Citește un fragment în avanpremieră din „Capital și ideologie” de Thomas Piketty

Capital și ideologie de Thomas Piketty a apărut în luna martie 2021 la Editura Litera, în colecția Kronika. Plecând de la date comparative de o amploare și de o profunzime inedite, această carte retrasează într-o perspectivă deopotrivă economică, socială, intelectuală și politică istoria și devenirea regimurilor inegalitare, de la vechile societăţi trifuncţionale și sclavagiste până la societăţile postcoloniale și hipercapitaliste moderne, trecând prin societăţile proprietariste, coloniale, comuniste și social-democrate.

Despre Capital și ideologie de Thomas Piketty

Toate societăţile umane trebuie să-și justifice inegalităţile: trebuie să le găsească motivaţiile, fără de care ansamblul edificiului politic și social ameninţă să se prăbușească. În acest sens, ideologiile trecutului, dacă le studiem îndeaproape, nu sunt mai nebunești decât cele din prezent. Doar prin demonstrarea multitudinii de traiectorii și de bifurcaţii posibile putem să ne punem întrebări despre fundamentele propriilor noastre instituţii și să luăm în considerare transformarea lor.

În ciuda abordării hiperinegalitare care s-a impus începând din anii 1980–1990, Capital și ideologie caută să demonstreze că lupta pentru egalitate și pentru educaţie, nu sacralizarea proprietăţii, este cea care a permis dezvoltarea economică și progresul uman.

Trăgând învăţăminte din lecţiile istoriei globale, ne putem detașa de fatalismul care a hrănit derivele identitare actuale și ne putem imagina un socialism participativ în acest secol XXI: un nou orizont egalitar de cuprindere universală, o nouă ideologie a egalităţii, a proprietăţii sociale, a educaţiei și a împărtășirii cunoașterii și a puterilor.

Citiți un fragment în avanpremieră din Capital și ideologie, în traducerea Silviei Palade

Societățile ternare: inegalitatea trifuncțională

Obiectivul primelor două părți ale acestei cărți este de a încadra istoria regimurilor inegalitare într‑o perspectivă de lungă durată. Mai precis, vom încerca să înțelegem mai bine complexitatea și multitudinea proceselor și traiectoriilor, pornind de la societățile ternare și sclavagiste din vechime și ajungând la societățile de proprietari și societățile coloniale postsclavagiste din secolul al XIX‑lea. Partea întâi analizează cazul societăților europene bazate pe ierarhia stărilor sociale și transformarea lor în societăți de proprietari. Partea a doua analizează cazul societăților sclavagiste și coloniale, precum și modul cum evoluția societăților trifuncționale extraeuropene a fost afectată de întâlnirea lor cu puterile europene. Partea a treia va analiza criza societăților de proprietari și a societăților coloniale din secolul XX, sub loviturile războaielor mondiale și ale provocării comuniste. Partea a patra va analiza condițiile regenerării lor și ale posibilei lor transformări în lumea postcolonială și neoproprietaristă de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI.

Logica celor trei funcții: cler, nobilime, starea a treia

Vom începe prin a analiza ceea ce eu propun să numim „societăți ternare“. Acestea constituie cea mai veche și cea mai răspândită formă de regim inegalitar din istorie. Ele au lăsat o amprentă durabilă asupra lumii actuale și ar fi imposibil să analizăm corect evoluțiile politico‑ideologice ulterioare fără să începem prin studierea acestei matrice a inegalității sociale și a justificării sale.

În forma lor cea mai simplă, societățile ternare sunt alcătuite din trei grupuri sociale distincte, fiecare îndeplinind funcții esențiale în slujba întregii comunități și indispensabile pentru perpetuarea sa: clerul, nobilimea și starea a treia. Clerul este clasa religioasă și intelectuală, care are ca misiune împărtășirea valorilor, îndrumarea spirituală și educarea comunității; el dă sens istoriei comunității și devenirii sale, oferindu‑i normele și reperele intelectuale și morale necesare. Nobilimea este clasa războinică și militară; ea mânuiește armele și asigură securitatea, protecția și stabilitatea întregii societăți, evitându‑se astfel căderea comunității într‑un haos permanent și într‑o stare de debandadă generalizată. Starea a treia este clasa muncitoare și roturieră; ea cuprinde restul societății, începând cu țăranii, meșteșugarii și negustorii; prin munca sa, ea permite întregii comunități să se hrănească, să se îmbrace și să se reproducă. Așadar, am putea vorbi despre „societăți trifuncționale“ pentru a desemna acest tip istoric de societate, care, în realitate, capătă, de cele mai multe ori, forme mai complexe și mai diversificate, cu numeroase subclase în interiorul fiecărui grup, dar a cărui schemă generală de justificare – și, câteodată, și de organizare politică – se bazează pe aceste trei funcții.

Regăsim acest tip general de organizare socială nu doar în toată Europa creștină până la Revoluția Franceză, ci și în foarte multe societăți extraeuropene și în marea majoritate a religiilor, mai ales în cadrul hinduismului și al islamului șiit și sunnit, potrivit unor modalități diferite. Nu cu foarte mult timp în urmă, antropologii au lansat ipoteza (contestată) că sistemele de „tripartiție“ socială observate în Europa și în India aveau o origine indo‑europeană comună, identificabilă în mitologii și în structurile lingvistice. Deși incomplete, descoperirile actuale ne fac să credem că acest tip de organizare în trei clase este, în realitate, mult mai general, iar teza originii unice este pusă sub semnul îndoielii. Schema ternară se regăsește în marea majoritate a societăților din vechime și în toate colțurile lumii, până în Orientul Îndepărtat, în China și în Japonia, existând totuși variații substanțiale, care ar merita să fie studiate, fiindcă sunt, de fapt, mai interesante decât similitudinile superficiale. Uimirea în fața a ce este intangibil sau se presupune a fi intangibil trădează adesea un anume conservatorism politic și social, în vreme ce realitatea istorică este veșnic în schimbare și plină de posibilități neprevăzute, de bricolaje instituționale surprinzătoare și precare, de compromisuri instabile și de bifurcații nefinalizate. Ca să înțelegem această realitate și să fim pregătiți pentru transformările viitoare, ar fi bine să analizăm condițiile schimbării socio‑istorice, cel puțin în aceeași măsură ca pe cele ale conservării. Acest lucru este valabil pentru societățile ternare, la fel ca și pentru celelalte societăți. Pentru a aprofunda această analiză, este util să comparăm dinamicile pe termen îndelungat observate în contexte foarte diferite, în special în Europa și în India, și, mai general, dintr‑o perspectivă comparativă și transnațională. Este ceea ce vom încerca să facem în acest capitol și în următoarele.

Societățile ternare și formarea statului modern

Societățile ternare se deosebesc de formele istorice ulterioare prin două caracteristici esențiale, care sunt, de altfel, strâns legate: pe de o parte, schema trifuncțională de justificare a inegalității; iar pe de altă parte, faptul că este vorba despre societăți care precedă formarea statului centralizat modern și în care puterea politică și economică era exercitată inițial la nivel local, cel mai adesea pe un teritoriu de mici dimensiuni, beneficiind de o relativă autonomie față de o putere centrală monarhică sau imperială mai mult sau mai puțin îndepărtată. Ordinea socială era structurată în jurul câtorva instituții‑cheie (satul, comunitatea rurală, castelul, fortăreața, biserica, templul, mănăstirea), într‑un mod descentralizat, cu o coordonare limitată între diferitele teritorii și focare de putere. Acestea din urmă erau, de cele mai multe ori, slab interconectate, având în vedere precaritatea mijloacelor de transport. Această descentralizare a puterii nu exclude, firește, brutalitatea și dominația în cadrul raporturilor sociale, însă acest lucru se produce potrivit unor modalități și configurații care se deosebesc de cele întâlnite în cazul structurilor statale centralizate din epoca modernă.

Despre Thomas Picketty

Thomas Piketty, născut în suburbia pariziană Clichy pe 7 mai 1971, este unul dintre cei mai importanţi și apreciaţi economiști francezi contemporani. Este director de studii la École des hautes etudes en science sociale (Școala de Înalte Studii în Știinţe Sociale – EHESS) și profesor la École d’économie (Școala de Economie ) din Paris.

Lucrările lui se focalizează pe economia publică, mai ales pe inegalitatea de venituri și de bunăstare. Este autorul bestsellerului Capitalul în secolul XXI (2013), carte tradusă în 40 de limbi, printre care și în română (Editura Litera 2015), și vândută în peste două milioane și jumătate de exemplare. Cartea de faţă, apărută la sfârșitul anului 2019 și care este într-o oarecare măsură continuarea celei dintâi, are în vedere în primul rând inegalităţile de venituri în diferite societăţi de-a lungul istoriei.

Lucrări de Thomas Piketty:

• Les hauts revenus face aux modifications des taux marginaux supérieurs de l’impôt sur le revenu en France, 1970–1996
• Inégalités économiques: report to the Counsel of Economic Analysis (14 iunie 2001), împreună cu Tony Atkinson, Michel Godet și Lucile Olier
• Les hauts revenus en France au XXème siècle, Inégalités et redistribution, 1901–1998 (Grasset, septembrie 2001)
• Fiscalité et redistribution sociale dans la France du XXe siècle (octombrie 2001)
• L’économie des inégalités (La Découverte, aprilie 2004)
• Vive la gauche américaine! : Chroniques 1998–2004 (Éditions de l’Aube, septembrie 2004)
• Pour un nouveau système de retraite: Des comptes individuels de cotisations financés par répartition (Éditions Rue d’Ulm/ CEPREMAP, 2008), împreună cu Antoine Bozio
• On the Long Run Evolution of Inheritance. France, 1820–2050 (PSE Working Paper, 2010)
• Pour une révolution fiscale (Seuil, 2011), împreună cu Emmanuel Saez și Camille Landais
• Peut-on sauver l’Europe? Chroniques 2004–2012 (Les Liens qui Libèrent, 2012)
• Le Capital au XXIe siècle (Seuil, 2013)