LiteraBlog Bogdan Alexandru Stănescu despre Hanya Yanagihara: „Paradisul din inima întunericului”

Bogdan Alexandru Stănescu despre Hanya Yanagihara: „Paradisul din inima întunericului”

Hanya Yanagihara publica Oamenii din copaci în 2013, un debut sclipitor ce avea să prefațeze succesul internațional pe care l-a avut cu O viață măruntă, în 2015. Într-un interviu recent din New Yorker, Yanagihara aproape că-și repudiază debutul, considerându-l „rece și schematic“, o nedreptate pe care numai un Victor Frankenstein o poate face propriei creații. După mine, Oamenii din copaci este un roman superior din multe puncte de vedere blockbusterului ulterior. Inspirat din biografia fascinantului nobelizat Carleton Gajdusek, romanul prezintă autobiografia apocrifă a doctorului Norton Perina, „descoperitorul nemuririi“. Memoriile lui, scrise în închisoare, după ce fusese condamnat pentru abuzul comis asupra mai multor copii pe care-i înfiase și adusese în America din insula microneziană (ficțională) Ivu’ivu, sunt publicate și adnotate de un discipol, sau mai curând un colaborator fanatic, dr. Ronald Kubodera, fost asistent de laborator.

Citește un fragment în avanpremieră din „Oamenii din copaci” de Hanya Yanagihara

Memoriile lui Perina îi dau ocazia lui Yanagihara să dezvolte un întreg arsenal naratologic, să construiască pe cât de multe paliere și galerii intertextuale îi dă mâna: își poate exersa proza realistă hardcore în partea de început, cu inserții jamesiene în prezentarea straniei familii în care cresc frații Perina (Yanagihara îi opune omului de știință un frate poet, cu rol de „grup de control“, mai ales în domeniul moralității), poate dezvolta în subsol un metaroman sub aparența inserțiilor științifice ale lui Kubodera care încearcă să-și spele stăpânul de orice pată i-ar putea ricoșa pe obraz, poate isca o variantă (post-)modernă a capodoperei lui Joseph Conrad în partea cea mai consistentă a cărții și poate încheia de-a dreptul nabokovian.

Din punctul acesta de vedere, Oamenii din copaci îmi pare desfășurarea impresionantă a arsenalului unei scriitoare care se hrănește din izvoare textuale atât de diverse încât produsul final reușește să pară închegat tocmai datorită diversității influențelor.

Inima romanului o reprezintă jurnalul expediției lui Norton Perina în Ivu’ivu, care urma să-i schimbe viața, să-i aducă premiul Nobel și, în cele din urmă, o splendidă prăbușire. Tânărul absolvent de Harvard, dezamăgit de primul contact cu lumea cercetării, acceptă ocazia de a-l însoți pe celebrul și carismaticul antropolog Paul Tallent (după care tânjește destul de evident) în căutarea unui trib și mai misterios, pentru a descoperi că, de fapt, Tallent îi ascunde foarte multe lucruri și că miza expediției este una uriașă. În inima junglei (pe care Yanagihara o descrie ca pe anticamera unui Iad organic, lipicios, putrefact) vor descoperi un trib ciudat de rătăcitori demenți, pe care-i vor numi „visătorii“, un grup de paria inconștienți de propriile limite corporale, roboți lipsiți de unitatea centrală, dar într-o formă fizică de invidiat pentru o presupusă vârstă înaintată, dar greu de precizat.

Jurnalul ținut de Perina în jungla microneziană se transformă pe negândite într-un raport antropologic și ecologic, iar aici Yanagihara își dă cu adevărat măsura talentului – da, influența conradiană este evidentă, însă prozatoarea americană creează un tablou atât de înfricoșător al unui spațiu originar, germinativ, încât își depășește pe alocuri maestrul. Tot pe parcursul jurnalului dublat de subsolul științific se dezvăluie un nou filon narativ-stilistic: pe măsură ce timpul petrecut în junglă devine din ce în ce mai lung și mai incert, maniera realistă inspirată pe alocuri de Autobiografia lui Darwin cedează unei atmosfere fantastice, ordonate în jurul unor evenimente-cheie din biografia omului de știință: descoperirea unui ritual homosexual de maturizare în cadrul tribului din care erau alungați „visătorii“ și primul contact de acest gen al naratorului, apoi descoperirea secretului unei longevități neobișnuite a „visătorilor“.

O carte pe zi: „O viață măruntă” de Hanya Yanagihara

Ambele descoperiri sunt așezate în economia romanului la același nivel calitativ: pe de o parte, Perina are acoperirea unui pretext antropologic și mitologic al abuzurilor pe care le va comite în viitor, pe de alta, descoperirea secretului unei societăți primitive va atrage după sine invazia occidentală, faima ucigătoare. Plecarea din insulă va aduce după sine escaladarea rapidă a scării succesului pentru Perina, culminând cu primirea premiului Nobel, dar și degradarea rapidă a Paradisului terestru descoperit. Secretul miraculos, gata să fie exploatat de companiile din Big Pharma, nu poate fi însă reprodus pe cale sintetică, iar efectele sale secundare (printre care faptul că îmbătrânirea organismului este încetinită, cu excepția notabilă a creierului) de neocolit. În același timp, dacă Yanagihara ocolește destul de subtil orice aluzie la tratamentul aplicat de Perina celor câteva zeci de copii înfiați de pe insulă (mai curând cumpărați, decât înfiați), evoluția sa psihică lasă să se întrevadă o cangrenă morală pe care o defulează fără prea mare succes.

Litera2973.jpg
Credit foto: Cristina Venedict

E aproape imposibil să nu te referi la O viață măruntă când discuți acest roman de debut al autoarei americane: al doilea roman, Nobelul ei (ca să fac o paralelă cu evoluția personajului său), este despre o victimă a abuzului prelungit și repetat. Oamenii din copaci e o carte despre abuzator, despre cel ce-și exercită puterea, văzut din mai multe perspective și surprins în mai multe ipostaze: abuzatorul matur care-și violează copiii înfiați, abuzatorul-vraci care supune băieții de zece ani unui viol ritualic, abuzatorul alb care distruge o microcultură în căutarea profitului. Nu putem alunga nici paralelismul ritualic: dacă în O viață măruntă unii dintre abuzatori erau călugări catolici, în acest roman principiul violului „de trecere“ este preluat din cadrul unei religii primitive.

Marele succes al lui Yanagihara în acest roman, însă, este obstinația de a prezenta cele mai cumplite evenimente prin lentila morală a personajului ei, oricât de dezgustător ar fi el. Nu există niciun derapaj, nicio aluzie că autoarea ar vrea să se despartă de alegerile acestuia pe tot cuprinsul romanului. Din punctul meu de vedere, Oamenii din copaci reprezintă, până acum, realizarea supremă în proză a unei autoare despre care știu că vom mai auzi.

DESPRE BOGDAN ALEXANDRU STĂNESCU

Bogdan Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător și editor. Între 2005 și 2019 a fost coordonatorul colecției Biblioteca Polirom din cadrul editurii Polirom. În prezent este director editorial al editurii Pandora M din cadrul grupului editorial Trei. În 2010 a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Cartea Românească), volum nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013 a publicat la editura Art volumul Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, iar în 2014, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis (Cartea Românească), nominalizat la premiile Radio România Cultural.

Bogdan Alexandru Stănescu: „Gabo. O poveste”

În 2017 i-a apărut romanul Copilăria lui Kaspar Hauser (Polirom), recompensat cu Premiul pentru proză al clubului de literatură Nepotu’ lui Thoreau, Premiul pentru proză Radio România Cultural, Premiul Festivalului primului roman de la Chambery, Franța, ediția 2018, și ajuns pe lista scurtă a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură din același an. În 2019 a publicat romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută. Din 2012 este doctor în literatură cu teza Opera lui Emil BottaArs moriendi. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Sue Prideaux, Edward Hirsch, Daniel Mendelsohn, Paul Auster, Philip Roth. 

Marius Constantinescu despre Hanya Yanagihara: „Parfumul tare al suferinței”

DESPRE HANYA YANAGIHARA

Hanya Yanagihara, scriitoare americană de origine hawaiiană, și-a publicat primul roman, Oamenii din copaci, în anul 2013. A scris reportaje de călătorie pentru revista Traveler și a colaborat cu New York Style MagazineO viață măruntă (A Little Life), cel de-al doilea roman al său, a apărut în 2015 și a avut un succes extraordinar de critică și de public. A câștigat Kirkus Prize, a fost nominalizat la National Book Award și la Man Booker Prize și s-a aflat pe listele cu cele mai bune cărți ale anului întocmite de publicații prestigioase precum The New York TimesThe GuardianThe Wall Street JournalHuffington Post și The Times.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.