Citește un fragment în avanpremieră din ,,Când te-am iubit cel mai mult” de Amy Neff
,,Când te-am iubit cel mai mult” de Amy Neff este noua apariție editorială Litera, colecția Blue Moon. Cartea este disponibilă pe litera.ro și în librării.
Casa lui Joseph și cea a lui Evelyn au fost una lângă cealaltă pe malul mării timp de generații, iar cei doi prieteni din copilărie se îndrăgostesc pe țărmul pe care au crescut. Acum, șaizeci și ceva de ani mai târziu, cu o viață întreagă între ei, Joseph și Evelyn își strâng laolaltă cei trei copii adulți pentru a le da cumplita veste că ea a primit un diagnostic devastator, iar el nu poate trăi fără ea. Așa că, peste fix un an, vor pune capăt poveștii lor de dragoste în modul ales de ei.
Pe măsură ce încearcă să își accepte soarta, cei doi deapănă amintirile vieții lor – bucuriile și regretele, râsetele și tristețile care i-au adus până în acest moment. Pornesc în misiunea de a crea noi amintiri dragi, hotărâți să-și împlinească visurile cele mai îndrăznețe, să-i aline și să se conecteze cu fiecare dintre copiii lor, înainte de a-și lua rămas-bun. Dar, pe măsură ce ultimele zile se apropie, cei doi sunt nevoiți să înfrunte realitatea cruntă a ceea ce se pregătesc să facă și să se împace cu moștenirea pe care o vor lăsa în urmă, pentru familia lor.
CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE LAURA BERTEANU
Cuvintele lui Joseph plutesc, așteptând. Mă întind și‑i iau mâna, simțind cum mă liniștește harta bătăturilor din palma lui, cu cuticulele murdare de pământ, pentru că a plantat bulbi în după‑amiaza asta. Degetele îmi tremură în strânsoarea lui. Acolo unde ni se întâlnesc, palmele ni se udă de transpirație.
Copiii stau în fața noastră, pe canapeaua lăsată. Tac. Cele două lămpi de lângă noi emit o lumină galbenă de sub abajururi. Joseph le‑a aprins când s‑a făcut întuneric, pentru că nimeni nu voia să întrerupă conversația și să se ridice să aprindă lustra. Lumina lunii se revarsă peste cele două piane din birou, răs‑frângându‑se din clapele de fildeș. Ferestrele sunt deschise spre noaptea care s‑a furișat în timp ce vorbeam și aerul este greu și înăbușitor. Este deosebit de cald pentru un sfârșit de primăvară în Connecticut. Singurele sunete care se aud sunt bâzâitul ventilatorului din tavan și ecoul valurilor de pe țărmul Bernard, plaja de după colț.
Pe când copiii încă erau mici și casa noastră încă era „Pensiunea Oyster Shell“, măsuța de cafea era ascunsă sub puz‑zle‑uri terminate doar pe jumătate, care înfățișau faruri din New England. În seara asta, este îngropată sub aperitive – cubulețe de cașcaval care au început să lucească și să se înmoaie, cior‑chini de struguri cu boabele pe jumătate mâncate și câțiva biscuiți sărați rămași stingheri pe câte un platou. Joseph mi‑a spus să nu mă agit – dar Thomas venise din Manhattan și nu‑l mai văzusem de la Crăciun.
Această vizită rară a fiului meu mi‑a oferit pretextul să mă duc la magazinul de vinuri și brânzeturi care s‑a deschis recent în oraș. Cel de vizavi de Vic’s Grinders, care e acolo de când erau mici nepoții și Joseph le îndesa bancnote de un dolar în palmă și‑i trimitea să‑i aducă sendvișuri învelite în hârtie cerată, pe care le mâncam pe plajă. Joseph a încercat să mă facă să mă răzgândesc, dar încă nimeresc drumul, chiar dacă mă mișc mai încet acum. Misiunea m‑a ținut concentrată, mi‑a împiedicat mintea să alunece.
Nimeni nu vorbește, toată lumea îl așteaptă pe Joseph să‑și continue preambulul prevestitor de rău, să ajungă la motivul aceste întâlniri. „Avem ceva important de discutat cu voi trei.“
Violet, mezina familiei, acum femeie în toată firea, măritată și cu patru copii, stă între fratele și sora ei, pe canapea. I‑am refăcut singură tapițeria, după ce copiii au plecat de acasă și am închis pensiunea pentru oaspeți, deși păstrează, în mod inevi‑tabil, petele șterse lăsate de nepoții noștri și pernele au început să se lase iar la mijloc.
Copiii noștri au fost crescuți aici, la Oyster Shell, așa cum a fost și Joseph.
Cum am fost și eu, într‑un fel. Eu și fratele meu, Tommy, și Joseph, inseparabili și năvălind constant pe ușa cu plasă, până ce mama lui Joseph, fluturându‑și șorțul și râzând, ne ușuia pe veranda din față, înainte să deranjăm oaspeții.
Anii au trecut și, fără să ne dăm seama când, copiii noștri au început să noteze rezervările în calendarul aglomerat, să măture podelele, să mă ajute să întind aluatul și să tai biscuiții pentru micul‑dejun. Nepoții noștri au dat și ei o mână de ajutor, condu‑când oaspeții în camerele lor, dând jos de pe sârmă cearșafurile albite de soare, curățând nisipul de pe vrafurile de șezlonguri cu furtunul de grădină. Pensiunea era mereu plină, dar chipurile veneau și plecau, asemenea bâzâitului de la radio, un zgomot de fundal pentru viața pe care ne‑o construiserăm.
Chiar în timp ce ne pregătim să le spunem, nu‑mi pot imagi‑na cum o să putem lăsa totul în urmă. Tot ce vreau e să începem din nou, împreună, de la capăt.
– Nu există un mod ușor în care să pot spune asta. Nu știu cum să încep…
Joseph se bâlbâie și‑mi strânge cu putere mâna.
Jane, cea mai mare dintre copiii noștri, își fixează atenția asu‑pra mea. Expresia ei este dificil de citit. Mai demult, își ascundea emoțiile în spatele coamei de păr sălbatic. Acum, este coafat profesionist, tuns până la umeri, conferindu‑i o imagine care să se potrivească mai bine cu a celorlalți prezentatori de știri; și se mișcă acum cu o grație pe care nu o avea în adolescență. Trebuie să‑mi întorc capul de la ea, de teamă ca expresia de pe chip să nu‑mi trădeze ceea ce nu i‑am spus încă.
Thomas îl privește fix pe Joseph, cu buzele strânse. Cât de mult seamănă! Amândoi de 1,80 și ceva, cu constituție de îno‑tător, cu umeri lați și trunchi îngust. Dar, spre deosebire de Joseph, care a avut părul negru până după 60 de ani, când a început să se rărească la tâmple și să albească, Thomas a început să încărunțească de tânăr. Câteva șuvițe argintii îi sclipeau deja sub pălăria de gală la ceremonia de absolvire de la New York University. Pare mai tras la față acum decât de Crăciun și nu știu dacă el și Ann gătesc seara împreună sau dacă își mănâncă cina singur, la birou. E îmbrăcat în costum – a venit după o zi lungă de întâlniri cu alți directori. Și‑a scos sacoul numai pentru că este înăbușitor de cald. Până și transpirația îi este ținută în frâu, limitată la linia părului, neîndrăznind să i se scurgă pe frunte.
CE SPUN CITITORII
„Niciodată nu am citit o poveste atât de mișcătoare, un roman atât de complex!“ JODI PICOULT
„Nu am citit niciodată o poveste ca acest roman profund emoționant și complex, despre adevărurile pe care ni le datorăm nouă înșine și celorlalți; despre diferența dintre ego și egoism; despre părțile iubirii care ne fac să ne dorim să plecăm… și părțile care ne fac să ne dorim cu disperare să rămânem.“ JODI PICOULT, autoare bestselleruri New York Times
„Această poveste dulce-amăruie, deopotrivă sfâșietoare și sinceră, îi va lăsa chiar și pe cei mai stoici cititori cu lacrimi în ochi.“ BOOKLIST
„Un debut sfâșietor, care vă va atinge cele mai profunde corzi ale inimii, cartea lui Amy Neff surprinde numeroasele moduri în care legăturile de familie sunt puse la încercare, destrămate și, în cele din urmă, strânse. Neff dovedește un simț viu al locului, în timp ce își croiește personajele cu o atenție plină de sensibilitate.“ MIKKI BRAMMER, autoarea romanului The Collected Regrets of Clover
„Întinzându-se pe perioada dintre anii 1940 și începutul anilor 2000, Când te-am iubit cel mai mult este o poveste de dragoste emoționantă și o saga de familie care străbate generații. Fanii romanelor lui Nicholas Sparks și ale lui Kristan Higgins vor devora această poveste de neuitat despre pierdere, a doua șansă și până unde suntem dispuși să mergem pentru dragoste.“ PAM JENOFF, autoarea romanului Code name Sapphire
DESPRE AUTOARE
Tradus până acum în 19 limbi, romanul de debut al lui Amy Neff, Când te-am iubit cel mai mult, este un tribut adus orășelului de la malul mării în care familia ei își petrece verile de la începutul anilor 1990. Amy locuiește în Connecticut împreună cu soțul, cei doi fii și câinele lor.