LiteraBlog Bedros Horasangian despre „Transformarea războiului în secolul XXI” de Șerban Filip Cioculescu, Octavian Manea, Silviu Petre, George Vişan

Bedros Horasangian despre „Transformarea războiului în secolul XXI” de Șerban Filip Cioculescu, Octavian Manea, Silviu Petre, George Vişan

Război versus pace

Iată o carte care ar putea trezi nu doar interesul specialiștilor în arzătoarele chestiuni politico-militare la ordinea zilei, pe tot mapamondul. Războiul a fost mereu un subiect de major interes, ieri ca și azi, pentru toată lumea, fie că doar citim/ne interesăm de evoluția, evident, dramatic-aventuroasă a evenimentelor, fie că suportăm pe propria piele ceea ce înseamnă conflict – necazuri, suferință, crime, moarte (multă!). No news is good news! Pacea nu e atractivă ca subiect, temă. Când o avem nu știm s-o prețuim. Dacă începe vreun conflict/război, toată lumea este interesată.

Despre ce e vorba? Despre evoluția și mutațiile pe care variate conflicte, mai mult sau mai puțin istorice, războiul în sine, le-au adoptat, adaptându-se la noua configurație geopolitică și geostrategică mondială – cât de nouă poate fi dorința de a-i da una în cap vecinului? Un grup de cercetători, universitari, jurnaliști specializați în probleme de securitate sau relații internaționale, diplomați cu prestații eseistice au contribuit cu texte remarcabile la un volum pus sub sigla Transformarea războiului în secolul XXI (Editura Litera, 2023), avându-i drept coordonatori pe Șerban Filip Cioculescu, Octavian Manea, Silviu Petre și George Vișan. Pe scurt, după afirmațiile livrate în clar de autori, „avem o lucrare care ar vrea să identifice, din punct de vedere teoretic și istoric, caracterul războiului în primele două decenii ale secolului XXI“. Punct ochit, punct lovit. Putem să coroborăm explicația de mai la deal cu o altă afirmație livrată din start: „Abordarea fenomenului războiului din acest volum este clausewitziană: natura războiului este constantă, câtă vreme caracterul său este variabil în funcție de perioada istorică și de mediul socio-cultural în care se desfășoară. De la armele albe ale Antichității până la bomba nucleară a celui de-Al Doilea Război Mondial, natura conflictului armat a rămas imuabilă: două grupuri umane organizate, mobilizate de anumite credințe sau ideologii, acumulând putere economică, tehnologică, militară, încearcă să-și impună voința asupra altora“.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Intelectualii și fascismul în România. Asociația Criterion“ de Cristina A. Bejan

Schimbări în percepția războiului

Ce ziceam, simplu ca bonjur: dă-i la cap și basta, război! Cine poate oase roade. Dreptatea a fost mereu de partea învingătorului. Oare? Lumea s-a mai și schimbat. Chiar dacă adevărul și minciuna, categoriile etice, morala au rămas aceleași din Antichitate. După două războaie mondiale, un Holocaust și bombardarea nucleară de la Hiroshima&Nagasachi, ceva s-a schimbat cu datul la cap și cu cine e mai tare are și dreptate. Înființarea ONU și a multiplelor organisme/organizații care reglementează, juridic și politic, relațiile internaționale a condus la o altă, mult mai complexă și nuanțată, percepție a ceea ce numim „război“. Și „pacea“ aferentă. Câtă este, ca să nu se aleagă praful de omenire. Și de umanitate.

Un volum documentat și cu miez

Dacă trecem iute peste aceste lapidare considerații și pătrundem în miezul cărții, lucrurile se schimbă. Devin chiar mai mult decât interesante, ba chiar instructive pentru cei mai puțin informați despre toată multitudinea de analize și comentarii livrate. De ce? Pentru că numeroasele subiecte/teme sunt diverse și acoperă un vast areal. Pentru că studiile/eseurile adunate și grupate în trei mari capitole – „Revenirea competiției între marile puteri“, „Macrotendințe“ și „Dosare regionale“sunt exemplar dezvoltate și bine articulate sub raport documentar. Avem de a face cu profesioniști ai domeniului, și nu cu eseuri/articole jucăuș-simpatice, cum se procedează în supraabundenta noastră piață cultural-intelectuală, și care fac entuziasmul galeriilor de cititori online. Ca să nu ne scape vreun nume din lista celor care contribuie cu excelente texte la acest volum colectiv, iată lista autorilor: Ana Raluca Alecu, Ioana Constantin-Bercean, Șerban Filip Cioculescu, Marius Ghincea, Cătălin Gomboș, Imanuela Ionescu, Octavian Manea, Andrei Miroiu, Silviu Petre, Ștefan Popescu, Andreea Nicoleta Sava, Vladimir Socor și – ultimul, dar nu cel din urmă – George Vișan. Despre fiecare producător de text avem câte o succintă prezentare biobibliografică, utilă și necesară, desigur, în coada cărții.

Să amintim și de miezoasa introducere la volum, „Fețele războiului la început de secol. Trecutul nu prezice clar viitorul, dar sigur îl poate influența“, livrată de coordonatori în buna lor intenție de a ne introduce într-un univers care nu este pentru mulți dintre noi cel de toate zilele. Istoria mare, cea cu care se operează în aceste studii, nu se suprapune peste cea mică, mult mai la îndemâna noastră.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Hoțul din Curtea Miracolelor” de Adrian Majuru

Teme regionale, teme globale

Ce am reținut în mod special din aceste, aparent diverse, glose-comentarii-paranteze? Despre agresiunea rusă asupra Ucrainei și despre războiul asimetric în domeniul maritim glosează subtil George Vișan, așa cum despre „răbdarea strategică“ a Chinei și, extrem de interesant, despre războaiele civile din Libia – un spațiu despre care se comentează mult prea rar și puțin după perioada în care Muammar Gaddafi ține capul de afiș al actualității – aduce multe și interesante informații și comentarii Șerban F. Cioculescu. Am zâmbit mânzește aflându-ne față în față cu urmașul unei distinse dinastii de intelectuali români. Nu am apucat să-i spun politologului profesor de azi cum bunicul său, marele critic și istoric literar, ne mărturisea hâtru – cum îi era felul – că frecventa Cafeneaua Regală de la Turnu Severin, pe care o ținea bunicul meu, pripășit pe meleaguri mehedințene, direct dintr-un Constantinopol care din 1923 se va numi Istanbul. Ale vieții valuri, maluri, zaruri. Fum.

Ștefan Popescu, pe care-l știam bine de la televiziuni, unde aduce de fiecare dată o notă de seriozitate erudită acolo unde nu puțini moftangii, chiar din branșa diplomatică, bat de zor câmpii, semnează studiul „Arta franceză a războiului, între securitate și permanenta reinventare a puterii statului“, aducând multe argumente în favoarea unei Franțe de care Europa, unită sau mai puțin, are mereu nevoie. Despre „Roboții ucigași și noile tehnologii“ ne amintește câte ceva Marius Ghincea, așa cum despre „Rolul rachetelor balistice în conflictele secolului XXI“ ne livrează interesante date Imanuela Ionescu. Iată că și în acest domeniu, până mai ieri un apanaj exclusiv al bărbaților, încep să apară, binevenit, și distinse doamne. Vladimir Socor semnează studiul „Rusia și strategia războiului de joasă intensitate“, iar „Iranul ca putere postimperială“ ne este amplu explicat de Silviu Petre, care ne livrează lucruri judicioase, puțin ventilate în afara cercului de specialiști, dar este și autorul unei cărți despre India și hegemonia regională, de care abia acum luăm notă.

Citește și: Bedros Horasangian despre „Galaad” de Marilynne Robinson

„Despre sfârșitul războaielor neocon“ ne povestește la cald și din teren jurnalistul Cătălin Gomboș. Putem înțelege mai bine unde au greșit americanii în Afganistan, de ce Orientul Mijlociu rămâne o provocare pentru democrațiile occidentale. Despre Games of Thrones în Golful Persic scrie Ioana Constantin-Bercea, în timp ce Octavian Manea ne introduce în „Tranziția postafgană“. Aflăm câte și mai câte. Nu e rușine să nu știi, rușine e să nu vrei să știi, ne spunea la liceu profesorul de istorie Berciu. Mărturisesc că am citit toate aceste studii cu un interes crescut, pe fondul celor livrate de televiziuni cu multiplele lor breaking news, din care lipsesc explicațiile, argumentele, informațiile și, de ce nu, mulțimea de stories cuprinse în textele aglutinate în acest unitar volum. Una peste alta, o instructivă lectură și o tot atât de interesantă aventură în zone ale lumii de care știm mult prea puțin.

DESPRE BEDROS HORASANGIAN

Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literarăTribunaViața româneascăObservator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.