Citește un fragment în avanpremieră din „Doctorul cel bun”, de Damon Galgut

Doctorul cel bun, de Damon Galgut este noua apariție editorială Litera, colecția Clasici Litera. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

Când Laurence Waters își ia în primire postul la un spital pe jumătate abandonat dintr-o zonă rurală, medicul veteran Frank Eloff îl privește cu suspiciune. Lawrence e tot ce nu este el însuși – tânăr, optimist, plin de idei mărețe. În orășelul adormit, sosirea de noi figuri și întoarcerea altora de demult perturbă atmosfera. Circulă zvonul că un dictator local din vremurile apartheidului e activ în contrabanda transfrontalieră, iar un detașament de soldați, comandat de un individ din trecutul sumbru al lui Frank, a fost trimis în căutarea lui. În timp ce Frank este copleșit de sentimentul zădărniciei, Laurence vede numai posibilități – dar, într-o lume în care trecutul cere reparații de la prezent, idealismul lui născut într-o zodie neprielnică nu poate dura.

Citește și: Fragment din „Promisiunea”, de Damon Galgut

O parabolă extraordinară despre coruperea trupului și sufletului, Doctorul cel bun este și o poveste intensă și impresionantă despre o prietenie umbrită de trădare, pe fundalul speranțelor colosale și al dezamăgirilor din Africa de Sud de după încheierea apartheidului.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE ADRIANA BĂDESCU

„Prima dată când l‐am văzut, mi‐am spus că n‐o să reziste. Ședeam la birou într‐o după‐amiază spre seară, iar el a apărut în prag pe neașteptate, cu o valiză în mână, îmbrăcat în haine simple, blugi și o cămașă maro, cu halatul pe deasupra. Părea tânăr, pierdut și puțin năucit, dar nu de asta mi‐am spus atunci ce mi‐am spus, ci din alt motiv, din cauza a ceva ce‐am zărit pe chipul lui.

– Salut, a zis. Aici e spitalul?

Avea un glas surprinzător de profund pentru cineva atât de înalt și de subțire.

– Intră, i‐am răspuns. Lasă‐ți jos valiza.

A intrat, dar n‐a lăsat geanta din mână. A ținut‐o strâns, în timp ce se uita în jur la pereții roz, la scaunele goale, la biroul prăfuit din colț și la plantele firave care se ofileau în ghivecele lor. Îmi dădeam seama ce crede, că se făcuse pe undeva vreo greșeală. Și mi‐a părut rău pentru el.

– Eu sunt Frank Eloff, am spus.

– Eu, Laurence Waters.

– Știu.

– Știi…?

Părea uluit de faptul că‐l așteptam, cu toate că zile de‐a rândul trimisese faxuri prin care‐și anunța sosirea.

– O să împărțim o cameră, l‐am informat. Hai să te conduc!

Camera era într‐o altă aripă a clădirii, așa că trebuia să traversăm terenul de lângă parcare. Pe aici trebuie să fi trecut când venise, dar acum se uita la aleea mărginită de ierburi înalte și la copacii neîngrijiți, cu ramurile aplecate sub povara de frunze, de parcă nu le mai văzuse niciodată.

Am străbătut culoarul lung până la cameră. Până în ziua aceea trăisem și dormisem singur acolo. Două paturi, un dulap, un covor mic, o reproducere pe un perete, o oglindă, o canapea verde, o măsuță de cafea din înlocuitor de lemn și o lampă. Toate, obiecte banale, standard.

Cele câteva camere ocupate arătau la fel, ca într‐un hotel de mâna a doua. Singura urmă de individualitate era vizibilă în configurația mobilierului, dar niciodată nu mă sinchisisem să‐l mut pe al meu până în urmă cu două zile, când fusese adus un pat suplimentar. Și nici nu adăugasem nimic. Nu exista pic de personalitate în piesele de mobilier urâte și austere; pe acest fond nedefinit, chiar și o bucată oarecare de țesătură ar fi ieșit în evidență.

– Poți să iei patul de acolo, i‐am spus. Ai loc în dulap. Baia e dincolo de ușa aceea.

– Ah! Da. Bine.

Tot nu și‐a lăsat valiza din mână.

Abia în urmă cu două săptămâni aflasem că va trebui să împart camera cu cineva. Mă chemase doctorița Ngema. Nu mă bucurasem, dar nici nu refuzasem. Iar în zilele care urmaseră, deși n‐aș fi crezut, mă obișnuisem cu gândul că voi avea un coleg de cameră. Poate că nu avea să fie chiar atât de rău. Poate că aveam să ne înțelegem, poate că nu era rău să am companie, poate că viața mea acolo avea să fie diferită într‐un mod plăcut. Așa că, într‐un fel, începusem să aștept schimbarea cu o anume curiozitate. Iar înainte de sosirea lui făcusem câte ceva pentru a‐l ajuta să se simtă binevenit. Așezasem patul cel nou sub fereastră și‐l înfățasem cu așternuturi curate. Golisem câteva rafturi în dulap.

Măturasem și ștersesem praful, lucruri pe care le fac foarte rar. Acum însă puteam vedea prin ochii lui că efortul meu era invizibil. Camera era urâtă și sărăcăcioasă. Iar

Laurence Waters nu semăna cu cel pe care mi‐l imaginasem. Nu știu la ce anume mă așteptasem, dar nu la acest tânăr anost cu pielea de culoarea aluatului, aproape încă un copil, care în sfârșit își lăsase geanta din mână. Și‐a scos ochelarii și și i‐a frecat de mânecă. Apoi i‐a pus la loc și a spus pe un ton obosit:

– Nu înțeleg.

– Ce anume?

– Locul ăsta.

– Spitalul?

– Nu doar spitalul. Adică…, a adăugat cu un gest al mâinii spre lumea din jur, spre orașul de dincolo de zidurile așezământului.

– Dumneata ai cerut să vii aici.

– Dar n‐am știut că așa va fi. De ce? a întrebat cu o vehemență bruscă. Nu înțeleg.

– Putem vorbi despre asta mai târziu. Acum sunt de gardă, trebuie să mă întorc în cabinet.

– Iar eu trebuie să vorbesc cu doctorița Ngema, a replicat el. Mă așteaptă.

– Nu‐ți face griji pentru asta. Poți să vorbești cu ea mâine‐dimineață. Nu e nici o grabă.

– Și acum ce‐ar trebui să fac?

– Ce dorești. Despachetează, fă‐te comod. Sau vino și stai cu mine. Eu termin în două ore.

L‐am lăsat singur și mi‐am văzut de treburi. Era șocat și deprimat. Îl înțelegeam; așa mă simțisem și eu când ajunsesem acolo. Vii așteptându‐te la ceva și dai de cu
totul altceva. Vii așteptându‐te la un spital modern – rural, poate, și mic, dar fremătând de activitate – într‐un oraș în care viața palpită. La urma urmei, asta era capitala a ceea ce fusese unul dintre teritoriile indigene, așa că indiferent de caracterul moral sau amoral al politicii care le crease, te‐ai fi așteptat să fie un loc animat și plin de reprezentanți ai administrației, cu oameni în continuă mișcare. Iar când ieșeai de pe șoseaua principală spre graniță și intrai pe drumul secundar spre orășel, locul corespundea așteptărilor – atunci când îl vedeai de la depărtare. Strada mare ducea în centru, unde se înălțau statuia și arteziana, magazinele cu vitrine, corpurile de iluminat stradale și clădirile de după ele. Totul părea ordonat, riguros și perfect calibrat. Un loc plăcut.

Apoi începeai să vezi realitatea. Primul indiciu era un detaliu deconcertant; o crăpătură într‐un zid altfel imaculat sau ferestrele sparte ale unui birou pe lângă care
treceai. Ori faptul că arteziana era secată, plină de nisip vechi pe fundul bazinului. Atunci micșorai pasul, priveai în jur cu o anxietate nelămurită, și brusc totul devenea clar. Buruienile dintre cărămizi și dintre dalele de pavaj, iarba crescând în smocuri pe stradă, becurile arse și magazinele pustii dincolo de vitrinele goale, mucegaiul, umezeala și vop-
seaua scorojită, urmele ploii vizibile pe fiecare suprafață și prăbușirea lentă a tuturor clădirilor, uneori frântură cu frântură, alteori pe bucăți. Și nici măcar nu mai erai sigur unde te afli.”

CE SPUN CRITICII DESPRE DOCTORUL CEL BUN

„Un roman tulburător, letal, adorabil.” The Guardian 

„Damon Galgut este vocea îndrăzneață și vibrantă a ficțiunii sud-africane.” The Observer 

„Frazele lui Galgut au o asemenea forță hipnotică, încât, odată ce începi romanul, e foarte greu să-l mai lași din mână.” The Times

„O lectură captivantă în care viziunea extraordinară a lui Damon Galgut se întrețese cu o autenticitate emoțională zguduitoare.” The Independent

„Proza lui Galgut, cu ritmurile ei domoale și propozițiile directe care se apropie de revelație, este seducătoare și plină de suspans… Galgut este un maestru al tensiunii psihologice… Un roman tragic și strălucit.” The Globe and Mail

„La fel de bun ca Graham Greene.” Sunday Times

Citește și: Interviu VIDEO cu Damon Galgut, recipientul premiului Booker 2021 pentru romanul „Promisiunea”, exclusiv pentru litera.ro

DESPRE DAMON GALGUT

Damon Galgut s-a născut la Pretoria, în 1963, și a studiat teatrul la Universitatea din Cape Town. Romancier, autor de povestiri și dramaturg premiat, și-a scris primul roman, A Single Season (1984), la șaptesprezece ani. Small Circle of Beings (1988), un volum de povestiri, a fost urmat de romanul The Beautiful Screaming of Pigs (1991) și de The Quarry (1995). Romanul său The Good Doctor (2003) a fost finalist la Man Booker Prize for Fiction 2003 și a câștigat Commonwealth Writers’ Prize 2004. Alte titluri de Damon Galgut includ: The Imposter (câștigător al University of Johannesburg English Literary Award 2008 și finalist la Commonwealth Writers’ Prize 2009), In A Strange Room (finalist la Man Booker Prize 2010 și la Ondaatje Prize 2011) și Arctic Summer (câștigător al Tate Literature Live Award pentru cartea anului 2014 și finalist la Walter Scott Historical Fiction Prize 2015). Romanul său, Promisiunea (The Promise), a câștigat Booker Prize for Fiction 2021, a apărut în peste 30 de țări. Damon Galgut este mem­bru de onoare al Academiei Americane de Arte și Litere.