Citește un fragment în avanpremieră din ,,Intim. Stiinta (si arta!) de a crea conexiuni sexuale de durata ” de Emily Nagoski
,Intim” de Emily Nagoski este noua apariție editorială Litera, colecția Introspectiv. Cartea este disponibilă pe litera.ro și în librării.
La un moment dat în viață, cu toții ne lovim de dificultăți în păstrarea unei conexiuni sexuale cu persoana iubită. Iar deseori nu primim chiar cele mai bune sfaturi despre ce ar trebui să facem. În această carte, Emily Nagoski înlătură miturile pe care le-am învățat despre sex – de pildă, faptul că satisfacția și dorința sexuală ating cote maxime la începutul unei relații și apoi decad inevitabil, cu cât relația rezistă mai mult.
Intim nu discută despre cât de mult vrem să facem sex sau cât de des; ci dacă ne place sexul de care avem parte. Emily Nagoski descompune obstacolele care ne împiedică să ne bucurăm de viața noastră sexuală – de la stres și imaginea de sine la dificultăți de relaționare și credințe despre cum ar trebui să stea lucrurile – și ne prezintă cele mai bune moduri de a le depăși.
Descoperă:
• că dorința spontană nu este dorința la care trebuie să tinzi dacă vrei să ai parte de o viață sexuală minunată;
• cum să vorbești cu partenerul tău despre problemele care simți că vă îngreunează relaționarea;
• cum să-ți înțelegi propriul plan emoțional, dar și pe cel al partenerului, astfel încât să cunoști traseul către o stare de spirit deschisă unei vieți sexuale împlinite.
Combinând rigoarea științifică, umorul și compasiunea, Emily Nagoski ne arată cât de minunat poate să fie sexul și ce să facem atunci când ne lovim de obstacole în viața noastră sexuală.
CITEȘTE UN FRAGMENT ÎN TRADUCERE DE MARINA OPREA
Capitolul 1
ESTE SEXUL IMPORTANT?
În această primă parte a cărții, voi introduce un mod diferit de a ne gândi la sex: ce‑ar fi dacă am lăsa deoparte întreg conceptul de dorință și, în locul ei, să punem accent pe plăcere și cum o putem crea în viețile noastre? Dacă te bucuri în prezent de sex, înseamnă că totul e bine, indiferent de cât de mare (sau mică) e dorința pentru sex și cât de des (sau rar) faci sex.
Sexul bun în relațiile de lungă durată nu are treabă cu dorința pentru sex sau cât de des are loc actul sexual. Nu este vorba despre ceea ce faci, în ce poziții, cu cine, unde, ce haine porți, nici măcar nu contează câte orgasme ai. Ce contează este dacă îți place sexul sau nu.
Treaba, ca parteneri, este să explorați moduri de a co‑crea un context comun – o viață împreună, o conexiune, o stare de a fi, un mod de a fi împreună – unde plăcerea devine ușor de accesat. Totul începe cu a înțelege de ce sexul contează în relația voastră – dacă este cazul, nu e întotdeauna așa. Apoi, luați în considerare când și de ce și cum are loc sexul bun – asta, dacă aveți parte de sex bun; din nou, nu e întotdeauna cazul.
Așadar, cât de important este sexul?
Indiferent dacă sexul este important sau nu, există doar 24 de ore într‑o zi și șapte zile pe săptămână. Nimeni nu dispune de mai multtimp, și cu toții avem multe de făcut în acest interval. Poate avem familii de care avem grijă, poate avem de câștigat o pâine, de învățat pentru o diplomă, de făcut treburi, de îngrijit un animal de casă sau poate ne confruntăm cu greutățile unei boli cronice. Trebuie să dormim, să mâncăm, să facem baie, poate să petrecem timp cu prietenii care nu ne sunt parteneri sexuali sau, Doamne ferește!, poate vrem doar să stăm puțin în fața televizorului și să tragem un pui de somn.
Când propria viață sexuală s‑a evaporat, am avut un avantaj pe care mulți nu‑l au: știam că partenerii care mențin o conexiune sexuală satisfăcătoare sunt cei care decid că sexul este îndeajuns de important în viețile lor, cât să‑și facă în mod deosebit timp, spațiu și energie pentru sex. Ei încetează să facă alte lucruri, lasă la o parte alte res ponsabilități sau plăceri și se dedică dimensiunii lor erotice.
Dar de ce alegem sexul când am putea face atât de multe alte lucruri?
De ce să faci sex?
Hai să fim sinceri, sexul e puțin cam caraghios. Noi, oameni în toată firea, ne luăm limbile în gură, ne punem gurile pe organele genitale ale altora, ne frecăm unii de alții și ne tăvălim ca niște căței, ne lăsăm corpurile cuprinse de convulsiile orgasmului chiar și cu altcineva de față. Sărim și gâfâim, și tremurăm, și ne prelingem. Ce naiba se întâmplă în miezul acestui moment suspendat de merită să lăsăm tot, doar ca să facem asta?
Pentru unii dintre voi, răspunsul este evident. Nici nu se mai pune întrebarea. Dacă ești una dintre acele persoane pentru care sexul este foarte, foarte important – și te panichezi doar citind că „sexul este important doar pentru unii“ –, nu te teme. Ești perfect sănătos și normal! Dar nici măcar tu nu o să mori sau o să te îmbolnăvești dacă nu iei parte la acest act caraghios, adesea încântător, deși uneori deloc plăcut, și ocazional extrem de important, pe care noi, oamenii, îl putem face.
Pentru unii, „De ce să faci sex?“ este o întrebare pe care și‑o pun în secret timp de ani de zile. Poate că acum te simți ușurat, sau chiar eliberat, citind că sexul nu trebuie să fie foarte important. Și tu, de asemenea, ești complet sănătos și normal!
Indiferent de cum te simți apropo de sex, chiar nu este mare lucru, însă, iată o întrebare pe care aș vrea să o iei în serios:
Ce anume îți dorești atunci când vrei să faci sex cu un partener?
Indiciu: Răspunsul general nu este „orgasm“. Dacă vrei orgasm, ai orgasm. Poți face asta și pe cont propriu. Dar, ce anume îți dorești atunci când faci sex cu un partener cu care plănuiești să susții o conexiune sexuală pe viitor?
Acordă‑ți timp să răspunzi la această întrebare și caută adânc în interiorul tău. Ce anume te motivează și te inspiră atunci când faci sex cu această persoană? Ce îți oferă partenerul tău atunci când îți acordă atenția sa erotică? Ce primești când simți atingerea sa? Și dacă o parte din tine se gândește că vreau doar sex, iar asta e singura persoană cu care pot face sex, așa căăăă… ia în considerare ce anume contează pentru tine la sexul cu o altă persoană. Ce se schimbă când e altcineva acolo, pe care îl poți atinge și care te poate atinge?
În ultimii ani, le‑am întrebat asta pe sute de persoane. În cadrul workshopurilor, în timpul evenimentelor online și prin sondaje pe internet, i‑am rugat pe oameni să‑mi ofere răspunsurile lor la această întrebare, să înțeleg mai bine ce imagini își fac oamenii și ce priorități au.
În cercetările mele informale, răspunsurile la întrebarea „Ce anume îți dorești atunci când vrei să faci sex cu un partener?“ s‑au încadrat în ceea ce am început să numesc Cei Patru Mari: conexiune,mplăcere împărtășită, a te simți dorit și libertate.
- Conexiune. În mod copleșitor, cel mai răspândit lucru pe care‑l doresc oamenii este conexiunea cu partenerul lor. La ce se referă ei când spun conexiune? Te las pe tine să definești asta. Dar unele răspunsuri pe care le‑am primit îmi arată că această „conexiune“ poate fi fizică, emoțională, însă și ceva dincolo de cele două – de exemplu.
Vreau să țin pe cineva în brațe și să fiu ținut, să ne sărutăm și să ne explorăm corpurile.
Vreau să fiu ascultat și să simt că are cineva grijă de mine.
Dacă „conexiunea“ este parte din propriul răspuns, merită să‑ți mai pui întrebări precum: Cum se simte această conexiune? Unde anume în corp, minte și/sau suflet simt această conexiune? Ce cuvinte sau comportamente pot amplifica sentimentul meu de conexiune? - Plăcere împărtășită. La fel ca orgasmul, plăcerea e ceva ce putem trăi pe cont propriu, dar nu asta spun că‑și doresc oamenii când vor sex cu un partener. Adesea, este plăcerea de a fi martor la plăcerea partenerului, de a trăi bucuria partenerului față de propria plăcere, sau de a împărtăși plăcerea. Oamenii nu vor să se bucure doar de simpla senzație de a‑și freca părți ale corpului de altcineva; ei vor ca toț cei implicați să simtă plăcere. Am auzit răspunsuri precum:
Vreau pe cineva atent la plăcerea mea.
Vreau să mă concentrez pe corpul partenerei mele – mișcările ei, ce gust are, ce sunete face, cum miroase.
Plăcerea partenerilor noștri contează pentru noi și ne dorim ca plăcerea noastră să conteze pentru ei. - A te simți dorit. Acest răspuns este aproape la fel de comun ca plăcerea. Ce‑și doresc oamenii, atunci când vor sex, este să se simtă doriți de către partenerii lor; nu doar ca răspuns la plăcerea pe care o co‑creează, ci și în anticiparea plăcerii ce poate fi împărtășită:
Vreau să simt că partenerul meu iubește și apreciază fiecare aspect al corpului și minții mele, chiar și defectele.
Vreau să mă simt acceptată.
Alții au descris că vor „să se simtă dezirabili“ sau „să se simtă sexy“. Când am vorbit cu cei care mi‑au spus că doresc să fie doriți sau dezirabili, dincolo de experiența de a fi doriți, ei căutau, de fapt, validare. Mulți dintre noi purtăm o rană din cauza căreia trăim cu impresia că suntem indezirabili sau chiar de neiubit; a ne simți doriți alină acea rană.
Reflectând asupra sexului de când avea douăzeci de ani, o femeie queer la perimenopauză l‑a descris astfel: „Sunt părți din mine care sunt fundamental convinse că nimeni nu vrea să mi‑o tragă, iar acele părți vor să se simtă dorite. Era și o dorință fizică, și sigur că era excitant, dar [sexul] a satisfăcut nevoia acelor părți ale mele de a se simți dorite“.
Dacă ceea ce vrei în timp ce faci sex cu partenerul este să te simți sexy/dorit, mai pune‑ți câteva întrebări: Ce anume îmi doresc atunci când vreau să mă simt sexy sau dezirabil? Este o diferență între „dorință“ și a te simți sau a fi dorit? - Libertate. Acesta este sentimentul de a fi total imersat într‑o experiență erotică. Lumea caută un sentiment de evadare din viața de zi cu zi și senzația că se poate opri din gândit la orice altceva și poate trăi un moment de plăcere. Oamenii vor să se lase purtați de poftele trupești – de pildă:
Vreau să‑mi limpezesc mintea și să nu mai gândesc. Să fiu atâtde absorbită de partenerul meu, încât lumea din jur să dispară.
Vreau să mă relaxez, să pierd controlul și să fiu complet prezent.
CE SPUN CRITICII
„Intim este o revelație! Ne dă permisiunea să redefinim intimitatea după propriii termeni printr-un stil narativ captivant și prin știință. E momentul să înlocuim rușinea și obligația prin explorare și plăcere. O lectură obligatorie!“ EVE RODSKY, autoare a bestsellerului Fair Play
„Emily Nagoski este o comoară națională – ne ajută să înțelegem cum să construim, în sfârșit, vieți sexuale adevărate, pline de bucurie și de încredere.“ GLENNON DOYLE, autoare a volumului De neîmblânzit
„Intim este o lucrare înțeleaptă și profund consolatoare. Emily Nagoski distruge din nou mituri despre sexualitate și oferă tuturor permisiunea de a descoperi ceea ce este deja adevărat și să iubească ceea ce descoperă.“ ANGELA CHEN, autoare a Ace: What Asexuality Reveals About Desire, Society, and the Meaning of Sex
„O carte pragmatică… stilul lui Nagoski este alert și deschis pe măsură ce autoarea avansează cercetări și anecdote pentru a înlătura noțiuni despre sex «normal», așteptări sexuale și judecăți și pentru a ne încuraja să «trăim cu încredere și bucurie» în corpurile noastre. Este o resursă valoroasă pentru oricine încearcă să -și îmbunătățească viața sexuală prezentă.“ PUBLISHERS WEEKLY
DESPRE AUTOARE
EMILY NAGOSKI este cercetătoare, profesoară, vorbitoare motivațională și autoarea bestsellerului Arta sexualității. Deține un doctorat în sănătate și o diplomă de masterat în consiliere de la Universitatea din Indiana. Emily ține în mod regulat prelegeri pe teme legate de starea de bine, viața sexuală, cultura incluzivității și consideră că misiunea ei în viață este să învețe femeile să trăiască fericite în corpul lor.