Citește un fragment în avanpremieră din ,,Casa amintirilor” de Yael van der Wouden

,,Casa amintirilor” de Yael van der Wouden este noua apariție editorială Litera, colecția Folio. Cartea este disponibilă pe litera.ro și în librării.

Suntem în 1961, iar în provincia rurală Overijssel din Olanda e liniște. Craterele bombelor au fost umplute, clădirile au fost reconstruite și războiul s-a terminat cu totul. Locuind singură în casa de la țară a răposatei sale mame, Isabel știe că viața ei este așa cum ar trebui să fie, ghidată de rutină și disciplină. Dar totul se întoarce cu susul în jos când fratele ei Louis își aduce iubita șleampătă, pe nume Eva, la ușa lui Isabel – ca oaspete, să stea un timp…

Eva este antiteza lui Isabel: se trezește târziu, face zgomot când umblă prin casă și atinge lucruri pe care n-ar trebui să le atingă. Drept reacție, Isabel dezvoltă o obsesie alimentată de furie, iar când diverse obiecte încep să dispară – o lingură, un cuțit, un castron –, bănuielile ei iau amploare. În miezul canicular al verii, paranoia lui Isabel lasă loc pasiunii nebune, ducând la o descoperire care bulversează tot ce-a știut până acum. Se vădește că de fapt războiul nu s-a sfârșit cu totul, și nici Eva, nici casa în care trăiesc cele două femei nu sunt ceea ce par.

Roman de debut cu o intrigă strălucită, scris de o mână uimitor de sigură, Casa amintirilor luminează colțurile umbrite ale istoriilor și caselor noastre, scoțând la iveală fațetele neașteptate ale răzbunării – dar și ale izbăvirii.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE ANA DAN

Isabel găsi un ciob de ceramică sub rădăcinile unei tărtăcuțe deja moarte. Primăvara adusese cu ea un îngheț‑fulger, o săptămână cu zăpadă mocirloasă, iar acum – în pragul verii – grădina de legume se pipernicise. Fasolea, ridichile, conopida – toate erau maronii și putrede. În genunchi, cu mănuși și o pălărie legată sub bărbie, îndepărta plantele muribunde. Ciobul îi mușcă din mănușă, lăsând în urmă o găurică.
Nu se rănise și nu sângera. Își scoase mănușa și își întinse pielea palmei, căutând o tăietură. Nu era însă nici una, doar o scânteie de durere care dispăru rapid.
Se întoarse în casă, spălă ciobul și îl studie ținându‑l în mâinile ude. Flori albastre de‑a lungul marginii cât un lat de deget și părerea unui picior de iepure acolo unde ceramica se spărsese. Fusese cândva o farfurie, care făcuse parte dintr‑un serviciu, preferatul mamei ei: vesela bună, păstrată pentru sărbători și pentru musafiri. Când mama trăia încă, serviciul era păstrat într‑o vitrină din sticlă în sufragerie și nimănui nu‑i era permis să umble cu el.
Trecuseră ani de la moartea ei, iar farfuriile încă erau păstrate cu sfințenie în spatele ușilor închise. În rarele ocazii când frații ei veneau în vizită, Isabel așeza masa folosind farfuriile de zi cu zi; de fiecare dată, Hendrik încerca să deschidă vitrina spunând:
– Haide, Isa, ce rost are să ai lucruri de calitate, dacă nu poți să te atingi de ele?!
Iar ea îi răspundea:
– Rostul lor nu e să le atingi. Rostul lor e să fie păstrate.
Nu exista nici o explicație pentru ciob – de unde provenea și de ce fusese îngropat. Nici una dintre farfuriile mamei nu dispăruse. Isabel știa bine asta, și totuși verifică din nou. Serviciul era exact așa cum fusese lăsat: un teanc de farfurii, boluri și un mic urcior de lapte. Și, în mijlocul fiecărei piese, trei iepuri care se fugăreau în cerc.
A doua zi luă ciobul cu ea, înfășurat în hârtie maro, când urcă în trenul spre Haga. Mașina lui Hendrik era parcată în fața restaurantului, iar el era încă la volan, cu geamurile coborâte, fumând. Frecându‑se la ochi cu degetul mare și părând să aibă o discuție cu sine însuși, una în contradictoriu, despre ceva. Își purta părul mai lung decât îi plăcea ei. Se aplecă să‑l salute, iar el tresări, se lovi la cot și exclamă:
– Fir‑ar să fie, Isa!
Urcă în mașină alături de el, ținându‑și geanta pe genunchi. El suflă fumul și se aplecă spre ea, sărutând‑o de trei ori – câte o dată pe fiecare obraz și încă o dată, pentru asupra de măsură.
– Ai ajuns mai devreme, constată ea.
– Ai o pălărie drăguță, fu răspunsul lui.
Ea își duse o mână la bor.
– Da.
Își făcuse griji pentru pălărie când plecase de acasă; era mai mare decât cele pe care le purta de obicei și avea o panglică verde‑aprins.
– Deci, ce mai faci?
– Ei, știi tu, replică el scuturându‑și țigara afară, pe geam, și rezemându‑se apoi de spătarul scaunului. Sebastian tot vorbește despre plecarea acasă.
Isabel își atinse încă o dată pălăria, la ceafă. Împinse acul ca să‑l fixeze mai bine. Hendrik o sunase nu de mult ca să‑i spună că sănătatea mamei lui Sebastian se înrăutățise, așa că el voia să se ducă să o viziteze. Și mai voia ca Hendrik să‑l însoțească. Isabel nu știuse ce să răspundă, așa că ignorase informația și‑l pusese la curent cu starea în care se afla grădina, cu cea a lui Neelke, menajera, și cu faptul că era posibil să fure din casă, cu vizitele turbulente ale lui Johan, care o descumpăneau, și cu o factură recentă pentru mașină. După toate astea, Hendrik închisese rapid telefonul.
– Cred că va trebui să mă duc cu el, continuă fratele ei, fără s‑o privească. Nu pot să‑l las să plece singur, nu pot…
– Am găsit asta, îl întrerupse ea, scoțând din geantă ciobul înfășurat și desfăcându‑l din hârtie. Era îngropat în grădină. Sub o tărtăcuță.
El se gândi o clipă, nedumerit. Apoi strânse din ochi, trase aer în piept, luă bucata de ceramică și o inspectă, întorcând‑o și pe dos.

CE SPUN CRITICII

„Casa amintirilor este un roman superb, foarte dens, tensionat, șocant și sfâșietor în aceeași măsură… Una dintre acele cărți rare despre care ai impresia că au fost acolo dintotdeauna, așteptând să li se dea glas. Și ce glas!“ RACHEL JOYCE, autoarea romanului Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry

„O carte care-ți dă fiori, surprinzătoare, electrizantă. Casa amintirilor este pur și simplu o operă literară fantastică.“ ALICE WINN, autoarea romanului In memoriam

„Casa amintirilor este un roman de vis – hipnotizant și uluitor de bun. Te leagănă cu frumusețea lirică a cuvintelor și apoi te trezește brusc cu o pasiune și o furie copleșitoare. În parte țipăt mut, în parte poveste de dragoste pătimașă – m-a bulversat complet.“ MIRANDA COWLEY HELLER

„Casa amintirilor este pasionantă: o reconciliere istorică dureroasă și o poveste de dragoste imposibilă și totodată inevitabilă. Scrisă superb – serioasă, elegantă, sexy, devastatoare.“ JULIA MAY JONAS

„Un debut demonstrând o măiestrie uimitoare, Casa amintirilor își asumă cu succes sarcina dificilă de a fi deopotrivă un roman captivant și intim. O poveste plină de răsturnări de situație, elegantă și stranie despre secretele pe care le ascundem în casele și în inimile noastre – și despre faptul că e nevoie de o singură persoană ca să desferece trecutul.“ JOANNA QUINN

„Casa amintirilor este alcătuită în părți egale din mizerie, teamă și furie. O poveste care te atrage în vârtejul ei până amețești și niște personaje care te doboară la pământ și te lasă năuc și asudat.“ MIKAELLA CLEMENTS & ONJULI DATTA

DESPRE AUTOARE

YAEL VAN DER WOUDEN este scriitoare și profesoară. Casa amintirilor (The Safekeep, 2024), romanul ei de debut, va fi publicat în peste 15 țări. Locuiește în Olanda.