A.J.R. Waterston
Citește un fragment în avanpremieră din „Apropo de nimic”, cartea de memorii a lui Woody Allen
Apropo de nimic este o autobiografie mult așteptată, extrem de interesantă, scrisă de unul dintre cei mai mari artiști ai vremurilor noastre, Woody Allen, apărută la Editura Litera.
În această autobiografie sinceră și amuzantă, celebrul regizor, comediant, scriitor și actor vă oferă o perspectivă completă și personală asupra vieții sale tumultuoase. Începându-şi relatarea cu copilăria sa în Brooklyn și cu perioada în care a scris pentru Sid Caesar Show la debutul în televiziune, când a lucrat cu nume importante din domeniul comediei, Allen vorbește despre zilele dificile în care a făcut stand-up comedy, înainte să cunoască faima și succesul.
Cu stilul său unic de povestitor, își amintește cum a pornit în industria cinematografică, făcând comedii cu umor ieftin precum Ia banii și fugi, și ne poartă de-a lungul carierei sale foarte productive de 60 de ani ca scenarist și regizor, de la filme clasice precum Annie Hall, Manhattan și Hannah și surorile ei până la filme recente cum ar fi Miezul nopții în Paris.
Citește și: O carte pe zi: „Apropo de nimic”, autobiografia regizorului Woody Allen
Pe parcursul acestei cărți vorbește despre căsătoriile sale, despre poveștile de iubire și relațiile de prietenie, despre experiențele lui ca interpret de muzică jazz și despre cărțile și piesele pe care le-a scris. Vom afla mai multe despre problemele cu care s-a confruntat, despre greșelile și succesele de-a lungul vieții și despre cei pe care i-a iubit, cu care a lucrat și de la care a învățat în egală măsură.
Cartea de față este un autoportret interesant, prezentat într-o manieră extrem de sinceră și complexă, al unui artist celebru, considerat unul dintre cei mai mari regizori ai timpului nostru.
Citește un fragment în avanpremieră în traducere în limba engleză de Petru Iamandi
La fel ca Holden, n‑am nici un chef să încep cu toate aiurelile alea, gen David Copperfield, deși, în cazul meu, câteva cuvinte despre părinții mei s‑ar putea să fie mai interesante decât despre mine. De exemplu, tata, născut în Brooklyn când pe acolo erau numai ferme, băiat de mingi pentru prima echipă Brooklyn Dodgers, as la biliard, se dădea începător ca să‑i fraierească pe creduli, agent de pariuri, un bărbat mărunt de statură, dar un evreu dur care purta cămăși colorate și părul lucios, pieptănat pe spate à la George Raft. Fără liceu, înrolat în marină la 16 ani, membru al unui pluton de execuție în Franța, ținta fiind un marinar american condamnat la moarte pentru că violase o tânără din partea locului. Țintaș medaliat, i‑a plăcut mereu să apese pe trăgaci și a purtat pistol până în ziua în care a murit, cu tot părul, grizonant, și vederea perfectă la 100 de ani. Într‑o noapte din timpul Primului Război Mondial, vasul lui a fost lovit de un obuz undeva în largul coastei, în apele reci ca gheața ale Europei. Vasul s‑a scufundat. Toată lumea s‑a înecat, mai puțin trei inși, care au reușit să înoate kilometri întregi până la țărm. El a fost unul dintre cei trei care au reușit să scape din ghearele Atlanticului. Altfel nu m‑aș fi născut. Războiul s‑a încheiat. Tatăl lui, care făcuse ceva bani, îl răsfăța mereu, fără nici o rușine și în dauna celorlalți doi copii, mai înceți la minte. Și vreau să spun înceți bine. Când eram mic, sora lui îmi amintea de nătângii ăia de la circ. Fratele lui, slab, palid și cu o figură de degenerat, a hălăduit pe străzile din cartierul Flatbush, unde vindea ziare, până s‑a topit ca înghețata dintr‑o vafă. Tatăl tatei i‑a cumpărat marinarului, slăbiciunea lui, o mașină trăsnet în care tatăl meu a colindat Europa de după Primul Război Mondial. La întoarcere, bătrânul, bunicul meu, își adăugase câteva zerouri la contul din bancă și fuma Corona Coronas. Era singurul evreu comis‑voiajor care lucra pentru o mare companie producătoare de cafea. Tata îi mai dădea o mână de ajutor. Într‑una din zile, în timp ce lăsa mai mulți saci de cafea pe la clienți, a trecut prin fața unui tribunal de pe treptele căruia cobora Kid Dropper, un bandit notoriu. Kid s‑a urcat într‑o mașină și, în clipa următoare, un tip pe nume Louie Cohen a sărit pe mașină și a tras patru gloanțe prin parbriz. Tata a rămas cu gura căscată. Mi‑a spus povestea asta de multe ori înainte de culcare și era mult mai palpitantă decât cea despre Flopsy, Mopsy, Cotton‑tail și Peter.
Bunicul, vrând să facă și mai mulți bani, a cumpărat mai multe taxiuri și cinematografe, inclusiv Midwood Theater, unde aveam să‑mi petrec cea mai mare parte din copilărie evadând din realitate, asta însă mai târziu. Mai întâi trebuia să mă nasc. Din nefericire, înainte de acel mic risc de dimensiuni cosmice, tatăl tatei, într‑un exces de euforie, a pariat tot mai mult la bursă – cred că intuiți ce s‑a întâmplat mai departe. Într‑o zi de marți, bursa și‑a dat obștescul sfârșit, iar bunicul, care‑și pusese toți banii la bătaie, s‑a trezit sărac lipit pământului. Taxiurile s‑au dus, cinematografele s‑au dus, șefii companiei producătoare de cafea s‑au aruncat pe fereastră. Tata, brusc responsabil de propriul trai, s‑a văzut silit să se apuce de treburi mai mult sau mai puțin curate; a făcut taximetrie, a deschis o sală de biliard, s‑a ținut de escrocherii, s‑a angajat ca agent de pariuri. Vara era plătit să meargă la Saratoga ca să aranjeze cursele de cai pentru Albert Anastasia. Verile petrecute în nordul statului erau subiectul altor povești spuse înainte de culcare. Ce mult îi plăcea stilul ăsta de viață! Haine la modă, diurnă generoasă, femei sexy și, la un moment dat, a întâlnit‑o pe mama. Lovitură fulgerătoare. Cum de i‑a căzut cu tronc Nettie e un mister la fel de nepătruns ca materia întunecată. Doi oameni la fel de nepotriviți precum Hannah Arendt și Nathan Detroit, cu păreri contrare despre orice, mai puțin despre Hitler și carnetul meu de note. Dar, în pofida acestui carnaj verbal, au rămas împreună 70 de ani – de ciudă, cred eu. Pe de altă parte, sunt sigur că s‑au iubit în felul lor, un fel cunoscut poate doar câtorva triburi de vânători de capete din Borneo.
În apărarea mamei trebuie să spun că Nettie Cherry a fost o femeie minunată; deșteaptă, muncitoare, devotată. Fidelă, iubitoare și la locul ei, dar, trebuie să recunosc, nu și o femeie atrăgătoare. Când, peste ani, am spus că mama semăna cu Groucho Marx, oamenii au crezut că glumesc. În ultima parte a vieții a suferit de demență și a murit la 96 de ani. Și, chiar dacă nu mai gândea limpede, n‑a pierdut nimic din capacitatea ei de a se jelui, pe care a ridicat‑o la rang de artă. Tata, vioi până pe la 95 de ani, dormea netulburat de necazuri sau de griji. La fel cum nici un gând negru nu‑i tulbura orele în care era treaz. Filosofia lui se rezuma la „Dacă n‑ai sănătate, n‑ai nimic“, înțelepciune mai profundă decât toată complexitatea gândirii occidentale, succintă ca un răvaș dintr‑o plăcintă. Și a reușit să‑și păstreze sănătatea. „Nu‑mi pasă de nimic“, se lăuda el. „Ești prea prost ca să‑ți pese de ceva“, încerca să‑i explice mama, răbdătoare. Mama avea cinci surori, una mai neatrăgătoare decât cealaltă, mama fiind, poate, cea mai neatrăgătoare din tot grupul. Hai s‑o spun pe cea dreaptă: complexul lui Oedip, după teoria lui Freud, cum că toți bărbații vor, în subconștientul lor, să‑și ucidă tații și să se însoare cu mamele lor, nu are nici o legătură când vine vorba de mama.
Din păcate, chiar dacă mama a fost un părinte mult mai bun, mai responsabil, mai onest și mai matur decât tatăl meu nu foarte moral și fustangiu, pe el l‑am iubit mai mult. Ca toată lumea. Poate fiindcă era un tip simpatic, mai cald, mai deschis și mai afectuos, în timp ce mama era dintr‑o bucată. Ea ținea familia pe linia de plutire. Era contabilă într‑o florărie. Ea era stăpâna casei, ea gătea, ea achita facturile, ea avea grijă ca șoarecilor să nu le lipsească brânza proaspătă din capcane, în timp ce tata scotea bancnote de 20 de dolari care nu‑i prisoseau și mi le îndesa în buzunar când dormeam.
CE SPUN CRITICII DESPRE VOLUMUL APROPO DE NIMIC
„O poveste dinamică despre copilăria unui băiat din clasa de mijloc în Brooklyn; o relatare amuzantă despre ascensiunea pe scara comediei de la scriitor de bancuri pentru tabloide la câștigător de premii Oscar… Este o plăcere să citești această autobiografie, o lectură interesantă… Trebuie să fii cu adevărat morocănos să nu râzi la avalanșa de replici, glume, povestiri și așa mai departe.“ (Peter Biskind, Los Angeles Times)
„Scrie într-un mod cu adevărat autentic și natural.“ (New York Times)
„Allen are un stil aparte de a povesti atât despre el, cât și despre ceilalți, un stil amuzant și plin de viață.“ (The Guardian)
„Este o carte fantastică, foarte amuzantă… Ai senzația că te afli în aceeași cameră cu el, pur și simplu este o carte extraordinară. Iar după ce o termini de citit, este greu de crezut că omul acesta a fost capabil de ceva rău.“ (Larry David)
Citește și: Bestsellerul săptămânii pe Litera.ro: „Apropo de nimic”, autobiografia lui Woody Allen
DESPRE WOODY ALLEN
Woody Allen este scriitor, actor și unul dintre cei mai cunoscuți și importanți regizori de film și comedianți. Locuiește în Upper East Side, Manhattan, împreună cu soția sa Soon-Yi și cu cele două fiice ale lor, Manzie și Bechet. Este pasionat de jazz și iubitor de sport. După spusele sale, regretă că nu a reușit să facă niciodată un film mare, deși declară că încă mai încearcă.
