Citește un fragment în avanpremieră din „Manual pentru o viață fericită“, de Dr. Sophie Mort

Manual pentru o viață fericită, de Dr. Sophie Mort, a apărut la Editura Litera, în colecția „Introspectiv“.

Vrei să ai încredere în forțele proprii și să fii mulțumit de cine ești? Vrei să înțelegi cum ți-a influențat copilăria personalitatea actuală, relația cu tine însuți și cu cei din jur? Sau să afli în ce fel școala, bullyingul, așteptările legate de gen și rețelele de socializare îți afectează starea sufletească? Vrei să descoperi care îți sunt, de fapt, adevăratele emoții, de unde vin ele și cum le poți gestiona atunci când sunt gata să te copleșească? Dacă răspunsul este „da“, atunci Manual pentru o viață fericită este cartea de care ai nevoie!

În acest ghid practic, Dr. Sophie Mort îți explică de ce cu toții ne simțim uneori anxioși, stresați, nesiguri și deprimați. Cu ajutorul său, vei reuși să identifici problemele izvorâte din experiențe trecute sau prezente, să devii conștient de obiceiurile tale dăunătoare și de ciclurile negative care te blochează. Etapa următoare va fi să aplici tehnici terapeutice clare, cu eficiență dovedită, cum ar fi tehnica mindfulness, ținerea unui jurnal, autocompasiunea, ancorarea și tehnici de respirație și relaxare care pot fi folosite în orice moment.

Bazându-se pe cunoștințe teoretice solide, Dr. Sophie Mort îți oferă cu generozitate sprijinul ei pentru a te orienta în oceanul problemelor zilnice, precum și instrumentele cu ajutorul cărora poți obține tot ce e mai bun de la viață.

Citește un fragment în traducere din limba engleză de Alina Bratu

CAPITOLUL 1

Îngrijitori, frați și surori, mediul familial

Atenție: Ai grijă de tine când citești acest capitol. Dacă te simți copleșit, ia o pauză, respiră și revino atunci când te simți mai stabil. Nu este nicio rușine în asta.

Nu trăim sub umbrela teoriei „supraviețuiește cel mai puternic“. Trăim mai degrabă în paradigma „supraviețuiește cel educat“.
LOUIS COZOLINO

Când ai venit pe lume, ai țipat. Nici nu-i de mirare! Ai ieșit din pântecele cald, confortabil și plin cu mâncare al mamei într-o lume orbitoare, gălă-
gioasă și rece. Dintr-odată, ai devenit vulnerabil, ajungând într-un mediu străin, dependent de alții ca să fii în siguranță. Ai țipat întâi de toate ca să dai afară lichidul din plămâni, apoi ca să-i faci să te observe pe cei care trebuiau să aibă grijă de tine.

Aveai nevoie de o ființă umană care să te țină în viață. Dar aveai nevoie de ea nu doar pentru hrană și adăpost. Aveai nevoie de ea ca să relaționezi și ca să-ți aline mecanismul hiperactiv al fricii, stimulat în mod constant de această lume necunoscută. Aveai nevoie de ea și ca să te învețe lucruri despre lume, și ca să-ți ajute sistemul nervos (structurile cerebrale care răspund la stres) să se dezvolte.

Atașamentul – legătura – pe care l-ai format cu primii oameni care au avut grijă de tine a contribuit la dezvoltarea creierului și a sistemului tău nervos și ți-a oferit un prim nivel de înțelegere a emoțiilor și a tiparelor de relații pe care le folosești acum ca să-i înțelegi pe alții.

Chiar dacă nu-ți amintești acea perioadă, de vreme ce primele amintiri tind să dateze de pe la 3 ani și jumătate, toate cele întâmplate atunci probabil că te afectează și acum – influențează cât de puternic îți resimți emoțiile, dacă le înțelegi, cum înțelegi alți oameni, cum interacționezi cu ei și cu cine alegi să ieși la întâlniri și să te împrietenești (dar o să ajungem la partea asta abia în capitolul 10).

ÎN SIGURANȚĂ, LINIȘTIT, BĂGAT ÎN SEAMĂ ȘI PROTEJAT

Scopul principal al unui bebeluș este să stea cât mai aproape de persoana care-l îngrijește. De-a lungul acestei cărți, folosesc termenul „îngrijitor“
în loc de „părinte“ sau „părinți“, pentru că nu toți copiii sunt crescuți de părinții naturali. Mai exact, termenul „îngrijitor“ se referă la orice adult responsabil și protector al copilului, indiferent dacă se înrudește sau nu cu acesta.

O veste bună: deși bebelușii nu fac mare lucru, ei nu sunt receptori pasivi ai îngrijirilor venite de la oamenii din jur, ci sunt capabili să le inițieze. Gândește-te la expresiile lor faciale și la mișcările drăgălașe pe care le fac – într-un sens bun, îți manipulează atenția către ei.

Bebelușii învață să se adapteze cât mai repede cu putință la mediul lor, țipând și reacționând la răspunsul celui care-l îngrijește. Se adaptează ca să se asigure că, orice s-ar întâmpla, nu vor fi lăsați singuri. De restul se ocupă îngrijitorul.

Daniel Siegal, profesor de psihiatrie clinică la Facultatea de Medicină de la UCLA, spune că toți copiii au nevoie să se simtă în siguranță, liniștiți, băgați în seamă și protejați.

În siguranță

Copiii au nevoie să crească într-un spațiu sigur și să aibă îngrijitori care să nu-i pună în primejdie.

Când vine vorba despre dezvoltare, oamenii au nevoie de atenție așa cum plantele au nevoie de lumina soarelui.

Dacă tu crești în siguranță, primele tale experiențe te învață că lumea poate fi un loc sigur. Și că oamenii nu sunt periculoși. De asemenea, îți învață creierul aflat în plină dezvoltare că nu trebuie să fie în stare de alertă pentru a depista pericolele.

Dacă tu crești într-un mediu periculos, violent sau în care ești neglijat, creierul tău se va adapta ca să te ajute să supraviețuiești. S-ar putea să te mențină într-o stare de anxietate și hipervigilență (hiperconștiență – pentru a observa orice potențială amenințare). Poate să-ți mențină un nivel ridicat de adrenalină, ca să fii pregătit să fugi din fața pericolului, să te lupți cu el sau poate să te amorțească, astfel încât, dacă nu ai cum să scapi de pericol, să-l poți suporta.

Liniștit

Chiar și într-un mediu sigur, orice experiență nouă poate fi înspăimântătoare pentru un bebeluș. Primele sale contacte cu lumina, foamea, durerea, frigul sau zgomotele puternice sunt amenințătoare, pentru că toate sunt necunoscute. Atunci când au senzația că se simt amenințați, bebelușii țipă și dau din piciorușe. Dacă vine un adult ca să-i aline, ei se relaxează (în cele din urmă). Aceasta este coreglarea – minunata abilitate de a folosi sistemul nervos al unei alte persoane pentru a ni-l liniști pe al nostru – și motivul pentru care îmbrățișarea celor la care ținem, chiar și la maturitate, poate aduce o reală diferență în privința stării noastre emoționale.

Data următoare când apare aceeași experiență, ei sunt mai puțin speriați; au învățat că nu sunt în pericol și, mai important, dacă o să se mai confrunte cu o potențială primejdie, alți oameni vor fi acolo să-i ajute.

Băgat în seamă

Copiii au nevoie ca un adult să le observe suferințele și nu doar să le aline, ci să le și interpreteze în locul lor.

Poți să-ți imaginezi acest proces dacă ți-l închipui pe îngrijitor ca pe o cloșcă. Știi cum prind păsările râme, le mestecă și apoi le regurgitează în gurile puilor, deja digerate, pentru ca aceștia să le poată înghiți? Asta trebuiau să facă și îngrijitorii noștri cu emoțiile și trăirile noastre de-a lungul copilăriei. Să dea sens lumilor noastre interioare, explicându-ne ce se întâmplă în interiorul și în jurul nostru.

Învățăm, astfel, ce ne provoacă suferință, ce înseamnă anumite senzații și ce putem să facem ca să ne liniștim sau să ne satisfacem nevoile pe viitor. De exemplu:

„Ooo, plângi pentru că probabil ți-e frig. Nu-ți face griji, mami e aici. Am o păturică și o îmbrățișare care te vor încălzi“.

Bebelușul învață: această senzație înseamnă „frig“. Păturile și alți oameni te pot încălzi. Poate că pare înfricoșător, dar nu mă aflu în pericol. Dacă țip, cineva mă va ajuta. Data viitoare când o să se mai întâmple, nu trebuie să-mi mai fie atât de frică.

„Te-ai julit la genunchi, acum doare, dar o să se vindece. Hai să punem împreună un plasture pe rană și să facem ceva plăcut ca să te simți mai bine.“

Copilul învață: această senzație înseamnă „durere“. S-a întâmplat pentru că am o rană. E temporară și se va vindeca. Nu sunt în pericol. Data viitoare când o să se întâmple, nu trebuie să mai fiu așa de speriat; înțeleg ce se petrece și știu ce să fac.

„Te simți frustrat pentru că ți-am spus că nu poți primi dulciurile pe care ți le doreai. E în regulă să te simți frustrat. Vrei să alergi prin grădină ca să te descarci? Sau să vii la mine-n brațe?“

Copilul învață: acest sentiment este „frustrare“. Se întâmplă atunci când nu primesc ceea ce-mi doresc. Este în regulă să simt asta. Pot face mai multe lucruri ca să gestionez această stare.

Mai aveam nevoie și ca îngrijitorii noștri să înțeleagă cum s-au purtat cu noi, de exemplu:

„Am fost supărat. Îmi pare rău. Azi am avut multă treabă și nu voiam să izbucnesc. Nu e vina ta“.

Copilul învață: adulții izbucnesc pentru că sunt furioși. Asta se poate întâmpla atunci când au multă treabă. Adulții pot să-și ceară scuze când lucrurile nu merg cum trebuie și au diverse moduri prin care-și gestionează emoțiile, pe care le pot încerca și eu. Și, ce-i mai important, nu s-a întâmplat din vina mea.

Cu cât copiii trec mai frecvent prin asta, cu atât mai mult se înțeleg pe ei înșiși și, în timp, învață să se liniștească singuri. De asemenea, ei încep să-i înțeleagă mai bine pe alții, recunoscând pe chipurile oamenilor expresiile care indică anumite emoții.

Uneori am clienți care au dificultăți când vine vorba despre propriile emoții, pentru că pur și simplu nu au învățat niciodată să le înțeleagă și, prin urmare, nu pot descrie verbal stările pe care le traversează.

Însă nu e niciodată prea târziu să înveți.

Te-ar mai putea interesa și:

Ce spun criticii despre Manual pentru o viață fericită

„În sfârșit, o carte care scoate starea de bine din cabinetul de psihoterapie și o aduce în atenția publicului larg! Stilul cald, sincer și liniștitor al lui Dr. Soph te va face să-ți înțelegi identitatea, acțiunile și relațiile, fără să plătești prețul piperat al terapiei.“ (Karen Gurney, autoarea bestsellerului Mind the Gap)

„«Manual pentru o viață fericită» este o carte extrem de utilă, care te va ajuta să înțelegi mai bine mecanismele din spatele sentimentelor și acțiunilor tale.“ (The Times)

Despre Dr. Sophie Mort

Dr. Sophie Mort, supranumită Dr. Soph, este licențiată în psihologie, are un masterat în neuroștiințe și un doctorat în psihologie clinică. Este unul dintre puținii specialiști în sănătate mintală dispuși să ducă psihoterapia dincolo de cei patru pereți ai cabinetului lor.

A renunțat la rolul de clinician pe care-l avea în cadrul Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie, preferând să acorde cât mai multor oameni sfaturi pentru dobândirea unei stări mentale optime.

Începând din 2018, a ajutat mii de persoane să-și echilibreze starea emoțională, oferindu-le cunoștințele sale de specialitate pe Instagram și pe blogul propriu, dar și prin intermediul cabinetului ei de terapie online.

A publicat articole în numeroase reviste – Vice Magazine, Girlboss, Psych Central și Teen Vogue –, iar Manual pentru o viață fericită este cartea ei de debut.