorilor. Pentru că nu foarte fragedul debutant dădea buzna în literatura română în 1993 chiar cu acest roman, urmat imediat, în 1995, de Amantul colivăresei. Amândouă l-au impus rapid în primele rânduri ale unei generații de prozatori din care nu apucase să facă parte, generația ’80, și de care, am putea spune, e legat ombilical. Doar că. De la începuturile lui în vitriolanta și mereu pusa pe arțag lume literară românească, Radu Aldulescu a ținut morțiș să fie de capul lui. Luându-se în dinți și cu cine trebuia și chiar cu cine nu trebuia – uneori chiar cu prieteni –, s-a înconjurat de un rând de sârmă ghimpată cum am văzut – brrr, sinistru! – și pe gardul unui cimitir din București.

O lume diversă și pestriță

În fine, nu despre aventura existențială a acestui lup singuratic vrem să depunem mărturie, ci să insistăm pe virtuțile prozelor sale. Doar cărțile rămân. Ca și în cazul romanului Amantul colivăresei, din care a ieșit și un film câștigător, Terminus Paradis, încununat cu un prestigios premiu la Festivalul de la Veneția din 1999. Nu e puțin lucru să-ți vezi numele pus alături de al lui Lucian Pintilie. Am spus ceva rău? Nu, doar că la noi totul se uită repede. Și binele, și răul, și cărțile lui  Radu Aldulescu.

Citește un fragment în avanpremieră din „Sonata pentru acordeon” de Radu Aldulescu

Sonata pentru acordeon este o remarcabilă incizie prin societatea românească de dinainte de 1989. Așa cum pescarii de ton din Oceanul Atlantic așteaptă verdictul experților ce reprezintă negustorimea care va cumpăra peștele prins cu greu – se introduce un soi de cuțit cu gaură în interior, care scoate cam 15 centimetri din carnea peștelui, și, în funcție de culoare și grăsime, se stabilește un preț sau altul –, Radu Aldulescu ne pune în față 446 de pagini – cât are ediția de față – dintr-un raport despre starea națiunii române. Carte scrisă în București între 1984 și 1988. O lume prin care se vântură un anume Gelu, și Alina, și Mioara, și Virginia, Daminoiu, Marian Dei, oameni simpli de prin mahalalele Bucureștilor, care trăiesc și ei cum pot, mai la serviciu, mai la o băută-chefuială, prin Ferentari sau aiurea, cu țigări Snagov și Carpați, cu Mentosan și cu Cico – o zeamă colorată pe care au consumat-o milioane de români, ca și vodca Săniuța –, cu ITB, ICASB, PECO, pe unde mișună ing. Gagea Ghiță, Cicioana, Dorel, Iordan, Gelsomina, alde Vicontele sau Mopsu, Bălănescu, o lume diversă și pestriță (oare ce-o fi însemnând pe românește socherez haocar? – am verificat, nu e înjurătură!), o lume bucureșteană de ieri care, sub alte forme, trăiește și azi la fel. Se naște, se trăiește, se moare. Punct și de la capăt. Fără mari iluzii, fără mari speranțe. Totul se repetă. Panait Istrati al nostru – sau francezul Céline, care, dincolo de acuzele (îndreptățite) de antisemitism, rămâne un remarcabil radiolog al unei umanități ignorate – ca și, iată, Radu Aldulescu sunt cronicarii acestor lumi. Cu Faraonu și Vali, Titi Zorba, Puiu Țampafoi, cu Patria și Partidul care veghează și îndrumă, atotbinefăcătoare, cu slogane și felii de pâine unse cu magiun. Parcă n-ar fi prea vesel, din perspectiva unei mese cu fructe de mare și vacanțe la Bora Bora și Cancun, cum tânjesc locuitorii din România de azi, vânzolindu-se pe tot mapamondul, dar a fost și rămâne o realitate românească pe care Radu Aldulescu nu doar o descrie și povestește, ci o și înțelege. Am (re)citit cu interes crescut acest roman de debut al unui prozator care nu va obține Premiul Nobel, dar care, cred cu tărie, ar merita o atenție sporită din partea cititorilor români. Câți au mai rămas. Câți mai sunt. Cuțit os? Citiți Sonata pentru acordeon.

Despre Sonata pentru acordeon de Radu Aldulescu

Sonata pentru acordeon de Radu Aldulescu completează colecția Biblioteca de Proză Contemporană, coordonată de scriitoarea Doina Ruști.

Ferentari, dragoste, pasiune, luptă pentru supraviețuire într-o lume aflată în marginea Bucureștiului și a istoriei. Scris cu nerv, într-o manieră care a creat un trend și o serie de epigoni, Sonata pentru acordeon este primul roman postdecembrist.

CE SPUN CRITICII DESPRE SONATA PENTRU ACORDEON

„Radu Aldulescu este omul cu filonul narativ cel mai viril din proza noastră apărută după 1989.“ (Dan C. Mihăilescu)

DESPRE RADU ALDULESCU

Radu Aldulescu (n. 1954), scriitor de primă mărime, autorul unor romane de referință, între care Amantul Colivăresei (1995), Îngerul încălecat (1996), Cronicile genocidului (2012), a primit numeroase premii, printre care Premiul „Ion Creangă“ al Academiei, 2017, și Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția, 1999, pentru filmul Terminus Paradis, realizat după romanul Amantul Colivăresei.