Bedros Horasangian despre „Fuga. Amintirile unui medic transilvănean“ de dr. Horst Joseph Hermann

Creuzetul uman

Trăim într-o lume plină de clișee și prejudecăți. Italienii sunt zgomotoși, gargaragii și neserioși, francezii zgârciți, nemții muncitori, ordonați și tipicari de te scot din încălțări cu pedanteria lor, românii, zice-se, leneși și hoți – ceea ce nu e neapărat și adevărat. Lista cu etichetele deja puse poate continua, oricât de altfel se dovedesc și stau lucrurile. În timp și spațiu.

Despre destinul unui german sărac, timid și aparent neajutorat, care a trecut prin multe încercări, mai cu noroc, mai fără, și acum își rememorează aici, în România, viața trăită aventuros pe multe meleaguri ale lumii va fi vorba într-o carte care m-a tulburat.

O carte care nu aparține vreunui scriitor, ci unui copil dintr-o familie modestă, cu tată german și mamă unguroaică, crescut și trăit printre români, evrei, sași, unguri, sârbi, bulgari și romi – care alcătuiesc creuzetul uman transilvan –, dar și printre americani, australieni și sud-americani – columbieni și jamaicani – cu care și-a intersectat pașii prin această lume. Neașteptat de generoasă, cu bune și rele de care are parte un sas din România.

Un om își reface drumul vieții

Retras acum, după multiplele meandre ale unei vieți incredibil de aventuroase, într-o veche așezare din Ardeal, minunata Cisnădioara – am fost și noi pe acolo să vedem biserica romanică întărită, cea din Deal, veche-veche, din secolul al XIV-lea –, un om își reface drumul vieții. Povestește tot ce-și mai aduce aminte din copilăria consumată în anii stalinismului din România – naratorul omniscient și omnipotent e născut în 1949 –, marcată de lipsuri materiale, inflexiuni ideologice, adolescența cu tribulațiile ei social-școlare, studiile ce au urmat, până ce eroul nostru părăsește, în 1981, România. E deja medic stomatolog și pleacă să-și reunească familia. În acea Germanie a untului – semn al unei bunăstări depline – pe care o ironiza C. Noica, proaspăt ieșit din pușcăriile românești. Sora e deja acolo, părinții urmează și ei. Așa ajunge într-o Germanie federală care devine noua lui patrie. Heimat, cum le place nemților să declame când se cocoșesc. Deși nu doar ei o fac. O face și România național-comunistă a deja atoateștiutorului nea Nicu Ceaușescu, care vinde etnicii minoritari pe dolari. Nu știm bine cât a câștigat regimul comunist românesc de pe urma acestor tranzacții cu evreii și sașii livrați unor țări care au beneficiat de pe urma lor, dar știm bine azi – se poate constata și cu ochiul liber, sunt localități întregi părăsite prin Ardeal – ce a însemnat lichidarea unor vechi comunități etnice. Precum sașii transilvăneni. Unul dintre ei ne oferă acum o zguduitoare mărturie.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Iunie 1941. Diagnostic final“ de Mark Solonin

Destrămarea unor vechi comunități

Printre alte multe și grele moșteniri, nenorociri și belele aduse pe capul națiunii române de regimul comunist – „Nu, nu era mai bine înainte, oricum am suci lucrurile…“ – se poate aminti și plecarea masivă din țară a evreilor și sașilor. Nu doar aceste minorități etnice din România și-au micșorat masiv componența și dramatic numărul – același lucru este valabil și pentru grecii, armenii, sârbii sau turcii care au părăsit țara –, dar, strict numeric vorbind, aici s-au înregistrat cele mai mari cifre. Vechi prezențe pe pământ românesc, cu multiple și bogate contribuții spirituale și materiale, etnicii germani din Transilvania și Banat – așa-numiții „sași“ și „șvabi“, așezați și împământeniți de secole – au scăzut în mod dramatic ca număr în ultimele decenii de regim comunist. Între 23 august 1944 și decembrie 1989, dar și ulterior, până să înceapă și românii să ia și ei calea străinătăților cu toptanul, sute de mii – ei, da, acesta este adevărul! – de etnici germani sau sași (îi numim generic așa pe toți) au părăsit România. Lăsând în urma lor nu doar biserici fortificate, case și gospodării bine articulate, dar și un mod de viață bazat pe muncă, cinste și bună rânduială. Nu vrem să dezvoltăm această idee a unor pierderi incalculabile pentru statul român prin destrămarea vechilor comunități de sași de pe tot cuprinsul (mai ales al) Transilvaniei. Motivele acestei desțărări sunt simple: scăderea dramatică a nivelului de trai, dar și diversele șicane ale autorităților față de cei care aveau dosare (rele, proaste) de tot felul. Însă mai ales rudele din străinătate. Povești greu de cuantificat azi, dar trăite la nivelul vieții de zi cu zi de cei care azi tot fac socoteli cu cât mai crește punctul de pensie. E păcat că încă nu avem o istorie multiculturală a spațiului românesc, în care să studiem în paralel, nu separat, istoria românilor și a celorlalte neamuri care au viețuit împreună secole.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Ticăloșii uitați ai Frontului de Est“ de Serhii Plokhy

O bună radiografie a lumii românești – și nu numai

Acestea fiind zise, să vedem ce conține volumul semnat de medicul dr. Horst Joseph Hermann și intitulat Fuga. Amintirile unui medic transilvănean (Editura Litera, 2022, traducere din limba germană de Paul S. Grigoriu, „Prefață“generoasă de David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în România și un „Cuvânt-înainte“, amical și fratern, de dr. Holger Lux). Una peste alta și în mare am spus deja despre ce este vorba într-o carte ce cuprinde spovedania unei vieți. Trăite plenar și repovestite molcom, cu multe detalii, mici întâmplări și evenimente ce dau culoare unor epoci succesive din istoria mare, pe care le-am parcurs la rândul meu. Comunism, antisemitism, rasism, discriminare etnică, violențe de toate felurile, de stat sau individuale, dar și oameni de treabă, care apar când nu te aștepți. Și binele există pe acest pământ. Fiecare cu norocul lui. Și pot confirma tot ce retrăiește dr. Horst Hermann, după aventuroasa sa existență. Cu trecutul neamului din care face parte, un trecut care vine mereu după el, cu prezentul pe care și l-a asumat, încercând să-și întemeieze o familie și un nou cămin. Doar că socoteala din târg nu seamănă cu cea de acasă. Un mariaj nefericit și toate se dau peste cap. Cu viața lui, cu viitorul unui copil/băiat pe care-l salvează din mâinile unei birocrații a serviciilor sociale germane. Și așa ajunge să revină în România postdecembristă un sas care-și găsește salvarea în ținuturile natale.

Întâmplările redate de dr. Hermann au și farmec, și pitoresc, dincolo de episoadele dramatice și întâmplările dure prin care trece. Nu e simplu să ai de-a face cu proxeneți germani sau traficanți de droguri columbieni.

Câte și mai câte, toate dându-se peste cap din pricina unui mariaj nefericit și pentru a salva un copil la care ține enorm. Da, putem spune că există și dragoste de tată, da, putem spune că nu strică să ai și o patrie. Unde să te simți acasă. Că ar fi ea Germania, că ar fi ea România. Ca trăitor în România, ca minoritar din România, ca iubitor de România, putem depune la rândul nostru mărturie că povestitorul german face o bună radiografie a lumii românești – și nu doar – din a doua parte a secolului XX. Ce literatură, ce ficțiune? Viață la pătrat, care devine o bună literatură. Nonfiction 100%.

O lectură emoționantă a unei cărți care ar merita mult mai multă atenție decât cea pe care o pot trezi aventurile medicului transilvănean dr. Horst Joseph Hermann.

Putem încheia periplul nostru prin miezul cărții cu acea urare cu care mult simpaticul I.L. Caragiale – refugiat la Berlin ca să scape de necazurile mioritice, mulțumit de berea germană și de concertele de muzică clasică de la Gewandhaus din Leipzig – își încheia scrisorile către bunul său prieten Paul Zarifopol (o minune de limbă românească această corespondență!): acel HOCH! („sus!“) cald-amical, valabil și azi când vine vorba de prieteni și de prietenia la care tânjim cu toții.

Despre dr. Horst Joseph Hermann

Dr. Horst Joseph Hermann s-a născut pe 30 iulie 1949 la Sibiu, ca fiu al unui sas și al unei unguroaice. A absolvit Liceul Bruckenthal, după care și-a satisfăcut serviciul militar, obligatoriu la vremea aceea. A urmat întâi cursuri de tehnică dentară și apoi, între 1974 și 1979, a studiat stomatologia la Iași.

În 1981 a emigrat în Germania, unde și-a întemeiat o familie. Inițial a lucrat ca medic asistent universitar în secția de chirurgie maxilo-facială a Universității din Köln, apoi a intrat în practica stomatologică privată, iar în anii 1985–1990 a avut propria clinică în Burgbrohl, în apropierea orașului Sinzig. A călătorit mult, făcându-și meseria și în țări „exotice“ – Jamaica, Paraguay, Columbia.

După Revoluția din decembrie 1989 s-a întors în România împreună cu fiul său Christopher.

DESPRE BEDROS HORASANGIAN

Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.