A.J.R. Waterston
Bedros Horasangian: „Homo Sapiens” sau ce trebuie să facem ca să nu ne suim pe pereți
„Homo sapiens m-a provocat și m-a făcut să văd omenirea dintr-o altă perspectivă”, zice Yuval Noah Harari, un fel de Octavian Paler internațional al ultimului deceniu.
„O recomand insistent, cu tărie, din toată inima,” zice Stephen Fry, un nume și el bine ventilat în ultimii ani.
Am citit si eu cartea. Este mai mult decât un simplu OK. Am parcurs la început doar curioși, apoi angrenați într-o lectură activă, o carte care ne-a trezit interesul din mai multe motive. Primul e simplu. Când văd numele lui Cehov, un citat din el sau o fotografie a lui, vorba lui Florică Iaru – poet bun și suflet candriu, de papugiu păgubos etc. – când venea vorba de femei, Mă topesc ca untul la soare! Cum să nu mă intereseze o carte – chiar si de peste 400 pagini (un volum de dimensiuni rezonabile nu ar trebui să depășească 250, maximum 300 de pagini) – care are ca motto un citat din A.P. Cehov, precum: Omul va deveni mai bun când îi arătați cum este el în realitate. Când ni se mai precizează și cât a trăit – 1860-1904 – sigur că te apucă plânsul. Cum, numai 44 de ani și a perceput atâtea dintre minunile acestei vieți?
Rutger Bregman (născut în 1988), autorul olandez al unui spectaculos mesaj de încredere în oameni și în noi înșine – „Homo sapiens. O istorie plină de speranță” (Editura Litera, 2022, traducerea din neerlandeză de Ovidiu Achim și Elena–Simona Iurea ), este chiar mai tânăr decât Cehov când acesta a murit. Și ne îndeamnă să gândim pozitiv, de bine cum ar veni, și să nu ne pierdem speranța că viața e uriașă bucurie. Fiecare zi, fiecare clipă.
Avem nu doar o lectură fascinantă, ci și instructivă.
Pe scurt și la concret despre ce e vorba? Despre îndemnul la un alt tip de abordare a lumii din jur. Cu cele bune și cele rele, care au fost și care mai sunt. Rutger Bregman ia pretext pentru demonstrația sa – care se dorește a fi un soi de încurajare să încercăm să fim și altfel decât suntem, de întâmplări reale, evenimente care chiar s-au întâmplat. Cu semeni de-ai noștri puși în situații limită. Locuitorii Londrei, supuși unor teribile bombardamente de către aviația germană, nu se panichează și nici nu intră în depresie, nu se lasă cuprinși de frică. Ba, din contră, umorul și impasibilitatea tipic britanice îi fac să depășească situațiile dezastruoase. Mai deschis ca de obicei, scrie pe o pancartă printre ruinele unui pub, NU MAI AVEM FERESTRE, DAR AVEM BĂUTURI EXCELENTE. VĂ INVITĂM SĂ LE GUSTAȚI! Cum să nu te simți încurajat și să ai chef de viață, atunci când totul pare că se prăbușește în jurul tău? Bombele germane nu reușesc să înfrângă tenacitatea britanicilor și nici să inducă nevroze/depresii milioanelor de victime traumatizate, cum avertizaseră experții germani! Nici pomeneală, tristețe și furie, da, și aparent ciudat, sănătatea psihică a britanicilor e mai bună. Consumul de alcool scade, ca și numărul de sinucideri, spitalele de psihiatrie sunt goale, toată lumea se ajută și nu mai conta dacă erai de stânga sau de dreapta, sărac sau bogat. Societatea britanică era în multe privințe mai unită datorită Blitzkrieg-ului – războiul fulger al lui Hitler, nota mea B.H), nota istoricul britanic Richard Overy.
Cei din generația mea care au apucat cutremurul din 1977 își pot aduce bine aminte acea exaltare din mentalul colectiv, imediat după 4 martie, când toată suflarea românească voia să ajute sau să facă ceva bun. Și bine. N-a durat mai mult de câteva luni. Și s-a revenit repejor la acea falsă normalitate, cu răutate, egoism, ticăloșii, lipsă de generozitate și tot așa. Se poate trăi și altfel? Da, zice Rutger Bregman, detaliind aspecte din viața de zi cu zi din închisorile din Norvegia. Unde se merge pe vorbă bună, lipsesc violențele, condițiile de viață sunt chiar condiții de viață și nu de exterminare, răul produce rău, binele poate genera și bine, consideră psihologii nordici și procedează altfel decât ai noștri. Unde băgatul la pușcărie a devenit un sport național, chiar dacă măsurile coercitive nu dau decât rele rezultate. Nimeni nu iese la noi din închisoare reeducat, ci înrăit. Nu poți să bagi la mititica popoare întregi. E posibil să găsim și alte soluții.
Citește și: O carte pe zi: „Homo Sapiens” de Rutger Bregman, bestseller recomandat de prestigioase publicații britanice
Alte pățanii de pe tot cuprinsul mapamondului, experimente – cu rezultate teribile! – la Universitatea Stanford sau mașina de administrat șocuri a lui Stanley Milgram de la Yale ne arată că a promova binele și generozitatea (acel îndemn pacifist Mai lasă și de la tine… care azi pierde teren în fața lui Dă-i la cap! La pușcărie!) ar putea aduce beneficii uriașe dacă am reuși să ne schimbăm atitudinea. Pare bizar și idealist, dar autorul se dovedește mai mult decât realist. Cu dovezi istorice, cu analiza multor date și informații – care sunt publice și nu secrete de stat –, apelând la o sumedenie de autori faimoși și cărțile lor. Că este vorba de Machiavelli, Freud sau Hobbes, că este vorba de Darwin și evoluția speciei umane. De acum milioane de ani și până la noi, să scoatem din Homo Sapiens ce e mai bun și nu ce e mai rău. Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă și în traistă. Literatura își aduce și ea obolul, faimosul roman al lui William Golding – Împăratul muștelor (apărut recent și într-o ediție nouă la Editura Litera) oferind un bun prilej pentru a ne pune pe gânduri despre ce e bine și ce e rău în noi. Și în modul nostru de a viețui. Am fost obișnuiți să fim egoiști și egolatri, fiecare pentru el, cum ar veni, dar se poate și altfel. O nouă viziune asupra lumii și oamenilor, o nouă perspectivă ne propune un olandez care, am vrea să credem, l-a perceput bine pe Albert Camus. Care, în Mitul lui Sisif, ne atrăgea atenția că un om poate depăși multe momente dificile din viață, dar firul se poate rupe când un vecin nu-ți mai răspunde la bună ziua!
Chiar avem nevoie de speranță mai mult ca oricând.
Să mai spunem că nu avem explicații când ni s-a întâmplat și nouă așa ceva? Și după Auschwitz s-a scris poezie. „Cel mai bun remediu împotriva urii, a rasismului și a prejudecăților” – este titlul unui penultim capitol al unei cărți pline de bune învățăminte pentru, cu o frumoasă vorbă românească, rânduială!, în care ni se livrează povestea a doi gemeni sud-africani și a lui Nelson Mandela. Imediat după eliberarea acestuia după 27 (douăzeci și șapte!) de ani de pușcărie.
Când Africa de Sud urma să se despovăreze de politica de Apartheid, când milioane de africani urmau să voteze și nu se știa bine cine va veni la putere. Sud- africanii albi, afrikaanderii incitați de un conducător rasist, Eugene Terre Blanche, liderul Mișcării de Rezistență a Africaanderilor – urmașii vechilor olandezi stabiliți de două secole în Africa, și ai burilor care luptaseră eroic contra colonialiștilor britanici – urmau să înfrunte marea masă de africani negri, aflați acum sub influența lui Nelson Mandela. Conflictul era iminent. Dar existau doi frați, gemeni. Unul dintre ei, Constantin Viljoen, general ieșit la pensie, ajuns fermier, cu mare trecere printre conaționalii albi. Este convins de fratele lui Braam, un om pacifist și cu spiritul dreptății, să negocieze cu Congresul African National și Nelson Mandela. În secret. Ceea ce se și întâmplă în 12 august 1993, cei doi frați îi fac o vizită lui Mandela și beau un ceai. „Vreți și lapte?”, ”Da…”, „Și zahăr?”, „Da! Puțin, mulțumesc!” Atmosfera se destinde. Mandela, care studiase lupta afrikaanderilor împotriva englezilor și o asemănase cu cea personală împotriva Apartheidului, îi vorbește militarului pe limba lui. Generale, nu pot exista învingători dacă mergem la război! După patru luni de negocieri, s-a găsit o soluție pașnică la un posibil conflict și un război civil distrugător. Generalul acceptă să participe la alegerile care au urmat. Și au adus Africa de Sud printre democrațiile lumii. Ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă premierul israelian Itzhak Rabin, care căuta o soluție pașnică în conflictul din Orientul Mijlociu, nu ar fi fost asasinat de un fanatic evreu ?
Multe rămân încă de pritocit. Una peste alta, avem nu doar o lectură fascinantă, ci și instructivă: această carte, subintitulată O istorie plină de speranță. Chiar avem nevoie de speranță mai mult ca oricând.
DESPRE BEDROS HORASANGIAN
Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.
DESPRE HOMO SAPIENS, BESTSELLER APĂRUT LA EDITURA LITERA
Există o convingere care unește stânga și dreapta, psihologii și filosofii, scriitorii și istoricii, care stă în spatele titlurilor de știri și a legilor ce ne reglementează viața. De la Machiavelli la Hobbes, de la Freud la Dawkins, rădăcinile acestei convingeri sunt adânc înfipte în gândirea occidentală. Oamenii, am fost cu toții învățați, sunt prin natura lor egoiști și conduși de propriul interes.
Homo Sapiens aduce un nou argument: că este realist, dar și revoluționar, să presupunem că oamenii sunt buni. Instinctul de a coopera mai degrabă decât de a concura, de a avea încredere mai degrabă decât de a nu se încrede, are o bază evoluționistă și ține de specificul lui Homo sapiens. Dacă gândim tot ce e mai rău despre alții, scoatem la lumină tot ce e mai rău și în politica și economia noastră.
În această carte care promite să devină extrem de importantă, autorul de bestselleruri internaționale Rutger Bregman ia câteva dintre cele mai cunoscute studii și evenimente din lume și le repune în context, oferind o nouă perspectivă asupra ultimilor 200 000 de ani de istorie a omenirii.
De la adevăratul împărat al muștelor la Blitz, de la o fermă de vulpi siberiene la o faimoasă crimă din New York, de la mașina de administrat șocuri a lui Stanley Milgram de la Yale la experimentul din închisoare al celor de la Stanford, Bregman ne arată că încrederea în bunătatea și altruismul omului poate constitui un nou fel de a gândi și de a acționa, un nou punct de pornire pentru a provoca schimbări reale și profunde în societatea noastră.
CE SPUN CRITICII DESPRE HOMO SAPIENS DE RUTGER BREGMAN
„Cum să-ți câștigi prieteni și să salvezi umanitatea.“ (Literary Review)
„Aceasta este cartea de care avem nevoie acum.“ (Daily Telegraph)
„Lasă o clipă deoparte ziarul și citește această carte.“ (Barry Schwartz, psiholog)
„Un istoric optimist care cerne trecutul pentru a dovedi că omenirea nu e neapărat atât de rea… O lectură superbă – proaspătă, accesibilă și plină de povești minunate.“ (Sunday Times)
„Aceasta este cartea de care avem nevoie acum… Antrenantă, optimistă… Dacă Bregman are dreptate, această carte poate face lumea mai bună.“ (Telegraph)
„Plină de povești impresionante despre bunătatea umană… Cartea lui Bregman este o lectură captivantă și reprezintă o erată necesară la istoria omenirii.“ (The Times)
DESPRE RUTGER BREGMAN
Bregman este istoric și colaborator la de Correspondent și unul dintre cei mai importanți tineri gânditori europeni. Ultima sa carte, Utopiei pentru realiști, apărută în 2020 la Editura Litera, a fost bestseller Sunday Times și New York Times și a fost tradusă în 32 de limbi.
Un alt volum scris de el, Istoria progresului, a câştigat în 2013 premiul belgian Liberales pentru cea mai bună carte de non-ficţiune a anului. Bregman a fost de asemenea nominalizat de două ori la prestigiosul Premiu al Presei Europene pentru activitatea sa jurnalistică la de Correspondent.
Bregman trăiește în Olanda.
