Bedros Horasangian despre „Iunie 1941. Diagnostic final“ de Mark Solonin

O lume ce face și azi ravagii

Este o carte groasă, de peste 700 de pagini, cu multe fotografii, mai ales de blindate și alte drăcovenii care fac praf și pulbere tot ce e în preajmă, după ce trag proiectile de diverse calibre ce explodează cu zgomot, după cum tot vedem la televizor în mai 2022. O carte 100% nonfiction, bazată pe un imens material documentar, militar, istoric și politic, ce vrea și reușește să decoperteze adevărul – puțin cunoscut și bine pitit preț de decenii – despre dezastrul suferit de armata sovietică în primele luni ale declanșării celui de Al Doilea Război Mondial. Despre care s-a tot scris, despre care nu s-a scris însă totul. O carte care abordează un subiect delicat politic și controversat militar, adică modul cum Armata Roșie era pregătită să atace Germania nazistă și cum doar imensa ofensivă germană a dat peste cap planurile sovieticilor. Iunie 1941. Diagnostic final (Editura Litera, 2022, traducere din limba rusă de Vsevolod Cernei – ne aducem aminte de un alt Vsevolod, un anume Sedoi, cel care a compus Serile de lângă Moscova, șlagăr al copilăriei noastre, când sovieticii ne erau tovarăși de drum și nu ne dădea mâna să-i înjurăm, nici măcar să-i vorbim de rău, pe cei care azi sunt agresori într-o țară megieșă) este o carte cu multe hărți și tabele, cu statistici și note explicative care ne fac să pătrundem în acea lume ce face și azi ravagii: războiul. Ieri ca și azi, el generează imense pagube materiale și incomensurabile – de nemăsurat – nenorociri, suferință și durere.

Citește și: Top cele mai citite cărți Litera în luna aprilie 2022

Nu e de fapt un diagnostic

Nu este o carte pentru fete – dacă putem spune așa, pentru că n-ar fi în acord cu noua corectitudine politică –, dar în mod cert băieții vor aprecia în grad înalt caracteristicile blindatelor sovietice și germane, precum fetele ultimele creații de la Chanel și Dior. Nu, nu este o carte despre vreo boală terminală sau despre molimele ce se propagă pe la televiziuni și sunt povestite – ca să ce? să ne sperie și înfricoșeze, precum „Ana, Luca și cu Dej / bagă spaima în burgheji!“– în toate detaliile ei teribile. Și nici despre COVID-ul care ne-a afectat atât în ultimii doi ani felul de a fi sau bibilica, să spunem așa – ca să nu spunem ceva mai rău. Iunie 1941 nu e nici măcar diagnosticul unui sfârșit și al începutului unei mari conflagrații mondiale. E vorba de atacarea pe neașteptate – oricât de așteptat ar fi fost momentul în Germania nazistă – a uriașului său partener de tratat de neagresiune – dar și de făcut harcea-parcea Polonia, asta ție, bucata asta mie – numit URSS. Era departe încă acel slogan „URSS / bastionul păcii e!“, dar, din pricini și multiple motive conjuncturale – reciproc avantajoase –, Germania hitleristă și Uniunea Sovietică stalinistă sadea bătuseră palma să nu se sfâșie reciproc. Și, într-o bună zi, în zorii zilei de 22 iunie 1941, cea mai mare grupare de forțe militare adunate și puse laolaltă dădea buzna peste sovietici.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul”

Un autor primit cu răceală

Mark Solonin (născut pe 29 mai 1958 – am putea să-i urăm și un călduros „la mulți ani!“) este un inginer de aviație pasionat de istorie, căreia i-a dedicat mai multe extrem de bine armate și documentate studii. Concentrându-se mai ales pe primele luni ale marii conflagrații mondiale, aduce argumente solide pentru a demonstra relele intenții ale sovieticilor, care nu erau mai breji decât naziștii lui Hitler. Că bine le zice istoricul Cosmin Popa în concisa sa prezentare: „Solonin nu justifică dezastrul Armatei Roșii în primele luni ale războiului prin superioritatea numerică sau de armament a germanilor – fapt total neadevărat, iar cartea de față demontează și acest mit –, prin talentul generalilor lui Hitler sau prin perplexitatea produsă de invazie. Pentru Solonin, catastrofa se explică prin absența dorinței de a lupta a soldaților Armatei Roșii și mai ales prin incapacitatea corpului de comandă sovietic de a face față cerințelor unui război modern de apărare. Încă de la înființarea sa, armata sovietică fusese educată, dotată și instruită pentru războaie ofensive, iar ordinele de luptă secrete, aflate în fișele comandanților sovietici din vara anului 1941, prevedeau declanșarea unei ofensive, pe toată granița, împotriva armatei germane, fapt care-l așază pe Stalin alături de Hitler în infama galerie a agresorilor“. (O mică paranteză: cu Putin și armata lui de azi nu se întâmplă același lucru în Ucraina, nu putem să-l situăm fără mari opinteli în aceeași galerie de criminali de război?) „De aici“, încheie Cosmin Popa concreta sa analiză, „primirea «rece» de care s-au bucurat întotdeauna cărțile lui Solonin în cercurile intelectuale rusești apropiate de putere“. Poate nu întâmplător autorul s-a refugiat din 2016 în Estonia, azi amenințată la rândul ei de o nouă invazie rusă. Căci Rusia masează trupe și echipament militar la granița cu Finlanda, cea care – alături de Suedia – se arată dornică să intre în NATO de teama unei invazii rusești.

Un uriaș proiect de relevare a adevărului

Masivul studiu este construit pe patru capitole. Primul, „În ajun“, se ocupă de Armata Roșie și de situarea ei în geografia puterii militare sovietice din 1941. Dotare, componență, aprovizionare, echipamente, liniile de apărare ale sovieticilor, planurile de invazie ale sovieticilor, dar și propaganda activă a Kremlinului despre onoare și eroism, negând evidențe greu de combătut. Repetăm la rândul nostru: istoria se repetă, chiar dacă nu face salturi. Tot ce livrează Solonin – care citează masiv din ce a găsit prin arhive militare secrete și se adresează unei opinii publice manipulate preț de decenii – este bazat pe solide documente de arhivă.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Eroi ai istoriei“ de Will Durant

Partea a doua a lucrării – alte două sute de pagini dense – este consacrată „Frontului Sud-Vest“. Amplasare, efective, planuri strategice în perimetrul Lvov, Dubno, Luțk, zone din Ucraina de azi supuse altor provocări militare. De altfel, Belarusul și Ucraina de azi au fost teribile teatre de mari confruntări militare între părțile beligerante din WW2. Partea a treia, „În zona grupului de armate «centru»“, abordează desfășurările de forțe – uriașe! – din zona Vilnius, Brest, Grodno, Minsk, care a fost sfâșiată de luptele ce au urmat. Dincolo de Holocaust, dincoace de multele rele făcute atât de naziști, cât și de comuniștii sovietici.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Ticăloșii uitați ai Frontului de Est“ de Serhii Plokhy

Partea a patra, „Judecăți de valoare“, trage câteva concluzii ferme. Știm și nu știm chiar tot ce s-a întâmplat. Un „Epilog“, o listă a surselor bibliografice – 20 de pagini de trimiteri la documente, multe recent declasificate – și alta de mulțumiri aduse unor istorici și cercetători din multe țări care au sprijinit realizarea acestui uriaș proiect de relevare a adevărului istoric închid o carte care deschide noi perspective de abordare a trecutului. Carte pe care Mark Solonin o încheie în 2013, la Samara – știți unde e? undeva pe Volga, unde scriitorii ruși din secolele trecut își plimbau nefericitele lor personaje, fără să știe ce-i așteaptă pe nepoții și strănepoții lor. „Privirea calmă, lucidă asupra trecutului propriei țări, disponibilitatea de a recunoaște greșelile comise, simțul rușinii pentru crimele săvârșite în numele poporului tău și cu mâinile poporului tău – toate acestea sunt un lux accesibil doar unei societăți sănătoase ce își edifică ferm și sigur viitorul. Își va putea permite vreodată acest lux Rusia? Doar bunul Dumnezeu știe…“

Dumnezeu nu-i iubește numai pe ruși

Nu, nu doar el, știm și noi, pentru că tot războiul de azi din Ucraina este o consecință a faptului că Rusia și rușii, nu doar ai lui Putin, nu au învățat nimic din propria istorie. O carte care ar merita parcursă atent și asimilată nu doar de amatorii de lecturi istorice și militare. Intelighenția românească de azi, care are dubii despre ce se întâmplă în Ucraina și merge pe mâna și crimele comise de operațiunea specială a lui Putin, ar putea trage concluzii pragmatice despre ce ar mai fi de făcut pentru viitorul Europei. Nu doar al Rusiei, care mereu s-a jucat cu focul și a mizat pe slava unui Dumnezeu pravoslavnic. Dar Dumnezeu iubește pe toți oamenii, nu doar pe ruși.

Despre Mark Solonin

Mark Solonin (n. 29 mai 1958) este istoric și inginer de aviație rus. Studiile sale se concentrează asupra celui de-al Doilea Război Mondial (Marele Război pentru Apărarea Patriei), în special asupra primelor săptămâni ale conflictului sovieto-german. Solonin a scris șapte cărți în limba rusă, vândute în peste 270 000 de exemplare în Rusia și traduse în șapte limbi, printre care Falsa istorie a Marelui Război (2008), Butoiul și cercurile. 22 iunie 1941 sau când a început Marele Război pentru Apărarea Patriei (Editura Polirom, 2012) și O nouă cronologie a invaziei din 1941 (2011), și două cărți în limba engleză. Locuiește în exil în Estonia din anul 2016.

DESPRE BEDROS HORASANGIAN

Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.