Citește un fragment în avanpremieră din „Drumu-i lung, căldura mare”, noul roman al scriitorului Radu Aldulescu

Drumu-i lung, căldura mare, cel mai nou roman semnat de Radu Aldulescu, este în curs de apariție la Editura Litera, în colecția „Biblioteca de Proză Contemporană”. Aceasta este a doua carte a scriitorului apărută în această colecție și romanul cu numărul 11 al autorului.

Cartea surprinde două confesiuni, două vieți paralele, două personaje înainte de a se întâlni și care se transformă într-o poveste de dragoste. Poate fi comandată cu 25% reducere, la 26,18 lei, și va ajunge la cititori începând cu 26 noiembrie 2021.

Bedros Horasangian: „Acordeonul lui Radu Aldulescu”

Citește un fragment în avanpremieră din Drumu-i lung, căldura mare

Nu dăduse strop de ploaie de luni bune, câmpul uscat iască, nu se făcuse nimic, lua foc pământul sub dogoarea ucigașă. Dumnezeu ne mustra și ne certa, Florențo, și să nu ni se pară că n-ar fi avut pentru ce.

Mică, cenușie, slabă, noduroasă, bunica Flo-renței părea descinsă din miezul acelei veri secetoase când a plecat din satul ei din fundul Moldovei spre București. Un drum părând ne­sfârșit, cu un tren numit al foamei, împovărat de ciorchini de oameni la uși și la ferestre, înșirați pe acoperișurile vagoanelor, cu cel din fruntea șirului strigând în răstimpuri: Sâr-mă!, ca să-i atenționeze pe cei din spate să se aplece, să se ferească de firele de sârmă care i-ar fi putut agăța și arunca de pe vagoane din viteza trenului… Din acele exoduri pe calea ferată de-a lungul și de-a latul țării, s-a ivit porecla Sârmă, aplicată-n derâ­dere moldovenilor, călători neosteniți și destoi­nici supraviețuitori prin năprasnele vremurilor, luptători dibaci și plini de snagă, demni urmași ai răzeșilor lui Ștefan cel Mare, iubitori de glie și totodată apți să-și facă un rost oriunde în lumea asta, ceea ce incită la persiflări neavenite. Cică cei din neamul lui Sârmă, care au fugit de la ei de-acasă și au împânzit toată țara, ca și cum n-ar aparține neamului și țării ăsteia… De ce își luase lumea-n cap bunica? Păi nu de altceva decât de prea mare foame și suferință, Florențo, suferința, mama noastră bună, care ne-a fătat în lume, și noi dăm să fugim de ea.

Până să intre în București, a poposit la o fermă de pe Centura Otopenilor. Și-a zis să facă ceva bani muncind cu ziua, la sapă la câmp, sau la gră­dina de zarzavaturi, la grajduri sau la făcut bolțari, sau cărămidă de chirpici, sau la săpat fundații sau turnat ciment, la orice ar fi fost, ea știa rostul și se pricepea la toate și muncea oriunde, cot la cot cu bărbații. O săptămână-două doar, ar fi vrut să strângă ceva bani ca să aibă de cheltuială cât ar fi umblat prin București să-și găsească ceva mai acă­tării, la o fabrică sau pe un șantier. Știa, auzise la ea în sat, că-n București se fac angajări și poți să-ți găsești și-o gazdă ieftină, sau să dormi în barăci ori în niște cămine de nefamiliști care tocmai apăru­seră pe lângă fabrici. Ca să-și câștige traiul venise încoace, Florențo, se lăsase la mâna Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care și de astă dată a avut grijă de ea și i-a scos în cale ferma aceea, afla­tă atunci în curs de reamenajare, ca să se facă din ea o Fermă a Partidului. Așa se face că a rămas să lucreze acolo la Fermă și la construcția celor patru blocuri cu trei etaje ale Coloniei Fermei, unde mai apoi i s-a repartizat o locuință.

Florența avea cincisprezece ani când maică-sa a găsit cu cale să-i povestească cum a fost, de fapt, cu bunica, fugită de acasă, din satul lor, Nuci, de lângă Suceava, pentru că a vrut să-și piardă urma, asta a fost în capul ei, să-și lase de izbeliște familia, cei trei copilași și pe moș Mitru, soțul ei cu cununie, cu care a fost împreună șaisprezece ani. Șaisprezece ani cu bune și rele, Florențo, și ea a dat cu sare-n urmă, ca să știi și tu! Ca să știe, vezi, din ce neam se trage. Un neam slab, care se poate lăsa lesne ispitit să păcătuiască, iar ca să te întărești se cer ascultare, post și rugăciune, impuse de mama lor, de altfel, de timpuriu Florenței și celor trei frați ai ei.

Când a venit la Fermă după bunica, la trei ani după fuga acesteia, după ce îi scrisese unde se aciuase și o chemase la ea, mama avea atunci optsprezece ani și i-a adus cu ea și pe cei doi frați mai mici, Petrică și Vasile, fiindcă moș Mitru murise, iar casa lor fusese luată cu tot ce aveau în ea de viitura unei inundații. N-a lipsit mult ca mama și frații ei să se ducă la niște nea­muri ale lui moș Mitru dintr-un sat vecin, dar a hotărât până la urmă să se urce și ei într-un tren al foamei ca să vină după mama lor, la Fermă, unde au lucrat și au primit cazări în blocurile Coloniei, devenite mai apoi locuințe.

Credincioasă și ea, pravoslavnică, ortodoxă de rit vechi, bunica nu era totuși nici pe departe atât de aspră ca mama, așa încât Florența nu s-a sfiit s-o întrebe dacă-i adevărat că a fugit de-aca­să când a venit la Fermă, iar bunica la rându-i nu s-a sfiit să recunoască: a fugit, e adevărat, dar s-a rugat la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-o ierte, fiindcă n-a mai putut răbda și îndura traiul cu moș Mitru, Dumnezeu să-l ierte și să-l aibă-n grija Lui, că ea, una, i-a făcut toate pomenirile și praznicele și l-a scris în pomelni­ce la morți, cu tot neamul lui. Moș Mitru, cu douăzeci și cinci de ani mai bătrân decât ea, o gelozea amarnic și avea patima băuturii, care-l îndemna s-o bată până o umplea toată de sânge și o lăsa jos fără suflare, de trebuiau copiii să toarne apă pe ea ca s-o învie. O izbea peste față cu catarama centurii lui militare, dinadins ca s-o desfigureze, și o călca în picioare cu bocancii și o înjura de paști și dumnezei, decât așa, mai bine-n lume printre străini. Tocmai de aceea, știind-o cât a pătimit, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a avut grijă de ea ca să-și poată face un rost și o viață mai bună la Fermă.

Citește și: Cel mai nou roman semnat de Radu Aldulescu, în curs de apariție în „Biblioteca de Proză Contemporană”. Este a 11-a carte a autorului

Despre Radu Aldulescu

Radu Aldulescu (n. 1954) este autorul romanelor Sonata pentru acordeon (1993), Amantul Colivăresei (1995), Îngerul încălecat (1996), Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare (1997), Cronicile genocidului (2012). A fost recompensat cu numeroase premii, între care Premiul „Ion Creangă” al Academiei și Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția, pentru scenariul filmului Terminus Paradis (r. Lucian Pintilie).

VIDEO. Cristina Stănciulescu, în dialog cu Radu Aldulescu la Clubul de carte Litera: „Acordeonul are un sunet anume, o poveste anume”

„Radu Aldulescu este, nu am nicio îndoială, un scriitor canonic al literaturii noastre din ultimii treizeci de ani. Scrie cu o naturaleţe debordantă, cuceritoare, având o capacitate inepuizabilă de fabulaţie, o ușurință în a crea intrigi, profunzime epică şi legături subtile între personaje, păstrând densitatea tensiunii dramatice pentru fiecare scenă.“ (Andrei Simuț)

DESPRE BIBLIOTECA DE PROZĂ CONTEMPORANĂ

Cea mai recentă colecție de portofoliu a Editurii Litera, „Biblioteca de Proză Contemporană”, conține povești plasate în zilele noastre, diferite ca registru, fiecare reprezentând o noutate stilistică. Coordonată de scriitoarea Doina Ruști, această colecție își propune să acorde atenție debuturilor și prozei cu o perspectivă epică nouă, să întregească peisajul cărții românești cu viziuni narative inedite.