LiteraBlog Citește un fragment din „Coroana de oase aurite” de Jennifer Armentrout

Citește un fragment din „Coroana de oase aurite” de Jennifer Armentrout

Coroana de oase aurite, cel de-al treilea volum din seria „Blood and Ash” de Jennifer L. Armentrout a apărut la Editura Litera, în colecția „New Moon”.

Poppy nu a visat niciodată că avea să găsească dragostea pe care o împărtășește acum cu Prințul Casteel. Își dorește să își savureze fericirea alături de el, dar mai întâi trebuie să îl elibereze pe fratele lui și să îl găsească pe al ei, o misiune periculoasă, ale cărei urmări sunt greu de anticipat. Fiindcă Poppy este Aleasa, Cea Binecuvântată. Adevărata conducătoare a Atlantiei. Prin vene îi curge sângele Regelui Zeilor, iar coroana și regatul sunt ale ei de drept.

Dosar de autor: Jennifer Armentrout, cea mai prolifică autoare-hibrid din lume

Poppy nu și-a dorit decât să fie stăpâna propriei vieți, nu și a altora, dar acum trebuie să aleagă între a renunța la dreptul ei din naștere și a accepta coroana de oase aurite, devenind Regina din Carne și Foc. Însă, pe măsură ce păcatele întunecate și secretele îmbibate în sânge ies la iveală, deasupra tuturor se ridică o forță de mult uitată ce reprezintă un pericol de netăgăduit. Și nu se va opri din a face tot posibilul ca râvnita coroană să nu ajungă pe capul lui Poppy.

Citește un fragment în avanpremieră din „Har și destin” de Jennifer L. Armentrout

Dar cel mai mare pericol pentru ei doi și pentru Atlantia este reprezentat de Regina din Sânge și Cenușă, care are propriile planuri și care a așteptat secole întregi pentru a și le duce la îndeplinire. Poppy și Casteel trebuie să facă imposibilul ‒ să meargă în Ținuturile Zeilor și să-l trezească pe însuși Regele Zeilor. Și, pe măsură ce secrete șocante și trădări dureroase ies la lumină, iar dușmanii apar și amenință tot ce contează cu adevărat pentru Poppy și Casteel, cei doi vor descoperi cât de departe sunt dispuși să meargă pentru poporul lor ‒ și unul pentru altul.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Bianca Mateescu

– Coborâți săbiile, a poruncit Regina Eloana, ridicând bărbia în timp ce se lăsa într‑un genunchi.

Părul de culoarea onixului i‑a strălucit lucios în lumina soarelui. Emoția pură ce se revărsa din ea a îmbibat po­delele templului din Odăile lui Nyktos, amară și fierbin­te, cu gust de suferință și un soi de furie neajutorată. S‑a răspândit spre mine, înțepându‑mi pielea și frecându‑se de… ceva primitiv din mine.

– Și plecați‑vă în fața… în fața ultimei descendente a ce­lor străvechi, cea care poartă în ea sângele Regelui Zeilor. Închinați‑vă în fața noii voastre Regine.

Sângele Regelui Zeilor? Noua voastră Regină? Nu avea nici un sens. Nici cuvintele ei, nici faptul că‑și dăduse jos coroana.

O răsuflare prea firavă mi‑a pârjolit gâtlejul în timp ce l‑am privit pe bărbatul de lângă Regina Atlantiei. Regele încă purta coroana pe păru‑i bălai, dar oasele din care era făcută erau de un alb spălăcit. Nu se compara câtuși de puțin cu coroana aurită, strălucitoare, pe care Regina o așezase la picioarele statuii lui Nyktos. Am aruncat o privire la lucrurile îngrozitoare și zdrobite împrăștiate pe podelele albe ce fuseseră cândva imaculate. Eu le fă­cusem asta, eu adăugasem sângele la ce căzuse din cer, umplând fisurile înguste din marmură. Nu m‑am uitat însă la asta sau la orice altceva, ci m‑am concentrat cu toată ființa la el.

Stătea tot într‑un genunchi, holbându‑se la mine din­tre săbiile pe care și le încrucișase la piept. Părul umed, negru‑albăstrui în lumina soarelui atlantian, i se cârlionța pe pielea de nuanță nisipoasă a frunții lui. Dungi roșii îi brăzdau pomeții înalți și angulari, curba mândră a maxi­larului coborând spre buzele care îmi zdrobiseră cândva inima. Buze care apoi lipiseră la loc cioburile, rostind ade­vărul. S‑a uitat drept spre mine cu ochii aurii strălucitori, ba chiar s‑a plecat în fața mea, atât de nemișcat, încât nu eram convinsă că răsuflase cu adevărat; încă îmi amintea de o pisică sălbatică și izbitor de frumoasă din peșteri pe care o văzusem cândva în copilărie într‑o cușcă din pala­tul reginei Ileana.

Fusese multe lucruri pentru mine. Un străin într‑o oda­ie slab luminată, primul care m‑a sărutat. Un paznic care a jurat să‑și dea viața pentru mine. Un prieten care a pri­vit dincolo de vălul Fecioarei și m‑a văzut cu adevărat, care mi‑a înmânat o sabie ca să mă protejez, în loc să mă forțeze să pășesc într‑o colivie de aur. O legendă învăluită în întuneric și coșmaruri, care a uneltit să mă trădeze. Un Prinț al unui regat despre care toți crezuseră că se pier­duse în negura timpului și a războiului, care a trecut prin grozăvii de neînchipuit și care, totuși, a reușit să găsească fărâme din cel care fusese odinioară. Un frate care ar face orice, care ar săvârși orice faptă ca să își salveze familia. Poporul. Un bărbat care și‑a deschis sufletul și inima în fața mea – numai a mea.

Primul pentru mine.

Paznicul meu.

Prietenul meu.

Trădătorul meu.

Partenerul meu.

Soțul meu.

Sufletul meu pereche.

Cel care este totul pentru mine.

Casteel Da’Neer a îngenuncheat în fața mea și s‑a hol­bat la mine de parcă aș fi fost singura persoană din în­tregul regat. Nu a trebuit să mă concentrez, ca înainte, ca să știu ce simțea. Sentimentele lui erau larg deschise în fața mea. Emoțiile lui erau un caleidoscop de gusturi mereu diferite: răcoros și înțepător, intens și condimentat și dulce precum căpșunele înmuiate în ciocolată. Buzele lui neînduplecat de ferme și neostenit de tandre i s‑au depărtat, dând la iveală o urmă de colți ascuțiți.

– Regina mea, a rostit el ușor, și acele două cuvinte fu­murii mi‑au alinat pielea.

Cadența vocii lui a potolit acel ceva străbun dinlăun­trul meu, care voia să apuce furia și teama ce emanau din toți ceilalți, să le răsucească și să le întoarcă spre ei, să le dea într‑adevăr un motiv de teamă și să se adauge la lucrurile făcute țândări de pe podea. Buzele i s‑au curbat în sus într‑o parte și în obrazul drept i s‑a ivit o gropiță.

M‑am cutremurat, amețită de ușurare la văzul acelei gropițe enervant de stupide și de adorabile. M‑am te­mut că, atunci când avea să vadă ce făcusem, urma să se teamă. Și nu îl puteam învinui pentru asta. Ce făcusem ar fi trebuit să înspăimânte pe oricine, dar nu și pe Casteel. Căldura ce le conferea ochilor lui culoarea aceea de mie­re lichidă îmi dădea de înțeles că nu era câtuși de puțin înfricoșat. Ceea ce era ușor tulburător. Dar el era Cel Întunecat, indiferent că‑i plăcea sau nu să fie numit așa.

Despre Jennifer L. Armentrout

Pe primul loc în topul New York Times și în rândul autorilor internaționali de bestselleruri, Jennifer L. Armentrout locuiește în Charles Town, West Virginia. Scriitoare prolifică, ea declară că dedică scrisului opt ore pe zi, iar în rest își petrece timpul citind, urmărind filme cu zombie sau plimbându-se împreună cu soțul ei și cu câinele. Visul ei de a deveni scriitoare a luat naștere în orele de matematică, când scria nuvele.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.