Citește un fragment în avanpremieră din cartea „La limită“ de Virginia Feito

La limită, romanul de debut al scriitoarei Virginia Feito, a apărut la Editura Litera în colecția Buzz Books și este o carte ce reușește să comprime o multitudine de idei și emoții într-o narațiune alertă și plină de tensiune.

Citește un fragment în avanpremieră din „Cântec sub clar de lună“ de Nina George

Cel mai recent roman al lui George March are un succes extraordinar și nimeni nu se poate mândri mai mult decât soția lui. Devotată regulilor și aparențelor, doamna March duce o existență pedantă și privilegiată în lumea bună a New Yorkului, până într-o dimineață când patroana patiseriei preferate sugerează că protagonista romanului scris de soțul ei – un personaj detestabil pe nume Johanna – este inspirată de însăși doamna March. Șocată și umilită, doamna March, care nu știe mai mult de atât pentru că nu a citit cartea, își abandonează comanda și fuge în grabă din magazin. Dar lucrurile nu se opresc aici. Pornind de la un articol decupat dintr-un ziar pe care îl găsește în biroul lui George, doamna March este convinsă că soțul ei a comis o crimă.

Citește un fragment în avanpremieră din „Secrete în trecut” de Barbara Davis

În timp ce narațiunea ne conduce, pas cu pas, prin delirul și psihozele doamnei March, implicațiile ei se ramifică și pătrund în zonele cele mai sensibile și mai intime ale vieții. Imaginea publică ia locul adevăratei identități a persoanei. Scenariile care se dezvoltă independent în imaginația noastră devin realitate.

Citește un fragment în avanpremieră în traducere de Iolanda Prodan

George March scrisese un nou roman.

Era un volum mare, cu o copertă decorată cu o veche pictură olandeză înfățișând o tânără servitoare atingându‑și sfioasă gâtul.

Doamna March trecu pe lângă o piramidă destul de impresionantă din cărți cu coperte groase, ridicată în vitrina uneia dintre librăriile din cartierul lor. Romanul, care avea să fie în scurt timp celebrat drept capodopera lui George March, deja își făcuse loc – fără ca doamna să știe – în toate topurile de bestselleruri și listele de lectură ale cluburilor literare, epuizându‑se chiar și în librăriile cel mai puțin frecventate și generând reco­mandări pline de entuziasm printre prieteni. „Ai citit noua carte a lui George March?“ era întrebarea care deschidea conversația la cocktailurile din ultima vreme.

Doamna era în drum spre patiseria ei preferată – un loc mic, drăguț, cu o copertină roșie și o bancă vopsi­tă în alb, așezată la stradă. Era o zi răcoroasă, dar nu chiar insuportabil de rece, așa că doamna March nu se grăbi și admiră copacii golași înșiruiți de‑a lungul stră­zilor, crăciunițele de catifea puse de o parte și de alta a fațadelor magazinelor, viețile dezvăluite de ferestrele caselor aliniate.

Ajunsă în fața patiseriei, aruncă o privire reflexiei sale din ușa de sticlă, înainte să o deschidă și să intre, după ce trecu pe sub clopoțelul de deasupra capului care îi anunță sosirea. Înăuntru, obrajii îi luară foc in­stantaneu de la respirațiile urât mirositoare și corpurile transpirate și lipicioase amestecându‑se cu aerul fier­binte venind dinspre cuptoarele din bucătărie. Un rând generos de clienți se întindea în fața casei de marcat, șerpuind pe lângă câteva mese puse ici‑colo, ocupate de cupluri sau oameni de afaceri joviali, cu toții luându‑și cafeaua sau micul dejun, indiferenți la zgomotul pe care îl făceau.

Pulsul doamnei March creștea odată cu entuziasmul și prudența nedisimulate care începeau să o copleșească întotdeauna înainte să interacționeze cu alți oameni. Se așeză la rând, zâmbind necunoscuților din jurul ei, scoțându‑și de pe mâini mănușile din piele de ied. Primite în dar de la George, de Crăciun, în urmă cu doi ani, aveau o culoare neobișnuită pentru niște mănuși: verde‑mentă. Niciodată n‑ar fi ales culoarea aceea, nu crezuse nici măcar o dată că va scoate de pe mâini un astfel de accesoriu, dar era încântată imaginându‑și că, văzând‑o purtându‑le, necunoscuții ar presupune că e genul de femeie fără griji, sigură pe ea, care și‑ar alege singură o culoare atât de îndrăzneață.

George cumpărase mănușile de la Bloomingdale’s, gest care niciodată nu încetase să o impresioneze. Și‑l imagină la raionul de mănuși, glumind cu vânzătoa­rele lingușitoare, câtuși de puțin jenat să cumpere din­tr‑un magazin pentru femei. Odată încercase și ea să‑și ia niște lenjerie intimă de la Bloomingdale’s. Era o zi de vară caniculară, cămașa i se lipise de spate și san­dalele îi intrau în asfalt. Până și trotuarele păreau că împroașcă transpirație.

În amiaza unei zile de lucru, Bloomingdale’s atrăgea de obicei soțiile casnice bine situate, femei care se apro­piau cu mișcări leneșe de rafturile cu haine, afișând zâmbete rujate în roz palid, întins neglijent peste buzele încrețite, arătând ca și cum nu ar fi voit să fie acolo – dar, vai, nu au avut de ales, ce puteau să facă, serios –, probând niște haine și cumpărând, poate, doar câteva. Genul acesta de energie era pentru doamna March mult mai intimidantă decât cea care invada magazinul seara, când femeile cu un loc de muncă se năpusteau asupra rafturilor fără grație sau demnitate, răscolind cu viteza fulgerului printre umerașe, fără să se deranjeze să ridice hainele care alunecau pe jos.

În acea dimineață, doamna March fu condusă într‑o cabină de probă imensă, tapetată toată în roz. Într‑un colț era o canapea tapițată cu catifea grea, lângă un telefon de la care putea suna consilierele de vânzări, pe care și le imagină chicotind și șușotind dincolo de ușa cabinei. Totul din cabina de probă, chiar și carpeta, era de un roz siropos și lipicios, de prost gust, aidoma unui balon de gumă de mestecat făcut de gura unei puștoaice de cincisprezece ani. Atârnând provocator de un umeraș căptușit cu pernuțe de mătase pus în ușa cabinei, sutienul pe care consilierele de vânzări îl ale­seseră pentru ea era ca frișca: moale, ușor și mirosind dulceag. Lipi de un obraz o bretea din dantelă, o adul­mecă, își atinse bluza cu reținere, dar nu avu curaj să o dea jos, așa că probă delicatul produs direct peste bluză.

În cele din urmă, își cumpără sutienul dintr‑un mic butic din centrul orașului, ținut de o femeie șchioapă și plină de alunițe, care îi ghicise mărimea sutienului după o privire aruncată rapid peste silueta ei acope­rită complet de haine. Doamna March fu încântată de felul în care o flata femeia, cum îi lăuda formele și, chiar mai bine, cum critica necruțătoare formele altor cliente printre dezamăgitoarele oy vey. Femeile din butic se uitau la hainele ei scumpe cu un jind os­tentativ, neîndoielnic. Nu s‑a mai întors niciodată la Bloomingdale’s.

Ce spun criticii despre La limită

„O lectură esențială în era rețelelor de socializare… Un roman de debut excepțional… o contribuție excelentă la literatura din valul horror cu influențe feministe… Paranoia tulburătoare a doamnei March, credința că toată lumea o judecă, perspectiva înspăimântătoare că este văzută nu așa cum este, ci așa cum a fost portretizată de altcineva – toate acestea constituie coșmarul obișnuit al unei persoane disperate după un anumit statut în galeria de oglinzi din social media…“ (The Guardian)

„Un thriller pervers, superb… Puțin din Hitchcock, puțin din Patricia Highsmith… Este o neliniște în cartea aceasta, o teamă chinuitoare care se instalează de la început și de care nu mai scapi. Și nici nu-ți dorești să scapi dintre frazele perfect șlefuite și straniile incursiuni psihologice.“ (Vox)

Citește un fragment din „Vara noastră de demult” de Roxanne Veletzos

Despre Virginia Feito

Virginia Feito a copilărit la Madrid și Paris și a studiat limba engleză și teatrul la Universitatea Queen Mary din Londra. A fost apoi copywriter la o agenție de publicitate, carieră care n-a interesat-o în mod special. Romanul La limită (Mrs. March, 2021) este cartea ei de debut. În prezent, locuiește în Madrid.