Bedros Horasangian despre ,,Micul prinț” de Antoine de Saint Exupery

 Micul prinț și „Biblioteca pentru Copii“

Nu știu dacă cei mici – care par a fi mult mai maturi decât cei de aceeași vârstă de pe vremea când eram la rândul meu copil – mai sunt interesați și ascultă povești precum stăteam noi cuminți și ascultam, cu gura mai mult sau mai puțin căscată, ce ne citeau bunicile sau mamele mai drăgăstoase din vreo cărticică pentru copii. Nu erau la acea dată nici tablete, nici telefoane mobile, de multe ori și cărțile erau o raritate. Și totuși, poveștile, multe transmise pe cale orală, circulau. Și impresionau pe cei mici. Așa cum, bănuiesc, nu am la îndemână cifre statistice, studii etc, că și astăzi copiii sunt mari amatori de povești, fără să știm bine să definim ce este o poveste, basm, oricum am numi acele minunate și bine articulate narațiuni care au impresionat și impresionează și azi pe cei mici. Cât de mici, cât de mari oare? Poate nu doar pe ei îi emoționează. Milarepa, înțeleptul tibetan mult apreciat de Brâncuși, ar fi afirmat odată că sunt oameni maturi cei care rămân cu inima de copil.

Despre ce este vorba la urma urmelor? Despre faptul că am descoperit, sub semnul unei mari bucurii – mirarea, uimirea ar putea fi utilizată cu folos în veșnic posomorâta lume de azi –, că există o colecție de cărți formidabile: Biblioteca pentru copii, cărțile copiilor de toate vârstele, girată de Editura Litera, care, în principiu, se ocupă de treburi mult mai serioase, de această dată prin mijlocirea volumului „Micul Prinț“ (Litera, 2024, traducere din limba franceză de Justina Bandol, neapărat de precizat, cu ilustrațiile superbe – cuvânt rar folosit de mine – ale autorului, care nu este nimeni altul decât Antoine de Saint Exupery). Scriitor francez, cu o biografie contorsionată, încheiată tragic din păcate – nefericire, cum să spunem? –, născut în 1900, Exupery va muri absurd, misterios și neașteptat, ca într-un roman de Camus, într-un zbor de recunoaștere în apele Mării Mediterane, în 1944, în plin război și teribil război mondial. Cartea lui Micul prinț, care va face furori după acest cataclism oribil – Franța a contribuit și cu eroi, și cu lichele –, a făcut senzație imediat după ce apărut (în 1943) și ar putea face și azi valuri dacă ar fi citită nu doar de către copii, adolescenți sau pensionari.

Este un roman – să-i spunem, o poveste mai lungă decât o simplă povestire – care ne îndeamnă să trăim frumos într-o lume care la prima vedere ar putea fi considerată urâtă. A mâncat oare o oaie o floare? Cerul înstelat deasupra noastră ne poate da un răspuns coerent. Poate. Pe încercate. Și nu este, nu e nevoie să insistăm pentru a percepe ce e frumos, bun și bine printre atâtea nenorociri, crime, accidente, cataclisme naturale și acea teribilă încălzire globală care ar vrea să ne bage în sperieți. Nu va reuși. De ce? Pentru că, pe lângă alte decizii și măsuri de economie a resurselor naturale, de protejare a mediului înconjurător și de păstrare a unui optimism necesar întregii omeniri, mai avem la îndemână și cărțile din această colecție – Biblioteca pentru Copii. Lista titlurilor apărute – aflu abia acum de ea – este mult mai cuprinzătoare, după cum urmează să le amintim.

Primul titlu, Micul prinț, al lui Antoine de Saint Exupery. Un util „Date despre autor“ ce închide cartea ne prilejuiește o scurtă trecere în revistă a unor informații biobibliografice. Pentru cei mai curioși și dornici de a ști mai multe, recomandăm volumul Saint Exupery, al lui Virgil Tănase, biografie extinsă și atentă analiză a întregii opere, apărută nu cu mulți ani înainte de pandemia care ne-a fracturat existența. Alte volume din această colecție ar fi Alice în Țara Minunilor, al lui Lewis Carroll, Vrăjitorul din Oz, al lui Frank Baum; abia acum fixez numele autorului, ceea ce nu e cazul lui Rudyard – rog corectura să nu modifice în Richard – Kipling, autorul acelei cărți clasice, Cartea Junglei, ce ne-a luminat copilăria în vremuri de izbeliște. Încălzirea pe lemne, butelie la bucătărie, haine pe apucate, știu oare cei de azi că acei meșteri numiți croitori întorceau pe dos costume ca să facă economie de material, care se găsea greu și era scump? De cizmarii care pingeleau pantofii ca să mai poate fi folosiți, ce să mai vorbim, fiecare generație cum și ce a apucat. Am purtat noi cravată roșie și am făcut, de voie, de nevoie, învățământ politic, dar șurubul strâns al regimului ne-a făcut să nu avem acces la nenorocitele droguri care fac ravagii azi. Fiecare generație cum a prins răsucirile istoriei! De Alice în Țara Oglinzii a lui Lewis Caroll și de scriitorul danez Hans Christian Andersen, autorul basmelor din Crăiasa zăpezii, de Poveste de Crăciun a lui Charles Dickens, autor cu ștaif și în afara cărților pentru copii, sigur că am auzit. Așa cum știu și azi că nu e bine să minți, pentru că îți crește nasul, cum am aflat din Aventurile lui Pinocchio, un erou-băiețel mult mai cunoscut decât autorul lui, un anume Carlo Collodi. Oare nu încurc eu borcanele memoriei dacă pomenesc de lungimea nasului, parcă mai era și un baron Munchausen cu nasul mare…, la senectute mai încurcăm personaje, evenimente, nume. Tot mai bine e în copilărie când avem casă-masă-transport asigurat și vreo mătușă (evetual nemăritată) sau bunică (eventual văduvă) și care ne mai citește câte ceva înainte de culcare sau în vreo după-amiază de toamnă când plouă de mama focului. Cât despre Călătoriile lui Gulliver – uf, englezii ăștia, niciodată nu știi când e cu un M sau N, de doi de L, ca la Churchill, ce să mai vorbim – a lui Jonathan Swift, în mod cert nu are nicio legătură nici cu Taylor, vedeta actuală a muzicii ușoare, nici cu tenismenul Fritz, american, care ar fi putut deveni și el eroul Americii dacă-l învingea pe italianul Jannik Sinner – alta, acum, acesta e nume de italian, cum aș putea fi eu finlandez! – în finala de la US Open de la New York, 2024. O operă clasică a literaturii engleze, se zice, este Grădina secretă a lui Frances Hodgson Burnett (vom citi și noi abia acum, după ce vom parcurge noul talon de pensie, e o nebunie cu recalculările astea, o țară întreagă pusă pe jar și întoarsă pe dos; n-ar ieși și de-un roman, o povestire pentru copii măcar?). E povestea unei orfane, trimisă în India, unde vom pătrunde într-o grădină secretă – azi nu mai e nimic secret cu atâția agenți MI5 și CIA pe capul nostru – și într-o lume inimaginabilă.

Hm, a mai rămas loc în zilele noastre pentru imaginație și inimaginabil, când au fost depășite toate limitele posibile și imposibile? Da, despre asta și așa ceva este vorba și în Micul Prinț, care ar putea fi și o prințesă sau un personaj de culoare, cu handicap sau transgender, e loc pentru toată lumea după secole de discriminări rasiale, etnice, sexuale, religioase, de tot felul. Egalité-ul, ca și Liberté-ul și Fraternité-ul, ițite din miezul Revoluției Franceze din 1789, fac pui și azi. Mai ales azi. Oricum am suci lucrurile și am lua peste picior ce e prin lumea asta, Micul Prinț și aventurile lui, credibile toate, ne mai pot emoționa și azi. Și desenele lui Exupery, cu un cuvânt utilizat de noi, gigea. Nu sună frumos, gigea?În 2003, s-au găsit în Marea Mediterană fragmente metalice ale avionului cu care zburase autorul acestei minunate cărți.