Bedros Horasangian: „Trăind cu zeii” și Neil Mac Gregor

În primul rând avem o carte foarte frumos tipărită. Rezonabilă ca dimensiune ca să poată fi ușor manevrabilă. Fără să fie un album, este extrem de atent tehnoredactată și machetată, plină de imagini, chiar dacă alb-negru, extrem de sugestive și atrăgătoare, atotcuprinzătoare, acoperind un uriaș areal istorico-cultural. In al doilea rând, țesătura ideatică – și chiar rog cititorii să nu sară pagini urmărind doar clișeele fotografice – este dens condensată într-un text ce curge ca o poveste orientală, nu departe de opțiunile autorului, cunoscut pentru relaxarea unui europocentrism apăsat de toată moștenirea noastră iudeo-creștină. Nu în ultimul rând avem o reală radiografie a universului în care s-au contopit numeroasele aspecte ale diverselor culturi, în care obiecte și idei, credințe și mituri, estetica și mistica se înlănțuie ca un uriaș șarpe Ouroboros – cel care își mușcă coada – al întregului univers. Spațiu și timp.

Trecând direct la volumul „Trăind cu zeii. Despre credințe și popoare” (Editura Litera, 2020, traducerea din limba engleză, curată și cursivă, de Irina Dubsky) putem spune fără nici o ezitare că este o remarcabilă lucrare. O remarcabilă trecere în revistă și aprofundată incursiune a ceea ce Mircea Eliade numea, mai de-a dreptul, istoria religiilor și credințelor religioase. În ultimele decenii lumea academică, mai ales cea occidentală, în siajul  a ceea ce numim corectitudine politică, evită abordările frontale ale unui subiect oricum gingaș. Și apelează la antropologie, filozofie și istorie politică pentru a prezenta / explica mai pe larg diverse crezuri și opțiuni religioase.

Cumva complicată operațiunea asta de a pătrunde în diferite culturi și credințe, încercând să nu dai impresia de partizanat sau de idiosincrazii fățișe. Altfel, e loc pentru toată lumea. În acest mod, se dovedește și de către autorul acestei lucrări că prin erudiție și buna organizare a unui uriaș material documentar, printr-o abilă organizare a unui plan de cuprindere a întregului, se pot împăca și capra și varza, cum se spune în lumea rurală românească. Autorul acestei, repetăm și insistăm, extrem de alaborate proiecții /introspecții a religiosului – oricum am vrea să evităm acest termen, el vine peste noi – este un o personalitate de prim rang a lumii culturale britanice și internaționale.

Discursul narativ este elegant și cursiv, pe înțelesul tuturor celor interesați de un domeniu altminteri interdisciplinar.

Se numește Neil Mac Gregor (n.16 iunie 1946), are un CV impresionant, cum puțini dintre cei care activează într-un domeniu saturat de nume clopoțitoare au parte. S-a născut în Scoția, a studiat la Glasgow Academy, a trecut și pe la Oxford și École normale supérieure din Paris, între 1975 și 1981 a studiat și Istoria Artei la Universitatea din Reading (acea localitate devenită cunoscută după ce Oscar Wilde a scris Balada închisorii din Reading), student și discipol al lui Anthony Blunt pentru ca după atâția ani de studii diverse – istorie și drept, să devină director, între 1987 și 2002, al National Gallery din Londra.

Acel bine cotat muzeu londonez, unde tot tânjim să ajungem și noi, ca să vedem pe viu două picturi de Vermeer aflate în patrimoniului statului britanic. După acest episod, Neil Mc Gregor ajunge director la British Museum între 2002 și 2015, o lungă perioadă de timp în care își pune în practică opțiunile sale pentru politici culturale deschise tuturor azimuturilor. O expoziție la Teheran despre Imperiul Persan aduce un milion de vizitatori, în timp ce ideea lui că acesta e mai important decât cultura greco-romană stârnește controverse. E lumea de mâine, care deja vine peste noi. Devine din 2015 și Președinte al Comitetului Director al Forumului Humboldt de la Berlin, între 2015 și 2018, după ce deja a refuzat trimiterea înapoi în Grecia a pieselor de marmură – faimoasele frize de pe Partenon – aduse de Lordul Elgin cu două sute de ani în urmă. Una peste alta, o mare personalitate a lumii culturale internaționale –  a refuzat printre altele să fie înnobilat, așa cum a refuzat să devină director la Metropolitan Museum din New York, după mandatul longevivului în post și nu mai puțin faimosului Philipp de Montebello.

Discursul narativ este elegant și cursiv, pe înțelesul tuturor celor interesați de un domeniu altminteri interdisciplinar. Și cei interesați de budism, creștinism, islam sau iudaism, și cei interesați de evoluția artelor pot găsi adevărate grădini ideatice în această saga a zeilor aflați într-o complexă relație cu popoarele. Cu noi, cititorii și credincioșii, de vari feluri, care suntem. Că trăim la Roma sau Benares, că suntem locuitori ai unui metropole precum Londra, Tokyo sau New York – un mare melting pot al omenirii, unde mi-a fost și mie dat să ajung, altminteri ne putem regăsi cu toții printre divagațiile erudite ale unui bun comentator și realizator de televiziune care a fost Neil Mac Gregor. Nu puțini au această abilitate, pe la noi doar Dan Hăulică sau Andrei Pleșu fiind dintre cei care ar fi putut să-l concureze pe autorul acestui interesantissim volum.

Lucrarea este structurată în felul următor:

Introducere. Credință și apartenență.

Partea întâi. Locul nostru în configurația generală.

Pur și simplu descoperim într-o bună zi că suntem. Apoi ne întrebăm de ce, există foc, apă, aer pământ, cer, lumină, întuneric, ce se întâmplă cu noi și dobitoacele din jur?

Partea a doua. Crezând împreună. Da, crede și nu cerceta, ne spun scripturile, unde începe îndoiala s-ar deschide și drumul necredinței, am zice noi timid și cu voce șoptită.

Partea a treia. Teatrele credinței. Spațiul sacru rămâne divers și a evoluat prin secole, ca și pelerinajele  noastre te miri unde prin lume.

Partea a patra. Puterea imaginilor. Da, este teribil, o imagine face cât o mie de cuvinte, chiar dacă musulmanii refuză imaginea și cuvântul devine primordial în toate crezurile. Tatăl nostru nu este doar logos, Tatăl nostru este o rugăciune a creștinilor. Oare vom mai avea voie să pomenim de așa ceva într-o bună zi în fața unei icoane? Sau ne vom ruga doar la broșura ce va cuprinde noile directive al UE și recomandările ONU?

Partea a cincea. Un Dumnezeu sau mai mulți? Evident mai mulți, pe alese, opțiuni personale, dar avem de suportat și ce ne impune familia sau statul. Vrem nu vrem, vom deveni toleranți și generoși, ne place sau nu, vom fi obligați să acceptăm diversitatea și multiculturalismul. Dreptul la a fi tu însuți. Dar și obligația de a nu da în cap celui care nu e ca tine.

Partea a șasea. Puteri pământești și divine. Oricât ne-am strădui să acceptăm că Dumnezeu nu există, EL va fi mereu cu noi. Pe lângă noi, în preajma noastră, în noi înșine la urma urmelor.  Unii lângă alții, evident păstrând distanța socială, să nu fim amendați de jandarmeria cea vigilentă.

Lista ilustrațiilor, alte titluri – nu puține și nu mai puțin interesante, o listă de MULȚUMIRI și indice de  nume – cu un corp de literă care necesită folosirea lupei, dar altfel simpatic doar ca joc grafic, completează fericit o carte de excepție. Care poate fi citită în tihnă în acest răstimp în care stăm mult pe acasă – vorba vine, la telegondola de la Poiana Brașov se înghesuiau de zor 2500 de turiști, greu de comentat – sau o putem face lejer cadou cuiva drag. Eventual medicului de familie care ne pune pe platformă! A trebuit să aud și așa ceva. Altfel prefer de departe să șed comod în fotoliu.

Lectură plăcută vă doresc tuturor.

Trăind cu zeii sau fără.

DESPRE BEDROS HORASANGIAN

Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.

Despre Neil MacGregor

Neil MacGregor a fost director al National Gallery de la Londra între 1987 și 2002, director al British Museum între 2002 și 2015 și președinte al Comitetului Director al Forumului Humboldt de la Berlin între 2015 și 2018. A mai publicat A History of the World in 100 Objects [O istorie a lumii în 100 de obiecte], Shakespeare’s Restless World [Lumea neobosită a lui Shakespeare] și Germany: Memories of a Nation [Germania: Memorii ale unei națiuni], traduse în peste 12 limbi. În 2010 a primit Ordinul pentru Merite Deosebite, cea mai înaltă distincție civilă a Marii Britanii. În 2015, a primit Medalia Goethe și Premiul Național German. În 2018, emisiunea radiofonică Living with Gods a primit Premiul Sandford Saint Martin pentru Transmisiuni Religioase.

Despre Trăind cu zeii de Neil Mac Gregor

Trăind cu zeii oferă o perspectivă la nivel global pe tot parcursul istoriei, lansând întrebări despre obiecte, locuri și activități umane, în încercarea de a înțelege semnificația credințelor religioase în contextul vieții publice a unei comunități sau a unei națiuni, modul în care acestea modelează relația dintre individ și stat și contribuția lor la construirea identității noastre.

Trăind cu zeii tratează un aspect central al existenței umane, anume că nu există nici o societate ai cărei membri să nu împărtășească o sumă de credințe și de convingeri de bază – o credință comună, o ideologie sau o religie – care depășesc viața fiecărui individ și reprezintă o componentă esențială a unei identități comunitare. Aceste credințe au nemăsurata pu­tere de a defini – și de a dezbina – popoare. Mai mult, reprezintă o forță propulsoare în sistemele politice din multe părți ale lumii de azi. Uneori sunt de natură seculară, exemplul cel mai evident fiind acela al naționalismului, dar, de-a lungul timpului, au fost de cele mai multe ori de natură religioasă, în sensul cel mai larg al termenului.

Trăind cu zeii nu este nici pe departe o istorie a religiilor, nici o pledoarie în favoarea credinței, și cu atât mai puțin o apărare a unui anumit sistem de credință. De înțelegerea modului în care trăim cu zeii noștri depinde și modul în care alegem să trăim cu semenii noștri.

Ce spun criticii despre Trăind cu zeii, volum apărut la Editura Litera

„Această carte minunată ne poartă prin toate colțurile lumii.” (Tom Holland, Observer)

„O carte extraordinară.” (Mary Beard, Guardian)

 „Scopul lui MacGregor a fost mereu să-i facă pe oameni să își regândească locul în lume și să redescopere ce înseamnă să fii om.” (Simon Schama, Financial Times)

„Spiritual și isteț scrisă, complex construită, dar mereu ușor de citit.” ( R.J.W. Evans, New York Review of Books)