Citește un fragment din ,,Ce-a urmat după Eden. O scurtă istorie a lumii” de John Charles Chasteen
Pentru a rezolva problemele secolului XXI, istoricul și profesorul John Charles Chasteen spune că trebuie în primul rând să ne cunoaștem și să ne înțelegem trecutul comun.
În volumul ,,Ce-a urmat după Eden. O scurtă istorie a lumii”, renumitul istoric John Charles Chasteen oferă o relatare concisă a parcursului lumii, în care explorează originile și persistența lipsei de umanitate de care omenirea continuă să dea dovadă față de ea însăși, dorind să descopere de ce a fost atât de răspândită în istoria noastră și, cel mai important, dacă putem să o depășim.
Chasteen susține că, pentru a reuși acest lucru, trebuie să înțelegem trecutul nostru comun. Deși o mare parte a acestui trecut este caracterizată de violență, putem căuta inspirație în perioadele în care am încercat să trăim într-un mod cooperant, cum ar fi începuturile epocii vânătorilor-culegători, dezvoltarea religiilor universale și a sistemelor etice, apariția conceptelor de libertate individuală, răspândirea socialismului ca reacție la excesele capitalismului global, mișcările pentru drepturile civile și decolonizare din secolul XX și până la mișcările actuale pentru justiție socială și mediu.
Odată ce înțelegem cine și ce suntem ca specie, vom fi în cea mai bună poziție pentru a descoperi cum să lucrăm împreună pentru a aborda cele mai mari provocări cu care ne confruntăm astăzi – inegalitatea globală masivă și distrugerea mediului înconjurător. Un volum documentat cu cele mai recente cercetări, Ce-a urmat după Eden este o narațiune simplă și dinamică a istoriei lumii, animată de povești ale oamenilor din toate categoriile sociale și îmbogățită de analize perspicace și de călătoriile extinse ale autorului în jurul lumii.
Citește un fragment în traducere de ANDREEA POPESCU
Toate revelaţiile bruşte apărute dintr‑o realitate ce schimbă vieţi pot fi epifanii, chiar dacă nu au loc în data oficială a Epifaniei (Boboteaza), 6 ianuarie. Privind cum mulţimile revoltate de partizani nechibzuiţi invadau capitoliul naţiunii lor pe 6 ianuarie 2021, mulţi americani au trăit o epifanie întunecată. Se poate întâmpla aici. Mândrele noastre tradiţii democratice pot fi pierdute dacă refuzăm să le onorăm. Deja se întâmplă.
De ce?
Cauza imediată se regăseşte în alegerea voită a strategiilor politice. Următoarele cauze se află în realităţile economice şi demografice schimbătoare. Această carte e despre cauza supremă.
Tradiţiile democratice sunt printre cele mai recente şi fragile creaţii umane. Autoguvernarea democratică depinde de puterea sinelui nostru colectiv. Depinde de devotamentul nostru unii faţă de alţii. Astăzi suntem provocaţi să acţionăm ca o naţiune unită.
Există o tensiune veşnică între devotamentul nostru unii faţă de alţii, nevoia noastră de celălalt şi capacitatea noastră de a ne înţelege. Homo sapiens manifestă o înclinaţie îngrijorătoare spre conflict. Această istorie a omenirii analizează originile conflictelor endemice până la primele civilizaţii. Începe cu un timp dinainte de civilizaţie când oamenii din toată lumea trăiau în mici grupuri paşnice şi binevoitoare. Viaţa nu era uşoară în grupurile ancestrale de vânători‑culegători, dar violenţa cronică era mult mai rară. Aşadar, conflictul dezbinător nu este neapărat intrinsec naturii umane. Suntem mult mai buni de atât.
Totuşi, istoria lumii deseori pare un lung şir de conflicte. Trib contra trib, religie contra religie, naţiune contra naţiune, oraş contra sat, bogaţi contra săraci, chiar şi bărbaţi contra femei. Lista este incompletă, dar aţi înţeles ideea.
Conflictele noastre dezbinătoare se pot isca aparent din orice sau chiar din nimic. În cadrul societăţilor, multe interacţiuni sociale şi politice devin în mod obişnuit conflictuale. Violenţa uşoară devine un mod de interacţiune uzual integrat în structura socială. Lideri politici „polarizatori“ o încurajează voit, pentru propriile interese. Multe societăţi au un grup dominant care are nevoie din când în când să îşi impună pretenţiile de superioritate etnică sau rasială folosind violenţa. Pretenţiile superiorităţii masculine se manifestă prin abuzuri domestice cotidiene.
Conflictele sunt şi o rutină între societăţi. Privită în ansamblu, istoria lumii devine o paradă de războaie şi de imperii. Militarismul se află printre fenomenele politice cele mai rezistente din lume. Cu câteva excepţii, cele mai mari unităţi politice din lume s‑au bazat mai mult pe putere decât pe drepturi. Justificările idealiste pentru utilizarea puterii în interes propriu sunt rareori absente. Regate, naţiuni şi alte instituţii politice de anvergură au folosit întotdeauna teme ideologice pentru a‑şi completa dependenţa lor esenţială de forţa brută. Din punct de vedere istoric, regi (şi regine) şi‑au justificat adesea proasta guvernare şi cuceririle în termeni religioşi. Raţiunile ideologice le‑au înlocuit pe cele religioase doar recent şi doar parţial. Când e vorba de război, se pare că toţi au zeii de partea lor. Justificările religioase şi ideologice sunt rareori adevăratele motive pentru violenţă. De cele mai multe ori, ele sunt folosite ca pretexte într‑un război politic şi propagandistic paralel.
Luaţi ca exemplu curentele politice de la începutul noului mileniu. Demagogi naţionalişti au eclipsat ideologii profunde în multe ţări, exploatând resentimente etnice sau rasiale puternice, mai ales în Statele Unite. Gândirea magică şi impulsurile atavice au scăpat de sub control în lumea digitală a călătoriilor spaţiale, editării genetice şi globalizării. Abilitatea noastră de a coopera se diminuează în timp ce ne confruntăm cu provocările unor schimbări climatice rapide, ale extincţiei în masă şi distrugerii mediului înconjurător.
Pentru a face faţă acestor provocări avem nevoie de o nouă conştientizare globală a umanităţii noastre comune. Este o sarcină grea. De‑a lungul a sute de mii de ani, oamenii au evoluat mai ales în grupuri de vânători‑culegători formate din câteva zeci de indivizi. În grupuri umane atât de mici, toată lumea înseamnă „noi“. Nu există „ei“. Din păcate, asemenea grupuri nu prea mai există, iar modul lor de viaţă nu este posibil într‑o lume cu opt miliarde de locuitori. Dar dacă luăm în considerare rolul lor la începuturile istoriei omenirii, dobândim o perspectivă valoroasă. Cândva, oamenii trăiau cu mult mai puţină violenţă interpersonală, fără o dominaţie patriarhală aspră asupra femeilor şi fără inegalităţi sociale sistemice în general. Viaţa nu era uşoară, dar exploatarea socială şi inegalităţile erau mai puţin frecvente decât în societăţile civilizate ulterioare. Acesta e „Edenul“ din titlul cărţii. Înclinaţia noastră spre violenţa interpersonală constantă şi organizată, adevăratul vierme din măr, a început după Eden, când ne‑am format aşezări şi populaţia a crescut.
Despre autor
JOHN CHARLES CHASTEEN (n. 1955) este traducător, istoric și profesor emerit la Universitatea din Carolina de Nord din Chapel Hill. Este istoric cultural specializat în spațiul latino-american, munca sa explorând subiecte variate, de la trupele de gherilă sau luptele dintre gauchos la istoria carnavalului și a dansului popular. Pe lângă Ce-a urmat după Eden, cea mai recentă carte a sa, alte titluri semnate de acesta sunt: Americanos: The Struggle for Latin American Independence (2008), Born in Blood and Fire: A Concise History of Latin America (2001). În prezent lucrează la traducerea în limba engleză a celebrului scriitor brazilian din secolul al XIX-lea, Joaquim Machado de Assis.