Bedros Horasangian despre „Legile naturii umane” de Robert Greene

Nu am o explicație clară de ce apar atât de multe cărți groase. Cu sute de pagini, cele cu peste 500 fiind deja un loc comun. Că este vorba de literatură – unde gradul de vorbărie poate fi și mai mare –, că este vorba de istorie, filozofie, medicină sau științe, unde pot apărea multe explicații, justificări, analize, completări și tot așa, în fine, știu că nu pot schimba lumea și nici gusturile editorilor/cititorilor, mereu într-o discretă complicitate. Gândul de mai la deal mi-a venit când am tot pritocit, cu interes și mult folos, volumul – să-l precizez la iuțeală! – „Legile naturii umane“ (Editura Litera, 2024, traducere din limba engleză de Cosmin Nedelcu), care are fix 879 de pagini, cu Mulțumiri și Bibliografie selectivă.

Despre ce este vorba în carte? Să profităm de ce ne livrează editorul român pe coperta ce închide cartea: „Legile naturii umane reprezintă o culegere de coduri utile în descifrarea comportamentului uman. Scopul autorului este de a ne ajuta să dezvoltăm abilitățile necesare pentru a observa și analiza caracterul celorlalți, dar și pentru a ne înțelege cu adevărat și pe noi, ca să devenim conștienți de ce ne motivează acțiunile. Pornind de la poveștile unor personalități precum Pericle, regina Elisabeta, Martin Luther King jr., Coco Chanel, Richard Nixon și mulți alții (vorba vine, dacă îi numărăm pe ceea ce autorul numește studii de caz, ar fi cu totul vreo 20 de bucăți, Nota Mea, B.H.), Robert Greene ne arată cum să ne detașăm de emoții, cum să dezvoltăm empatia și să privim în spatele măștilor sociale ale oamenilor.“ Bun, fie și așa! Ce ni se livrează din prestigiosul The New York Times: „Specialitatea lui Greene este analiza vieților și a filosofiilor de viață ale unor personalități istorice precum Sun Tzu sau Napoleon, pe baza cărora ne arată cum să influențăm oameni și situații. O viziune care i-a câștigat cititori din toate straturile societății.“

Bun, să zicem că așa o fi, dacă informația livrată de americani e corectă. Putem să avansăm și noi opinii după ce am parcurs volumoiul – nu repede și nici ușor –, cu atenție sporită la afirmațiile lui Robert Greene și la multele stories incluse în simpaticele sale comentarii. Atragem atenția și subliniem faptul că întregul op este scris pe un ton jucăuș, cordial/amical, fără ca această lejeritate de expresie să afecteze profunzimea ideilor.

Studiul e construit extrem de atent, pe baza unui set de recomandări/idei de la care să pornim lectura. 18 capitole care, după opinia mea de vechi admirator al romanului lui Julio Cortazar – despre Șotron este vorba, în care lectura diverselor capitole poate fi aleatorie și pot fi schimbate între ele la lectură –, aduc un spor de curiozitate și interes, fiecare în parte. De la „Controlați-vă sinele emoțional“, „Transformați narcisismul în empatie“ și „Priviți dincolo de mască“, oprindu-ne mai cu atenție sporită prin „Progresați urmărind un scop anume“ și „Împotriviți-vă influenței negative“ (bune intenții, nu ușor de pus în practică, după cum poate confirma fiecare dintre noi), până la „Profitați de momentul istoric“ și „Meditații asupra caracterului“, periplul nostru se închide, astfel, prin tot ce ne poate trece și nouă prin cap. Real sau imaginar. Nimic din ce este omenesc și atinge viața noastră nu este neglijat. Ei bine, toate aceste sugestii de lectură și pritoceală de uz propriu sunt însoțite de studiile de caz, tot 18 la număr. Ele pleacă de la Pericle, Stalin, Tolstoi și Coco Chanel și se termină cu Mary Flanerry O’Connor, o scriitoare americană de acum câteva bune decenii – cu un succes și cu o recunoaștere mai mult națională, dar și cu o viață, idei și poziționări care i-au adus notorietate. Și, iată, devine subiect de croșetat și pe alte planuri !

Viața fiecărui om poate scoate la iveală multe lucruri frumoase.

Cele 18 legi pe care le identifică și apoi le analizează cu mult discernământ, folosindu-se de cazuri concrete, pot fi utilizabile și de fiecare dintre cititorii lucrării lui Robert Greene. La rândul lui un personaj emblematic pentru propriile-i căutări, evreu american, născut la Los Angeles, absolvent de Berkeley și masterat în studii clasice la Universitatea din Wisconsin – m-am uitat pe o hartă să văd pe unde vine în lăuntrul Statelor Unite –, Greene are și un traseu biografic cumva tipic american. Practică mai multe meserii, a fost și muncitor în construcții, și redactor, și scenarist la Hollywood, și traducător înainte de a deveni scriitor profesionist. (In România nu este recunoscută această meserie, știu doar că regretatul și mereu hâtrul Radu Cosașu – ce-am mai fi comentat săptămânile acestea meciurile de la Campionatul European de Fotbal sau înfrângerea lui Djocoovici de la Wimbledon – spunea că, în nomenclatorul de meserii, scriitor este valabil pentru cei care scriu pe vagoanele CFR-ului cu creta; presupun că nu mai există azi, chiar dacă Uniunea Scriitorilor este și azi cea care duce mai departe flamura unei prestigioase meserii…) Și cum ne place să oferim vești/informații dintre cele mai rele, aflăm că, înaintea lansării acestui cărțoi în 2018, Robert Greene a suferit un accident vascular, de pe urma căruia a rămas cu mâna și cu piciorul stâng paralizate. Doamne ferește, să batem în lemn, ce să spui că și Salman Rushdie a rămas fără un ochi, după încercarea de asasinat a unui fanatic islamist din Statele Unite. Mai ieri, și Donald Trump era s-o pățească urât. A avut noroc. A scăpat cu viață, într-un mod miraculos.

Legile naturii umane inventariate de Robert Greene, chiar dacă par multe, merită a fi amintite. „Legea iraționalității“, „Legea narcisismului“, „Legea jocurilor de rol“, „Legea comportamentului obsesiv“, „Legea invidiei“ – oho, aici ar fi multe de pritocit, „Legea limitării“, „Legea atitudinii defensive“, „Legea autosabotajului“, „Legea reprimării“, „Legea Grandomaniei“, a „Rigidității de gen“ – acum a devenit de mare actualitate, „Legea lipsei de finalitate“, „Legea conformismului“, a „nestatorniciei“, a „agresiunii“, „Legea miopiei generaționale“ – nu prea sună limpede pe românește…, și ultima, dar nu cea de pe urmă, „Legea negării morții“, care aș zice că ar putea fi considerată cea mai importantă.

Sper că nu v-am plictisit, dar, repet, în formulările lui Robert Greene și în ce răsucește el pe toate părțile găsim tot bagajul de sugestii, idei și îndemnuri pentru a trăi, dacă nu mai bine, măcar mai frumos. Nu e puțin lucru. Și ca exemplu de bune practici, viața dragului de Anton Pavlovici Cehov, luată la mărunțit în capitolul „Schimbați-vă destinul modificându-vă atitudinea“. Nu e simplu, dar ar fi bine pentru fiecare dintre noi. O copilărie plină de privațiuni, violența domestică a unui tată agresiv și abuziv, adolescența și căutările ei: s-a salvat pe sine și pe frații săi. Cehov a pătruns adânc în lăuntrul omului și în lumea rusească din preajmă, cu toate excesele ei. Moștenirea asiatică a fost prelucrată de cea ortodoxă. În fine, Cehov ne-a lăsat moștenire nu doar uriașa lui operă literară, ci mai ales un anume fel de a fi. Mai cumsecade, generos, bun, mai bun cu cei din jur și cu noi înșine. Dincolo de nazurile soției – o mult mai jună actriță, dincoace de invidia confraților și de multiplele adversități din faimoasa Doamna cu cățelul – al cărei nume de familie după acel soț mediocru și plictisitor e Von Diederitz (mereu reținem detalii nesemnificative din viața și opera lui Cehov), Greene extrage ceea ce poate fi de folos tuturor. Nu știu bine cum să mă exprim convingător că avem o carte Must read.