Citește un fragment în avanpremieră din „Camerista” de Nita Prose

Camerista de Nita Prose a apărut la Editura Litera în colecția „Buzz Books” și spune povestea  lui Molly Gray, o tânără care rămâne singură pe lume, după moartea bunicii sale.

La serviciu, s-a obișnuit să treacă neobservată atunci când șterge praful, mizeria și când descoperă secretele lăsate în urmă de oaspeții prestigiosului hotel unde lucrează. La urma urmei, e doar o cameristă – de ce i-ar acorda cineva atenție?

Citește un fragment în avanpremieră din cartea „La limită“ de Virginia Feito

Dar Molly intră brusc în lumina reflectoarelor după ce îl descoperă pe unul dintre clienții hotelului mort în patul său. O problemă pe care nu o poți șterge, pur și simplu, cu buretele. Din acest moment, în timp ce se trezește prinsă, fără voia ei, în cursa pentru aflarea adevărului și pe măsură ce dezleagă misterele de la Regency Grand Hotel, își descoperă o forță lăuntrică pe care nu știa că o are. Ce-i drept, e doar o cameristă – dar oare nu tocmai asta o face să vadă lucruri pe care toți ceilalți le trec cu vederea?

Citește un fragment în avanpremieră din „Cascada îngerilor“ de Kristin Hannah

Captivant, fermecător și având în centru un personaj cu totul original, romanul Camerista ne învață că oricine merită să fie privit și remarcat și că adevărul nu este mereu în alb și negru, ci uneori se ascunde undeva la mijloc, în zonele gri, prăfuite și tenebroase.

Citește un fragment în traducere de Ana-Maria Scarlat

Îmi dau prea bine seama că numele meu este ri­dicol. Nu a fost ridicol înainte să accept această sluj­bă, cu patru ani în urmă. Sunt cameristă la Regency Grand Hotel, iar numele meu este Molly. Molly Maid1. O glumă. Înainte să accept slujba, Molly era doar un nume pe care mi l‑a dat mama mea, care m‑a pără­sit cu atât de mult timp în urmă încât nu am nici o amintire cu ea, doar câteva fotografii și poveștile lui Buni. Buni spunea că mamei i se păruse că Molly ar fi un nume drăguț pentru o fată, că evocă obraji ca mărul și codițe, însă nu a fost cazul meu. Eu am un păr întunecat, drept, pe care îl țin prins într‑un coc strâns, simplu. Îl port cu cărare pe mijloc – fix pe mij­loc. Îl pieptăn și îl netezesc cu grijă. Îmi plac lucrurile simple și curate.

Am pomeții ascuțiți și pielea palidă, iar oamenii se minunează uneori când mă văd, iar eu nu știu de ce. Sunt la fel de albă ca așternuturile pe care le adun și le așez, le adun și le așez, cât e ziua de lungă, în cele peste douăzeci de camere pe care le pregătesc pentru stimații oaspeți de la Regency Grand, un hotel rafinat, de cinci stele, care se mândrește cu „eleganța sofisticată și un decor adecvat pentru epoca modernă“.

Nu m‑am gândit niciodată în viața mea că voi deține o poziție atât de importantă într‑un hotel de lux. Știu că alții gândesc diferit, că o cameristă este o per­soană neînsemnată. Știu că toți trebuie să aspirăm să fim doctori, avocați și magnați imobiliari. Dar nu e cazul meu. Sunt atât de mulțumită de slujba mea, încât mă ciupesc în fiecare zi. Chiar o fac. Mai ales acum, de când n‑o mai am pe Buni. Fără ea, casa nu mai e casă. Mi se pare că apartamentul pe care îl împărțeam și‑a pierdut orice urmă de culoare. Dar în momentul în care intru în hotelul Regency Grand, lumea capătă nuanțe strălucitoare.

Pe când îmi așez mâna pe balustrada lucioasă, de alamă, și urc treptele stacojii care duc la porticul ma­iestuos al hotelului, mă simt ca Dorothy intrând în Oz. Împing ușile rotative sclipitoare și mă văd oglindi­tă în sticlă, așa cum sunt eu cu adevărat – părul meu întunecat și înfățișarea palidă sunt omniprezente, dar obrajii prind din nou culoare, iar rațiunea mea de a fi este încă o dată restabilită.

După ce trec de uși, de obicei mă opresc pentru a admira grandoarea foaierului. Nu își pierde niciodată strălucirea. Nu devine niciodată monoton sau prăfuit. Culorile sale nu se estompează și nu se decolorează niciodată. Este binecuvântat să rămână neschimbat în fiecare zi. Recepția este în stânga, cu blatul de culoa­rea obsidianului și recepționerii îmbrăcați elegant, în alb și negru, ca niște pinguini. Iar apoi este foaierul în sine, amplu, în formă de potcoavă, cu podelele de marmură fină, italienească, radioase, de un alb ima­culat, atrăgând privirile sus, spre terasa de la etajul al doilea. Îți atrag atenția bogatele ornamente în stil Art Deco ale terasei și scara impozantă din marmură, care te duce acolo, cu balustradele strălucitoare și opulen­te, șerpi care se răsucesc în sus spre sfere aurii ținute nemișcate în fălci de alamă. Deseori, oaspeții vor sta în dreptul balustradei, cu mâinile odihnindu‑se pe unul din stâlpii sclipitori, urmărind scena glorioasă de de­desubt – hamalii mergând în zigzag, trăgând după ei valize, oaspeții relaxându‑se în fotolii somptuoase sau cupluri ghemuite pe canapelele pentru două persoane, de culoarea smaraldului, cu secretele lor absorbite în adâncul catifelei pufoase.

Dar poate că ceea ce îmi place cel mai mult la foaier este senzația olfactivă, acea primă inspirație intensă la începutul fiecărei ture, când trag adânc în piept miro­sul hotelului – melanjul parfumurilor fine ale doam­nelor, moscul întunecat al fotoliilor din piele, nota înțepătoare de lămâie a produselor de lustruire care sunt folosite de două ori pe zi pe podelele de marmu­ră strălucitoare. Este însăși mireasma sufletului. Este însăși aroma vieții.

În fiecare zi, când ajung la muncă la Regency Grand, mă simt din nou vie, o parte din țesătura lucrurilor, din splendoarea și culoarea lor. Sunt o parte a structurii, un pătrat unic, strălucitor, integrat în tapiserie.

Buni obișnuia să spună: „Dacă îți place munca pe care o faci, nu vei lucra nici o zi din viața ta“. Și avea dreptate. Fiecare zi de muncă este o bucurie pentru mine. M‑am născut să fac munca aceasta. Îmi place nespus să fac curat, îmi plac nespus căruciorul meu de cameristă și uniforma mea.

Nimic nu se compară cu un cărucior perfect apro­vizionat, dimineața devreme. Este, în umila mea opi­nie, un corn al abundenței în materie de mărinimie și frumusețe. Cutiile micuțe cu săpunuri în ambalaje fine, mirosind a flori de portocal, sticluțele de șampon de la Crabtree & Evelyn, cutiile de șervețele înghesuite, rolele de hârtie igienică în folie de protecție, prosoapele albe, de trei mărimi – de baie, de mâini și de față – și teancurile de milieuri pentru tăvile de servire a ceaiu­lui și cafelei. Și ultimul, dar nu cel din urmă, setul de curățare, care include un pămătuf pentru praf, un lac de mobilă cu aromă de lămâie, saci de gunoi antisep­tici, ușor parfumați, precum și o gamă impresionantă de solvenți și dezinfectanți în sticle cu pulverizator, toate aliniate și pregătite să combată orice pată, fie ea de cafea, de vomă sau chiar și de sânge. Un cărucior încărcat cu produse de menaj este un miracol sanitar portabil; este un curățător pe roți. Și așa cum am mai spus, e ceva frumos.

Te-ar mai putea interesa și:

CE SPUN CRITICII DESPRE CAMERISTA

„Un roman de debut fabulos, scris cu multă iscusință de Nita Prose. Mi-a plăcut să urmăresc lupta lui Molly pentru a da un sens lumii și i-am aplaudat pe cei care i-au arătat bunăvoință. Camerista este o încântare de la început până la sfârșit.“ (Jill Mansell)

„Cea mai fermecătoare, originală și nuanțată carte pe care o veți citi anul acesta. Camerista reușește să fie în același timp misterioasă, plină de forță și înduioșătoare, iar Molly este un personaj pe care îl veți iubi cu înverșunare. Nita Prose este un talent exploziv, iar Camerista, o capodoperă unică, ce sfidează etichetele.“ (Laurie Elizabeth Flynn)

Citește un fragment în avanpremieră din „Lucruri prețioase” de Janelle Brown

Despre Nita Prose

Nita Prose are o bogată experiență de redactor, căpătată în lucrul cu autorii de bestselleruri și cărțile lor. Camerista (The Maid) este romanul ei de debut. Locuiește în Toronto, Canada, într-o casă de o curățenie moderată.