LiteraBlog Citește un fragment în avanpremieră din „Impostorul”, de Zadie Smith

Citește un fragment în avanpremieră din „Impostorul”, de Zadie Smith

Impostorul, de Zadie Smith este noua apariție editorială Litera, colecția Clasici Litera. Cartea este disponibilă în librăriile din țară și pe litera.ro

Anul 1873. Doamna Eliza Touchet, scoțiancă de origine, este menajera și verișoara prin alianță a lui William Ainsworth, romancier odinioară celebru, acum în declin, cu care locuiește de treizeci de ani. Doamna Touchet este o femeie cu interese multiple: literatură, justiție, abolirea sclaviei, clasele sociale, vărul ei, soțiile lui, viața de aici și de pe lumea cealaltă. Însă este și sceptică. Bănuiește că vărul ei nu are pic de talent; că prietenul lui faimos, Charles Dickens, este un moralist agresiv; și că Anglia este o țară a fațadelor, în care nimic nu este ceea ce pare.

Andrew Bogle, pe de altă parte, a crescut ca sclav pe plantația Hope din Jamaica. Știe că fiecare căpățână de zahăr presupune suferință umană. Știe că bogații îi înșală pe săraci și că oamenii se lasă manipulați mai ușor decât își închipuie. Când Bogle ajunge la Londra, martor-vedetă într-un proces de impostură urmărit de întreaga țară, știe că viitorul lui depinde de povestea pe care o va spune.

„Procesul Tichborne“ – în care un măcelar din Australia pretindea că este moștenitorul unui domeniu important, cu titlul aferent – o captivează pe doamna Touchet la fel ca pe toți concetățenii ei. Oare Sir Roger Tichborne este într-adevăr cine spune că este? Sau e un impostor?

Extrem de apreciată de criticii literari și de cititorii din întreaga lume, Zadie Smith realizează o operă caleidoscopică pe fundalul procesului care a divizat Anglia victoriană.

CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE ADRIANA BĂDESCU

„1

O GAURĂ FOARTE MARE

În prag stătea un băiat murdar. Putea fi curățat în cele din urmă de toată mizeria aceea – dar nu și de mulțimea de pistrui ruginii. N‐avea mai mult de paisprezece ani și, cu picioarele slabe, nesigure ca ale unei marionete, se tot legăna înainte și‐napoi, stârnind funinginea spre interiorul casei. Totuși, femeia care deschisese ușa – ușor amuzată, susceptibilă la frumusețe – a constatat că nu‐l poate disprețui.

– Ești de la Tobin’s?

– Da, doamna. Pentru tavan. A căzut, așa‐i?

– Dar am cerut doi bărbați!

– Toți sunt la Londra, doamna. Pun olane. Teribil de multe olane trebuie puse în Londra, doamna…

Văzuse, desigur, că era o femeie bătrână, însă nu se mișca și nici nu vorbea ca una. Pieptoasă, arătoasă, avea puține riduri pe față, iar părul îi era negru. Deasupra bărbiei i se vedea o cută ca o semilună cu susul în jos. Era peste puterea băiatului să deslușească asemenea ambiguități. Așa că s‐a uitat la hârtia pe care o ținea în mână, citind lent:

– Vilele St. James‐es numărul unu, strada St. James‐es, Tunbridge Wells. Numele e Touch‐it, așa‐i?

Din interiorul casei răsună un Ha! gutural. Femeia nici măcar nu tresări. Băiatului i se părea că e chibzuită și hârșită, ca mai toți scoțienii.

– Oricum l‐ai pronunța, numele răposatului meu soț sună absurd. Eu prefer să merg pe varianta franțuzească.

Un bărbat bine clădit, bărbos, se ivi în hol în spatele femeii. În halat de casă și papuci, cu fire cărunte în favoriți și un ziar în mână, se îndreptă cu pas hotărât spre un solariu luminos. Doi căței King Charles Spaniel îl urmau, lătrând furibund.

– Văd că ești arțăgoasă și primejdioasă‐n dimineața asta, verișoară! rosti peste umăr înainte să dispară.

Femeia i se adresă băiatului cu o nouă energie:

– Aceasta‐i casa domnului Ainsworth. Eu sunt menajera, doamna Eliza Touchet. Avem o gaură foarte mare la catul al doilea – un crater. Integritatea structurală a etajului e în pericol. Dar asta‐i treabă pentru doi bărbați, cel puțin, așa cum am precizat în mesaj.

Băiatul clipi cu un aer stupid. Oare motivul să fi fost acela că erau atât de multe cărți?

– Nu te privește pe tine care‐i motivul. Copile, tu te‐ai urcat în ultima vreme pe vreun horn?

Băiatul se simți revoltat la auzul acelui „copile“. Tobin’s era o firmă respectabilă, iar el pusese plinte în Knightsbridge, la o adică.

– Ni s‐a zis că‐i o urgență și să nu lâncezim. Așa‐i meseria, de obicei.

Obrăznicuț, dar pe doamna Touchet o amuză. Se gândi la zilele mai fericite din magnificul Kensal Rise.

Apoi la micul și fermecătorul Brighton. Și în cele din urmă la situația actuală, în care nici o fereastră nu era bine prinsă în toc. Se gândi la declin și la faptul că ea însăși îi urma cursul. Zâmbetul îi dispăru.

– Când intri într‐o casă respectabilă, spuse ridicându‐și fusta ca să evite praful adus de el, e înțelept să te pregătești pentru toate eventualitățile.

Băiatul își scoase șapca. Era o zi fierbinte de septembrie, în care‐ți venea greu să gândești clar. Într‐o asemenea zi, nici un deget n‐ar trebui să‐l miști! Dar ștoarfe ca asta îți apăreau în drum ca să te pună la‐ncercare, și septembrie era o lună de muncă, de muncă multă.

– Păi, intru sau nu intru? mormăi el cu șapca la gură.

***

2

UN AINSWORTH ÎNTÂRZIAT

Femeia străbătu cu pași repezi dalele albe și negre ale holului și urcă treptele câte două, fără să se sprijine de balustradă.

– Numele?

– Joseph, doamna.

– Locul e îngust aici, ai grijă la tablouri!

Cărți mărgineau palierul ca un al doilea perete. Tablourile erau din Veneția, un loc despre care nu‐i venea să creadă că există, dar când vedeai gravurile astea vechi și prăfuite în casele oamenilor trebuia să crezi. Simți o undă de regret pentru băieții din Italia. Cum să plachezi treptele de la intrare, când apa ajunge până la ele? Ce instalații poți să faci când nu există subsol în care să pui țevăraia?

Ajunseră la dezastrul din bibliotecă. Cățeii, așa prostănaci cum păreau, alergară până în prag, dar nu mai departe. Joseph se strădui să stea așa cum ar fi stat Tobin, cu picioarele depărtate și brațele încrucișate, clătinând din cap cu tristețe la vederea găurii, la fel cum te‐ai uita la o femeie căzută ori la o gură de canal fără capac.

– Ce de cărți! La ce are nevoie de toate?

– Domnul Ainsworth e scriitor.

– Și ce? El le‐a scris pe toate?

– Surprinzător de multe dintre ele.

Băiatul făcu un pas înainte ca să se uite în craterul deschis, ca peste buza unui vulcan. Ea i se alătură. Pe rafturile acelea se aflau istorii vechi, pe câte trei rânduri: regi, regine, haine, ospețe, castele, molime și războaie din vremurile de odinioară. Dar Bătălia de la Culloden le pusese capac. Tot ce se referea la Bonnie Prince Charlie se afla acum în salonul de la parter, acoperit cu ipsos sau captiv în îmbrățișarea covorului persan de pe podeaua bibliotecii, care atârna acum prin gaură formând o gâlmă uriașă, suspendată aidoma unui balon cu aer cald întors cu susul în jos.

– Păi, vedeți dumneavoastră, dacă nu vă e cu supărare, zise băiatul luând de pe jos o carte prăfuită și răsucind‐o în mâini cu o expresie acuzatoare, greutatea literaturii de‐aici, ei bine, apasă teribil asupra unei case, doamnă Touchet. Teribil.

– Ai mare dreptate.

Râdea oare de el? Poate că „literatură“ fusese un cuvânt nepotrivit. Sau poate că‐l pronunțase el greșit. Descurajat, dădu drumul cărții din mână, se așeză în genunchi și își scoase metrul ca să măsoare gaura.

Tocmai când se ridica, o fetiță veni în fugă, alunecă pe ceea ce mai rămăsese din parchet și răsturnă o ferigă indiană. În urmărirea ei alerga o tinerică drăguță, pieptoasă, cu șorț în față, care izbuti să prindă copila cu o clipă înainte să cadă prin gaură.

– Clara Rose! Ți‐am spus, n‐ai voie! Îmi pare rău, Eliza!

Ultimele cuvinte fuseseră rostite către scoțiana arțăgoasă, care replică:

– Nu‐i nimic, Sarah, dar mă gândesc că e ora de culcare a Clarei…

Ca răspuns la strânsoarea cu care era ținută de mijloc, fetița strigă:

– Nu, mama, NU!

Dar părea să i se fi adresat slujnicei.

Băiatul de la Tobin’s renunță la orice tentativă de a înțelege ce se petrecea în casa aceea ciudată. Se uită cum slujnica o înșfăcă pe fetiță de încheietura mâinii, prea tare, așa cum făceau mamele în lumea lui. Peste o clipă dispărură amândouă.

– Un Ainsworth întârziat, explică menajera, ridicând feriga la loc.”

CE SPUN CRITICII DESPRE IMPOSTORUL

„Viața literară și culturală a Angliei victoriene erupe din fiecare pagină a acestui roman extraordinar… Pornind de la evenimente petrecute cu secole în urmă, Smith atacă teme contemporane precum independența femeilor, rasismul și inegalitatea de clasă… Cititorii lui Geraldine Brooks sau Hilary Mantel vor fi vrăjiți.“ Library Journal

„O scriitoare cu un spirit și o originalitate remarcabile.“ Observer

DESPRE Zadie Smith

Zadie Smith (născută în Sadie, pe 25 octombrie 1975) este o romancieră engleză și autoare de eseuri și nuvele. Romanul ei de debut, Dinți albi (2000), a devenit imediat un bestseller și a câștigat numeroase premii. În septembrie 2010, preia funcția de profesor titular la Facultatea de Scriere Creativă a Universității din New York.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROFITĂ DE OFERTELE SPECIALE ȘI AFLĂ PRIMUL CARE SUNT NOUTĂȚILE

Vrei să fii la curent cu veștile literare? Îți vom putea trimite, cu acordul tău, emailuri cu noutățile editoriale, promoții, concursuri, evenimente, târguri de carte online și detalii despre oferta educațională. Te poți dezabona oricând printr-un simplu click. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina Politici de confidențialitate.