Bogdan Alexandru Stănescu despre Jerzy Kosiński: „Pasărea bântuită de propria umbră”

Jerzy Kosiński a fost una dintre vedetele literare ale secolului trecut, un evreu polonez-american care se mișca în cercurile high class americane ca peștele-n apă, căsătorit de două ori, de fiecare dată cu o moștenitoare bogată (cea de-a doua soție, Kiki von Fraunhofer, era descendenta unei familii nobile bavareze), prieten cu Roman Polanski, de două ori președinte al PEN-ului american, fotograf, scenarist și jucător împătimit de polo. S-a sinucis la vârsta de 58 de ani, moarte ce a ținut prima pagină a presei de peste ocean și a înlocuit pe nedrept opera acestui straniu scriitor în imaginarul public.

Jerzy Kosiński a fost un „trickster emeritus“, un scriitor de un incontestabil talent, care însă și-a dorit și statutul de victimă a Holocaustului, un autor de bestselleruri ecranizate care a vrut și coroana de mare scriitor, un tip profund care adora să-și frece coatele de ale personajelor mondene. Toate aceste contradicții nu șterg însă valoarea a cel puțin două romane (chiar cele ecranizate), Pasărea vopsită și Being there.

Citește și: Bogdan Alexandru Stănescu, despre Javier Marías: „Răul, așadar”

Pasărea vopsită este romanul – scris la persoana I – al unui băiețel de șase ani ce rătăcește prin Polonia ocupată de naziști și care e victima atâtor abuzuri și violențe, încât nu-ți trebuie mai mult de 100 de pagini să înțelegi că răfuiala lui Kosiński în carte nu e cu anumite personaje sau situații, ci cu Răul în formă pură. Naratorul romanului, cu pielea lui oacheșă și părul negru, e bănuit a fi evreu sau țigan, drept care aventura lui picarescă se transformă într-o peregrinare odioasă prin diverse cătune, familii și comunități care, atunci când nu vor să-l omoare, îl supun unor chinuri inimaginabile sau îl folosesc ca animal de povară. Unul dintre părinții lui vitregi, un „păsărar“ îndrăgostit de retardata satului, își vărsa furia asupra câte unei păsări pe care o vopsea până devenea de nerecunoscut, apoi o elibera în pădure, unde suratele ei o doborau, lăsându-se orbite de culori, fără a lua în seamă strigătele ei disperate. E metafora centrală a cărții, iar episodul „păsărarului“ îndrăgostit, poate cel mai bun din carte.

Dacă rupem de pe Pasărea pictată penajul autenticității, rămânem tot cu un roman despre Holocaust.

Incesturi, manii, sălbăticie, animalitate diabolică, pedofilie, zoofilie, toate sunt cuvinte care nu pot reda aspectul acestui Iad pe care-l descrie Kosiński. Romanul său e unul al excesului și trebuie doar să-l așezi în contextul adevăratului exces diabolic, al Holocaustului, ca să înțelegi râvna cu care criticii, editorii și jurnaliștii s-au aruncat asupra lui cu frenezie, proclamându-l egalul unor capodopere autobiografice precum cea a lui Tadeusz Borowski. Iar Kosiński a jucat această carte, negând cu jumătate de gură că faptele descrise ar fi fost adevărate.

Citește și: Bogdan Alexandru Stănescu despre „Apeirogon”: Un roman „imposibil“

Am privit mereu cu amuzament cariera lui Kosiński, creșterea și decăderea lui, considerându-l unul dintre profitorii a ceea ce Norman Finkelstein numea „industria Holocaustului“ (de altfel, Kosiński este bine reprezentat în cartea lui Finkelstein). Numai că am avut mereu senzația jenantă că, oricum aș privi acest „caz“, o fac superficial. În primul rând, toate acele grozăvii expuse ca niște mărgele pe sfoară, una după alta, fără pauză de respirație, sunt punerea în operă a unei fantasme: atunci când un prozator vrea să ofere iluzia realității, el dozează efectele, nu-și aruncă toți așii din mânecă într-o succesiune ca de tunel al groazei. Iar Kosiński era un scriitor foarte bun, a dovedit-o (și) prin celelalte cărți. Ceea ce rămâne, atunci, este ipoteza unui „tunel“ intenționat, care scufundă lectura în vintrele Răului, unde nu există dozaj, tehnică sau iluzii. Romanul lui este un manual dement de patologie sexuală, dar tot acest exces, ca în cazul prozelor Marchizului de Sade, lasă în urma lui un teren pârjolit, pregătit pentru a înțelege cu adevărat Răul colectiv.

Citește și: Bogdan Alexandru Stănescu: „Gabo. O poveste”

Dacă rupem de pe Pasărea vopsită penajul autenticității, rămânem tot cu un roman despre Holocaust. Cred că aici se află punctul cel mai dureros al procesului Kosiński: chiar dacă mărturiile polonezilor care au citit cartea, cum că familia lui Kosinski a dus-o „bine-mersi“ în timpul războiului, ajutată de țăranii polonezi să treacă drept familie catolică, rămânem în brațe cu realitatea faptului că micul Kosiński trăia sub acel penaj colorat, ascunzându-se de monștri care adunau evrei (ca el) și îi înghesuiau în vagoane de tren ce-i duceau spre cuptoare. În cazul lui, vopseaua a protejat, nu a ațâțat. Cât despre generalizare și indignare, ar trebui recitită cartea lui Jan T. Gross, Vecini, în care istoricul american aduce la lumină o zi din iulie 1941, din orașul polonez Jedwabne, când jumătate de oraș a omorât cealaltă jumătate (copii, femei, bătrâni, bărbați): e vorba despre polonezi, tot despre polonezi. De aceea poate că niciun fel de generalizare nu servește scopului: cert este că sub ocupația nazistă a avut loc o descătușare (din nefericire, cu precedent) a antisemitismului polonez.

Citește și: Bogdan Alexandru Stănescu despre Rachel Cusk: „Trilogia cruzimii”

Așa cum a știut prea bine Kosiński, scandalul în lumea literară, mai ales cel ce conține acuzații de tipul „fals, plagiat“, are darul de a trage cortina peste orice fel de carieră. Iar atunci când protagonistul este un om care nu s-a ferit de manifestările exterioare ale hybrisului, invidia devine un mecanism greu de oprit. În fond, totul se reduce la relații de putere, care pe Kosiński îl fascinau (ce altceva este Pasărea vopsită decât o antologie de vignete în care un protagonist lipsit de putere se află la cheremul unor monștri?), iar pentru un scriitor care a trăit câțiva ani buni din copilărie în umbră, să ajungă iarăși acolo era inacceptabil. La fel de inacceptabil cum e să negi valoarea unui scriitor care a manipulat cu atâta abilitate sintaxa propriei proze și care a dat dovadă de o tenacitate inumană în explorarea pivnițelor atroce ale sufletului uman. Nu am văzut ecranizarea recentă a lui Václav Marhoul, dar, citind câteva recenzii, am înțeles că publicul s-a năpustit asupra ieșirii din cinematograf, neputând să suporte scenele atroce la care îl supunea regizorul. Asta deja e o bilă albă pentru el.

DESPRE BOGDAN ALEXANDRU STĂNESCU

Bogdan Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător și editor. Între 2005 și 2019 a fost coordonatorul colecției Biblioteca Polirom din cadrul editurii Polirom. În prezent este director editorial al editurii Pandora M din cadrul grupului editorial Trei. În 2010 a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Cartea Românească), volum nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013 a publicat la editura Art volumul Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, iar în 2014, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis (Cartea Românească), nominalizat la premiile Radio România Cultural.

În 2017 i-a apărut romanul Copilăria lui Kaspar Hauser (Polirom), recompensat cu Premiul pentru proză al clubului de literatură Nepotu’ lui Thoreau, Premiul pentru proză Radio România Cultural, Premiul Festivalului primului roman de la Chambery, Franța, ediția 2018, și ajuns pe lista scurtă a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură din același an. În 2019 a publicat romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută. Din 2012 este doctor în literatură cu teza Opera lui Emil Botta: Ars moriendi. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Sue Prideaux, Edward Hirsch, Daniel Mendelsohn, Paul Auster, Philip Roth. 

DESPRE Jerzy Kosiński

Jerzy Kosiński (pe numele adevărat Józef Lewinkopf) s-a născut în 1933 la Łódź, în Polonia, într-o familie de evrei. A studiat (1950–1955) la Universitatea din Łódź, obținând două diplome de master, în istorie și științe politice, iar din 1955 până în 1957 a fost profesor de sociologie la Academia de Științe din Polonia. În 1957 a emigrat în Statele Unite, stabilindu-se la New York, a învățat engleză și a publicat două lucrări de nonficțiune, The Future Is Ours, Comrade: Conversations with the Russians (1960) și No Third Path (1962), sub pseudonimul Joseph Novak. Kosiński a obținut un succes fulgerător cu romanul Pasărea vopsită (The Painted Bird, 1965), distins cu Prix du Meilleur Livre Étranger și ecranizat în 2019, o relatare dură a experiențelor unui copil în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au urmat Steps (1968), câștigător al National Book Award, Being There (1971), ecranizat în 1979, The Devil Tree (1973; revizuit în 1981), Cockpit (1975), Passion Play (1979), Pinball (1982) și The Hermit of 69th Street (1988). Kosiński a fost membru activ al mai multor fundații polono-evreiești și a fost președinte (1973–1975) al filialei americane a organizației internaționale a scriitorilor PEN. În urma unor probleme de sănătate, s-a sinucis în 1991.

Despre Pasărea vopsită

Mulți scriitori au abordat tema cruzimii de care omul este în stare în numele războiului, ideologiei și urii față de semenii săi, dar puține cărți vor depăși romanul de debut al lui Jerzy Kosiński, Pasărea vopsită, în ceea ce privește descrierile tulburătoare ale ororilor și barbariilor.

Povestea lui Kosiński urmărește parcursul traumatizant al unui băiețel, în timpul anilor grei ai celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada imediat următoare. La începutul războiului, pe când avea doar șase ani, copilul este trimis de părinții săi la țară, unde se credea că va fi la adăpost. Însă băiatul, cu părul negru și pielea măslinie, va ajunge să rătăcească singur dintr-un sat în altul, prin mlaștini înghețate și păduri întunecoase, uneori vânat și torturat de săteni și doar rareori adăpostit și ocrotit, ducând o luptă crâncenă pentru supraviețuire. Experiențele și faptele sale trec dincolo de limitele umanității, dar Kosiński nu-și abate niciodată privirea și nu permite nici cititorului să o facă. La fel ca pasărea cu penele vopsite multicolor, respinsă și apoi ucisă brutal de suratele ei care nu o recunoșteau ca fiind una de-a lor, băiatul își caută și el, zadarnic, locul printre oameni.

Jerzy Kosiński, unul dintre cei mai originali prozatori ai secolului XX, creează în acest roman clasic un univers precum cel imaginat de Hieronymus Bosch, o lume a excesului îngrozitor, a absurdului temerilor și credințelor populare, unde domnesc violența și ura nestăpânită. Cu stilul său lapidar și imaginile vii, examinând apropierea dintre teroare și cruzime, pe de o parte, și inocență și iubire, pe de alta, Pasărea vopsită este o carte chiar mai relevantă pentru societatea actuală decât a fost la publicarea sa inițială.

Ce spun criticii despre Pasărea vopsită

„Din toată proza remarcabilă care a rezultat după cel de-al Doilea Război Mondial, Pasărea vopsită de Jerzy Kosiński este mai presus de toate celelalte scrieri. O operă extraordinară și o adevărată celebrare a voinței individuale. Nimeni n-ar putea s-o citească și să rămână indiferent. Romanul acesta ne îmbogățește literatura și viețile.“ (Jonathan Yardley, The Miami Herald)

„Extraordinară… efectiv cutremurătoare… una dintre cele mai puternice cărți pe care le-am citit vreodată.“ (Richard Kluger, Harper’s Magazine)