Bedros Horasangian despre Javier Marias

Nu știam până mai ieri – au trecut totuși niște ani, nu prea mulți – de un scriitor spaniol, care, prin mijlocirea și osârdia Editurii Litera, a reușit să publice la noi o Serie de autor. În Colecția Clasici Contemporani, cititorul român are acum la îndemână nu mai puțin de nouă romane. Un număr, cifra nouă, 9, ce nu are cum să nu aprindă becurile propriei memorii, ne trimite direct la inegalabilele 9 Povestiri (Editura Univers, 1971), din care favorita mea ar fi O zi desăvârșită pentru peștii banană – în traducerea exemplară a lui Marcel Pop Corniș. OK, acum însă nu este vorba de prozele lui J.D. Salinger, ci de cele ale răposatului Javier Marias – în 2022 (o pneumonie), l-a atins acel nenorocit, mult disputat Covid,care încă produce efecte și dispute aprinse. Un scriitor spaniol depărtat, în spațiu și timp, care mi-a devenit cineva apropiat. Și apoi, mă repet, dispare pe neașteptate, fără să știm nimic. Il știam de când i-am tot citit și parțial comentat cărțile. Și apoi, koneț filma. Afli că a murit. De pritocit, la ce bun. Și totuși. În doar câțiva ani, am avut acces, chiar și parțial, la opera unui scriitor despre care Mircea Cărtărescu declară viguros, „Marias reprezintă literatura spaniolă în lume prin proza sa cu forță expresivă.“ Autorul Levantul-ui, Orbitor-ului și al recentului Teodoros are dreptate sută la sută. Dar! Nu știm cât reprezintă Javier Marias literatura spaniolă, dar pe el însuși, în mod cert. Scriitorii sunt în general ființe egolatre, care mai de care mai cu moț.

Cu personalitate accentuată, poate așa e și bine, într-o lume concurențială. Să nu dormi pe tine! Javier Marias n-a stat nici el degeaba, a dat semne. Și, cel mai important, ceea ce dovedește certitudinea în care a trăit și a scris, are vână de mare povestitor. Și posedă și imaginație epică. Dublat de o profundă știință a narativului, a compoziției, nu în ultimul rând a stilului de care făcea mare caz și Vladimir Nabokov, pe care l-a și tradus altminteri, Marias se dovedește și un remarcabil tălmaci din varii scriitori anglo-americani. I-a plăcut să scrie, dar și să citească. Și, cu cărțile pe masă, încercăm să adăugăm și noi, la rândul nostru, câteva impresii de lectură. Lista lucrărilor lui este mare. Romancier, eseist, nuvelist, jurnalist impenitent, reporter – are o carte despre Veneția, care ar merita tradusă și ea –, prof. universitar prin mai multe instituții de învățământ superior dintre cele mai faimoase, de la Oxford la Madrid. Un mare prozator apare și dispare din orizontul nostru existențial în doar câțiva ani. Cumva un sentiment straniu de ciudă. Nu ne cunoșteam, așa cum am apucat să dau mâna cu Don DeLilo – aflu de pe o copertă recentă că ar fi cel mai cel dintre scriitorii americani în viață, la Berlin; și Radu Cosașu, la București – și el dispărut de pe radarele vieții anul trecut –, dar am vibrat la cărțile lui. Se întâmplă! Cărțile rămân, omul trece în eternitate. Dacă o fi existând și așa ceva. Tot ce-i val ca valul trece. Și? Și nimic. Toate, nu chiar toate, vin și pleacă. Oameni și cărți deopotrivă. Deșertăciune și goană după vânt,vânare în edițiile mai noi ale Bibliei, după spusa acelui Ecleziast care ne sugerează să relativizăm mai lesne ceea ce ni se pare ferm și definitiv. 

Faptul că Javier Marias este declarat cel mai bine vândut autor din toate timpurile în literatura spaniolă nu ne spune mare lucru. Nici cele cinci milioane de exemplare risipite/adunate prin doar câteva decenii de activitate nu ar fi de lepădat. Prin procedee de marketing, prin abilitatea unui agent literar și cu concursul unui PR profesionist se poate ajunge la cifre halucinante. Altfel, totul sau nimic. Nici faptul că e tradus în 46 de limbi nu ne spune ceva în plus despre anvergura internațională a operei unui prozator, fără fasoane, mofturi și elucubrații care fac rating și dau farmec gazetelor de mare tiraj. Una e să apară un articol în Das Bild, alta în FAZ (Frankfurter Allgemeine Zeitung). Prietenii știu despre ce ar putea fi vorba. Altminteri Javier Marias e un scriitor extrem de prolific și un om foarte la locul lui, ceea ce nu e puțin lucru într-o lume plină de vedete. Am zis ceva rău? A tot scris proze de tot felul – 15 romane și câteva volume de povestiri și eseuri, a tradus la fel de mult din Thomas Hardy, Conrad, Faulkner, Vladimir Nabokov. De apreciat, cel puțin pentru unul ca mine. Datele biografice acoperă mare parte din parcursul bibliografic al unui scriitor/intelectual de mare suprafață. Atașat de cultura și literatura engleză, ajunge să predea cursuri de literatură spaniolă la Oxford, ceea ce nu e de ici-colea. La o simplă căutare pe internet, varianta în limba engleză oferă mult, mult mai multe informații, unele extrem de interesante despre om și operă. Spirit ludic, nu i-a displăcut să se și joace. Altfel a și fost multipremiat internațional (Premiul Romulo Gallegos, Prix Femina Etranger, Nelly Sachs, Premiul Grinzane Cavour, în 2000, pentru întreaga operă, Nobelul nu l-a mai apucat, a murit pe neașteptate). Cu toate că a mai apărut în deceniile trecute în România cu volume de proză la Univers sau Polirom, prima lui carte care mi-a picat în mână a fost Bertha Isla (Editura Litera, 2020, roman din 2017, traducere din limba spaniolă și note de Lavinia Similaru, care va mai semna traducerea și la Bărbatul sentimental(2021), și la Așa începe răul (2021), frumoasa poveste de dragoste, viață și moarte – teme recurente altminteri în Îndrăgostirile (2022) și, anul acesta, în Thomas Nevinson, ultimul lui roman). Straniu cumva cum toate aceste tălmăciri din opera lui Marias apar la noi cam în același timp când el se pregătea să părăsească această lume, adică să moară! Dar oare mor scriitorii cu adevărat sau se transformă realitatea într-o hiper-supraficțiune? 

M-a impresionat Bertha Isla, în afara unei coperte atractive și un citat din J.M. Coetzee, premiat Nobel în 2003 și cu o inventivitate și o diversitate epică ce-i apropie pe cei doi scriitori: „Javier Marias trebuie să fie un candidat serios la Premiul Nobel“. Din păcate, sugestia autorului sud-african și australian nu s-a împlinit. Dacă ne sucim în jurul cărților lui Javier Marias și ne răsucim prin conținutul lor, putem extrage câteva teme recurente. Dragostea, iubirea, sub multiplele ei forme, este mereu prezentă. Și este un liant pentru varii țesături epice din care nu lipsește senzaționalul. Misterul. Serviciile secrete și fel de fel de agenți mișună peste tot, că e pace, că e nu se știe ce acțiune tainică. Că e pace sau război,deep state este mereu prezent. Asta e lumea în care trăim. Ca și moartea, obsesia ei. Ca destin, ca un fel de capăt de drum al călătoriei numite viață. Așa se complică lucrurile și în Thomas Nevinson, ultimul lui roman din 2021, apărut la noi în 2023. Istoria își face mereu de cap, ca și personajele pe care Javier Marias le combină după cum îi dictează prodigioasa lui inventivitate epică. O binevenită serie de autor ne oferă șansa să descoperim ceea ce deja circula prin lume. În 2023, a mai apărut, în aceeași serie, și Fața întunecată a timpului (tradusă de Iulia Botnari). O monografie dedicată lui Javier Marias ar putea întregi un portret biobibliografic ce s-ar putea completa din mers. Și gândul nostru merge către hispaniști de marcă ai României, de ieri și de azi, de care nu mai știu nimic de ani de zile, de la Andrei Ionescu la Coman Lupu. Un „La mulți ani“ post eventum!