A.J.R. Waterston
Bedros Horasangian despre volumul „Recitindu-l pe Dostoievski – 200 de ani de la naștere”
„În 2021 se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821–1881) – pe 11 noiembrie – și 140 de la moartea sa. Generație după generație îl descoperă pe unul dintre cei mai citiți, traduși și studiați scriitori, încercând să găsească răspunsuri la întrebările «blestemate» ale culturii ruse. În întreaga lume, opera lui Dostoievski este în continuare analizată de critici, studiată de elevi și studenți, se organizează conferințe și se scriu teze de doctorat despre ea. Se pun în scenă piese de teatru și se realizează filme pornind de la ideile emblematicului scriitor. Dostoievski rămâne probabil cel mai problematic și mai nedogmatizat clasic rus, pentru că în epoci diferite și țări diferite a fost actualizat diferit, ca urmare a profundelor sale intuiții în legătură cu criza conștiinței umane și a societății.“
Am preluat un lung citat din „Preambul. Cosmohaosul lui Dostoievski“, cu care se deschide un consistent volum de studii aprofundate și subtile analize dedicate marelui scriitor rus. Autorul, autoarea, coordonatoarea – nici nu mai știi cum să folosești genurile, pentru că-ți sar în cap te miri ce universitari americani etc. – unui complex și incitant proiect de resuscitare a memoriei/operei lui Dostoievski este dr. Camelia Dinu. Un nume nou răsărit în spațiul studiilor de slavistică, dar care a surprins plăcut prin studiile publicate în ultimii zece ani. Atât Avangarda literară rusă. Configurații și metamorfoze (2011), cât mai ales Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse (2019) și Simbolismul în literaturile slave (2020) au atras atenția iubitorilor de literatură rusă. Cumva în contra curentului mentalului colectiv din România, vag și difuz ostil la tot ce e rusesc și reticent la tot ce vine de dincolo de Prut și Nistru. Nu e vorba doar de aspecte politico-militare, ci de ideologie și mentalitățile care au afectat pe durata medie și lungă a istoriei relațiile româno-ruse. Dar dincolo de clișee, prejudecăți, suspiciuni, mistificări, stereotipuri rămâne marea literatură rusă, pe care nu ai cum să o ignori. Neglijezi.
Buni cunoscători ai realității ruse
O foarte bună și atentă analiză a percepției istoriei și culturii ruse a făcut-o recent profesorul Armand Goșu, un excelent analist politic și istoric deopotrivă, pe un subiect unde idiosincraziile, nu puține, își fac loc cu lejeritate. Acum avem la îndemână o carte despre Dostoievski. Alcătuită de o profesoară de limba și literatura rusă, conferențiar universitar la Departamentul de filologie rusă și slavă al Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București. O meserie pe cât de palpitant-provocatoare – cui nu i-ar plăcea să sucească pe toate părțile autori de prestigiu pe toate meridianele lumii, de la Dostoievski, Tolstoi și Cehov (dragul de el, parcă îți vine să-l mângâi pentru bunătatea și generozitatea lui…) până la Soljenițîn și Șalamov, care au făcut să se cutremure nu doar imperii, ci și conștiințe –, pe atât de dătătoare de scrâșnete din dinți și bătăi de cap. Mai ales în România, unde rușii și tot ce e legat de ei e privit chiorâș. Desigur, explicații și justificări se pot găsi, pe cât de adevărate, pe atât de plauzibile. Dincolo de toate aceste paranteze, cumva în lateralul subiectului nostru, rămâne marea literatură rusă. Și corifeii ei de prim-plan.
O culegere amplă și diversă
În primele rânduri, dacă nu cumva în primul rând, Dostoievski. Fiodor Mihailovici, de la a cărui naștere – wow, parcă a fost ieri! – se împlinesc două secole. Tocmai de aceea am perceput cu interes, curiozitate și neascunsă bucurie noul op dedicat unui autor atât de prestigios. Recitindu-l pe Dostoievski. 200 de ani de la naștere (Editura Litera, 2021) este o culegere amplă și diversă de studii, analize și variate opțiuni de lectură a operei, vieții și posterității critice a marelui, uriașului – sau cum să spunem unui simplu om care a reușit să pătrundă în zonele abisale ale ființei umane? Sunt aglutinate 24 de eseuri ce aparțin unor nume de diferite calibre, preocupări și competențe în varii domenii. Numele contributorilor – un cuvânt nou apărut, care personal îmi displace, dar care deja s-a înșurubat bine, ca și celeritate sau reziliență ce produc efecte, nu dintre cele mai fericite, zic eu, ca un vechiu ce sunt, care mă bucur când descopăr pe locomotivele Pacific, care pufăiau de zor când eram copii, cuvântul iuțeală (nu sună frumos?) folosit înainte de acea viteză care ne-a băgat în boală și deșertăciune etc. – variază de la Antoaneta Olteanu, o adevărată uzină vie când vine vorba de studii rusești, la Teodor Baconschi, excelent eseist care scrie miezos despre orice subiect ar aborda. (Am dat peste un splendid text, micuț, dar unde spune esențialul, despre Pallady, pictorul și expoziția dedicată lui în aceste ultime zile de decembrie.)
Excelente texte pe secțiuni
Camelia Dinu a reușit un adevărat tur de forță cu aceste splendide eseuri, studii critice, lecturi multidisciplinare, radiografii narative sau divagații pe marginea cărților și biografiei scriitorului rus. Nu am cum să nu enumăr toți autorii. Pe lângă cele două experte în literatura rusă și Teodor Baconski care scrie bine despre orice – fără nici o ironie, îl citim de fiecare dată și cu orice prilej cu interes maxim –, mai semnează excelente texte, după cum urmează: un prim grupaj cu texte semnate de Iulian Boldea, Nina Corcinschi, Ovidiu Șimonca (wow, care ne surprinde plăcut cu un ludic-jucăuș text, „Nastasia Filippovna, inaccesibila, sau de ce Emil Brumaru e veninos cu eroina din Idiotul“, presupunând că dă peste un cititor care știe cine au fost Nastasia Filippovna – eroină de roman, damă bine și capricioasă – sau Emil Brumaru – poet de geniu, recent dispărut dintre noi), Laura Dumitrescu, care ia la mărunțit, subtil și elegant, Demonii lui Dostoievski și Străinul lui Camus (alt mare admirator al autorului Fraților Karamazov); în secțiunea „Un portret gnoseologic“ semnează Michael Finkenthal, Constantina Raveca Buleu – Dosto versus Nietzsche, comparații structurale, brrr, atenție mare, urmează noapte albă! –, Ciprian Nițișor, un nume recent apărut în domeniu, simpatică glosă plecând de la afirmația umană, pragmatică și foarte rusească „O pereche de cizme face mai mult decât Shakespeare“, poate de aici și succesul unui ciubotar de lux ca…, Marina Vraciu (da, limba e un bun vehicul pentru idei, rusa lui Brodski și Dostoievski), Pr. Gheorghe Holbea – bună incursiune, necesară chiar, în„Lumea filocalică a lui Dostoievski“ –, Zenobia Niculiță, care semnează o analiză psihologică, „D. și confesiunile rușinii“.
Nu am spațiul necesar să mă ocup de fiecare text în parte, dar pot spune cu mâna pe inimă – cum e moda mai nou la intonarea imnurilor de stat de către te miri cine, șefi de stat sau sportivi – că am avut de la fiecare ceva de învățat. Nu e rușine să bagi ceva în bibilică, oricât ai crede că le știi pe toate. Nici pomeneală. „În culisele teatrului“ este grupajul unor studii semnate de Bogdana Darie Crețu, Yura Kordonsky – iată și un rus sadea, primit cu brațele deschise pe meleagurile culturale românești, russkii celovek, dar prieten bun cu toată lumea teatrală românească, aici autorul unei simpatice confesiuni despre „Durerea de cap a lui Raskolnikov“. Așa cum Virgil Tănase – scriitor român bine așezat la Paris, de unde ne-a livrat excelente monografii Cehov și Dostoievski – scrie despre Crimă și pedeapsă, în timp ce Ilinca Stihi se oprește asupra unui spectacol după Demonii. Ajungem și la cinematografie. „Pe platoul de filmare“ se numește grupajul în care semnează Ion Gostin, Anton Breiner și Victor Morozov, un incitant periplu prin pelicule ce au la bază ecranizări dostoievskiene.
Ultimul set de texte – „Identitatea națională: o retorică febrilă“ – grupează studii ale lui Leonte Ivanov (care mărunțește fin faimosul discurs al lui Dostoievski despre Pușkin), Gabriel-Andrei Stan (o incitantă abordare despre antisemitism și xenofobie, despre care se pomenește în legătură cu FMD, dar se vorbește mai puțin apăsat, așa cum sunt active în scriitorul rus panslavismul și opțiunile pravoslavnice ale fostului revoluționar scăpat de moarte în ultima clipă) și, last but not least, subtila incursiune „Geopolitica lui Dostoievski“ a eseistului teolog și diplomat deopotrivă Teodor Baconschi, cu care se închide volumul. Ce beneficiază și de o anexă, extrem de utilă, „Despre autori“,din care putem extrage minimale microprezentări biobibliografice. Mai ales despre numele mai puțin ventilate în spațiul public. Am cam lungit pelteaua diverselor considerații, dar, repetăm, toate contribuțiile sunt consistente și maioneza ce leagă ingredientele dostoievskiene a coordonatoarei de bună calitate. Că tot vine masa de Crăciun și Anul Nou, unde nu va lipsi tradiționala salată de boeuf. Sau o facem à la russe, adică fără carne? Ca idee de promovare a cărții și subiectului.
DESPRE BEDROS HORASANGIAN
Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.
Despre volumul Recitindu-l pe Dostoievski. 200 de ani de la naștere, coordonat de Camelia Dinu
La Dostoievski, în centrul tuturor evenimentelor stă Omul frământat de îndoieli, sfâșiat de patimi, însetat de iubire, putere și bani, căutând credința și pe Dumnezeu. Urcușurile și coborâșurile relațiilor, caracterele descrise zguduitor și descărcările electrice dintre personaje, maniera contradictorie în care acestea sunt construite generează un anumit „efect al complicității“ asupra cititorului: ajungem să privim lumea prin ochii personajelor și s-o percepem simultan cu bătăile inimii lor. Și parcă tot nu este îndeajuns. Dostoievski pare că ne provoacă să ne întrebăm: putem să garantăm pentru gradul nostru de „normalitate“ sau al altcuiva? Cât purtăm în noi din Raskolnikov, Svidrigailov, Lujin, Stavroghin, Piotr Verhovenski, Fiodor Pavlovici, Smerdiakov sau Ivan Karamazov și cât din starețul Zosima, Mîșkin, Arkadi Dolgoruki, Dmitri sau Alioșa Karamazov? Care dintre noi este Aliona Ivanovna, Sonia Marmeladova, Aglaia Epancina, Polina Aleksandrovna, Katerina Ivanovna, Nastasia Filippovna sau Grușenka? Dostoievski te face să te îndoiești și să te înfricoșezi nu doar de ceilalți, ci și de tine însuți.
Autori: Camelia Dinu, Antoaneta Olteanu, Iulian Boldea, Nina Corcinschi, Ovidiu Șimonca, Laura Dumitrescu, Dumitru Tucan, Vasile Ernu, Michael Finkenthal Constantina, Raveca Buleu, Ciprian Nițișor, Marina Vraciu, Pr. Gheorghe Holbea, Zenobia Niculiță, Bogdana Darie Crețu, Yura Kordonsky, Virgil Tănase, Ilinca Stihi, Ion Gostin, Anton Breiner, Victor Morozov, Leonte Ivanov, Gabriel-Andrei Stan, Teodor Baconschi
Volumul de față își propune să-l dezvăluie pe Dostoievski din perspectiva a douăzeci și patru de oameni de cultură care au interacționat într-un fel sau altul cu opera lui (rusiști, traducători, eseiști, teoreticieni ai literaturii, critici literari, critici de film, teatrologi, regizori, teologi, psihologi, jurnaliști).
Scrise cu ocazia bicentenarului nașterii emblematicului scriitor rus, eseurile din volum răspund la numeroase întrebări: de ce rămâne Dostoievski unul dintre cei mai populari scriitori din secolul al XXI-lea? Care sunt aspectele contradictorii ale vieții și operei lui? Există perspective noi de abordare a lui Dostoievski? În ce măsură mai sunt relevante căutările religioase, filosofice, spirituale și morale propuse de scriitor, într-o perioadă în care s-au intensificat teoriile conspiraționiste, într-o lume a postadevărului, într-un angrenaj al postumanismului? În ce măsură este Dostoievki un scriitor rus și în ce măsură unul universal? Care sunt dificultățile în lectura modernă a lui Dostoievski?
Finalmente, de ce să-l mai citim azi pe Dostoievski?
„... activitatea mea literară are pentru mine o semnificație solemnă, ea îmi dă un scop și o speranță (nu de a obține glorie și bani, ci de a realiza o sinteză a viziunii mele artistice și poetice, adică de a-mi exprima ideile cât mai deplin cu putință înainte de a muri)...“ dintr-o scrisoare a lui Dostoievski către nepoata sa, Sofia Ivanovna, Florența, martie 1869
