LiteraBlog Bedros Horasangian despre „Misiune fără sfârșit. Eliberează-ți mintea și câștigă bătălia interioară” de David Goggins

Bedros Horasangian despre „Misiune fără sfârșit. Eliberează-ți mintea și câștigă bătălia interioară” de David Goggins

David Goggins s-a născut în 1975 la Buffalo, statul New York, cam pe lângă Cascada Niagara, de care am auzit cu toții, mă rog, cei de pe cuprinsul Statelor Unite, care și-a serbat Ziua Națională pe 4 iulie. Cu o înălțime de 1,85 metri, ceea ce nu-l califică pentru a fi considerat un om înalt când urmărim meciurile din NBA – Campionatul Național de Baschet din SUA, a nu se confunda cu DNA-ul mult mai cunoscut de pe la noi –, cu namile ce depășesc în mod curent 1.95-2 metri, Goggins este autorul unei cărți de mare succes. Dezvoltare personală în cazul de față, i-am zice noi, dacă editorul american nu ne-ar contrazice din start, it’s not a self-help book, it’s a wake up call.Na, mai zi ceva dacăpoți, dar miza și mesajul ei sunt mult peste – autorul ei are la activ o performanță greu de admis că se poate depăși. Nimic din gargariseala cu „tot înainte“, progres, dezvoltare durabilă, cu acel „mergem înainte“ al prompteristelor de serviciu, ce explozie, ce Mare Salt Înainte, cum propunea Liderul Chinez Mao cu decenii în urmă, câte și mai câte, ca să ne convingem că ceva se mișcă în acest timp limitat pe care-l numim viață de om. Nici ea nu mai este cum și cât a fost. Se trăiește mai bine, în teorie, mai mult, asta e mai evident. Așa cum știm bine că nimic nu mai este imposibil. Că posibilul și-a depășit în ultimele decenii orice limite. A ajuns și pe lună.

Unde batem? Nu m-am dat în vânt după gimnastică, dar ca simplu cetățean care a făcut și el la viața lui flotări – ceea ce azi e întitulat, mai pompos, tracțiuni, adică să te sprijini în brațe, cu palmele lipide de podea și cu vârfurile picioarelor în poziție verticală și să încerci să te tot împingi cu umerii spre sol, fără ca bărbia să-l atingă, am explicat oare coerent ? –, nu mai mult de două duzini, sigur că rămâi cu gura căscată și, de ce nu, înțepenit, când afli că un nene din America, David Goggins pe numele lui din acte, deține recordul mondial cu 4030 de tracțiuni în 17 ore. Nu tu o cafea, un pui de somn, un duș, un pahar cu apă, o pauză de vestiar, cum e la tenis, când ai voie să faci treabă mică presantă. Nu. Nimic. Ce să mai spui, te plictisești numărând. Ce să comentezi, rămâi mut, îți faci cruce și dai din cap. Să fie adevărat, să nu fie. Măi să fie, e dat naibii David acesta! Omul își povestește viața și comentează ambițiile, dorințele, hachițele de om tenace, care învață din mers. Pe pielea lui.

Cum a ajuns cine este? Te pui pe citit.

Volumul, care are și multe poze/fotografii ale unui pachet de mușchi în mișcare, este semnat de un om care nu s-a pus cu burta pe carte la adolescență. Dar nici nu a refuzat să gândească cu propria-i bibilică. „No, bade, șezi și cujeți ?“, era cândva o glumă cu ardeleni. „No, fiule, numa șed.“ Nu-i bai, am zice, se pot face multe și pe tăcute. Pe nerostite. Gând bun să fie și încredere în Cel de Sus. David al nostru a avut de înfruntat multe necazuri, lipsuri, adversități – nu e chiar simplu să fii fără prea mulți gologani, într-o societate competitivă precum cea americană –, fără bani la teșcherea și afro-american pe deasupra. Dar eroul nostru a reușit să se autodepășească în multe privințe. Să vedem cum și mai ales de ce.

Autorul numit David Goggins semnează bestsellerul „Misiune fără sfârșit. Eliberează-ți mintea și câștigă bătălia interioară“ (Editura Litera, 2024, traducere din limba engleză de Gabriel Tudor), după ce deja editorul român, mereu pe fază, ni-l făcuse cunoscut prin bestsellerul „Nu mă poți răni“ (Editura Litera, 2023), la fel de atractiv și instructiv deopotrivă, după ce l-am parcurs pe acesta. O poveste, aparent un success story, dar una care ne oferă și un îndemn la „să nu cedăm“. Oricât de greu ne-ar fi, oricâte obstacole ne ridică viața, tot acolo ajungem, viață bună, rea, fiecare cu norocul lui. Dar mai depinde și de noi dacă punem umărul. În cazul lui David Goggins, musai și mintea, în primul rând, o ambiție rar întâlnită, o confruntare cu un sine dispus să nu cedeze. În plus, și cu descoperirea unui Dumnezeu lăuntric, în care să crezi și abia la urmă mușchii puși mereu la treabă, care i-au servit întregului corp/trup să se autodepășească. Pas cu pas. Doar că fiecare pas a însemnat Army Ranger School și apoi Air Force Tactical Air Controler, ceea ce i-a permis să fie admis în unitățile speciale DELTA ale Statelor Unite ale Americii. Unități de elită ale Forțelor Militare Americane, unde pregătirea fizică, psihică și mai puteți adăuga și dvs. câte ceva ajunge la cote peste poate.

Credit foto: Cristina Venedict

Una peste alta, David Goggins devine un militar profesionist, iar apoi, după ce se lasă de militărie, și sportiv de performanță, de mare anduranță, concurent de nădejde la fel de fel de întreceri, cu mare efort fizic: ultramaratoane, triatloane și ultratriatloane, cum ar veni, totul la mai mult și mai greu. Să alergi mii de kilometri sau să mergi cu bicicleta alte mii nu e la îndemâna oricui. Mărturiile povestite cu nonșalanță de un om care este și o trestie gânditoare (Jules Renard, sper să nu greșesc, așa cum am ajuns la etajul 4 cu toate că stau la trei) pe deasupra, nu doar un pachet de mușchi, sunt relevante. Convingătoare. Oricât de incredibile par la prima vedere, resursele lăuntrice ale fiecărui individ sunt de nebănuit. Ar trebui să le descoperim fiecare dintre noi, și nu doar de dragul unor performanțe excentrice. Mai zilele trecute, nu știu care americănoi a mâncat la un concurs de „care e mai tare“, asta dacă a băga în tine peste 50 de hotdogi în nu știu câte ( puține…) minute se mai poate spune că e mâncat sau vreun alt tip de performanță, mă tem însă că nu o putem asimila cu ce a realizat David Goggins în plan mintal, nu neapărat fizic. Un simplu afro-american, provenit din medii umile ale societății, ajunge la realizări și performanțe pe care le-a obținut printr-o încleștare cu propriile-i limite și nu de dragul de a câștiga parale sau glorii de circ ocazional. La anul, David Goggins va împlini 50 de ani. Suntem convinși că se află în aceeași bună formă fizică. Am înțeles că lucrează ca tehnician medical de urgență într-un mare oraș american, dar participă și ca pompier – ceea ce presupune salturi cu parașuta, rupere de oase, recuperări dificile, nu avem parte doar de succesuri, vorba nu mai spunem a cui, în vremea marilor canicule – la stingerea incendiilor de vegetație din British Columbia. Am căutat pe hartă să văd pe unde vine. Nu, nu este prin America de Sud, ci la granița dintre SUA și Canada. Frig mereu, ghețuri de tot felul, zăpezi, brrr, vreme rea tot timpul, degeaba, se încălzește planeta. Și să mai stingi și incendii în condiții dificile de muncă, na, ce să zici, așa sunt unii, o caută mereu cu lumânarea.

Nu știu dacă ticălos e o vorbă potrivită în limba română pentru un om, până la urmă, cap-coadă, doar cumsecade, dar ar merita ca, după ce-i citim lunga confesiune/mărturie/spovedanie, orice ar fi, să reținem și din înțelepciunea românească străveche: „Fă ce zice popa, nu ce face popa!“. De ce? Pentru că, în cazul lui David Goggins, nu e nicio diferență între ce zice că a făcut și tot ce ne îndeamnă să facem. E de bine, pe bune! Ar merita invitat și prin România să ne ridice cât de cât moralul.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.