A.J.R. Waterston
Bedros Horasangian despre „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul”
Vai de păcatele mele, nu eu am spus așa ceva! Eu sunt mic și beau lăptic. O cucoană care trăiește la Londra – și lucrează pentru Reuters, după ce între 2007 și 2013 a fost corespondentă pentru Financial Times –, Catherine Belton, a luat taurul (în cazul de față, ursul siberian) de coarne. Și în peste 700 de pagini, bine articulate și excelent documentate, spune pe șleau – cu 150 de pagini doar pentru note – cam tot ceea ce noi gândim și spunem mai à la légère, ca la gurile Dunării, mai cu frica-n sân, deh, ne găsim doar și în proximitatea Rusiei lui Putin. Sau schimbăm vorba, cum făceau cei din generațiile mai vechi, ca să nu aibă dureri de cap. Sau să rămână fără măsele.
Imaginile transmise de toate televiziunile sunt copleșitoare. Cu uriașe blocuri de locuințe făcute zob, cu școli, spitale și magazine făcute chiseliță – oare găsim cuvântul pe net? nici eu nu mai știu exact ce înseamnă! –, cu femei și copii fugind de la casele lor… Parcă toate nenorocirile pe care ne-am tot imaginat că s-ar petrece doar la Apocalipsă se consumă sub ochii noștri. Nu mai contează (ba contează foarte tare și cineva va trebui să dea socoteală) cine are dreptate – Putin sau restul lumii –, dar nu avem cum să nu ne întrebăm cum s-a ajuns aici.
O narațiune despre „lumea rusă“ postcomunistă
Răspunsul detaliat și bine argumentat îl găsim în cartea Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul (Editura Litera, 2022, traducere din limba engleză de Gabriel Tudor, publicată prima dată în 2020 de William Collins). Volumul, care beneficiază de o spăimoasă fotografie a mai-marelui de la Kremlin pe copertă, este o simandicoasă – nu știu dacă e bun cuvântul – lucrare/studiu politico-economic, dar și o stratificată narațiune despre lumea rusă, deja bine lățită prin toată Europa, din postcomunismul de după Gorbaciov, cel care fost debarcat și de servicii, și de impulsivul Elțin. Elțin care, prost inspirat el însuși – dar salvându-și pielea lui și familiei sale – a împins marea și pravoslavnica Rusie în brațele lui V.V. Putin.
Cu el la Kremlin și armatele lui care se străduiesc din răsputeri acum să facă praf și să ocupe toată Ucraina suntem introduși de Catherine Belton în „lumea rusă“. O lume de magnați și ciocoi de școală nouă – nu o să găsim nici un nume din vechea aristocrație rusă printre ei –, afaceriști din noua clasă politico-economică ce fac și desfac totul după cheful/interesele lor. Nu e lumea din filmele Mosfilm, cu oameni simpli și trăind în fel și chip un cotidian care nu ne-a fost nici nouă străin. Acea lume de „oameni de prisos“ despre care a tot povestit cu multă căldură și înțelegere și asupra cărora s-a aplecat doctorul de mare talent și omenie A.P. Cehov. Nu, plonjăm într-o lume și printre personaje sus-puse, oameni politici și ofițeri de rang înalt din serviciile secrete, printre industriași, bancheri și oameni de afaceri care au pus mâna pe toată Rusia. Și au acumulat, mai legal, mai – la tot pasul – ilegal, prin fel de fel de combinații și învârteli, averi uriașe.
De neînchipuit pentru cei care își numără banii de la un salariu/pensie la alta, de neimaginat dacă nu am vedea pe ecranele televizoarelor uriașele iahturi de lux, imensele proprietăți – vile și palate – achiziționate pe te miri ce Coastă de Azur, la Londra, prin sudul însorit al Italiei sau prin cine știe ce insule exotice. Avem o frescă tolstoiană cu inserturi balzaciene, o lume rusească internaționalizată. Nu degeaba oligarhul Roman Abramovici a dat-o în judecată – nu e singurul – pe autoare pentru calomnie. O lume în care se învârt și sucesc-răsucesc sume uriașe de bani, se pun la cale afaceri pe picior mare, se intersectează și conjugă interesele oamenilor politici cu interesele unei noi clase de îmbogățiți peste noapte. Marile vedete ale capitalismului sălbatic.
Cei din proximitatea puterii azi sunt pe cai mari, mâine nu mai sunt. Uneori deloc, ca în cazul lui Boris Berezovski, sau al lui Magnițki, sau al lui Hodorkovski, care ajunge să umble îmbrăcat în zeghe după ce a trebuit să renunțe la costumele de firmă care costă Dumnezeu știe cât. Nu toate poveștile de succes se termină bine. Numeroși jurnaliști sau oameni de afaceri care s-au pus de-a-ndoaselea cu Putin și acoliții lui au sfârșit-o prost.
Putin – vârful unui aisberg
Cei care chiar vor să afle cum s-a ajuns aici pot citi cu folos acest masiv volum. Care se deschide, precum programul din sălile de teatru, cu lista actorilor principali, cei din imediata apropiere a lui Putin, așa-numiții siloviki, mare parte dintre ei provenind din structurile KGB-ului sau fiind oameni de afaceri conectați la serviciile secrete, îmbârligați cu fel de fel de rude/rubedenii ale unuia – fata lui Elțin, de exemplu – sau altuia. Așa se coagulează un mix de interese – uriașe – între servicii, oameni de afaceri și oameni politici, care își permit orice. „Puterea corupe“, tot citeam de zor după 1989 cărți despre virtuțile democrației, drepturile omului, libertatea de mișcare sau expresie.
E de ajuns să parcurgem această carte ca să nu mai credem în cai verzi pe pereți. Idealiștii pot să dispară. Trăiască banii și învârtelile! Chiar așa? Chiar așa, până apare cineva care să strige: „Regele e gol!“ Cum a făcut o tânără jurnalistă de televiziune de la Moscova, care a ieșit pe post să spună că ani în șir a mințit. Stop War, câteva secunde, dar e de ajuns ca oamenii să priceapă că toată puterea și paralele, vilele și iahturile, conturile în bănci – azi blocate de un Occident care parcă se trezește dintr-un somn prelungit – nu valorează nimic. Conștiința unei femei a fost mai presus de postul ei și de viața ei plină de minciună. Gestul unei femei curajoase care ne pune pe gânduri. Oare cum să trăim, pentru ce să trăim, are viața un sens când vezi câtă nedreptate e prin lume – nu doar rusească – și că mereu răul învinge binele?
Bedros Horasangian despre volumul: „Arnhem. Bătălia podurilor, 1944” de Sir Antony Beevor
Catherine Belton, jurnalist de investigație, cu bune conexiuni și surse de informații, reușește un adevărat tur de forță. Putin nu a apărut peste noapte. Putin nu e singur. E vârful unui aisberg. Tot angrenajul acesta de forțe oculte s-a pus în mișcare antrenând zeci de personaje, care mai de care sus-puse. Multe nume de oligarhi ruși se intersectează cu puzderie de generali, șefi de servicii secrete și oameni politici, cu care noi, aici, în România, suntem mai puțin obișnuiți. Abia acum facem legătura între numele unora care apar pe ecranele TV. Toată vânzoleala e narată de autoare ca un roman realist. În ultima parte a cărții ne lămurim cum stau lucrurile și în Occidentul democratic. Căci la „Londongrad“ – cum numește autoarea Londra, în al cărei City se fac și desfac multe încâlcite ițe – sau în alte metropole – Frankfurt, New York –, interesele rusești se conjugă cu ale altora. Că se numesc ei Angela Merkel sau Trump, că se numesc nu mai contează cum, banii negri devin albi și interesul ține fesul. Ieri ca și azi.
„Să luăm cu noi și niscaiva refugiați!“
Nu am spus prea multe despre o carte care în mod sigur vă va bulversa. Oamenii lui Putin de Catherine Belton. Ce-ar fi să recitesc acum Moș Nichifor Coțcariul a lui Ion Creangă? O bijuterie de poveste care lasă lucrurile în suspans. Nu vom ști niciodată de ce din două în două săptămâni jupâneșica Malca făcea drumul de la Piatra la Târgu Neamț cu harabaua (căruța) lui Moș Nichifor. Oare ei ce ar fi gândit despre Putin și lumea lui de bogătani, la lumina focului făcut în crucea nopții, când ședeau de vorbă de teama lupului care tot nu apare? „Au bombardat rușii Kievul, jupăneșică, i-a uite ce zice înSMS-ul aista…“ „Ei, nu mai spune, Moș Nichifor! Ce lume rea! Săracii oameni, poate la drumul celălalt să luăm cu noi și niscaiva refugiați!“
Despre Oamenii lui Putin
Interferență în alegerile americane. Sponsorizarea politicii extremiste din Europa. Război în Ucraina. În ultimii ani, Rusia lui Vladimir Putin a dus o campanie concertată de a-și extinde influența și de a submina instituțiile occidentale. Dar cum și de ce s-a întâmplat și cine a orchestrat asta?
În Oamenii lui Putin, jurnalista de investigații și fosta corespondentă la Moscova Catherine Belton dezvăluie povestea nespusă despre cum Vladimir Putin și un mic grup de kaghebiști din jurul lui au ajuns la putere și și-au jefuit țara. Săpând până în adâncurile operațiunilor Kremlinului lui Putin, Belton accesează jucători-cheie din interior pentru a dezvălui cum i-a înlocuit Putin pe afaceriștii independenți ai epocii Elțîn cu noua generație de oligarhi loiali, care în schimb au distrus economia Rusiei și sistemul său legal și au extins influența Kremlinului în Statele Unite și în Europa. Rezultatul este o expunere teribilă și lămuritoare despre revanșa luată de KGB – o poveste care începe în ceața prăbușirii URSS, când rețelele de operativi au putut sifona miliarde de dolari din întreprinderile de stat și să-și mute prada în Occident. Putin și aliații lui și-au finalizat mai apoi planul, reafirmând puterea Rusiei în timp ce preluau controlul asupra economiei ruse, suprimând vocile independente și lansând operațiuni de influență sub acoperire în străinătate.
DESPRE BEDROS HORASANGIAN
Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.
DESPRE CATHERINE BELTON
Catherine Belton este corespondent Reuters, specializat în jurnalism de investigație. În perioada 2007–2013 a fost corespondentul la Moscova al Financial Times, iar în 2016 – corespondent pe probleme juridice al publicației. A scris anterior materiale despre Rusia pentru Moscow Times și Business Week. În 2009 a fost pe lista scurtă pentru premiul acordat celui mai bun jurnalist pe probleme de afaceri al anului, acordat cu ocazia British Press Awards. Locuiește la Londra.
