Bedros Horasangian despre ,,Falși eroi. Zece figuri istorice controversate și cum au modelat lumea” de Otto English

Mereu îmi pică în mână cărți numai bune de luat la bani mărunți. Vară, iarnă, citim. Fără să ne plictisim. Obosim. De moarte nu poate fi vorba. Iubim viața. Timpul trece oricum. Și cititul rămâne. Dacă nu călătorim. Iarna nu-i ca vara, nici ce se vede nu e întotdeauna egal cu ce NU se vede. Mereu rămâne câte ceva ascuns. Și când nu te aștepți deslușim și partea nevăzută. Neștiută. Că e vorba de evenimente/întâmplări/istorii/pățanii, că este vorba de oameni. Nume grele, bine cunoscute pe toate meridianele – precum John F. Kennedy, fostul președinte american, împușcat la Dallas, în timp ce mergea cu un uriaș automobil, lovit în cap și piept, n-a avut norocul lui Trump să-i fie atinsă doar o ureche, iată că nici nu contează. Povestea vieții lui e adevărată? Sau s-a creat un mit și o uriașă bibliografie, mai mult sau mai puțin reală? Kamala Harris stă mai bine în sondaje decât Trump; Coco Chanel, faimoasă mai ales prin al său Chanel 5, frumos mirositor și după deceniile prin care s-a descoperit că celebra creatoare de modă a avut combinații/învârteli și cu naziștii. Și tot așa, despre asta e vorba, când un autor curios se pune pe scotocit prin trecutul unora. Altora.

                 Personaje mai puțin cunoscute, precum un anume Wesley Autrey din New York, care devine faimos printr-o rea interpretare a faptelor, sau Thomas Midgley, care are un necaz cu o manivelă și datorită căruia se inventează aprinderea electrică a motoarelor de automobil. O faimă reală sau falsă? Doar câteva exemple extrase la iuțeală. Da, multe alte pățanii necunoscute și altele uitate printre faldurile memoriei. Individuale. Colective. Luatul la bani mărunți. Nu știu dacă expresia în „mult e dulce și frumoasă…“ mai e valabilă când peste tot plătim cu cardul. Dar, cu cât trec anii, se ițesc în propria-mi memorie cuvinte și expresii azi rar sau deloc utilizate. Cine poate spune la iuțeală ce e aia baban – folosit de noi, copii fiind, pentru mare, uriaș – sau cașto, cumva derivat din mișto, sau nasol, pe care le-am auzit viforos utilizate de o reporteriță TV româncuță (cam coptuță și plinuță bine), mare corespondentă de presă la Paris, cumva într-o profundă inadecvare cu gimnastica feminină, probă la care cu chiu, cu vai și tocmeală cu oficialitățile am obținut o medalie olimpică absolut și pe drept meritată altminteri… Apoi, nu încercăm să deslușim motivul pentru care un scriitor și jurnalist britanic cu numele real Andrew Scott își semnează cărțile cu pseudonimul Otto English. Așa i se pare lui că este mai interesant. Sau ce anume vrea să ne inducă acest nemțesc Otto – vreo ascendență germană prin genealogie –, pe cât este de britanic numele English față de realul Scott? (Am găsit explicația pe net, s-a evitat confuzia cu un alt actor de mare succes etc.) Nu deschidem o nouă paranteză dubitativă, mai ales că avem de-a face cu o carte care face efortul de a pune în discuție părțile mai puțin cunoscute ale unor personalități arhicunoscute și aflate deja pe soclurile eternității. Oare chiar așa au fost? Sau biografiile lor bine cunoscute pot fi amendate și să iasă la iveală alte fațete ale acestor personalități pe care le știam noi până la Scott/English.

                 Ce avem noi de luat la citit și puricat este un volum care se intitulează „Falși Eroi. Zece figuri istorice controversate și cum au modelat lumea“ ( Editura Litera, 2024, traducere din limba engleză de Ondine Cristina Dăscălița), apărută în UK în 2023. Mare amator de istorie, Scott începe să facă și jurnalism politic, colaborând la prestigioase publicații precum DaiLy Mail, Politico sau The Independent sau posturi de radio-TV de mare audiență ca BBC News, BB Radio4 și LBC (am verificat, este un post de radio). Altminteri, nu prea pricepem de ce editorii – străini, dar și cei români hop după ei – țin morțiș să precizeze statutul marital al autorilor și statutul lor locativ. O fișă biografică nu e ca actele pentru ANAF. De parcă, dacă ar locui la Londra sau dacă ar avea doi copii, ar dispune de o foarte mare influență asupra configurării unei cărți. Dar mai știi, și reciproca ar putea fi valabilă. Franz Kafka n-a apucat să se însoare, așa cum lunga căsnicie a lui Tolstoi i-a adus multe bătăi de cap la senectute. Să revenim la subiect, poveștile despre Fake Herous. Falși eroi.

                 Ce vrea să releve autorul britanic într-o carte cu care a dat lovitura în cariera lui? E ca în bancul acela cu radio Erevan. Un ascultător întreabă, „Este adevărat că lui Ivan Ivanovici i s-a făcut cadou o mașină Volga?“; „Da, este întru totul adevărat, doar că nu este vorba de Ivan Ivanovici, ci de Stepan Stepanovici, nu este vorba de o mașină Volga, ci de o bicicletă ruginită și nu i s-a dat, ci i s-a furat.“ La fel și cu eroii – cei zece! – din acest volum. Căci iată tot ce știm despre Che Guevara – idolul a milioane de juni imberbi de pe vremea când revoluția cubaneză a lui Fidel Castro era la mare modă și antiamericanismul bășica mare parte din intelighenția de prin multe colțuri ale lumii, figura emblematică a doctorului argentinian ajuns ministru într-un guvern cubanez și făcând ravagii printre admiratorii de ambele sexe pentru revoluția permanentă, promovată asiduu de o Moscovă direct interesată, dar ascunzând bine crimele puse ulterior în cârca playboyului care-și trăia viața după cheful lui – motocicletă, trabucuri, amoruri cu toptanul etc, până ce va fi lichidat de agenți CIA și armata boliviană. Plâns de elita comunistă, Dr. Che Guevara n-a fost chiar ușă de biserică. Tot de o demistificare avem parte și când vine vorba de faimoasa Maica Tereza din Calcutta – o albaneză devenită un soi de sfântă a Bisericii Romano-Catolice și a sărăcimii din subcontinentul indian. Despre pictorul Andy Warhol, una dintre vedetele mult mediatizate ale artei moderne americane – cu multe picanterii și momente care ne lasă cu gura căscată –, nu știam prea multe. Nici despre viața – dublă, să vorbim elegant – ca cea a actorului John Wayne, en vogue cu decenii în urmă. Acum și despre Ceaikovski se poate vorbi pe șleau, e clar că a fost cu totul alta decât cea de succes, promovată prin rolurile sale de vajnic cowboy, de către Hollywoodul care a făcut bani frumoși de pe urma succesului lui. Nu doar de pe urma lui. La fel aflăm că și moartea dramatică a exploratorului britanic Scott – care a ajuns la Polul Sud înaintea norvegianului Amundsen, dar a pierit de foame și frig pe drumul de întoarcere – a creat o întreagă legendă.

                 Una peste alta, toate aceste portrete – să le zicem, de eroi sau falși eroi? – pot fi amendate. Nuanțate. Merită? Folosește cuiva să știm chiar totul despre unii sau alții? Noi înșine. Greu de dat un verdict. Și pentru că tot s-a încheiat Olimpiada de la Paris, să punctăm pentru final o vorbă de duh pusă pe seama celebrei actrițe franțuzoaice Arletty. Contemporană cu Coco Chanel, combinată în timpul ocupației naziste cu un ofițer german, acuzată de colaboraționism de către autoritățile franceze și condamnată la 18 luni de închisoare, ar fi spus în apărarea ei, Mon coer est francais, mai mon coul e international. Ce poți să spui decât Vive la France!