LiteraBlog Bedros Horasangian despre „Frumusețe și Teroare. Renașterea italiană și ascensiunea occidentului” de Catherine Fletcher

Bedros Horasangian despre „Frumusețe și Teroare. Renașterea italiană și ascensiunea occidentului” de Catherine Fletcher

Renașterea italiană? Care Renaștere, ce Renaștere, trăim în imediat. Între mai multe Breaking News. Nu mai e timp de nimic. Totul pe fugă, în mare viteză. Trăitul, ca și cititul. Vacanțe la Roma – tare mi-ar fi plăcut să-i întâlnesc pe aeroportul Fiumicino pe Gregory Peck și Audrey Hepburn, care au jucat magistral și mi-au rămas la inimă într-un film care se poate găsi și la magazinul Muzica! – sau croaziere pe Adriatica și Mediterana. Ce Renaștere să mai aibă loc după ce deja s-au anunțat noile colecții de toamnă-iarnă de la Gucci și Versace, Prada și Ferragano? (Cine-și poate închipui că am intrat în astfel de magazine pe Madison Avenue la NYC?)

Și totuși. M-aș bucura foarte tare să aflu că o carte dedicată Renașterii italiene, atât de importantă prin cele trei secole de creații artistice de o mare valoare și de un covârșitor moment în istoria artei europene, va atrage numeroși cititori. M-aș bucura din toată inima ca toți cei care hălăduiesc azi prin toate muzeele lumii să aprecieze minunile artistice ale acestei perioade. Și să aprofundeze, să citească pe îndelete un studiu istorico-cultural care pune accente cuvenite acolo unde noi bâjbâim în aproximații subiective și în colportarea unor informații ciupite de pe social media. M-aș bucura foarte tare ca un studiu ce mixează fericit istoria politică, istoria artei și istoria mentalităților deopotrivă să reușească să fixeze Renașterea artei europene în cadrul mai larg al artei universale. Studiile culturale dedicate acestei forme de integrare a culturilor s-au înmulțit și diversificat. E bine. Percepem mai altfel și în profunzime tot ce am învățat. Dacă până mai ieri admiram doar Arta Occidentală, de bune decenii deja nu o putem desprinde de ceea ce au lăsat în posteritate culturile și civilizațiile extraeuropene. Prin muzeele lumii apar secțiuni precum Arta Islamică, Amerindiană, Oceania, Arta Tibetană etc., studiate și puse în valoare ca niciodată până azi.

Despre ce este vorba? De un studiu semnat de Catherine Fletcher – despre care editorul român nu ne spune nimic și ne obligă să facem o simpatică detectivistică, ciupind și punând cap la cap informații din Mulțumiri. Cursul „Familia Borgia și dincolo de ea“, de la Universitatea Swansea, wow!…, un stagiu de cercetare la Școala Britanică din Roma din vara lui 2017, aha!!…, până la urmă tot internetul ne scoate la liman, avem de-a face cu o distinsă profă de istorie de la Universitatea din Manchester, specializată în istoria Renașterii și a Europei moderne timpurii etc. Studiul autoarei se intitulează „Frumusețe și teroare. Renașterea italiană și ascensiunea Occidentului“ (Editura Litera, 2024, traducere din limba engleză de Corina Dobrotă, originalul numindu-se An Alternative History of the Italian Renaissance, care sună mai altfel decât ascensiunea propusă de editorul român). Bun. Catherine Fletcher, ca să închidem paranteza dedicată profesoarei britanice, este și o cunoscută realizatoare BBC – la ei acolo… – și autoarea mai multor studii, dintre care ultima, din 2024, se intitulează Roads to Rome, ceea ce nu sună rău și ne menține în același areal geografic.

Credit foto: Cristina Venedict

Povestea Renașterii italiene și poveștile multiple ale autoarei britanice încep cu anul de grație 1492, când moare Lorenzo de Medici Magnificul și suntem proiectați între Florența și Roma. Pe 2 ianuarie 1492, Regele Boabdil-Mohamed al XII-lea al Granadei predă cheile orașului celor doi monarhi spanioli Ferdinand de Aragon și Isabella de Castilia, încheind astfel 700 de ani de domnie musulmană în Europa Occidentală. Prin edictul lui Ferdinand și al Isabellei, evreii sunt izgoniți din Spania. Inchiziția avea dovezi că evreii îi „corupeau“ pe creștini. Evreii s-au împrăștiat peste tot. Sultanul Mahomed al II-lea, imediat după Căderea Constantinopolului, i-a invitat pe evrei în noul lui Imperiu Otoman. Ca să scape de greci și de armeni, care aveau pe mână toate afacerile, comerțul și băncile, i-a sprijinit pe nou-veniți, ca să scape de ghiaurii de creștini. Așa s-au clădit noile comunități sefarde din Constantinopol, Salonic și ajungând la Rusciuk și Odesa. Marea mereu s-a împletit cu afacerile. Pe 25 iulie 1492 moare Papa Inocențiu al VIII-lea. Pe 11 august 1492, Rodrigo Borgia este ales noul papă, sub numele de Alexandru al VI-lea. În octombrie, Cristofor Columb ajunge pe țărmurile Japoniei de azi, „patru insule enorme“. Drumul spre Indii va modifica balanța puterii în Europa. Totul se leagă, nimic nu este întâmplător. Evenimente care se înlănțuie, mari personalități care se înfruntă, Biserica Romano-Catolică încercând să țină sus flamura creștinătății.

„Istoria Italiei a fost mereu un subiect fascinant“, Catherine Fletcher dixit.Aceasta este o carte despre relațiile dintre oameni și povești care sunt spuse ca parte din „istoria occidentală“, unele de așteptat, altele nu.(…) O carte despre război și consecințele lui. Despre monarhii spanioli și navigatorii italieni, despre Biserica Romano-Catolică „care se ia la trântă“ – îi plăcea expresia asta lui Constantin Noica, fără să fi fost cine știe ce sportiv, dar alergător cultural de cursă lungă a fost pe deplin. Cultura italiană din aceste secole de Ev Mediu oferă multe capodopere ale întregii umanități, nu doar la Florența, ci peste tot. Veneția, Napoli, Siena, Pisa, lucrări de artă, pictură, sculptură, arhitectură, urbanism, dar ce nu se concentrează în acest spațiu geografic aflat pe țărmurile ospitaliere ale Mediteranei. Contactele cu Orientul și Lumea Nouă vor păstra mereu Italia și italienii în prim-plan: cu papi intriganți și artiști de geniu, cu războaie intestine și dispute verbale, cu jaful Romei și Conciliul de la Trento, cu știință și reforme, dincolo de chingile Inchiziției și bătălia de la Lepanto – undeva lângă țărmurile grecești – care va stăvili crescândul apetit al sultanilor otomani pentru pământurile europene. Vor mai ajunge la porțile Vienei, dar nu mai departe. Acum, Italia, cu uriașa ei armadă de muzee, bate orice fel de concurență în materie de turism cultural. Poate, zice cu capul pe umeri Catherine Fletcher, că „ar fi bine să ne gândim la această perioadă a istoriei ca la o cutie a Pandorei care, chiar dacă a eliberat tot soiul de rele în lume, a păstrat și posibilitatea speranței“. Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael și celelalte multe nume clopoțitoare ale Artei Italiene – parcă ieri citeam din cărțile lui Burckhardt, Bernard Berenson sau Elie Faure – fac mândria Europei potopite azi de aparate chinezești și japoneze de ultimă generație. Despre ce era vorba? Inteligența artificială? Oricâte minuni ar putea face nu va dezlega misterul surâsului Giocondei. „Genial și pasionant, iată întreaga Renaștere în toată veridicitatea ei într-o istorie cât se poate de originală și de proaspătă“, vine o valabilă apreciere finală din partea unui istoric precum Simon Sebagh Montefiore, care tot a scris și o magnifică lucrare despre Ierusalim, nu doar despre Stalin. Să tot citim.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.