Bedros Horasangian despre „Țara zăpezilor” de Sebastian Faulks

Fiind un mare amator de istorie, am devenit, de ani buni, un consecvent admirator al istoricului britanic Antony Beevor. Așa am ajuns să-i citesc și cărți care – încă?– nu au fost traduse în românește, precum „Ardennes 1944“, o minuțioasă reconstituire a ultimei ofensive germane, eșuate altminteri, pe frontul de vest, în finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Am dat, astfel, surpriză mare, și peste „The Mystery of Olga Chekhova“, o fascinantă și practic necunoscută poveste a vieții unei nepoate a marelui scriitor rus A.P. Cehov, ajunsă vedetă de cinema în plin regim nazist și beneficiind de admirația lui Hitler (câteva fotografii sunt sugestive). Stranie, dar reală și sinistră poveste! Istorie și literatură deopotrivă! Am încercat să propun cele două cărți unei edituri românești, dar am fost refuzat elegant. Păcat. Sărind peste acest detaliu, să revenim la ceea ce, în fond, constituie interesul pentru romanul „Țara zăpezilor“ (Editura Litera, 2023, traducere din limba engleză și note de experimentatul Petre Iamandi), semnat de Sebastian Faulks.

Un prozator cu un bogat CV, la fel de britanic precum prestigiosul Antony Beevor, al cărui nume apare, negru pe alb, pe copertă – nu-i rea nici ea, ba din contră –, punându-i o onorantă și, pentru mine, incitantă etichetă: „Cea mai emoționantă poveste de dragoste de până acum a lui Faulks.“ Frumos! Asta înseamnă să-i fi citit restul de cărți. Măi, să fie, sună bine, dar o fi și adevărat? Editorii – de peste tot – se folosesc de nume grele ca să facă promouri unor volume care nu întotdeauna se ridică la nivelul celui avansat de cine știe ce personaj clopoțitor, din galeria prestigioșilor de pe plan internațional. Așa că am citit, la sugestia/recomandarea lui Antony Beevor, romanul lui Sebastian Faulks – oare chiar nu interesează niciun editor român teribila poveste/istorie a unei actrițe rusoaice (dar și o amănunțit studiată și comentată radiografie a lumii ruso-germane dintre cele două Războaie Mondiale, dominate de isteriile lui Stalin și de paranoia lui Hitler)? O binevenită notă biobibliografică a editurii ne-a fost de mare folos. Pentru că, dacă despre Julian Barnes (n.1946) mai știam câte ceva, fiind un vechi admirator/cititor al lui, pe Sebastian Faulks (n.1953) nu-l citisem până la recentul Snow country (din 2021). În românește i s-au mai publicat romanele „Acolo unde îmi bate inima“ ( 2017) și „Cântecul păsărilor“ ( 2019) – ambele la Editura Litera –, dar nu am apucat să le citesc. Abia acum descopăr un autor care merită să fie nu doar descoperit, ci chiar citit cu atenție. Și nu doar pentru recomandarea lui Beevor, ci pentru valoarea intrinsecă a narațiunii. Literatura și istoria se țin bine de mână.

Țara zăpezilor. Sună frumos. Și cunoscut! M-a surprins la o iute ochire titlul. Un roman de Yasunaro Kawabata se numește la fel – când te cheamă cum te cheamă, nu-ți vine peste mână niciun nume. Am văzut cum se sclifoseau atâția comentatori politici să pronunțe numele liderului actual al opoziției din Turcia, Kemal Kilicdaroglu, mare scofală, de parcă Astărăstoaiei ar fi mai simplu pentru un britanic. Abia la a doua ochire am dat peste niște Mulțumiri ale autorului, în care recunoștea, cu onestitate, că a preluat acest titlu, Yukiguni, de la scriitorul japonez, roman din 1935, tradus în engleză în 1956, ca Snow country. OK, ne-am lămurit cum stă povestea aceasta, așa cum am surâs mânzește la mulțumirile aduse Fundației Civitella Ranieri, în a cărei vilă din Italia, Sebastian Faulks începe să scrie în octombrie 2018 acest roman. Trai pe vătrai, neneacă! Sigur că scriitorul român, mereu cu angarale pe cap, devine brusc invidios. Până ce se întâlnește cu un prieten, beau cu năduf un vin, spun două-trei bancuri, înjură vârtos pe toată lumea și acceptă că viața e suportabilă. Dincolo de toate vicisitudinile ei.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Nunta lui Cadmus și a Harmoniei“ de Roberto Calasso

Despre ce e vorba în romanul pe care-l prețuiește Antony Beevor (autor al unor volume precum Căderea Berlinului 1945 sau Stalingrad, absolut de neocolit pentru cei ce vor să priceapă și ce a fost înaintea noastră)? De această dată avem o proză curată, un roman de ficțiune, o invenție epică, pe o vastă canava istorică. Un roman în cinci părți, un roman care reia, pe alte coordonate epice, tema din Muntele vrăjit, al lui Thomas Mann – spațiul dintre sănătate și boală devine extrem de mic, chiar dacă trăirile se intensifică și viața își vede de cursul ei –, dar și angoasele lui Ulrich, personajul principal din Omul fără însușiri, al lui Musil, omul generic, alienat sau doar prins în hățișul unei birocrații care-i anesteziază emoțiile și visele. Personaj cu mai multe fațete în prezentul roman, Țara zăpezilor, el pleacă din eroul lui Gogol – ce cască și simte că va face ceva măreț – și va debușa în străinul Mersault al lui Camus. Un roman scris de un englez care amușină toate neliniștile unei generații de central-europeni, cea care încalecă Primul Război Mondial și se extinde și peste două decenii, la fel de dramatice. Descoperim un excelent prozator, pe cât de bun povestitor, pe atât de atent căutător prin abisurile sufletului/minții omenești. Topografia romanului ne situează ba la Viena – cu trimiteri culturale concrete, concerte, muzee, cafenele, se călătorește mult, ba la Paris – cu evenimente politice reale, dar și cu scandalurile mondene ale epocii, ba poposim prin America Centrală, Panama, și de Nord, New Yorkul marilor tranzacții și al puzderiei de emigranți. Apoi revenim într-o Europă care se redefinește, ne instalăm în vârf de munte, într-un sanatoriu de boli psihiatrice – cel din romanul lui Th. Mann era pentru tebeciști –, cu tot corolarul și arsenalul, bine luat la mărunțit de depresii și maladii mintale, mai mult sau mai puțin la vedere, mai mult ascunse și trăite, asumate, de fiecare dintre protagoniștii unor amoruri încrucișate. Finele observații și, în mod cert, numeroasele povești ce țin de varii suferințe, dar și de pasiuni dintre cele mai naturale și firești au condus, pentru scriitor, și la un titlu de doctor onorific – nu știam/nu auzisem de așa ceva –, pe care clinica psihiatrică Tavinstock Clinic, în colaborare cu Unversity of East London, o acordă prozatorului pentru, sună frumos, „contribuția sa la înțelegerea psihiatriei“, pentru romanul său Amprenta Omului (2005).

Citește și: Bedros Horasangian despre „Scurtă istorie a Turciei“ de Norman Stone

Țara zăpezilor face parte dintr-o proiectată trilogie, așa-numită „austriacă“. De ce? Simplu, pentru că, în mare măsură, atmosfera epocii și personajele ce bântuie prin roman – nici măcar nu foarte multe, dar extrem de atent conturate – îmbracă anii când Europa Centrală devenea altceva decât fusese K.u.K (Cezaro-Crăiască, Imperială), Kakania lui Musil. Cine e cât de cât familiarizat cu epoca percepe în substanța timpului și dincolo de epiderma narațiunii propriu-zise. Dincolo de admirația mea pentru tot ce a scris Beevor, descopăr un prozator numit Sebastian Faulks, de mare substanță și profunzime. Faptul că din 2002 este și membru al Ordinului Imperiului Britanic și a primit Legiunea de Onoare a statului francez nu ne miră și ni se pare că le merită pe deplin. Asta nu mă va putea obliga, oricât de l-aș aprecia pe Sebastian Faulks, ca la finala din Champions League – evident, la fotbal – între Manchester United și Internazionale Milano, ce se va desfășura la Istanbul, să nu țin cu Inter.

Despre Sebastian Faulks

Sebastian Faulks este un cunoscut jurnalist și romancier britanic. A studiat literatura și istoria la Emmanuel College la Cambridge și a obținut în 1974 Bachelor of Arts (with honors). Din 1975 predă la International School of London engleza și franceza. 1979 se îndreaptă spre jurnalism și lucrează la The Daily Telegraph. În 1983 se mută la suplimentul Sunday Telegraph și merge în 1986 ca redactor la Independent. 1989 devine redactor-șef adjunct a ziarului Independent on Sunday. În paralel lucrează la BBC iar din 1978 până în 1981 ca redactor la New Fiction Society. În 1989 se căsătorește cu fosta lui asistentă la Independent, Veronica Youlton. Au trei copii și trăiesc în Notting Hill, Londra. Autorul anului la British Book Awards. Printre cele mai renumite romane ale autorului, devenite bestsellere internaționale, se numără „Cântecul păsărilor” și „Țara zăpezilor”.

Despre Bedros Horasangian

Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.