Bedros Horasangian despre „Doamna Cancelar: Remarcabila odisee a Angelei Merkel“ de Kati Marton

Un nume care trece în istorie

O carte care ne lămurește – informează/convinge – despre cum este cu adevărat o femeie. Totul despre Angela Merkel. Așa cum a fost, așa cum este, nu așa cum ni s-a părut că ar putea fi. O femeie, pentru prima dată în complicata și contorsionata istorie a Germaniei, Angela Merkel a fost, până mai ieri, cancelarul unei țări unde doar bărbații au bătut cu pumnul în masă. Precum Bismarck sau nu mai contează care și câți, au fost mai mulți. Azi Angela Merkel s-a retras de la putere, elegant și cu fruntea sus, cum puțini politicieni de top au fost în stare. Să știi să pierzi sau să te dai la o parte e la fel de greu ca și să câștigi. O funcție, un post, un regat, o femeie-bărbat, lupta cu tine însuți. N-aș putea spune că am fost un admirator al fostei cancelărese. Aveam toate motivele exterioare să strâmb din nas. Recunosc – cu mâna pe inimă și pe o carte pe care am citit-o cu mult interes, emotionally involved, mereu cu „ia te uită, nene, nu-i așa cum credeam eu!“ –, m-am înșelat. Recunosc, nu am cui să-i cer scuze. Vechiul reflex macho-misogin a funcționat și de această dată. Dar trebuie să recunoaștem că să stai/reziști la putere 16 ani, nu e de ici, colea. Doar mentorul ei, Helmuth Kohl, a mai reușit. În fruntea unei mari puteri economice – mereu se pomenește de motorul Europei – precum Germania, este o realizare în sine. Pe care a obținut-o, cu demnitate, fermitate, inteligență, discreție și cu abilitatea de a împăca și capra, și varza – eventual mit Wurst/cu cârnați – o femeie originară din estul Germaniei. Cu tată pastor protestant, cu o copilărie și junețe consumate în Germania comunistă ocupată de trupele și sovietice – acel faimos DDR pe care l-am apucat și noi, de aici, din RPR/RSR. Un nume trece din actualitatea politică imediată în istorie.

Angela Merkel.

O întreagă carte îi este consacrată.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Istoria secretă“ de Donna Tartt

Scurtă istorie a Germaniei moderne

Ne facem mea culpa și ne recunoaștem propriile limite. Tot e ceva, tot ar fi un pas înainte că ne putem schimba. Dincolo de infinita și incomensurabila gargariseală despre schimbare. Într-o lume rămasă, pe fond, imobilă de mii de ani. „De la câte fire de nisip începe o grămadă?“ era și a rămas una dintre interogațiile esențiale ale filosofiei antice grecești. N-aș putea mărturisi cu mâna pe inimă că apreciez până în pânzele albe ordinea, disciplina, puterea de muncă și felul de a fi – mai rezervați, reținuți, nu te tragi repejor de șireturi cu ei – al celor care mai repede repară un motor decât să joace table la o berică. Al nemților. Cum nici după Realpolitik-a germanilor din secolul trecut, când au trebuit să mai taie din pretențiile lor de supraoameni/Übermenschen și din ambițiile nejustificate – Drang nach Ost&Lebensraum – ca să-și refacă patria, Heimat/Vaterland, cum spun ei. Într-o limbă a cărei gramatică – ich bin, du bist, er ist – te face să înveți și ce nu ai răbdare să bagi la cap. Realpolitik-a Germaniei Federale de după Al Doilea Război Mondial pentru unificarea țării – vest-est să fie o apă și-un pământ – a făcut ca țara lui Goethe și Beethoven, ajunsă pe mâna lui Wilhelm Pieck, Otto Grotewohl și Walter Ulbricht – marii mahări comuniști ai DDR-ului –, să devină o prioritate. Și a fost. Dusă pe tot parcursul vieții Angelei Merkel (născută în 1956) care a reușit să vadă realizat acest vis al unei întregi națiuni. Purtat ca o ștafetă de la Konrad Adenauer via Ludwig Erhard și Gerhard Schröder – care s-a tot făcut de cacao cu Putin, Gazprom și banii băgați la teșcherea, fără jenă – până la Helmuth Kohl, care, alături de președintele francez François Mitterand, a pus bazele Uniunii Europene.

Un tur de forță

Cum ar veni, nu m-am dat în vânt. Căci, dacă interesul ține fesul și se pot face concesii – economice, politice, financiare etc. –, la cele morale parcă se strică jucăria. Nu despre etică și morală în termenii rigorilor bisericii evanghelice germane vrem să deschidem o mică paranteză, ci despre personalitatea și activitatea politică a celei care până mai ieri a ținut în frâu destinele Europei. Dacă Germania a devenit reunificată sub cancelarul Kohl, Europa a putut să funcționeze ca un stat european unitar sub auspiciile Angelei Merkel. Despre viața, publică și privată, a unei doamne – care n-a fost de fier, precum distinsa britanică PM Margaret Thatcher, ci o ființă umană, care a știut să îmbine calități și slăbiciuni într-un tot unitar. Kati Marton, o politoloagă și eseistă americană, maghiară la obârșie – măritată la un moment dat cu un om politic american de suprafață internațională, Richard Holbrooke, ambasador SUA la ONU, decedat între timp –, ne oferă o splendidă monografie, Doamna cancelar. Remarcabila odisee a Angelei Merkel (Editura Litera, 2022, traducere din limba engleză de Roxana Nicolescu), unde reușește un adevărat tur de forță. Să recompună portretul unei femei, să compună o viață și un destin politic. Sunt parcurse, nu neapărat cronologic, dar urcând pe scara timpului, etapele importante din viața Angelei Merkel. De la copilăria și adolescența ei în familia unui pastor evanghelic strămutat în Germania de Est, la anii de școală, facultate și primele prietenii/amoruri. Genul de fată tunsă scurt și băiețoasă în felul ei de a fi, care ține la glume și trage la măsea cot la cot cu colegii, Angela Merkel trăiește o viață comună locuitorilor Estului sovietic. Job, cercetare științifică plictisitoare, măritiș de doar trei ani, la fel de nespectaculos, „n-a mers căruța“, zice țăranul român, despărțire amiabilă – ea și-a păstrat numele de Merkel după primul soț, fiind născută Kasner –, ca apoi, ani în șir, să fie singură la Leipzig și Berlin. Căderea Zidului Berlinului și a regimului comunist de la putere o proiectează pe tânăra militantă CDU în preajma lui Helmuth Kohl, viitorul lider și cancelar al Germaniei reunificate. Așa ajunge Angela Merkel să fie lansată în politica mare. Ca mare admiratoare a democrației americane, ca activă lideră politică a unei Europe Unite în care un rol important, cel mai important, l-a jucat Germania.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Civilizația clasică. O istorie în zece capitole“ de Nigel Spivey

Sunt analizate în detaliu și povestite cu farmec multe din noianul de întâmplări/evenimente/pățanii la nivel înalt pe care le-a trăit Angela Merkel în cursul celor patru mandate – ca și mentorul ei Kohl –, măiestru redate și înlănțuite de Kati Marton într-o narațiune cu multe pasaje simpatice. Politice sau private, mai mult sau mai puțin cunoscute. Episoade conjugale consumate cu discreție în suburbiile Berlinului, secvențe protocolare la Casa Albă sau Opera din Bayreuth – soțul Angelei Merkel, prieten de junețe, fiind un mare amator de operă. Și discret cât cuprinde, o bună lecție și pentru alte perechi prezidențiale. Din toate punctele de vedere.

Ușurat de-o povară

Una peste alta, sigur că puteam trăi și cu punctul meu de vedere greșit despre Angela Merkel, dar așa parcă mă simt ușurat de-o povară. Că am judecat eronat și cu totul fals o femeie de toată isprava. Entschuldigung, Frau Merkel! Aș putea s-o invit atât pe ea, cât și pe simpaticul ei soț, Joachim Sauer, la un pahar de vin și frumoase povești undeva prin Cotroceni, unde sunt câteva bistrouri precum cele din Charlottenburg. Și le-aș aminti de o glumă care circula la Berlin cu decenii în urmă. Înainte de reunificare. Cică un locuitor din estul Berlinului, un Ossie – de la Ost, „răsărit“, se întâlnește cu un Wessie – locuitor din vestul Berlinului. Orașul, ca și toată Germania, era divizat înainte de a veni reunificarea sub Kohl. Și acel Ossie, mai vesel și prietenos, precum toți cei din est, se repede la pieptul celui din vest și-l îmbrățișează cu căldură. „Suntem un singur popor, frate!“ La care cel din vest, morocănos, îi răspunde sec: „Și noi la fel!“

Prosit!

Te-ar mai putea interesa și:

Despre Kati Marton

Kati Marton a scris nouă cărți devenite bestsellere New York Times, inclusiv Enemies of the People: My Family’s Journey to America (Dușmani ai poporului: Călătoria familiei mele în America) – volum finalist la National Book Critics Circle Award.

A fost corespondent NPR premiat și șeful biroului ABC News din Germania.

Kati Marton s-a născut în Ungaria și în prezent trăiește la New York.

Despre Bedros Horasangian

Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.