Cărți Litera ecranizate. Descoperă cele mai captivante povești adaptate pentru micul sau marele ecran (I)
Cu ani în urmă, înainte să existe platforme de streaming precum Netflix, HBO Go, Amazon Prime, Hulu, Disney +, cititorii puteau „retrăi“ cartea favorită doar recitind-o. În ultimii ani, însă, tot mai multe cărți au parte de ecranizări de excepție: unele sunt transformate în miniserii, altele în seriale, altele în filme de lung-metraj sau documentare.
O parte dintre aceste adaptări pentru micul și/sau marele ecran sunt „fidele“ textului original, în timp ce altele extind imaginarul, recurgând la efecte speciale. Multe din ele beneficiază de o distribuție cu actori de top de la Hollywood.
Vă prezentăm 10 cărți de ficțiune și non-ficțiune traduse la Editura Litera, care au fost ecranizate:
1. Rebecca, Dauphne du Maurier
Apărut la Editura Litera în colecția Buzz Books în luna noiembrie, romanul lui Dauphne du Maurier a fost recent ecranizat de Netflix.
Într-o călătorie la Monte Carlo, în calitate de domnișoară de companie a unei doamne din lumea bună, timida eroină din Rebecca se îndrăgostește de Maxim de Winter, un văduv deosebit de chipeș. Deși cererea lui în căsătorie o ia prin surprindere, ea acceptă fericită să se mărite cu el.
Dar când ajung la Manderley, moșia soțului său, aflată pe coasta Cornwall-ului, Maxim pare total schimbat, iar tânăra soție este înspăimântată. Naivă și lipsită de experiență, fără prieteni în conacul izolat, își dă seama că abia îl cunoaște.
Iar în fiecare colț al fiecărei odăi se află fantoma frumoasei sale prime soții, Rebecca, a cărei amintire este păstrată vie de teribila doamnă Danvers.
2. Eu și ducele, primul roman din seria „Bridgerton” de Julia Quinn
Primul sezon al serialului Bridgerton, cea mai recentă producție a Shondei Rhimes, cunoscută mai ales pentru serialul de dramă Anatomia lui Grey, a bătut toate recordurile Netflix, strângând peste 28 de milioane de vizualizări la nivel global în primele 28 de zile de la lansare.
Despre Eu și ducele de Julia Quinn
Fără îndoială, Simon Basset este pe cale să o ceară în căsătorie pe sora celui mai bun prieten – frumoasa Daphne Bridgerton, care nu mai are mult până să fie considerată fată bătrână. Dar cei doi știu cum stă treaba de fapt: au făcut un pact ca să le păcălească pe mamele din înalta societate, care se dau peste cap să-l însoare pe Simon cu vreuna dintre fiicele lor. În ceea ce o privește pe Daphne, ea își propune să atragă un pretendent bogat, dacă pare că este curtată de un duce.
Vals după vals pe la balurile din sezonul londonez, Daphne și Simon încep să uite că se prefac a fi logodiți. Poate că de vină este zâmbetul lui ștrengăresc sau privirea lui arzătoare când se uită la ea, Daphne nu știe exact, dar simte că se îndrăgostește cu adevărat de frumosul și elegantul duce. Iar acum trebuie să facă tot posibilul să-l convingă și pe el că planul lor merită schimbat pe ici pe colo, pentru că nimic nu este mai prețios decât dragostea împărtășită.
3. De la început, Jean Hanff Korelitz
De la început, miniseria HBO cu Nicole Kidman și Hugh Grant în roluri principale, are la bază romanul cu același nume, apărut în românește la Editura Litera în colecția Buzz Books, și spune povestea unei psihoterapeute a cărei viață se prăbușește brusc după ce mama unui coleg de școală de-al fiului ei este găsită moartă.
Despre De la început de Jean Hanff Korelitz
Grace Reinhart Sachs trăiește viața pe care și‑a dorit‑o întotdeauna: este devotată soțului ei, oncolog pediatru la un spital important, fiului lor, Henry, și pacienților pe care îi primește în cabinetul ei de psihoterapie. Grace este de asemenea autoarea unei cărți în curs de publicare, Ar fi trebuit să știi, în care îndeamnă femeile să aibă încredere în intuiția lor și să acorde atenție primelor impresii în relațiile cu bărbații.
Cu câteva săptămâni înainte de apariția cărții, o prăpastie se deschide însă în viața lui Grace: o moarte violentă, un soț dispărut și, în locul unui bărbat pe care credea că-l cunoaște, doar un șir de revelații teribile. În urma acestui dezastru amplu mediatizat, îngrozită de felul în care ea însăși nu a reușit să‑și urmeze propriile sfaturi, Grace trebuie să construiască o nouă viață pentru ea și pentru copilul ei.
4. Patria, Fernando Aramburu
Patria, serial HBO Europe produs în Spania, prezintă conflictul bascilor din perspectiva a două familii, de-a lungul mai multor ani.
Despre Patria de Fernando Aramburu
Patria de Fernando Aramburu este un roman aclamat pe plan internațional, tradus la Editura Litera din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari. Bestseller absolut într-un timp-record în Spania și recent ecranizat de HBO într-un serial remarcabil, este o carte care nu poate lipsi de pe lista voastră de lectură. Iată pe scurt despre ce e vorba:
În ziua în care ETA anunță încetarea acțiunilor armate, Bittori se duce la mormântul soțului ei, Txato, asasinat de teroriștii basci, ca să-i spună că ea se întoarce definitiv acasă, în sat. Dar va putea oare Bittori să conviețuiască din nou cu cei care, departe de a-și asuma vreo vină, culpabilizează și resping familia victimei? Va afla vreodată cu certitudine cine a fost cel care i-a ucis soțul? Prezența lui Bittori are un efect răscolitor asupra celor din sat și mai ales asupra lui Miren, prietena ei de o viață, al cărei fiu, Joxe Mari, este închis pentru terorism și acuzat de fapte care alimentează cele mai negre gânduri ale lui Bittori.
Structurat în secțiuni scurte ce pun pe rând reflectoarele asupra fiecăruia dintre numeroasele personaje, cărora le urmărește evoluția pe mai bine de două decenii, romanul Patria dezvăluie, cu o tehnică scriitoricească strălucită, dilemele morale cu care se confruntă cele două familii. Prezentând doar în măsură strict necesară contextul istoric al faptelor, Aramburu se concentrează mai ales asupra complexității psihologice a personajelor.
Aclamat pe plan internațional, romanul lui Fernando Aramburu evocă istoria nesoluționată a violențelor terorismului basc, transpunând-o într-o relatare fictivă și lansând o dezbatere profundă despre ce înseamnă adevărul istoric și despre reconciliere.
5. Povestea mea, Michelle Obama
Documentarul Becoming, apărut în 2020 pe Netflix, urmărește viața fostei prime doamne a Statelor Unite ale Americii în timpul turneului de promovare a autobiografiei sale Povestea mea, volum apărut în traducere românească la Editura Litera.
Despre Povestea mea de Michelle Obama
Michelle Obama și-a petrecut copilăria în cartierul South Side din orașul Chicago, împărțind aceeași cameră cu fratele ei, Craig, în apartamentul de la etaj al familiei, jucându-se de-a prinselea prin parc și învățând de la părinții săi, Fraser și Marian Robinson, să spună întotdeauna și fără teamă ceea ce gândește. După câțiva ani, viața a dus-o departe de casă, purtând-o din sălile de curs ale Universității Princeton, unde a descoperit cum e să fii singura femeie de culoare dintr-o încăpere, până în biroul elegant dintr-un zgârie-nori de sticlă, unde a lucrat și a fost apreciată ca avocat corporatist – și unde, într-o dimineață de vară, și-a făcut apariția un student la drept, pe nume Barack Obama, dându-i peste cap toate planurile pe care și le făcuse cu minuțiozitate.
6. Aleea cu licurici, Kristin Hannah
Serialul Aleea cu licurici, cu Katherine Heigl, Sarah Chalke și Ben Lawson în distribuție, a început pe Netflix la începutul lui 2021. Inspirat din romanul cu același nume de Kristin Hannah, el spune povestea unei prietenii ce durează timp de 30 de ani.
Despre Aleea cu licurici de Kristin Hannah
În vara agitată a anului 1974, Kate Mularkey pare că s-a împăcat cu faptul că viața nu are să-i ofere nimic special. Dar, spre uimirea ei, „cea mai grozavă fată din lume“ se mută pe aceeași stradă și vrea să-i fie prietenă. Tully Hart pare să aibă totul: frumusețe, inteligență, ambiție.
La prima vedere, cele două fete sunt cât se poate de diferite: Kate, condamnată să fie veșnic o ființă obișnuită, cu o familie iubitoare care o umilește în permanență; Tully, plină de strălucire și mister, dar cu un secret care o distruge. Ele fac un pact pentru a fi cele mai bune prietene pe vecie, iar până la sfârșitul verii devin de nedespărțit.
Timp de treizeci de ani, Tully și Kate se sprijină una pe alta, trecând printr-o mulțime de evenimente și stări care le pun la încercare prietenia: gelozie, furie, durere, resentimente. Și cred că au supraviețuit tuturor încercărilor vieții – până când un singur act de trădare le va despărți… și le va supune curajul și prietenia unui test final.
7. Rugăciune pentru Cernobîl¸ Svetlana Aleksievici
Serialul Cernobîl, realizat de HBO, spune povestea accidentului nuclear din 1986, una din cele mai groaznice catastrofe provocate de om din istorie, și a oamenilor curajoși care au făcut sacrificii incredibile pentru a salva Europa de un dezastru de neimaginat.
Una din sursele de inspirație pentru acest serial cutremurător a fost cartea-fenomen a scriitoarei Svetlana Aleksievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, Rugăciune pentru Cernobîl.
Despre Rugăciune pentru Cernobîl de Svetlana Aleksievici
În 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobîl. Flăcările au aprins cerul, iar radiațiile rezultate au contaminat pământul și au otrăvit oamenii vreme de ani la rând. În timp ce autoritățile încercau să mușamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai mulți ani adunând mărturii de la supraviețuitori – foști muncitori la centrală, oameni de știință, medici, soldați, pompieri, familii strămutate, văduve, orfani –, ale căror voci compun o istorie orală marcată de frică, furie și incertitudine, dar și de umor negru și iubire.
Cronică a trecutului și avertisment pentru viitor, Rugăciune pentru Cernobîl este o carte fundamentală despre unul din dezastrele umane și ecologice majore ale secolului XX, care, prin forța emoțională și onestitatea sa, lasă o amintire de neșters în mintea cititorului.
8. Înainte să te cunosc, Jojo Moyes
Înainte să te cunosc este o dramă romantică apărută în 2016, regizată de Thea Sharrock și adaptată după romanul cu același nume al scriitoarei britanice Jojo Moyes. Filmul îi are în rolurile principale pe actrița Emilia Clarke, cunoscută spectatorilor din serialul Urzeala tronurilor, pe Sam Claflin, Janet McTeer, Charles Dance și Brendan Coyle.
Înainte să te cunosc e o poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată dintre doi oameni care nu au nimic în comun. O carte romantică și imprevizibilă, care îi va provoca pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire.
Despre Înainte să te cunosc de Jojo Moyes
Lou Clark știe o mulțime de lucruri. Știe câți pași sunt de la stația de autobuz până acasă. Știe că îi place să lucreze la ceainăria The Buttered Bun și că s-ar putea să nu fie îndrăgostită de iubitul ei, Patrick. Ceea ce Lou nu știe este că e pe cale să-și piardă locul de muncă și că viața ei rămâne normală doar la suprafață.
Will Traynor știe că accidentul de motocicletă pe care l-a suferit l-a făcut să-și piardă dorința de a trăi. Știe că totul i se pare acum insignifiant și lipsit de bucurie și știe totodată și cum să pună capăt acestei stări de lucruri. Ceea ce Will nu știe este că Lou e pe cale să-și facă apariția în lumea lui într-o explozie de culoare. Și nici unul dintre ei nu știe că urmează să schimbe destinul celuilalt pentru totdeauna.
9. Prin ochii ei, Sarah Pinborough
Prin ochii ei, miniserie Netflix apărută în luna februarie 2021, este un thriller psihologic inspirat din romanul cu același nume.
Despre Prin ochii ei de Sarah Pinborough
Louise este o mamă singură, secretară, prinsă în rutina de zi cu zi. Într-una din rarele ei seri în oraș, întâlnește un bărbat într-un bar, și imediat între ei se aprind scântei. Deși pleacă după ce se sărută, Louise e încântată că în cele din urmă a putut stabili o legătură cu cineva.
Când ajunge la serviciu luni, Louise îl întâlnește pe noul ei șef, David. Bărbatul de la bar. Bărbatul căsătorit de la bar… care îi spune că sărutul a fost o greșeală teribilă, dar care încă nu-și poate lua ochii de la ea.
Apoi Louise se ciocnește de Adele, care este nouă în oraș și are nevoie de o prietenă. Dar se întâmplă ca tocmai ea să fie… soția lui David. Iar dacă vă închipuiți că știți cum se va sfârși această poveste, mai gândiți-vă, pentru că Prin ochii ei nu seamănă cu nici o altă carte pe care ați citit-o până acum. David și Adele par să formeze cuplul perfect. Și atunci de ce este David atât de obsedat de control? Și de ce este Adele atât de speriată?
Pe măsură ce este atrasă în relația cu David și Adele, Louise ajunge să-și pună tot mai multe întrebări și să găsească tot mai puține răspunsuri.
Singurul lucru clar e faptul că, în acest mariaj, ceva este complet în neregulă. Dar Louise nu poate ghici anvergura problemei – și cât de departe poate merge cineva ca să-și protejeze secretele căsniciei. Prin ochii ei este un roman în care Sarah Pinborough reinventează clasicul triunghi amoros, luându-i complet prin surprindere pe cititori.
10. Moarte pe Nil, Agatha Christie
Cărțile „reginei romanelor polițiste“ sunt de zeci de ani adaptate pentru televizor și cinematograf, atât în filme de lungmetraj, cât și în seriale. Cea mai recentă ecranizare este Moarte pe Nil, ce urmează să apară în cinematografe în toamna acestui an, cu o distribuție de excepție: Arnie Hammer, Gal Godot, Tom Bateman, Russel Brand. Și de această dată, detectivul Hercule Poirot investighează un caz extrem de misterios: moartea unei tinere bogate în timpul unei croaziere pe Nil.
Despre Moarte pe Nil de Agatha Christie
Linnet Ridgeway a dus până acum o viață ca-n povești. Binecuvântată cu frumusețe, o avere enormă și un soț devotat, are tot ce ți-ai putea dori. Numai că, atunci când proaspătul cuplu pleacă într-o croazieră pe Nil, deasupra lor încep să se adune nori de furtună. Fosta prietenă a lui Linnet, Jacqueline de Bellefort, îi urmărește pretutindeni. Are loc un atentat la viața bogatei moștenitoare, apoi soțul ei, Simon Doyle, este împușcat. Linnet are toate motivele să-și facă griji… Un pistol, o crimă ciudată, mulți suspecți și o nouă enigmă de rezolvat pentru un pasager neobișnuit: Hercule Poirot.