Citește un fragment în avanpremieră din „Insula de la răsărit” de Jenny Ashcroft

Insula de la răsărit de Jenny Ashcroft a apărut în luna septembrie la Editura Litera, în colecția „Blue Moon”.

Singapore, 1897. Harriet și Mae Grafton sunt gemene identice, de douăzeci de ani, născute în urma unei aventuri scandaloase. Ele au crescut în India, fiind afectate de bârfe și ostracizate de înalta societate. Se aveau una pe cealaltă și asta era suficient. Dar când bogatul lor binefăcător le trimite în Singapore, îl întâlnesc pe misteriosul Alex Blake, iar relația lor se destramă cu consecințe devastatoare.

În 1941, Ivy Harcourt este detașată în Singapore, în timp de război, pe fondul amenințării iminente a invaziei japoneze. Ivy știe că insula este destul de departe de Londra devastată de război, dar este total nepregătită pentru ceea ce o așteaptă: străini din trecutul bunicii sale Mae, o poveste de dragoste de neoprit și un secret cutremurător care așteaptă să fie descoperit.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Simona Săsărman

Singapore, octombrie 1897

Atmosfera din dormitor era apăsătoare, jilavă și închisă. Obloanele erau ferecate. Ferestrele nu fuseseră deschise de zile bune. Pielea lui Mae era lipicioasă din cauza transpirației care îi acoperea gâtul și îi irita pielea capului. O putea simți curgandu‑i pe corp, pe sub rochie. Afară, greierii cântau în grădină și în jungla de dincolo de ea. Maimuțele țipau în depărtare. Asculta în liniște cacofonia nocturnă, luptandu‑se cu gândul că nu avea s‑o mai audă niciodată. Peste numai câteva ore avea să plece – nu era ceea ce ar fi sperat, nici ceea ce și‑ar fi dorit – dar avea să plece, departe de acest loc, de această insulă. Respirația i s‑a iuțit în aerul greu. Nu singură, și‑a amintit, așezându‑și o mână pe stomac. Nu singură.

Aproape venise vremea.

Ochii i s‑au îndreptat către umbrele biroului ei, către mormanele de hârtii care îl acopereau. Documente de călătorie, certificate… și bancnote, din seiful lui Alex. Era îngrozită la gândul că nu ar fi fost suficiente. Fruntea acoperită de transpirație s‑a încruntat intr‑o expresie de panică faţă de faptul că ar fi fost posibil să nu fie suficiente. Oricum, era prea târziu pentru a remedia situația.

Voia să plece acum. Așteptarea era dificilă. Dar trebuia s‑o vadă pe Harriet mai întâi. În sfârșit își dăduse seama ce trebuia să facă. Degetele i s‑au încleștat din cauza încordării, strângând așternuturile de sub ea. Doar rezistă. Va veni.

Va veni.

A trecut o oră. S‑a îngrijorat intrebandu‑se unde era David și la ce se gândea. A studiat ușa și a încercat s‑o invoce pe Harriet. Vino.

Vino.

Și apoi, în sfârșit, în liniștea casei s‑a auzit un zgomot. L‑ar fi recunoscut oriunde: pașii ei trosnind pe parchet. Nu și‑a luat privirea de la ușă în timp ce aștepta. Stătea complet nemișcată. Rezistă. Mânerul s‑a învârtit, iar ușa s‑a deschis, lăsând să intre în cameră lumina lumânării și pe sora ei geamănă.

S‑a uitat în ochii lui Harriet, identici cu ai ei în toate privințele. I‑a privit în timp ce se căscau, umplandu‑se de o îngrijorare acută.

– O, Doamne, a spus ea. O, Mae.

Londra, ianuarie 1940

Ivy s‑a oprit în fața ușii sălii de așteptare a cabinetului și a inspirat lent. Și‑a coborât privirea către picioare, uitandu‑se la pantofii ei pe linoleumul spitalului, la felul în care nailonul dresului se încrețea în dreptul gleznelor. Poți s‑o faci. Și‑a îndreptat sacoul uniformei de marină și a intrat.

În sala de așteptare era liniște. Pe peretele cel mai îndepărtat era o ușă de stejar cu o placă de alamă pe care stătea scris: DOCTOR MICHAEL GREGORY, MBCHB, MD, CCT, FRCPSYCH. Fotolii uzate erau aliniate de‑a lungul a doi pereți, un birou lângă al treilea perete. O recepționeră, aproximativ de aceeași vârstă ca Ivy – între douăzeci și treizeci de ani – stătea la birou. Avea deschisă în fața ei o copie ponosită a revistei Time și o țigară în mână.

A zâmbit și s‑a uitat la Ivy.

– Bună ziua.

– Bună ziua. Sunt Ivy Harcourt, am venit la doctorul Gregory.

– Da, sigur. Femeia a făcut semn spre ușa de stejar cu mâna în care avea țigara. Nu durează mult. E pe terminate cu un marinar care s‑a întors din Mediterană. Luați loc.

Ivy s‑a lăsat în scaunul care era cel mai aproape de ea și a simțit arcurile scârțâind. Și‑a încrucișat picioarele, apoi le‑a așezat paralele.

Recepționera s‑a uitat la ea curioasă.

– O cană de ceai?

– Nu, mulțumesc, a spus Ivy.

– Ciocolată?

– Sunt bine, serios.

– Cafea atunci? Am cafea Camp.

Ivy a scuturat din cap.

– Mulțumesc.

Nu ar fi putut să bea nimic. Femeia a continuat s‑o evalueze.

– Ești bine, așa‑i? a întrebat vorbind rar.

– Se pare că nu. Ivy s‑a forțat să râdă. Părea îngrozitor de emoționată. Presupun că de aia am venit aici.

Femeia a deschis gura, în mod evident pregătită să pună mai multe întrebări, dar atunci ușa de stejar s‑a deschis. Un băiat palid, îmbrăcat în uniformă albă de marinar, s‑a strecurat afară, având capul plecat. Un alt bărbat a venit în urma lui. Doctorul Gregory, a presupus Ivy, ghidandu‑se după costumul din stofă de lână și aerul competent. Purta ochelari și avea o batistă de un roșu‑aprins în buzunar. Ivy s‑a întrebat cât de des le‑o oferea pacienților.

S‑a întors către ea. Avea ochi blânzi.

– Ofițer Harcourt, intră, te rog.

Biroul era micuț, încălzit de un radiator cu gaz. Doctorul avea un birou din mahon, două fotolii și o singură fereastră care era împânzită de bandă adezivă maro pentru a o proteja de explozii.

Ce spun criticii despre Insula de la răsărit

„Minunat scrisă… O poveste de dragoste emoționantă.”  (Tracy Rees, autoarea romanului Misterul fetei de zăpadă)

„Evocatoare, luxuriantă și frumos scrisă, Insula de la răsărit este o lectură captivantă.” (Nikola Scott)

„Te absoarbe și te poartă în timp… O lectură bogată și satisfăcătoare.” (Gill Paul, autoarea romanului Jackie și Maria)

Despre Jenny Ashcroft

Jenny Ashcroft este o autoare britanică de ficțiune istorică. Și-a petrecut mulți ani din viață lucrând și explorând Australia și Asia, iar acum locuiește la Brighton, pe malul mării, împreună cu familia. Este absolventă de Istorie la Universitatea Oxford și a fost întotdeauna fascinată de trecut, mai ales de evenimentele majore care au transformat viețile oamenilor obișnuiți.