Citește un fragment în avanpremieră din „Drumul spre altar. Povestea lui Gregory”, al optulea volum din seria „Bridgerton”

În drum spre altar. Povestea lui Gregory este al optulea volum din seria „Bridgerton”, scrisă de Julia Quinn, și spune povestea lui Gregory Bridgerton, un tânăr gentleman care crede în dragostea adevărată.

Citește un fragment în avanpremieră din „Eu și ducele”, primul volum din seria „Bridgerton”

Este, de asemenea, convins că, atunci când o va găsi pe femeia visurilor lui, va ști de îndată că ea este aleasa – iar sentimentul va fi reciproc. Și exact asta se întâmplă. Doar că…Nu ea este sortita. De fapt, răvășitoarea și visătoarea domnișoară Hermione Watson este îndrăgostită de altcineva. Cum prietena ei, Lady Lucinda Abernathy, o tânără rațională și cu picioarele pe pământ, dorește să o salveze pe Hermione de o alianță dezastruoasă, ea se oferă să îl ajute pe Gregory să o cucerească. Totuși, în toată această aventură, Lucy se îndrăgostește la rândul ei. De Gregory! Doar că…Lucy e logodită. Iar unchiul ei nu este dispus să renunțe la aranjamentul făcut cu mult timp în urmă, chiar și după ce Gregory își dă seama că Lucy, cu istețimea ei ieșită din comun și cu zâmbetul luminos, este cea care îi face inima să cânte.

Citește un fragment în avanpremieră din „Lui Sir Phillip, cu dragoste. Povestea lui Eloise”, al cincilea volum din seria „Bridgerton”

Iar acum, Gregory trebuie să riște totul pentru a se asigura că, atunci când va veni vremea să sărute mireasa, el va fi cel care va sta în fața altarului alături de aleasa lui…

Citește un fragment în avanpremieră în traducere din limba engleză de Elena Arhire

În care eroul nostru se îndrăgostește. Cu două luni înainte

Spre deosebire de majoritatea bărbaților pe care îi cunoștea, Gregory Bridgerton credea în dragostea adevărată.

Ar fi trebuit să fie un nebun ca să nu creadă.

Dacă se gândea la următorii:

Fratele lui cel mare, Anthony.

Sora lui cea mai mare, Daphne.

Ceilalți frați, Benedict și Colin, ca să nu mai vorbim de surorile lui, Eloise, Francesca și (exasperant, dar adevărat) Hyacinth, care toți… absolut toți… erau îndrăgostiți nebunește de soții și soțiile lor.

Pentru majoritatea bărbaților, o asemenea stare de fapt nu ar fi inspirat altceva decât greață, dar pentru Gregory, care se născuse cu o fire neobișnuit de veselă, chiar dacă din când în când (după spusele surorii lui mai mici) sâcâitoare, însemna pur și simplu că nu avea de ales decât să creadă în evidență:

Dragostea exista.

Nu era vreo născocire iscusită a imaginației, menită să îi ajute pe poeți să nu moară de foame. Poate că nu era ceva care să se vadă cu ochiul liber, să poată fi mirosit sau atins, dar exista și era doar o chestiune de timp până va găsi și el femeia visurilor lui și se va așeza la casa lui ca să fie fertil, să facă urmași și să dezvolte pasiuni ne­obișnuite, precum hârtia creponată și colecționatul de răzători de nucșoară.

Deși, dacă era să pună punctul pe i, ceea ce părea indicat pentru un concept atât de abstract, visurile lui nu includeau o femeie anu­me. Ei bine, nu o femeie cu trăsături clare și ușor de recunoscut. Nu știa nimic despre această femeie, cea care se presupunea că trebuia să-i transforme viața cu totul, să-l facă un fericit stâlp al plictiselii și respectabilității. Nu știa dacă va fi scundă sau înaltă, brunetă sau blondă. Îi plăcea să creadă că va fi inteligentă și cu un simț dezvoltat al umorului, dar dincolo de toate acestea, de unde să știe altceva? Poate va fi timidă sau directă. Poate îi plăcea să cânte. Sau poate nu. Poate că era pasionată de călătorii, cu un ten rumen, dat de timpul petrecut în aer liber.

Habar nu avea. Când venea vorba de această femeie, această fe­meie imposibilă, minunată și inexistentă în clipa de față, tot ce știa realmente era că atunci când o va găsi…

Va ști.

Nu știa cum va ști; știa doar că va ști. Ceva atât de important, de cutremurător și în măsură să te schimbe fundamental… ei bine, serios, nu avea cum să se ivească pe nesimțite. Se va dezlănțui cu pu­tere și convingere, îl va năuci la propriu. Singura întrebare era când.

Și între timp, nu vedea nici un motiv să nu se simtă bine în timp ce aștepta cu nerăbdare să i se întâmple și lui. La urma urmei, nu era nevoie să te porți ca un călugăr cât așteptai să-ți întâlnești marea dragoste.

Din câte se părea, Gregory era un londonez foarte tipic, cu o alo­cație rezonabilă – chiar dacă nicidecum extravagantă – o mulțime de prieteni și cu suficientă minte pentru a ști când să se ridice de la masa de joc. Pe piața matrimonială, era considerat o partidă foarte decentă, chiar dacă nu se plasa neapărat în fruntea clasamentului (al patrulea fiu nu se bucura niciodată de vreo mare atenție), și se apela mereu la el atunci când doamnele din lumea bună aveau nevoie de un domn eligibil ca să ajungă la numere egale de femei și de bărbați pe la petreceri.

Ceea ce făcea ca alocația anterior menționată să crească ceva mai mult… întotdeauna un avantaj.

Poate ar fi trebuit să aibă ceva mai multe țeluri în viață. Un fel de direcție sau chiar doar o misiune importantă de îndeplinit. Dar putea să mai aștepte, nu-i așa? Cât de curând, era convins, apele se vor liniști. Va ști exact ce voia să facă și cu cine voia să o facă și, între timp, el…

Nu se va simți bine. Cel puțin, nu chiar în acest moment.

Se impunea o explicație:

În prezent, Gregory stătea într-un fotoliu de piele, foarte comod, nu că ar mai fi contat… doar că lipsa disconfortului devenea un me­diu prielnic pentru visatul cu ochii deschiși, ceea ce crea mediul prielnic pentru a nu-l asculta pe fratele lui, care, trebuie spus, se afla la vreun metru distanță și îndruga ceva despre una sau alta, folosind aproape sigur o combinație între cuvintele datorie și responsabilitate.

Gregory nu era foarte atent. Rareori era.

Ei bine, nu, uneori era, dar…

– Gregory? Gregory!

El ridică privirea și clipi. Brațele lui Anthony erau încrucișate, niciodată un semn de bun augur. Anthony era vicontele Bridgerton și își asuma acest rol de peste douăzeci de ani. Însă, chiar dacă era cel mai bun frate din lume, iar Gregory era primul care să insiste pe această idee, Anthony ar fi putut să fie și un excepțional senior feudal.

– Îmi cer iertare că-ți întrerup cu atâta brutalitate gândurile, ori­care ar fi ele, spuse Anthony cu o voce seacă, dar este oare posibil să fi auzit – poate doar din greșeală – ceva din tot ce am spus?

– Sârguință, repetă papagalicește Gregory, dând din cap cu ceea i se păru a fi suficientă seriozitate. Direcție.

– Într-adevăr, răspunse Anthony, și Gregory se felicită pentru prestația lui evident inspirată. S-a dus de mult vremea în care să dai, într-un sfârșit, o direcție vieții tale.

În drum spre altar a fost desemnat „Cel mai bun historical romance“ în anul 2007 de Asociația Scriitorilor de Romane de Dragoste din America!

DESPRE JULIA QUINN, AUTOAREA SERIEI-FENOMEN „BRIDGERTON“

Romanele scriitoarei americane Julia Quinn, pe numele ei real Julie Pottinger, au fost traduse în 29 de limbi. Nu numai atât: poveștile sale de dragoste au apărut de 19 ori în topurile New York Times.

Julia Quinn a studiat istoria artei la Harvard și o vreme a cochetat cu ideea de a se înscrie la medicină. Între timp, însă, a început să scrie romane de dragoste și, după câteva luni de facultate, și-a dat seama că destinul ei e scrisul.

Până în prezent, Julia Quinn a scris peste 40 de romane de dragoste.

Citește și: Zece lucruri care ne plac la seria „Bridgerton”