A.J.R. Waterston
Bedros Horasangian despre „Ticăloșii uitați ai Frontului de Est“ de Serhii Plokhy
Fapte cu iz de poveste
În contextul actual al războiului – sanchi „operație militară specială“ în limbajul de lemn propagandistic al nacealnicului de la Kremlin –, un titlu ca acesta poate să păcălească. Și să nedumerească de-a binelea la o primă ochire. Cartea de care ne vom ocupa și pe care vom încerca s-o prezentăm succint se numește, într-adevăr, Ticăloșii uitați ai Frontului de Est (Editura Litera, 2022, în deja bine înșurubata – în memoria cititorilor/amatorilor de istorie/politică – colecție Kronika, traducere din limba engleză de Monica Pîrvulescu), dar are și un subtitlu – Piloții americani din Uniunea Sovietică și colapsul Marii Alianțe – care deja schimbă datele ipotezelor noastre de interpretare. Și ne trimite clar și răspicat în alt timp istoric. Cu totul altul. Așa cum toate detaliile despre alte incredibile situații – evenimente-întâmplări, mai mult sau mai puțin (ne)cunoscute marelui public, ne ajung abia acum la îndemână. Fapte reale din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, cu iz de poveste, cum devine tot ceea ce timpul pune deoparte și păstrează prin biblioteci și arhive.
Citește un fragment în avanpremieră din „Arnhem. Bătălia podurilor, 1944“ de Antony Beevor
Despre ce este vorba în noul volum al istoricului american Serhii Plokhy, profesor de istorie a Ucrainei la Universitatea Harvard (wow, nu e de ici, colea, mai ales într-o țară unde multe cariere universitare se fac la facultăți ițite din spuma unor multiple aranjamente de tot felul etc.), autor al mai multor lucrări dedicate istoriei Rusiei și Ucrainei? În România, tot la Litera, apare în 2020 volumul Ialta. Prețul păcii, iar la editura Trei, Porțile Europei. O istorie a Ucrainei, care pot fi abordate cu succes și folos mai ales în contextul politic din aceste ultime săptămâni.
Ca paranteză. Putem spune că știm multe despre țări, culturi și popoare de te miri unde, dar de multe ori nu știm mai nimic despre istoria unor popoare aflate în imediata noastră proximitate. Citim cu interes și curiozitate istoria mayașilor și incașilor, dar habar nu avem de istoria aromânilor de la sud de Dunăre. Și tot așa. Că e vorba de bulgari sau albanezi, că e vorba de tătari sau de sârbi – noroc cu Đoković, mai nou…))) –, sau de ucrainenii care sunt pe buzele tuturor în aceste zile.
Baseball și Frantic
Revenind la cartea cea nouă a lui Serhii Plokhy, ea abordează un subiect consumat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Prin 1944–1945, când deja Aliații și sovieticii îi respingeau pe germani din teritoriile ocupate și-i bombardau zi și noapte din toate părțile. De aici și ideea americanilor de a deschide un nou front aerian, prin care avioanele americane să ajungă mai ușor mai aproape de teritoriul german. De aici și ideea de a stabili baze pe teritoriul sovietic, trecând peste bombănelile lui Stalin și greutățile logistice – care, în primă instanță, s-au dovedit foarte multe și complexe – ale proiectului. Operațiunea Baseball și apoi Operațiunea Frantic au demarat în 1944, când uriașele bombardiere B17 au fost mutate din Italia la Poltava, în Ucraina de azi. (Acolo unde, în 1709, țarul Petru I al Rusiei l-a învins pe regele Suediei Carol al XII-lea și a schimbat cursul istoriei Europei de nord, Rusia luând locul Suediei ca mare putere zonală. Ucrainenii lui Ivan Mazepa – hatmanul lor – au ieșit șifonați din această confruntare și au ajuns apoi sub suzeranitate rusă. Da, e clar că am uitat multe din ceea ce măcar școala ne-a oferit.) Americanii și sovieticii au decis că era bine ca avioanele care decolau din Marea Britanie și Italia și care bombardau de zor Germania să facă un popas pe teritoriul rusesc. Să se aprovizioneze acolo din nou cu carburant și bombe și să se pună iar la drum, într-un soi de pendul, făcând ciulama orașele și obiectivele germane în drumul lor spre bazele inițiale.
Colaborarea sovieto-americană a fost dificilă, dincolo de diferențele ideologice și de suspiciunea endemică a sovieticilor lui Stalin. Fără aprobarea lui nu mișca nimic. Citim acum amuzați cum au decurs negocierile – a curs multă vodcă la toasturi, Stalin bea numai vin diluat cu apă – și cum s-a ajuns la un acord de folosire a aeroporturilor sovietice pentru bombardierele americane. Proiectul a căpătat formă și contur și a devenit operațional. Un număr de (maximum) 1 200 de militari – cât fusese convenit la negocierile de la Moscova – atent selecționați au ajuns în secret și pe căi ocolitoare – Oceanul Atlantic, Egipt, Iran, URSS – din Marea Britanie la Poltava. În Ucraina de azi. Și două sute de avioane, inclusiv faimosul B-52 Flying Fortress („Fortăreață zburătoare“), care urma să-i lase pe ruși cu gurile căscate. Bombardamente în sistem navetă, asta era tactica strategică. Așa au ajuns militari americani, de toate armele, pe pământ sovietic. Și au colaborat strâns, cot la cot, umăr lângă umăr, în ultimii doi ani de război.
Nu doar povești de război
Ies la iveală și diferențe culturale, din mărturiile culese de autor. Americanii mai bine aprovizionați, rușii mai inventivi. Pământul gras al Ucrainei – găsești cernoziom și la un metru adâncime – nu e lucrat cum trebuie din pricina lipsei mecanizării. Locuințele sunt mici, oamenii beau mult. Povești de viață. Lipsește săpunul, ucrainencele sunt cam durdulii, dar curate, multe detalii legate de viața de zi cu zi. Cu și fără politică, dar cu serviciile mereu vigilente.
Mai cu succese, mai cu opinteli, mai cu incidente de tot felul. În următorul deceniu au ajuns să-și dea la gioale, cum spun românii, Războiul Rece înlocuind colaborarea din anii războiului „cald“. Și așa citim cu nesaț nu doar povești de război. Cum, de exemplu, militari sovietici ciordeau din magaziile și depozitele americane. Sau cum fercheșii militari americani aveau mare trecere la junele rusoaice și ieșea deseori cu scandal.
Un subiect gingaș e abordat de Plokhy cu delicatețe. Numărul uriaș de neveste britanice care divorțau de soții lor în urma unor aventuri cu militarii americani. În bazele aviației britanice, nu puține scandaluri sentimental-erotice au brăzdat cerul și așa încins de luptele aeriene și V-urile (primele rachete ale nemților) care au făcut numeroase victime în Marea Britanie. Dar iată că viața e mai complexă decât moartea care e doar simplă. Sexul și sexualitatea erau probleme ale conducerii militare atât în rândul Aliaților, cât și al sovieticilor. Citim pentru prima oară o analiză serioasă despre acest subiect delicat – dar cu un număr enorm de victime din rândul femeilor. De toate naționalitățile. Care au căzut victime, dincolo de fronturile de luptă. Armata Roșie a închis ochii și a tolerat violențele sexuale ale ostașilor săi, dar a urmărit atent, prin serviciile secrete și numeroase rapoarte, contactele militarilor americani cu femeile sovietice.
Ce aduce nou cartea lui Plokhy e accesul la arhivele KGB-ului, care abia după 2013–2014 sunt deschise cercetărilor. Pe lângă cele americane. Și ies la iveală documente în care se vădește păienjenișul de informări despre ce fac colegii (americani) Aliați. Poliția secretă militară (SMERȘ) a supravegheat îndeaproape fiecare mișcare a militarilor americani. Orice vorbă era consemnată, orice aventură amoroasă era rapid destrămată. Entuziasmul inițial se transformă în dezamăgire, camaraderia devine dușmăneală pe față. Are loc și un atac nocturn al aviației germane care va conduce la un dezastru pe aeroportul Poltava. Câteva zeci de avioane americane sunt distruse. Și tot ce începuse sub semnul unei strânse colaborări se termină prin evacuarea intempestivă a militarilor americani. Acei „ticăloși uitați ai Frontului de Est“, cum se autodefinesc militarii americani cumva exilați printre cei sovietici, care mereu i-au privit cu suspiciune, devin eroii/personajele unei complexe reconstituiri istorice. Germania oricum va pierde războiul. Straniu și ciudat, printre alte ironii ale istoriei, în acele orașe din Ucraina pomenite în carte azi bombardează de zor frații ruși. Și americanii îi sprijină de zor pe ucraineni ca să nu se aleagă praful. De toți și de toate. Cartea este plină de povești și picanterii de tot felul despre ruși și ucraineni de pe vremea când erau cu toții sovietici.
DESPRE SERHII PLOKHY
Serhii Plokhy este profesor de istorie a Ucrainei la Universitatea Harvard și autorul mai multor lucrări premiate despre istoria Ucrainei și a Rusiei, printre care The Cossacks and Religion in Early Modern Ukraine (2001), The Origins of the Slavic Nations: Premodern Identities in Russia, Ukraine and Belarus (2006) și Ukraine and Russia: Representations of the Past (2008).
La Editura Litera, de același autor, a apărut în 2020 volumul Ialta. Prețul păcii.
DESPRE BEDROS HORASANGIAN
Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.
