Bogdan Alexandru Stănescu: „Gabo. O poveste”
Au trecut șase ani de la moartea lui Gabriel García Márquez, iar senzația care-l încearcă pe cititor la enunțarea acestei informații este paradoxală: prima reacție e una de surprindere – „Cum? Doar atât?“, pe când a doua, în totală disonanță, ar fi: „Au trecut deja șase ani?“ Reacțiile acestea nu sunt decât rezultatul imaginii himerice a celui care reușise în anii ’60 să devină echivalentul Beatleșilor în literatură, pentru ca apoi să-și imprime chipul pe emblema revoluției, inseparabil de al lui Castro. Există, de asemenea, în biografia oricărui cititor, acel „moment“ Un veac de singurătate, revelația Macondo, descoperirea unei scriituri care nu seamănă cu nicio alta.
Un veac de singurătate a fost pentru mine, și nu numai, poarta de acces spre terra incognita a Americii Latine, cadrul prin care am putut păși într-o literatură incomparabilă. Fără Un veac de singurătate nu i-aș fi citit pe Llosa, Cortázar, Borges, Juan Rulfo, Miguel Angel Asturias, Camilo José Cella, Bioy Casares sau Ernesto Sábato. De altfel, romanul lui Marquez este (a fost?) atât de popular, încât pentru mulți cititori el a născut chiar interesul față de literatura spaniolă contemporană. Asta da colonizare inversă, nu?
O biografie monumentală
Gerald Martin a muncit timp de 17 ani la monumentala lui biografie, iar rezultatul este, într-adevăr, unul care se ridică la înălțimea acestui travaliu: mă feresc de locul comun ce spune că e o biografie care „se citește ca un roman“, dar o să las să se înțeleagă acest lucru. De multe ori, scenele descrise de Martin au calitatea scriiturii marqueziene, mai ales în capitolele care se ocupă de anii trăiți de scriitor în Aracataca legendară a bunicului său sau în Bogotá începuturilor jurnalistice. O variantă foarte interesantă de interpretare ar presupune, de altfel, ca această biografie să fie parcursă în paralel cu autobiografia lui Márquez, Vivir para contarla (A trăi pentru a-ți povesti viața).
Ajungi să suspectezi că Gerald Martin, în încercarea titanică de a descâlci această mitologie luxuriantă a genealogiei lui Marquez, a început să scrie ca modelul lui.
De multe ori, lectura biografiei profesioniste a lui Martin vine ca un nou strat literar în palimpsestul acesta memorialistic. De altfel, citind primele (zeci) de pagini ale biografiei, concentrate asupra genealogiei marqueziene, coborând adânc în secolul al XIX-lea pentru a urmări firele celor două familii – Márquez (familia mamei) și García (a tatălui) –, dai peste o poveste îngrozitor de încâlcită, cu veri și verișoare care se logodesc între ei sau care nu se logodesc, dar fac copii, nenumărați copii, care își croiesc drum prin junglele din zona bananieră a Columbiei și trec de la o vendetă la alta, dintr-un război civil în altul, încât până la urmă nu mai știi cine e cine și cine cu cine a dat naștere unei noi ramuri a familiei. Ajungi să suspectezi că Gerald Martin, în încercarea titanică de a descâlci această mitologie luxuriantă a genealogiei lui Marquez, a început să scrie ca modelul lui.
O schizoidie profundă
Iar din acest junglă onomastică răsare imaginea unui copil ca oricare altul, care e totuși sfâșiat de dispariția mamei, cea care preferă să-l încredințeze bunicilor din fabuloasa casă din Aracataca și să-și urmeze fantastul și ratatul soț în aventurile lui de fals doctor homeopat, și e fascinat de personalitatea bunicului, singurul bărbat dintr-o mare casă plină de femei. Bunicul e legea, e autoritatea tăcută, pe când fiecare dintre acele femei vine cu porțiunea ei de mitologie, de superstiții și de basme. Copilul citește, ca orice alt copil sud-american al epocii, Alexandre Dumas, O mie și una de nopți și scriitorii spanioli ai Secolului de aur. Adevărata ruptură se petrece atunci când micul Márquez primește o bursă la un colegiu elitist de lângă Bogotá, unde are primul contact cu modernismul sud-american, prin intermediul poemelor lui Rubén Dario.
Urmează decenii de sărăcie și exercițiu, timp în care mai întâi studentul sărac, apoi la fel de săracul jurnalist și scriitor era obligat să locuiască în chirie deasupra unor bordeluri (de altfel, bordelul, prostituata-mamă sunt simboluri prezente în literatura lui Márquez până la ultima carte), să citească cu împrumut literatura modernismului înalt european (Woolf, Joyce, Faulkner) și chiar să scotocească prin gunoaie ca să nu moară de foame. Peste toate astea, o lungă și chinuitoare dragoste pentru o fetiță de numai nouă ani, cea care avea să-i devină unică soție, Mercedes, exact ca într-o povestire de Márquez… Asta e atmosfera primei părți a biografiei scriitorului columbian, până în 1967, anul care i-a adus definitiv recunoașterea internațională și a îndepărtat spectrul sărăciei.
Márquez face parte, indubitabil, din familia selectă a trickster-ilor: nicio afirmație de-a sa nu trebuie luată de bună, cu excepția celor pur literare.
După 1967, povestea devine din barocă absolut liniară, având în centru imaginea unui globe-trotter îngrozit de zborul cu avionul, care stă la masă cu cei mai puternici oameni ai momentului, de la Mitterand la Castro sau Bill Clinton. După 1967 senzația este că evenimentele se accelerează, par chiar să scape din mâna celui care le trăiește. E efectul unei schizoidii profunde, ce împarte în două ființa lui Márquez, așa cum observă cu mare finețe Gerald Martin: pe de o parte, scriitorul care își plănuiește cu mare grijă fiecare nouă carte, pe de alta, icon-ul, pop starul Gabo care se simte obligat să scoată limba la fotografi, să pozeze alături de dictatori pe care-i apără și să facă declarații șocante.
Márquez face parte, indubitabil, din familia selectă a trickster-ilor: nicio afirmație de-a sa nu trebuie luată de bună, cu excepția celor pur literare. Cu atât mai dificilă este sarcina unui biograf care are de descâlcit ițele pe care acest personaj le-a încurcat de-a lungul unei vieți lungi. Rămân zone albe în această biografie, locuri în care nici Martin n-a putut pătrunde, izbindu-se de tăcerea tuturor actanților. E vorba, bineînțeles, de marea dragoste din perioada pariziană a lui Márquez, o actriță, dar și de adevăratul motiv aflat în spatele celebrului pumn pe care i l-a dat Llosa în public.
Ce-i reușește cu prisosință lui Gerald Martin, însă, este analiza genezei fiecăreia dintre cărțile lui Gabo, pornind de la misterul alchimic care a făcut ca o carte despre copilărie să se transforme într-o carte despre amintirile copilăriei și până la înțelegerea și aproprierea misterului Americii Latine. Iar asta, pentru un (fost) împătimit cititor de Márquez, nu e puțin lucru.
DESPRE BOGDAN ALEXANDRU STĂNESCU
Bogdan Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător și editor. Între 2005 și 2019 a fost coordonatorul colecției Biblioteca Polirom din cadrul editurii Polirom. În prezent este director editorial al editurii Pandora M din cadrul grupului editorial Trei. În 2010 a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Cartea Românească), volum nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013 a publicat la editura Art volumul Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, iar în 2014, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis (Cartea Românească), nominalizat la premiile Radio România Cultural.
În 2017 i-a apărut romanul Copilăria lui Kaspar Hauser (Polirom), recompensat cu Premiul pentru proză al clubului de literatură Nepotu’ lui Thoreau, Premiul pentru proză Radio România Cultural, Premiul Festivalului primului roman de la Chambery, Franța, ediția 2018, și ajuns pe lista scurtă a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură din același an. În 2019 a publicat romanul biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută. Din 2012 este doctor în literatură cu teza Opera lui Emil Botta: Ars moriendi. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Sue Prideaux, Edward Hirsch, Daniel Mendelsohn, Paul Auster, Philip Roth.
Despre Gerald Martin
Gerald Martin a studiat spaniola, franceza și portugheza la Bristol (1965) și a obținut doctoratul în literatură latino‑americană de la Universitatea din Edinburgh (1970). A lucrat timp de douăzeci și cinci de ani la Colección Archivos în Paris și a fost președintele Institutului Internaţional de Literatură Ibero-Americană din Pittsburgh. În perioada 1992–2007 a fost profesor emerit de limbi moderne la Universitatea din Pittsburgh. Printre cărţile sale se numără: Journeys Through the Labyrinth: Latin American Fiction in the Twentieth Century (1989), Gabriel García Márquez. O viață (Gabriel García Márquez: A Life, 2008), The Cambridge Introduction to Gabriel García Márquez (2012) şi traducerea în limba engleză a romanului Oameni de porumb de Miguel Ángel Asturias (1975).
Despre biografia scriitorului Gabriel García Márquez
Reușita autorului acestei biografii constă tocmai în maniera în care dezvăluie realitatea în același timp crudă, fascinantă și, nu rareori, comică din spatele acestor istorisiri.
Cartea de față spune povestea evoluției tânărului slăbănog și prost îmbrăcat de la obscuritatea provincială la bogăție și faimă mondială, dar nu lasă deoparte nici conflictele care au presărat viața lui Gabriel García Márquez, între celebritate, conștiință literară, politică, putere, dragoste și singurătate.
Cititorului îi sunt înfățișate originile însorite din Caraibe și sumbrul autoritarism din Bogotá, dar și surprinzătoarea schimbare de stil a scriitorului din anii 1980, de la ,,realismul“ magic la extraordinara simplitate din Dragostea în vremea holerei.
Ce spun criticii despre Gabriel García Márquez. O viață
„O revelație… Martin se pricepe de minune să urmărească evoluția omului, a operei sale și a lumii care îl înconjoară… Extraordinar.” (Los Angeles Times Book Review)
„Ar fi putut exista vreun biograf mai potrivit pentru această sarcină uriașă? Categoric, nu. Domnul Martin este omul ideal… O carte analitică profundă și convingătoare.” (The New York Times)
Despre scriitorul Gabriel García Márquez
Gabriel García Márquez, autorul romanelor Un veac de singurătate și Dragostea în vremea holerei, este unul dintre cei mai populari scriitori ai ultimilor cincizeci de ani. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1982), Márquez și-a transfigurat propria viață și ținuturile columbiene natale în subiecte pentru fabuloasele sale scrieri.
Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe imagini!