Citește un fragment în avanpremieră din ,,Ghidul unui stoic modern. Reguli simple pentru o viață mai bună” de William Mulligan
,,Ghidul unui stoic modern. Reguli simple pentru o viață mai bună” de William Mulligan este noua apariție editorială Litera. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro
EȘTI COPLEȘIT DE STRESUL VIEȚII MODERNE? SIMȚI CĂ AI PIERDUT CONTROLUL ȘI CAUȚI O CALE SPRE O VIAȚĂ MAI CALMĂ ȘI MAI ÎMPLINITĂ?
De-a lungul mileniilor, conceptele de bază ale stoicismului au fost transmise de la generație la generație, rezistând amenințărilor venite din partea celor puternici și a altor curente filosofice. De la împăratul Marcus Aurelius, care a înfruntat războaie și imperii, probleme familiale și propriul temperament, până la tine, cel care citești aceste rânduri și te preocupă schimbările climatice și incertitudinea economică, problemele familiale și propriul temperament. Vremurile se schimbă, dar noi rămânem la fel.
Cu toate că învățăturile stoicismului datează de mii de ani, dificultățile cu care ne confruntăm în societatea modernă pot fi încă abordate cu această filosofie antică. Singuri am creat probleme precum dependența de telefonul mobil, scăderea capacității de atenție, consumerism excesiv, dar tot noi le putem rezolva prin implementarea celor patru virtuți în viața de zi cu zi, astfel încât în mințile noastre să existe pace și mulțumire. Cu toții ne dorim să trăim într-o lume a adevărului, echității, onestității, responsabilității și bunătății și să trăim liberi de frică.
William Mulligan, fondatorul The Everyday Stoic, transformă principiile din filosofia stoică într-un ghid contemporan pentru depășirea obstacolelor de care ne lovim și găsirea fericirii și a calmului interior. De la Marcus Aurelius până la Seneca, stoicii au o istorie lungă și bogată, plină de învățături care au trecut testul timpului. Ghidul unui stoic modern se bazează pe aceste învățături atemporale și oferă șansa de a face parte dintr-o comunitate stoică în creștere.
Dezvoltă-ți reziliența: Cu sfaturi utile și ușor de pus în practică, acesta este ghidul perfect pentru oricine dorește să devină mai rezilient și să depășească adversitățile, indiferent de ceea ce viața modernă îi scoate în cale.
Descoperă reguli simple pentru o viață mai bună: Află cum să te confrunți cu imprevizibilitatea vieții și modul în care gândurile creează realitatea.
Îmbunătățește-ți sănătatea mintală: Aplicarea lecțiilor stoicilor în viața ta poate avea efecte pozitive asupra sănătății mintale, te învață cum să-ți transformi mentalitatea și cum să schimbi modul în care percepi obstacolele vieții.
Fii prezent. Acceptă că singurul lucru care există este acest moment, aici și acum.
Concentrează-te doar pe lucrurile pe care le poți controla.
Eliberează-te de povara dorințelor și a comparațiilor.
Modelează-ți acțiunile în jurul celor patru virtuți.
Aspiră spre adevăr și echilibru, corectitudine și curaj. Simte recunoștință pentru ceea ce ai acum.
Amintește-ți de moarte și că toți suntem egali și avem calea deschisă spre eudaimonie. Fii conștient de gândurile tale. Revendică-ți puterea de a te impune și de a fi binele din lume.
CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE ROXANA OLTEANU
Poate că te trezești bucuros în fiecare dimineață și la sfârșitul zilei pui capul pe pernă simțind împlinire, oboseală plăcută, și imediat cazi într‑un somn odihnitor, pregătindu‑te
pentru o altă zi de bucurie. Poate că niciodată nu ai avut neînțelegeri cu un prieten sau cu un coleg, nu ai trăit niciodată un stres pe termen lung și niciodată nu te‑a afectat sfârșitul unei relații sau pierderea unei slujbe. Poate că ești genul de persoană care vede paharul nu doar pe jumătate plin, ci plin până la revărsare.
În cazul acesta, felicitări. Probabil nu ai nevoie să citești această carte.
Dar noi, ceilalți, putem avea senzația că viața înseamnă doar probleme peste probleme. De la micile nemulțumiri – un autobuz pierdut, o mașină rămasă fără benzină, un prieten care anulează întâlnirea, o ședință în plus când ți‑ai terminat programul – până la marile încercări ale vieții – despărțirea, șomajul, moartea –, viața în secolul XXI este o listă nesfârșită de sarcini emoționale, financiare, mentale și de viață, toate îngropate sub presiunea și sub atracția rețelelor sociale și a societății conectate veșnic la internet.
Nu câștigăm destul, nu mâncăm așa cum trebuie, nu arătăm sau nu ne îmbrăcăm cum ar trebui, nu avem destui prieteni sau, dacă îi avem, nu ne purtăm cu ei cum ar trebui. Casa noastră ar trebui să fie mai frumoasă, slujba noastră ar trebui să fie mai bună, ar trebui să obținem bani din pasiunile noastre și să avem grijă de noi tot timpul, ar trebui să fim la curent cu toate știrile ca să fim informați și pregătiți pentru tot ce s‑ar putea întâmpla.
E epuizant.
În ritmul actual și cu stresul din această lume, nu pare a fi foarte important să înveți să nu îți pese de pierderea unui autobuz. Sunt lucruri atât de importante în lume! Ce importanță poate avea faptul că ignori pe cineva care se bagă în fața ta la supermarket?
Dar adevărul ciudat este că acele mici eliberări chiar fac diferența. Viața noastră este alcătuită din momente – acum, momentul tău actual e când stai aici și citești cuvintele astea. Alte momente te fac să te simți mai bine sau mai rău, iar suficiente momente negative dintr‑o zi proastă te fac să crezi că toată ziua ta e distrusă, toată luna sau tot anul. O zi proastă după câteva mici evenimente urâte din zilele anterioare poate să te facă să simți că toată povestea asta e prea mult pentru tine.
Dar imaginează‑ți că ai o viață în care chestiunile acestea mărunte nu te afectează. Și că ți‑ai creat niște obiceiuri atât de bune legate de chestiunile mărunte, încât atunci când apare o chestiune importantă tu ești de‑acum obișnuit să te gândești altfel la ele. La ceea ce poți controla și la ceea ce nu poți controla. La inevitabilul morții și la valoarea vieții. La amprenta pe care vrei să o lași în lume și în alți oameni. La cât de simplu poți găsi fericirea, dacă știi cum să o cauți.
Au fost momente în viața mea când m‑am chinuit. Chinuri mari și chinuri mici, dar pe toate le‑am simțit grele, copleșitoare, transformându‑mă mai întâi într‑un adolescent nefericit și anxios și pe urmă într‑un adult obosit, negativist și supărat. M‑am luptat atât de mult cu timiditatea și cu anxietatea, și m‑am gândit obsedant la cum să fiu și cum să îi ajut pe cei din jur, dar întotdeauna am fost paralizat de frică și de propriile gânduri. Traversam strada ca să evit niște prieteni și nu mă duceam la evenimente pentru că mă gândisem prea mult la ce voi spune sau la ce aș putea să spun. Asta m‑a costat prieteni, slujbe și oportunități. Am încetat să mai mănânc, să mai dorm și am devenit prizonierul propriilor limitări. Toate cărțile de dezvoltare personală pe care le citeam la vremea aceea mi se păreau scrise de persoane pline de încredere de sine, persoane care întotdeauna știu răspunsul, care nu se îndoiesc niciodată de succesul lor și care păreau a fi la un milion de ani‑lumină de locul unde eram eu.
***
Pe urmă am descoperit stoicismul.
Sau, mai precis, mama mi‑a făcut cunoștință cu stoicismul. Era o mamă necăsătorită, care își creștea singură cei șapte copii, și asistentă medicală cu păr scurt și roz. Și acum este cea mai puternică persoană pe care am cunoscut‑o eu vreodată.
La vremea aceea eu lucram ca muncitor în construcții și făceam patru ore de navetă pe zi pentru un mic salariu obținut dintr‑o slujbă care nu îmi plăcea și lucrând pentru un șef cu care nu mă înțelegeam. Îl rugasem să îmi dea măcar salariul minim și el refuzase, spunându‑mi că, dacă aș fi vrut cu adevărat bani, aș fi lucrat în fiecare weekend, nu doar în majoritatea.
Aveam impresia că viața se scurge pe lângă mine și simțeam în fiecare zi că planurile mele de viitor și ambiția mea sunt secătuite. Pe urmă mama mi‑a dat o carte. Nu fusesem mare amator de lectură până atunci, dar ea mi‑a spus că, dacă tot am atâta timp de pierdut zilnic în autobuz și dacă nu am rău de mașină, de ce să nu‑mi treacă timpul citind? La vremea aceea, mama era asistentă medicală, dar înainte condusese un centru pentru tratarea dependenței de droguri, așa că multe dintre cărțile ei erau despre recuperare, dependență și psihologie, o tematică neobișnuită pentru a forma un cititor. Dar, încet, am trecut de la o carte la alta, alegându‑le din biblioteca ei supraîncărcată, și am început să descopăr lumi la care nu visasem și voci pe care nu mi le imaginasem vreodată. Într‑o zi mi‑am dat seama că nu mai văd acele patru ore ca o pierdere de timp, ci ca un dar pe care alți oameni l‑ar fi vrut cu disperare. Blestemul se transformase în binecuvântare.
DESPRE AUTOR
WILLIAM MULLIGAN este fondatorul The Everyday Stoic. Crede cu tărie că stoicismul este pentru toată lumea și a făcut o misiune din a-i ghida pe oameni prin viața modernă cu reguli și înțelepciune antice. Până în prezent, William a atras peste 840 000 de urmăritori pe canalele sale de YouTube și Instagram, unde împărtășește învățături stoice. Ghidul unui stoic modern este prima sa carte.